|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |  il iubesc sincer 2'' | Autor : claudiu333 - 2009-06-15
Citita de 5300 ori - Nota 7.60 (30 voturi) | | | Il simteam atat de aproape incat inima batea cu putere parca dorind sa imi iasa din piept. Imbratisati ne-am intins pe pat, el deasupra mea si ma saruta cu afectiune. Usor,usor a coborat la nivelul gatului si a incaput sa se joaca cu pielea mea incitandu-ma din ce in ce mai mult. Apoi cu teama a urcat iarasi ajungand la lobul urechii cu care s-a jucam,sarutandu-l ceea ce ma excita din ce in ce mai mult. Niciodata nu ma mai simtisem asa de bine si imi placea la nebunie ceea ce se intampla, intrucat aveam senzatia ca nu sunt eu acolo, parea prea frumos ca sa mi se intample tocmai mie. Mainile lui imi mangaiau corpul fara a lasa vreo portiune din trupul meu neatinsa de palmele lui voluptoase si fierbinti. Citeam placerea si iubirea in gesturile lui atat de tandre si tot odata atat de inocente...
M-a mai sarutat inca o data si apoi a inceput sa coboare usor sarutandu-ma si muscandu-mi jucaus pielea de pe piept si abdomen, era ceva de basm... Cobora si urca de fiecare data parca intensificandu-se sarutarile lui calde. Am simtit nevoia ca sa il alint in acelasi fel asa ca am trecut eu desupra lui si am inceput sa ii masez spatele cu mainile tremurande de emotie. Avea un corp perfect care acum era sub puterea mea, puteam sa fac ce vreau cu acea piele fina, cu acele brate puternice. Il aveam in mainile mele si nu mai stiam ce sa fac ca sa se simta si el la fel de bine cum ma simtisem eu, asa ca am inceput sa il sarut pe spate jucandu-ma cu limbuta pe piele lui fierbinte. Asta ii placea la culme incat trupul incepuse sa ii tremure de placere, ma dorea, o simteam si vroia mai mult, si mai mult,si mai mult la fel ca si mine. Imi simtea respiratia sacadata si se bucura de fiecare sarut pe care il capata din partea mea. Totul era perfect, nu mai doream nimic intrucat imi ajungea faptul ca sunt acolo cu el, cu fiinta pe care o iubeam si care ma iubea. Trupurile noastre se uneau sub aura iubirii noastre contopindu-se in sarutari dulci si fierbinti.
Toata noaptea ne-am jucat unul cu trupul celuilalt alintandu-ne cu mangaieri tandre...
Abia spre dimineata cred ca am dormit circa o ora din cauza faptului ca eram foarte obositi dupa ziua precedenta si mai ales dupa o noapte ca aceea care tocmai se incheiase. Eu am fost primul care s-a trezit si nu puteam sa realizez bine cand am deschis ochii daca totul se intamplase cu adevarat sau daca fusese doar imaginatia mea, insa prezenta lui , langa mine in pat imi dadea de inteles ca totul a fost real si ca intradevar am petrecut noaptea cu el. Buimacit am inceput sa-l privesc fara a dori sa-l trezesc, imi placea foarte mult cum dormea, arata ca un copil nou-nascut ...atat de inocent, atat de frumos, atat de bland. L-am privit asa putin timp deoarece cam in 10 minute a deschis si el ochii. Atunci am dat ochii cu el si am incercat sa il sarut dar spre groaza mea m-a respins cu un gest ferm, ce-mi indica faptul ca nu e dispus sa se mai apropie de mine, ca nu ma m-ai dorea si vroia ca sa plec de acolo. Pe moment am crezut ca era doar imaginatia mea dar din pacate nu era asa, chiar ma respingea.
-Ce s-a intamplat? De ce ma respingi? glasul meu trada atata neliniste incat pe chipul lui parca se citea mila... si totodata cred ca si rautate si repulsie.
Raspunsul lui m-a lovit ca un trasnet:
-Pleaca de aici imediat pentru ca nu vreau sa te mai vad! Iesi afara imediat si lasa-ma in pace! Uita ca exist si ca s-a intamplat ceva intre noi aseara...
-Dar cum sa uit asta...doar mi-ai spus ca ma iubesti si momentele pe care le-am petrecut impreuna au fost cele mai fericite din viata mea. Cu tine am trait un basm pe care as vrea sa il repet iar si iar. Si nu inteleg de ce te porti asa cu mine cand azi-nopate imi spuneai ca ma iubesti si ca iti doresti sa ramai cu mine toata viata.
-A fost o minciuna totul! Vroiam doar sa nu ma mai simt vinovat si pana la urma eram intr-o oarecare masura si curios sa vad cum e sa o faci cu baiat, dar nu-mi place asa ca vreau sa pleci imediat de aici si sa nu mai spui nimanui ce s-a intamplat aici altfel vei avea de suferit! Pentru mine nu insemni nimic, ba chiar te urasc pentru ca ai indraznit sa ma atingi ieri asa ca nu mi-ar fi greu ca sa iti dau o lectie daca se afla ce s-a petrecut inapoi... Sfatul meu prietenesc e sa pleci acasa cumintel...si sa uita ca a existat noaptea trecuta! vocea lui emana atat de mult dispret incat am simtit ca o sa ma prabusesc la auzul vorbelor acestea...nu putea fi real, mai mult ca sigur era o gluma din partea lui asa ca i-am spus:
-Sa stii ca erai sa ma pacalesti cu atitudinea asta atat de respingatoare dar acum lasa gluma a o parte si saruta-ma ca duc dorul buzelor tale! nici nu am apucat sa termin fraza bine ca ma-m apropiat de el sa il sarut dar in loc de sarut am primit un pumn zdravan in falca dreapta.
Ma simteam buimacit si confuz intrucat nu credeam ca s-a intamplat una ca asta,dar trezindu-ma la realitate mi-am dat seama ca ma lovise cu adevarat...fara alte cuvinte m-am imbracat foarte rapid si am iesit intai din camera lui, apoi din apartament. Eram pierdut, sangeram din cauza loviturii primite si totusi nu asta ma durea cel mai tare, ci saruturile lui pe care le mai simteam inca proaspete pe buzele mele, simteam mangaierile lui atat de pasionale si sincere. Ma intrebat de ce oare am crezut in acele minciuni. DE CE ? DE CE? DE CE? ... gandul acesta imi biciuia mintea si inima nedandu-mi pace in niciun fel. Ma simteam pierdut fara el, el era motivul pentru care existam, acum il pierdusem asa ca de ce mai existam? De ce mai eram acolo? De ce mai puteam gandi daca nu mai era langa mine? M-am oprit in loc fara a sti macar ce trebuie sa fac. Sangeram destul de rau dar ce importanta mai avea atata timp cat nu mai puteam simti durerea? Mi-as fi dorit ca sa doara acea rana si sa treaca durerea din inima mea dar nu se putea... ma durea sufletul sfasiat de dispretul lui si de chipul acela atat de neindurator si crunt.
Eram eu dar , eram gol, nu ma mai simteam, nu ma mai regaseam in trairile, sentimentele si ideile mele. NU mai aveam nimic fara el, nici macar pe mine. Tanjeam dupa iubirea lui, dupa ranjetul lui, dupa vocea lui blanda, dar care acum se transformase in acel grotesc si neindurator repros. Nu mai era nimic de facut doar ca sa incerc sa uit, sa incerc sa traiesc fara el si fara iubirea lui, fara compania lui.
M-am indreptat spre casa si destul de repede eram din nou in patul meu, pe care nu-l mai recunosteam, nu mai era al meu, acum patul meu era la Cristi, acela era patul nostru si doar in acela puteam sa ma simt bine. <patul nostru>... gandul asta imi tot revenea si tot revenea si tot ...revenea pana cand am reusit sa adorm .
M-am trezit abia a doua zi dimineata pe la ora 6 cu el in gand. Il visasem si acum asta ma ranea si ma intrista. Speram ca dupa un somn atat de lung voi fi mai bine, voi fi mai odihnit, mai calm, mai impacat cu mine dar nu, eram la fel de bulversat, la fel de confuz si ma intrebam oare unde am gresit , ce am facut prost, ce nu a fost bine? Oare intradevar eu eram de vina pentru schimbarea lui atat de radicala? Oare m-a iubit asa cum mi-a spus-o in noapte aceea?
Mintea mea putea concepe doar intrebari la acel moment. NU mai eram in stare sa imi dau raspunsuri ci doar sa ma intreb, doar sa imi gasesc vine, doar sa incerc sa arunc vina pentru toate cele intamplate pe mine. Nu era corect ce faceam dar asta eram. De ce mi se intamplase tocmai mie atat de mult rau, de ce a trebuit tocmai eu sa pierd persoana iubita, persoana in care imi investisem toata increderea si toata iubirea de care dispuneam in acel moment, ma incredintasem lui ca un prost nestiind in manile cu ajunsesem. Si-a batut joc in ultimul hal de mine. Nu trebuia sa plang pentru el ci trebuia sa ma razbun dar nu o puteam face, pentru ca sufeream pentru Cristi, sufeream din iubire. Nu merita , nu merita, nu merita si totusi inima imi plangeam din ce in ce mai suferinda dar trebuia sa inceteze atata autorepros si atata durere...
Trupul imi era slabit, nu mai mancasem de doua zile nimic desi mama insistase ca ar trebui sa mananc macar un pic, dar nu puteam, eram dezgustat de mine si nu-mi mai pasa daca corpul meu se deterioreza sau nu. Nu mi-era foame si ma simteam slabit asa ca am hotarat sa ma culc, cu teama zilei ce va urma cand il voi vedea din nou la scoala. Ma inspaimanta ce avea sa vina dar nu aveam nicio putere ca sa schimb ceea ce s-a intamplat si cu atat mai putin ceea ce va urma sa se intample. Eram un simplu pion pe tabla de sah a sortii si trebuia sa ma supun ei, vointei sale atat de crunte si neinduratoare uneori. Gandurile mi s-au inecat rapid intr-un somn profund si greu. Timpul a trecut rapid si a doua zi dimineata ceasul a sunat anutandu-ma ca era ora 7 si trebuia sa ma duc la scoala. Era luni si mi-era greu sa ma ridic din pat desi in toata aceasta greutate a mea de a porni spre scoala cred ca era si teama de a-l vedea, de a ma uita in ochii lui cruzi, salbatici brazdati de rautate si ura. Nu mai era baiatul de care ma indragostisem si cred ca ar fi trebuit ca asta sa ma determine sa tin mai putin la el dar din contra, il iubeam din ce in ce mai mult, cu fiecare secunda care trecea dragostea mea pentru Cristi se intensifica si durerea de a nu-l avea la fel. Cu greu am reusit sa ma ridic si intr-un sfarsit am ajuns si la scoala istovit de puteri. Era acolo , era in banca lui in care il admirasem de atatea ori, in care il vazusem atat de des zambind, razand , jucandu-se. Acum insa era schimbat; pe fata lui se vedea o urme de oboseala, de neliniste, de nervozitate. Parea ca nu ar fi dormit mai deloc in ultimele zile si ma gandeam ca ar fi mai bine sa nu ma apropii de el mai ales in starea in care era acum. Pentru prima oare am ineput sa imi simt ghiozdanul atat de greu incat deabia am reusit sa ajung la banca mea si sa-l asez pe scaun. Se facea ca nu ma observa si intr-o oarecare masura ii dadeam dreptate. Ii era scarba de mine, ma ura , ma dispretuia pentru ca am indraznit sa-l ating, sa-l sarut si mai ales sa-l iubesc. M-am asezat mecanic pe scaun , mi-am scos caietele de care aveam nevoie si am tacat fixandu-mi privirea pe tavanul clasei de frica sa nu ii intalnesc privirea intamplator si sa il privesc in ochi. Era prea mult pentru mine una ca asta si nu ma simteam demn de a savarsi o asemenea fapta. Mi se parea a fi un sacrilegiu ce trebuia impiedicat cu orice pret, asa ca am continuat sa imi plimb ochii prin partea opusa lui, prefacandu-ma foarte interesat de privelistea de afara. Faptul ca a venit profesoara de chimie a fost o binecuvantare pentru ca nu mai era nevoie sa imi caut un alt punct asupra caruia sa ma concentrez, acum puteam sa fiu atent la ora si numai la ora. Nu trebuia decat sa fiu atent la profesoara,trebuia sa imi fixez privirea asupra dansei si sa nu fac nicio alta miscare. Orele au trecut chinuitor de greu. Ma uitam in fiecare minut la ceas si mi se parea ca timpul sta in loc doar pentru a ma chinui pe mine din ce in ce mai mult.
Era acolo cu mine si asta ma durea foarte tare pentru ca nu ma puteam apropia de el, nu-l puteam atinge, nu-i puteam spune cat de mult il iubesc. Eram atat de aproape unul de altul si totusi atat de departe. Intre noi deja se constituise o bariera, ce denota din atitudinea lui distanta si irascibila.
Am ajuns acasa foarte repede luand-o pe un alt drum decat cel obisnuit pentru ca nu voiam sa dau cu ochii de Cristi si am hotarat sa ma culc pentru ca ma simteam secat de orice putere. Pofta de manacare nu imi revenise inca dar nu cred ca mai avea vreun rost sa mai si incerc sa pun ceva in gura la ce stare psihica aveam. Am dormit destul de mult, pana in jurul orei de 9 seara, apoi am mai stat un pic in fata calculatorului desi nu stiu de ce am facut asta intrucat stateam degeaba uitandu-ma prostit la monitor deoarece gandul meu era inca la el, aveam in gand doar imaginea lui, oriunde ma uitam vedeam acel chip bland si gingas, acei ochi in care ma pierdeam cu atat usurinta. Il simteam atat de aproape si totodata atat de departe si asta...durea extraodinar de rau. Dupa circa 2 ore am hotarat ca ar fi timpul sa ma pun in pat dorindu-mi din rasputeri sa adorm si sa-mi alung orice gand care ma chinuia din minte.
Spre surprinderea mea am reusit acest lucru si am adormit cu usurinta...
A doua zi a venit intr-o clipita si parea un pic mai buna tinanad cont ca soarele aparuse pe cerul albastru si senin dupa o absenta de doua zile in care plouase si mai tot timpul fusese innorat. Oare avea sa apara si pe strada mea soarele? Am plecat la scoala cu speranta ca va fi din ce in ce mai bine si ca voi reusi sa mi-l scot din mine pentru ca nu merita sa sufar pentru el. Incepeam din ce in ce mai mult sa ma conving de acest lucru desi in sinea mea negam asta. Era ca o lupta intre doua parti diferite din inima mea. Una care il adora si una care il ura. In 10 minute am fost la scola si m-am simtit usurat ca nu l-am vazut. Nu era acolo, se pare ca nu venise inca desi era destul de tarziu. Mai tarziu am aflat ca era bolnav si ca nu avea sa vina deloc nici in acea zi si probabil nici in saptamana uratoare. Gandul acesta ma bucura simtindu-ma bine ca nu va mai trebui sa dau cu ochii de Cristi. Imi doream sa lipseasca cat mai mult desi in niciun caz nu i-as fi dorit raul. Nu stiu cum sa spun dar daca el se simtea rau parca si eu aveam aceeasi stare si ma durea in aceeasi masura ca si pe el. Era un fel de sentiment de telepatie foarte puternic. Dupa prima ora deja incepuse sa mi se faca dor de el si parca imi doream sa il vad intrand pe usa si asezandu-se la locul lui. Stiam ca m-ar fi ranit prezenta lui dar totusi mi-o doream, doream ceea ce imi facea rau, doream durerea, ravneam dupa rau, ce luase chipul lui odinioara atat de dulce, acum atat de dur si aspru.
Ziua fara el a fost goala, trista si monotona. Recunosc ca imi doream sa fiu ranit daca asta insemna ca el sa fie acolo si sa ma impunga cu privirile lui taioase. Mi-l doream...
Dupa doua zile am aflat ca din cauza faptului ca raceala i se agravase a trebuit sa fie dus la spital. La auzul acestei vesti am crezut ca inlemnesc. Am simtit ca innebunesc. Vroiam sa ma duc sa il vad, sa stiu ca e bine, sa ma conving cu ochii mei de asta, dar nu o puteam face. Nu mi-as fi facut numai mie rau ci si lui implicit. In starea in care era sunt sigur ca nu avea nevoie si de mai multe probleme si suparari asa ca mi-am stapanait acest instinct nebun de a ma duca sa-l vad si am hotarat sa continui sa imi vad de viata mea.
Marea surpriza a venit cand in timpul orei de dirigentie intr-una din zilele urmatoare diriginta ne-a spus ca ar fi frumos din partea noastra sa mergem sa il vedem pe Cristi acasa, deoarece se externase din spital. A facut o selectie de 5 elevi printre care m-am numarat si eu spre groaza mea. Am incercat sa refuz dar tinand cont ca eram febletea ei nu am putut sa mai scap si a trebuit sa ma duc si eu cu ceilalti. Ma gandeam cu groaza ca la sfarsitul orelor ca voi fi nevoit sa ma duc la el acasa si ma speria ideea ca voi da ochii cu el. Imi doream ca timpul sa treaca cat mai greu dar spre dezamagirea mea se parea ca se scurge tot mai incet.A venit si sfarsitul orelor si am plecat spre casa lui Cristi.
Cu fiecare pas pe care il faceam ma simteam tot mai vulnerabil si mai ingrijorat de cum ar putea degenera acea confruntare fizica. Mi-era chiar frica si nu puteam estompa sentimentul asta care ma macina din interior impanzindu-mi capul cu tot felul de temeri, unele poate mai mult decat celelalte justificate. Drumul pana la el mi s-a parut cel mai scurt pe care il facusem vreodata. A fost ceva de genul ca am facut un pas si am ajuns. Am ramas in urma tuturor si sfios am intrat in apartamentul bine luminat in care se auzea vocea mamei lui Cristi. Simteam ca e gata cu mine...
Cand m-a vazut am crezut ca o sa sara din pat si ma va lovi ca si cu cateva zile in urma, dar cred ca nu avea atata putere incat sa mai faca si lucrul acesta. Parea slabit, avea chipul palid si intr-adevar arata ca un om foarte bolnav. In ochii lui nu mai stiu daca puteam citi rautate sau suferinta. Se uita la mine si nu cred ca mai era in stare sa imi adreseze vreun cuvant jignitor sau macar un gand de acest fel. Suferea foarte mult din cauza bolii si imi era mila de el, mila izvorata din iubirea enorma pe care i-o purtam. Daca cu o zi in urma ma gandeam ca mi-a trecut toata aceasta nebunie cu iubirea, acum imi dadeam seama ca nu e asa. De fapt acum, ca il aveam in fata, realizam ca il iubesc si mai mult si ca el e baiatul perfect pentru mine, baiatul pe care doream sa il am, care sa ma iubeasca si pe care sa il iubesc pentru totdeauna. Ceilalti s-au apropiat de el, au inceput sa vorbeasca cu el si sa faca glume dar eu am decis ca era mai bine daca ramaneam la distanta si nu ma aventuram sa ma apropii prea mult de el pentru ca nu stiam cum ar putea reactiona.
Nu am stat mult, circa 30 de minute dupa care am hotarat ca e timpul sa plecam. Fiecare a trecut pe langa patul lui si a dat mana cu el si i-a urat insanatosire gravnica, dar cand eu am ajuns langa el am avut parte de ceva nu prea frumos.
-Sper sa te faci bine si sa vii cat de curand la scoala pentru ca toti colegii iti duc dorul! spunand acestea i-am intins mana in semn de salut dar in loc sa faca si el acelasi lucru mi-a spus sec:
-Cred ca ar trebui sa pleci pentru ca sunt obosit... pa!...
Am ramas cateva secunde locului uimit de reactia lui apoi m-am intors mecanic spre usa si am iesit. In drum spre casa nu am putut sa mai rezist si am inceput sa plang. Era prea mult pentru mine, si acum cand era in starea aia jalnica tot ma refuzase, nu-mi venea sa cred. Imi revenea obsesiv glasul lui in minte si cu fiecare data devenea tot mai taios si dur. Ma ura... eram sigur de asta si nu mai era nimic de facut...doar sa ma resemnez. Imediat cum am ajuns acasa m-am pus sa ma culc pentru ca vroiam sa scap de acele ganduri. In ultimul timp somnul devenise o metoda de scapare de probleme. Dormeam pentru a nu infrunta realitatea atat de dura. Cum am pus capul pe perna am adormit si m-am trezit cam in 2 ore uitandu-ma absent la tavan.
Parca revenea noaptea in care am fost cu el, noaptea in care mi-a spus ca ma iubeste si ca vrea sa fie cu mine, noaptea in care a fost al meu. Il iubeam atat de mult incat nu mai rezistam sa tin asta in mine. Trebuia sa scap cumva de aceasta fustrare asa ca am hotarat sa ii spun exact ce simt odata pentru totdeauna si apoi sa renunt definitiv la el. Nu aveam curajul sa ma duc la el acasa as... |
 |
|
|
|
|
|
|
