|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |  Sora mai mare (a doua parte) | Autor : Whorely - 2022-08-10
Citita de 437543 ori - Nota 9.29 (1622 voturi) | | | (Nota autor: Acest capitol este mai mult informativ, dedicat introducerii unor noi personaje si prezentarilor de personaje si locuri. Chiar daca partea erotica nu este abundenta aici, promit ca va fi in urmatoarele capitole. P.S.: Tineti cont ca intamplarile se petreceau in adolescenta, multe persoanje sunt virgine, deci gandesc in consecinta. Va multumesc!)
Soarele cu dinți ascuțiți de ianuarie trimitea zgârcit primele raze de lumină. O nouă zi se prefigura peste micul orășel de provincie. O zi de luni, după anul nou, o zi în care lumea se trezea la viață, locuitorii începeau să forfotească în sus și-n jos ca niște furnici proaspăt ieșite din mușuroi, o zi în care noi ăștia tinerii începeam iar școala.
Locul unde învățam era un grup școlar ce avea și clasele primare dar și liceul în aceeași incintă. Nu era cel mai strălucit din oraș, dar nici ultimul. Părinții noștri l-au ales evident din considerente de apropiere de casă. Să nu cumva să ne pierdem pe drum sau ceva, într-un oraș în care dacă nu puneai frână la timp ieșeai din el. Era așa de aproape curtea școlii că în fiecare an la festivitatea de încheiere eu ajungeam ultimul, pentru că mereu mă uitam pe geam să văd dacă s-a strâns suficientă lume să merg și eu sau nu.
Ne apropiam de școală și la câțiva zeci de metri în fața noastră ne-am recunoscut fiecare grupul de prieteni. Atunci Andra mi-a dat o sărutare pe obraz și a grăbit pasul spre colegii ei din clasa a 10a, uitându-se din când în când înapoi, doar pentru a-mi mai zâmbi puțin și a-mi face ghiduș cu mâna. Purta niște blugi cu talie înaltă și strânși pe glezne ce îi scoteau în evidență mijlocul de viespe și fundul baban. Mereu înghițeam în sec la aceste priveliști cu sora mea. Eu eram a 8a, chiar dacă între noi este o diferență de 3 ani. De când mă știu am fost mai dezvoltat la trup și la minte și pentru asta ai mei m-au pedepsit cu școala mai devreme, că... de ce nu...
După ce, la vârsta de 5 ani, îi scrisesem prima scrisoare "de dragoste" mamei, toată cu majuscule și fară spații "TEIUBESCMAMAMEAFRUMOASA!"; rezolvasem primele calcule de algebră jucând tabinet, și l-am bătut pe tataia la rummy și poker, bine și el se lăsa să îl bat destul de ușor; ai mei au zis fară să mă întrebe: "La anul îl dăm pe ăsta micul la școală". La care tot tataia cu ideile lui crețe: "Dar să îl învățăm să citească bine să ia premiul întâi". Până la începerea anului școlar deja citisem suficientă literatură S.F. din "Colecția la 2 lei" încât să rămân blocat când învățătoarea mi-a pus primul bețișor de citit în mână: "Dar cu ăsta ce fac?" "Cu el citești!" "Păi eu citesc fară nimic...". Să nu credeți că am avut note prea mari, mi-au găsit repede defect, scriam urât. Scrisul meu de medic fusese stricat de un biet veteran de război, mult prea entuziasmat că nepotul său învăța orice prostie rapid. Când am ajuns la prima oră de caligrafie era cam greu să îl mai formez cum trebuie, așa că am rămas cu el stricat o viață întreagă.
Cei din grupul meu îmi zâmbeau larg, și mă așteptau ca niște statui în fața școlii. Genul de moment când vezi că cineva e prea departe să puteți vorbi, dar prea aproape să îl poți ignora, așa că toți deciseseră să zâmbească și să mă privească așa pentru 34 de secunde până ajungeam lângă ei, iar eu începusem să simulez alergarea înceată, fix cum o faci când treci pe trecerea de pietoni și observi că verdele clipește că se duce.
Irina îmi zâmbea cel mai mult dintre ei.
Irina e colega mea de bancă, și o prietenă bună. Ne știm încă din clasa 1, de pe vremea când eram niște schilozi mititei, eu cu par bălai, ea cu pampoane. Practic ne-am cunoscut când am făcut poza aceea de o are toată lumea, tu stând la catedră și zâmbind fals ca un criminal, cu penarul în stânga, stiloul în dreapta, un caiet complet alb deschis la jumate fără niciun motiv, având un al doilea stilou în mână și prefăcându-te că scrii undeva pe la jumătatea foii, cu harta României în spate și poza lui Ceaușescu sau stema României deasupra capului, după caz.
M-am uitat vesel la ea și i-am zis "Bună". Îmi era dragă, dar doar atât. Pe lângă faptul că avea niște ochi căprui răpitori și un păr lung, ondulat și saten, sânii și fundul începuseră să i se dezvolte frumos pentru vârsta ei. Era mereu naturală în aspect precum și în comportament. Nu ne certasem niciodată și ne ajutasem de nenumărate ori cu totul. Nu știam încă dacă ar putut fi ceva mai mult între noi doi, sau dacă unul dintre noi își dorea ceva mai mult de atât, dar știam că eram prieteni buni.
La prima oră aveam româna și profa ne-a dat un test fulger.
"-Aveți 30 de minute să scrieți o compunere despre cineva drag. La final pun note. Începeți acum!"
Începuseră să mă taie toate transpirațiile. Nu aveam nicio idee concretă. Mă uitam la Irina în stânga și vedeam că ea scria de zor. Cum să îi cer să îmi arate și mie? Compunerile trebuie să fie unice, e un test dat naibii, nu ai cum să copii la el. Încep totuși să scriu ceva.
După cele 30 de minute, pe ceas, liniștea este tăiată de vocea aspră a profei de română.
"- Gata testul! O să îmi citiți pe rând fiecare ce ați scris! Irina! Tu ești prima."
"Dedic această compunere colegului meu de bancă Vlad. Ne cunoaștem de opt ani de zile. Opt ani în care am învățat împreună, am crescut, am trecut prin momente frumoase, dar uneori și clipe triste. Îți sunt recunoscătoare că ai fost acolo când am avut nevoie de tine, când mi-am pierdut un părinte, dar și când am sărbătorit o zi de naștere. Îmi plac momentele când ne plimbăm prin parc, la început de toamnă, înconjurați de frunze ruginii și ciripit de pasări. Toamna reprezenta începutul în tot. Începeam un nou an școlar, învățam lucruri noi, cunoșteam oameni noi. Toamna era cel mai plăcut moment să ieși cu cineva de mână la plimbare. Puteam să ne ținem de mână fară să ne transpire palmele. Îmi place că Vlad purta mereu un hanorac sau o geacă de piele..."
"-Mulțumesc, Irina. E bine. Stai jos. Vlad? Ai terminat? Văd că încă scrii... Te rog să citești ce ai scris."
Mă ridic și rușinat de faptul că eu nu scrisesem despre Irina, dau din cap dezaprobator că nu aș fi terminat.
"-Dacă nu citești acum iți pun notă mică. Te ascult!"
"Prima dată când am înțeles cine sunt eu, am priceput cine e ea. Atunci am cunoscut iubirea brută, neprelucrată, simplă în forma și profunzimea ei. Am realizat că nu sunt singur, că aparțin. Să ai pe cineva sau ceva e frumos, dar să știi că aparții cuiva e mai mult decât poți explica în cuvinte. E ambrozie divină, gustată încet. E palma ta ținută în palma ei, atât de mult că nu mai știi dacă ești ud de la ea sau ea e udă de la tine. Sunt brațele tale mari care cuprind umerii ei firavi. Obrazul tău aspru care mângâie tenul ei fin. Un nas adulmecându-l pe celălalt, în paralel. Un colț de gură ce fură inocent o jumătate de sărut de la un alt colț de gură. E lacrima care curge din ochiul ei pe obrazul tău, și apoi, cu buzele i le prinzi rapid și pe celelalte, dependent fiind ca un drogat de gustul lor sărat, amestecat cu strugurel de cireșe dulci. E nasul mic și cârn ce se umflă ușor și ritmat ca pieptul unui peruș care doarme. Sunt ochii albaștri ce par că se gândesc la ploaie, acele mici oceane în care îți poți pierde mintea dar niciodată speranța. E parfumul pe care îl miroși la nesfârșit de teamă să nu îl uiți vreodată, dar oricât de departe ai fi de ea iți dai seama că e singurul lucru pe care ți-l amintești mereu..."
M-am oprit brusc. Un viermișor al plăcerii și-a început drumul neanunțat din străfundurile prostatei până în uretră și am simțit cum o nouă poluție îmi uda lenjeria intimă în timp ce citeam acele rânduri în fața profesoarei. Norocul meu era că mă aflam în prima bancă, și singurele persoane care mă puteau vedea erau profesoara de română și Irina de lângă mine. Îmi era și jenă să mă uit în jos să văd dacă se observă ceva sau nu. Am ieșit mâncând pământul din clasă fară să mai zic nimic și m-am dus direct la toaleta elevilor de pe etaj.
Irina a venit rapid în urma mea. Nu a putut intra în toaletă cu mine dar m-a strigat și m-a întrebat dacă vreau să mergem împreună acasă pentru a mă schimba de haine, ceea ce am și făcut.
Acasă fiind merg să îmi fac un dus rapid. Irina ne învoise pe amândoi pentru o oră așa că aveam ceva timp să îmi revin. În timp ce mă spălam observ că nu am închis ușa de la baie cum trebuie și aceasta se mai deschisese puțin. Ud fiind și plind de săpun nu mai aveam cum să o închid fară să fac zoaie pe jos, gen mama se va enerva mai știți? Nu mai era nimeni acasă în afară de noi doi. Ai mei erau fie la lucru, fie la școală, nu aveam pe cine să strig și m-am gândit că dacă o strig pe Irina o să mă vadă gol, fix ceea ce voiam să evit, așa că am decis să îmi continui treaba, știind că ea rămăsese în dormitor la mine.
Mi-am amintit de compunerea de mai devreme și am început să mă gândesc din nou la Andra. Penisul se cam lungise ca un șarpe, și de la gânduri, și de la apa caldă. Nu era complet erect, dar nici nu îmi era rușine cu el.
Când mă întorc în timp ce mă limpezeam la duș o văd pe Irina urmărindu-mă cu jumătate de față în spatele ușii întredeschise.
Cu o calmitate pe care nici eu nu mă așteptam să o am, i-am zis un simplu: "-Bună?!?"
"-Pot să intru?" a întrebat ea. Și apoi a intrat fară să mai aștepte aprobarea mea.
S-a așezat tacticos pe capacul la toaletă și în timp ce se uita la șarpele ce atârnă, fară să schițeze nicio expresie facială:
"-Ce ai pățit mai devreme?... La școală adică..."
Apoi tot ea dându-și seama singură:
"-Desigur, ce întrebare. Acum ești bărbat. Adică, văd că ești destul... de bărbat... chiar. Despre cine era compunerea?"
Eu eram dezbrăcat în fața ei spălându-mă în zone intime și singurul sentiment care o încercă pe ea acum era gelozia. Auzi tu, despre cine e compunerea? Nu contează că stau cu ștromeleagul învârtoșat la un metru de ea, despre cine mama naibii e compunerea. Asta voia ea să știe.
Eu nu am zis nimic. Am ieșit din duș și am început să mă șterg. Cum stătea ea pe colac și cum baia nu era una tocmai gigantică, acum chiar fluturam involuntar bărbăția destul de aproape de fața ei în timp ce mă ștergeam cu prosopul.
"- Am terminat. Mergem?" E tot ce i-am zis.
A plecat direct la bucătărie să bea apă sau ceva de genul, cât timp eu m-am îmbrăcat. Astăzi Irina a rezolvat o necunoscută din viața ei, dar a dobândit alta. M-a văzut gol în toată splendoarea mea, dar se va intreaba multe zile de acum încolo despre cine e compunerea aceea, și eu nu am nici cea mai mică intenție să îi spun curând.
Pe seară, cu mult după ore, și eu, și Andra ne trezim la ușă cu Irina și Matei, iubitul Andrei de la liceu. Bine, nu au venit chiar în același timp, dar au fost gând la gând cu bucurie. Mare bucurie când eu plănuiam să mă uit la un film cu sormea, acum o am pe Irina pe cap.
După câteva zeci de minute petrecute de fiecare cuplu în camerele lor, vine Matei cu o idee genială să ne jucăm ceva.
"-Haideți toți în cameră la Andra, să jucăm Adevăr sau provocare!"
Dacă stau și mă gândesc asta nu e chiar așa de plictisitor. Eram chiar uimit că venea de la cel mai anost om pe care îl întâlnisem vreodată. Iubitul Andrei. Pe lângă faptul că nu era foarte inteligent, singura lui ocupație era narcisismul. Nici fetele nu petreceau atât de mult timp în oglindă cât reușea omul acesta. Daca nu era în oglindă, era la fotbal. Daca nici acolo, era la tras de fiare. Și apoi revenea la oglindă. Bine, și eu sunt ipocrit, mai vorbesc de el că îl slăvește pe Narcis, când eu mă închin la Oedip. Haha.
Toți patru stăteam într-un cerc pe podeaua din dormitorul surorii mele, cu o placă și o sticlă în față de ziceai că ne pregătim să îi invocăm spiritul lui Marquez. Învârte Matei primul de sticlă și ghiciți unde pică. Pică la mine, exact.
"-Adevăr sau provocare? Hai mai bine provocare că deja știm că ești virgin." zise Matei râzând singur la propria-i glumă.
Aprob din cap, ce eram să fac. Știam că mă pune să o sărut pe Irina. Ea deja își umezea buzele de parcă se pregătea să țină bacul la oral.
"-Sărut-o pe Irina. Haha." Matei ...clasic.
Mă apropii de colega mea de bancă și încep să o sărut franțuzește cum văzusem și eu că se face mai bine. Nu degeaba stăteam treaz după miezul nopții în weekend, să prind filmele bune de la Antenă sau Protv. Acelea fară metafore vizuale, cele explicite. În timp ce o sărutam pe Irina am privit-o în ochi pe Andra și am văzut-o zâmbind, însă nu părea zâmbetul ei, parcă zâmbea trist.
În schimb Irina devenise foarte zâmbăreață. Eu rămăsesem calm, prevăzusem acest moment dinainte și nu era nicio surpriză.
Acum era rândul meu să învârt sticl... |
 |
|
|
|
|
|
|
