Aceasta nu e o fantezie erotica propriu-zis...e una romantica...sper sa va placa. :)
L-am recunoscut de la prima vedere! -nu-i stiam numele...nu mai stiam cum il chema atunci...nu stiam cum il cheama acum...
Mi-a zambit si,pentru o clipa am crezut ca ma recunoaste si el,insa nu...simpatia ramasese,iubirea era acolo,intacta,chiar daca trecusera cine stie cate vieti de cand ne intalnisem pe pamant.Cel putin eu o simteam la fel,cu nimic diminuata.
Doar dintr-o privire si am stiut ca nu are cum sa fi uitat asta...
Poate ma uitase pe mine -si ma uitase,uitase si vietile noastre impreuna din trecut...fusesem prieteni,fusesem frati,iubiti si parinte si copil unul pentru celalalt...asta nu avea cum sa treaca!
L-am vazut cum incerca sa gaseasca un pretext ca sa mai zaboveasca un pic langa mine,nestiind cum sa se poarte...ce sa faca,ce sa spuna...derutat de valul intens de emotie inexplicabila pentru el...
Cand ii zambisem inapoi,s-a vazut pe chipul lui surpriza,bucuria,confuzia...nu stia de unde sa ma ia!
Si era sa treaca pe langa mine...insa chiar in clipa in care am simtit durerea indoielii,s-a hotarat brusc si m-a salutat.
-Ssalut...ne cunoastem,nu?
-Sigur! -eram cu o gasca de colegi care nu banuiau nimic si care se oprisera sa ma astepte.
-De la scoala?,a intrebat el,inca derutat.
-Ne stim de mult...am raspuns eu,in doi peri pesemne...
A dat sa plece,incurcat de bizareria situatiei,insa s-a razgandit din nou,si a scos o carte de vizita:
-Uite,cauta-ma daca vrei sa mai vorbim.Si s-a inrosit la fata,incurcat de gestul indraznet pe care evident ca nu il premeditase si care-l luase si pe el prin surpriza!
Doar pentru cateva clipe a ridicat privirea cat sa ma priveasca in ochi,si am simtit imemdiat ca si cum intre noi se deschisese o poarta...l-am vazut direct din suflet...a fost de la suflet la suflet,am privit direct in el,si el in mine,de parca exista un canal care mergea direct din ochii in inima mea!
Nu-mi dau seama cum de m-am oprit sa il imbratisez...sau sa cad in genunchi pe loc...tremuram tot si doar intensitatea extraordinara a emotiei m-a oprit sa fac orice...
Parca o flacara eterna ardea in mine transformandu-ma in iubire pura...in lumina...facandu-ma sa ma topesc ca inghetata...sa explodez ca o supernova cu lumina a o mie de sori!
Brusc am simtit ca nu mai am nici o greutate...ca am sa ma desprind de pamant ca un fulg de papadie,purtat de adierea dulce a vantului de primavara...
Parca eram bagat in priza...aerul din jurul nostru tremura nu alta...era ceva electric...
Si culmea e ca era atat de firesc...era ceva ce am simtit de mult...ceva ce simtisem cand am fost despartiti de politica,de religie,de morala comuna...de obiceiuri si de lumea toata...
Si iarasi ne intalneam!
Doar ca de data asta,el nu fugise,nici nu renuntase la mine,nu ascultase niciuna dintre vocile infernale care ii spuneau sa imi mai tradeze odata iubirea...inca o data,doar pentru ca iubirea noastra "nu se cuvenea" sa se manifeste...sa existe macar...
Stiam ca fusese lectia noastra timp de multe vieti,sa invatam sa punem iubirea mai presus de orice...si in sfarsit,acum ca ne reintalnisem speram sa faca alegerea corecta.Pentru ca eu in sfarsit ma trezisem...eu imi aminteam...si nu mai aveam de gand sa ma tradez pentru nimic...si sa-l tradez pe el,sa tradez iubirea in numele nimanui! -nici macar in numele lui Dumnezeu,cum se intamplase in trecut,cand fusesem calugarita si ma agatasem de "sfintenia" legamintelor mele de neiubire!
A intins mana spre mine,de despartire,si eu la fel,sa-i strang mana...si m-am pomenit in schimb ca-l strang in brate din toate puterile!
Colegii mei se uitau la noi,nedumeriti....am simtit ca nu-mi pasa!
Nu mai conta...l-am luat de mana pe baiatul asta..."necunoscut",caruia nu-i stiam nici macar numele si i-am zambit.
Parca eram sudat de el nu alta...nici nu-mi trecea prin minte sa-i dau drumul!
Pur si simplu m-am intors,cu baiatu' de mana si am plecat...
Am auzit foarte clar din spate: "-ce faci ba?! -esti popo?!" ,si apoi,la fel de limpede replica altuia "-asta e poponar ba!" "-'reati ai dreacu!!"
In mod "normal" m-as fi pierdut probabil...m-as fi simtit rusinat,sau jignit...respins...as fi simtit multe chestii...toate groaznice...
Acum simteam insa doar o stare de multumire suprema,de parca mi-ar fi incoronat cineva ca zeitate a primaverii!
Si aerul ma mangaia,bland prin par...si ma simteam atat de liber si impacat,incat ma minunam ca nu plutesc.
Ma simteam puternic,de neoprit...
Insultele nu au facut decat sa-mi intareasca sentimentul -absurd aparent- de triumf!
Pentru ca inseamna cu totul altceva sa vezi cand cineva se straduieste sa te umileasca,si reuseste s... |
