Dascalul partea 1
Odata cu lasarea amurgului, dascalul isi sfirsise lucrul pe-afara si tocmai cind se pregatea sa intre in casa, la poarta aparui eu, ca sa-l anunt despre moartea lui badea Vasile. Dumnezeu sa-l ierte! isi zise dascalul pentru el dar e posibil oare, sa-mi termin si eu ziua de lucru in gospodarie, apoi sa intru in casa si sa ma odihnesc ca toti oamenii!
Stam sprijinindu-ma de poarta si-mi faceam aerul ca nu ma intereseaza grijile si nevoile dascalului, in realitate insa, il patrundeam atit de adinc cu privirea, incit aceasta nu putu sa nu se apropie si sa ma asculte. Ambii aratam tristi si necajiti. Eu din cauza sortii mele aspre si el, fiindca nu poate trai ca toata lumea asta ar fi spus-o el mereu urmarit de sentimentul ca poate fi deranjat in orice moment. (Dar daca era medic de meserie, ma intreb, cum s-ar fi descurcat si mai ales, cum ar fi rezistat in fata infinitelor deranjari?)
Tocmai cind dascalul se apropie de poarta, imi aruncai subit privirea in jos, lovindu-se de pamint ca un bolid urias. Intuiam ca-l deranjez si de aceea voiam sa par rusinat si incurcat, unde mai pui ca era si vestea ceea ingrozitoare despre badea Vasile. Trebuia sa i-o spun in modul cel mai delicat, pentru a-l lasa induplecat si pentru a-i inmuia naravurile perverse. Pina la urma, dascalul imi zimbi si ma lovi prieteneste pe umar:
Hai noroc mai Ghita! Da ce s-a intimplat ca esti asa de necajit?
Cu greu imi ridicai privirea spre el si abia dezlipindu-mi buzele, ii spusei:
S-a spinzurat badea Vasile...
Dascalul ramase perplex, dar parca avu necesitatea sa mai auda o data cele biiguite de mine.
Ce-ai spus?
Badea Vasile s-a spinzurat!
Cum s-a spinzurat?
M-a trimis doamna Elvira sa te anunt, ca sa tragi clopotele .
Dascalul tacu ceva timp. Se dadea incurcat cu totul. Voia sa para pustiit pe dinauntru din cauza vestii mele. Ar si fi fost firesc. Gindul despre moarte intotdeauna iti curata interiorul de mate si de tot felul de organe, lasindu-te captivat in mrejele sale urzicatoare. Cei care mor, se duc si se crede despre ei ca, in sfirsit s-au eliberat, insa cei ce ramin sa le poarte doliul, se afla intr-o continua lupta cu gindul acesta otravitor. Probabil, este unicul gind in stare sa-ti usuce sufletul si sa-ti inveniteasca trupul. Imi era sila sa-l privesc si i-as fi vomitat in fata, daca si-ar fi deschis gura si mi-ar fi spus toate acestea. Stiam ca i se rupe de necazul cuiva si nu excludeam ca, vestea despre badea Vasile l-ar fi involburat de senzatia unei noi aventuri.
Spui ca s-a spinzurat? intreba dascalul.
Da, s-a spinzurat...
Apoi, mai nepoate, eu nu pot sa merg la biserica si sa trag clopotele. Toata nevoia aceasta e in afara legii crestinesti si biserica nu are dreptul sa se amestice.
Am ramas neclintit si eram gata sa-i vomit pe poarta, dar m-am abtinut. L-am privit drept in ochi si i-am urlat in fata:
Nici eu nu am dreptul sa ma amestec in legile sfinte ale crestinismului, insa eu nu am venit la tine ca la biserica, ci ca la un om cu suflet si inima!
Mai Ghitisor, asculta...
Te-as asculta daca ai avea ce spune! am prelungit eu pe acelasi ton. Vezi cocoasa asta din spatele meu? O port fiindca Dumnezeu asa a vrut si daca badea Vasile si-a pus capat zilelor, asta nu inseamna ca Preasfintul a inchis ochii la savirsirea acestui pacat!
Dascalul nu mai avea ce spune. Intelegea perfect situatia, unde mai pui ca eram la curent despre pasiunile sale imorale si de aceea nu a putut sa protesteze. Dupa o bucata buna de tacere, mi-a zis cu o voce inabusita:
Ei bine, sunt dispus sa trag clopotele, numai daca imi dai sa ti-o sug o data!
Am sovait. Nu eram de loc surprins de aceasta conditie pe care mi-o puse, dar nu voiam sa-i permit sa ia haturile in mina.
Nu, i-am spus. Mai intii clopotele, si-apoi daca vrei, te fut si in cur!
Dascalului, de asemenea nu i-a placut ca eu voiam sa i-o iau pe dinainte si pe un ton ostil m-a trimis dracului. S-a intors si a disparut in intuneric.
Dobitocule! Pidarasule, ce esti! i-am strigat in urma si am pornit spre biserica.
Biserica se afla la vreo cincizeci de metri de casa dascalului si ajungind in dreptul ei, am observat ca lumina de la fereastra paznicului era stinsa. Nu m-am dus sa verific daca paznicul era, fiindca tocmai se intunecase si stiam ca vine la slujba cu mult mai tirziu. Speram sa ma pot intelege si sa-l rog pe el sa traga clopotele, dar cum lipsea, m-am intors inapoi la casa dascalului. Fara sa ma gindesc si fara sa-l mai strig la poarta, am intrat direct in ograda. Lumina in casa ardea si atunci am privit in fereastra. Dascalul statea in genunchi, in fata unui portret (la inceput crezusem ca sta in fata icoanei) si parca se ruga. Daca e sa fiu sincer, faptul acesta ma uimise, insa peste putin timp mi-am dat seama ca nu era de loc un fenomen excentric.
In pragul casei am sovait putin. Ma gindeam daca au rost toate acestea si subit am fost traversat din cap pina la degetele picioarelor de un fior foarte zdruncinator. Mi-am amintit de discutia dintre mine si dascal, ce avuse loc cu zece minute in urma si de josnicia de care dase dovada. M-am infuriat ca dintr-o lovitura in fata si am intrat in casa. Voiam sa i-o trag dascalului mai mult pentru a-mi satisface ura, decit pentru a-i implini placerile. Cind am intrat, l-am surprins in aceeasi postura angelica in fata portretului lui Voronin, ce atirna neglijent pe un perete proaspat varuit. Isi freca goanga, masturbindu-se in fata atotputernicului sau si pentru o clipa mi se paru destul de speriat. Probabil, crezuse ca era nevasta-sa, dar cind m-a vazut pe mine, nu s-a sinchisit de loc. M-am apropiat de el si cu o ostilitate bine pronuntata in tembrul vocii i-am spus: Casca-ti gura! Nu s-a lasat induplecat, cascindu-si gaura pacatului imediat ce a observat ca imi deschei fermuarul prohabului. Statea cu gura cascata si ma privea in ochi ca un ciine, care tocmai s-a desclestat de catea. As fi vrut sa-l omor in momentul acela si sunt sigur ca mi-ar fi reusit, chiar fara sa-l ating. Era suficient sa ma napustesc asupra lui doar cu terefiantul meu sentiment si l-as fi lasat mort la podea ca pe o musca. Intre timp, imi eliberasem madularul din pantaloni si fara nici o ezitare, l-am plesnit pe fata cu un jet puternic de urina. Am potrivit directia jetului drept in gura, lasindu-l cu gravitate sa se innece si sa inghita apa, pe care sunt sigur, o considera sfinta.
In ochii semideschisi puteam observa destul de bine o privire incetosata si amestecata cu un soi de exaltare demonica. Parca ar fi vrut sa-mi spuna sa nu ma mai opresc si sa imping pisatul cu viteza luminii. Nu i-am putut satisface dorinta presupusa, asa ca am finisat a-i scutura pe buze ultimele picaturi, dupa care am incercat sa-mi ascund instrumentul si sa-mi aranjez pantalonul.
Nu, mi-a zis cu o voce speriata si imploratoare, te rog, lasa-ma sa ti-o iau in gura!
Ridica-te si hai la biserica! Dupa ce tragi clopotele, ti-o dau in toate gaurile!
Te rog, ma implora el tinindu-ma de pantalon, lasa-ma doar o clipa! Macar sa-i simt mirosul!
M-am smuncit din miinele sale si am pornit spre usa.
Aranjeaza-te si nu vorbi in dodii! Eu te astept afara!
Mobilierul pentru bucatarie era instalat in tinda. M-am gindit la o posibila reparatie, din cauza careia a fost efectuata mutatia mobilei, pentru ca in odaia in care l-am surprins pe dascal, mirosea a var proaspat si a vopsea. Iesind, am sustras din chiuveta un cutit, evident murdar, si l-am ascuns sub mineca. Mi-am aprins o tigara si am stat sa-l astept pe dascal. Dupa primul fum nicotinic, imi veni sa vomit. M-am opintit de citeva ori, dar nu mi-a iesit nimic. Mi se facu sila de mine si de situatie, dar nu aveam ce face: cacatul era rascolit si putoarea raspindita. Am fumat in continuare, dar senzatia scirboasa de a bori nu mai vizitat.
Am auzit zgomotul portii si in citeva clipe, din intuneric aparu sotia dascalului.
Buna seara, nana Catinca!
Buna Ghitisor, imi raspunse ea binevoitoare. Dar de ce stai afara si nu intri in casa?
Nu, ca eu il astept pe nanu Ion. Trebuie sa mergem la biserica.
S-a intimplat ceva? ma intreba ea cu un sentiment aproape neobservat de spaima.
Da, i-am raspuns ezitind. A murit badea Vasile si am venit sa-l rog pe nanu Ion sa traga clopotele.
Doamne Dumnezeule... se vaicara femeia, dupa cum si se cuvine.
Stiam ca erau sa urmeze multe intrbari privitoare decedatului si voiam sa le evit, dar nu ma ajungea capul cum s-o fac. Eram prea epuizat si orice sfortare a ratiunii mele s-ar fi transformat intr-o gindire frivola. Tocmai iesise si dascalul din casa. Nu a schimbat nici o vorba cu nevasta-sa, doar ca o privi apasat. Vazindu-l iesit afara si pe mine salvat de intrebarile matusei mele, am pornit spre poarta. Dascalul m-a ajuns din urma si am pornit spre sfintul lacas.
La inceputul acestei povestiri am incercat sa spun cite ceva despre nevasta dascalului. Tot ce am scris, a fost luat ca si cum din gura satenilor, care credeau astfel despre ea. Mai exact, de asta se ocupa dascalul. Avea el grija ca oamenii s-o creada o scorpie, iar pe dinsul un biet credincios, ce nimerise in plasele ei urzicatoare. Si daca matusa mea il siciia intruna, sunt sigur ca avea motive, iesit din comun, de serioase, iar el daca se infuria, ori pretindea ca toata lumea ii este datoare, atunci toate acestea erau doar niste pretexte ieftine, pentru a o face de ris in ochii satului.
Intrati in ograda bisericii, dascalul a urcat in virful clopotnitei, iar eu am ramas jos sa-l astept. Paream al naibii de ridicol, insotindu-l si avind grija ca el sa faca tot ce tine de obligatiunile sale, cu atit mai mult ca difunctul din latul fringhiei era fratele sau mai mic. Daca m-as fi putut desprinde de corpul meu, ca sa pot intruchipa o alta persoana, cu siguranta ca m-as fi scuipat intre ochi pentru indecenta mea. Poate chiar m-as fi lovit in fata cu pumnul si as fi cazut la pamint, apoi cu picioarel mi-as fi dat suturi pina sa scuip singe. M-am gindit ca in timpul acesta, dascalul ar fi privit de sus din clopotnita scena, si tare s-ar mai fi amuzat. Gindul acesta m-a facut sa devin nervos si am vrut sa plec, dar n-am dovedit sa fac nici un pas, ca clopotele au si inceput sa rasune asupra satului in toata amploarea lor.
Aflindu-ma de desubtul acestor sunete, brusc mi-am dat seama ca Dumnezeu exista si ca urla la mine ca un stricat prin dangatele clopotelor. M-am simtit atit de infirm si de amarit, incit as fi vrut sa ma ridic pina la El si sa-I raspund reprosului Sau printr-o tacere zguduitoare. As fi vrut sa-I spun, fara sa deschid gura, ca sa ma lase in pace si sa uite de mine; L-as fi scuturat usor de gulerul camasei si I-as fi spus sa deschida ochii. De asemenea, I-as fi dat inefabil indicatii asupra comportamentului dascalului si respect... |
