Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |
| Fragmente de Noi 2 |
Autor : hmmmh - 2024-09-20
Citita de 3568 ori - Nota 6.07 (42 voturi) | |
|
Irina și Andrei rămăseseră în tăcere pe malul râului, doar sunetul apei curgătoare le întrerupea gândurile. Tensiunea dintre ei părea să fie aproape palpabilă. Andrei nu putea accepta că femeia de care se apropiase atât de mult era acum gata să pună capăt unei relații care, pentru el, însemna totul.
— Știi că nu vreau altceva, spuse el cu hotărâre, în timp ce ochii i se umpleau de o tristețe adâncă. Tu ești singura persoană care mă înțelege cu adevărat. De ce trebuie să ne gândim la ce va fi mai târziu?
Irina își întoarse privirea spre apă, încercând să nu-și arate propriile lacrimi. În inima ei, simțea exact aceleași lucruri ca și el, dar știa că realitatea era mult mai dură decât poveștile romantice. Și deși o parte din ea își dorea să cedeze, simțea responsabilitatea de a-l proteja de o suferință și mai mare.
— Andrei, începu ea cu o voce moale, ești tânăr. Viața ta e abia la început. Poate că acum pare că ceea ce avem noi e totul, dar cu timpul vei vedea... lucrurile se schimbă. Eu am avut deja parte de acel gen de visuri, de iubiri imposibile. Dar tu? Nu vreau să fii prins într-o poveste care te va răni mai târziu.
— Nu mă rănești, insistă el, apropiindu-se de ea și luându-i mâna. Dimpotrivă, tu mă faci să mă simt viu. Ești singura care mă face să vreau să... să simt mai mult.
Irina simțea presiunea mâinii lui și acea dorință sinceră în ochii săi. Fiecare parte din ea își dorea să renunțe la orice rațiune și să se arunce complet în această iubire. Dar mintea ei era împânzită de gânduri — cum va fi privită de cei din jur, de colegii ei de muncă, de prietenii lui Andrei, de proprii ei prieteni. Nu voia să devină subiectul bârfelor și nu voia să-l transforme pe Andrei într-un obiect de judecată sau ironie.
— Dar dacă mă vei urî mai târziu? întrebă ea, parcă rostind cea mai mare frică a ei.
Andrei clătină din cap, fără să-și ia ochii de la ea.
— Nu te-aș putea urî niciodată. Nu ai înțeles? Pentru mine, tu ești un dar.
Irina zâmbi trist. Era un răspuns atât de pur, atât de simplu, și totuși, tocmai acea simplitate o speria. Andrei era sincer, dar viața avea modurile ei de a transforma puritatea în dezamăgire. O parte din ea știa că, dacă va continua, relația lor va deveni din ce în ce mai complicată, cu presiuni sociale care îi vor sfâșia pe amândoi.
Timp de câteva săptămâni, Irina încercă să se retragă treptat. Își lua distanță, devenea mai rece, nu mai răspundea la mesajele lui imediat. Își spunea că acesta era cel mai bun mod de a pune capăt poveștii lor înainte ca lucrurile să devină prea intense. Dar Andrei nu renunța. Orice pas pe care ea îl făcea înapoi, el îl contracara cu o insistență tăcută, dar puternică. Venise chiar la apartamentul ei într-o seară ploioasă, stând în fața ușii până când ea deschise.
— Nu așa trebuie să se termine, îi spuse el, ud leoarcă și cu o privire disperată. Îmi pasă prea mult de tine ca să plec fără să lupt.
Irina se simți copleșită de intensitatea lui. Se gândise că, dacă va fi distantă, Andrei va înțelege și se va îndepărta. Dar nu se întâmplase așa. El era încă acolo, ferm, sigur pe ceea ce simțea.
În acea noapte, când Andrei o ținea în brațe pe canapea, în tăcerea apartamentului ei mic, Irina se dădu bătută. Nu putea lupta împotriva a ceea ce simțea. Își înfipsese mâinile în părul lui ud, trăgându-l aproape, sărutându-l fără să se mai gândească la ceea ce urma.
Timpul părea să stea în loc pentru ei, iar săptămânile care ... |
