Fantezie fantastica
am avut o revelatie, ca o fantezie ar trebui sa aiba ceva fantastic, cu totul neobisnuit in ea.
ia sa vedem, ora e buna, starea perfecta, muzica ...uhm..se poate schimba...asa...
nu e doar pt ca nu am iubita, si daca as avea tot o minte furtunoasa imi zgaltaie tendintele.
O sa recunosc ca e inspirata din 2 parti reale: un vis si un spectacol de balet. nu o sa mai fac alte legaturi cu realitatea.
Am reusit sa-mi iau permisul de conducere. Nu am masina, nici nu-mi doresc, desi imi place sa conduc. Citisem despre un festival interesant prin insula Lesbos, am vazut un reportaj despre cele mai bine cotate statiuni maritime romanesti, si ascultam noul album al lui Pink. M-am mutat de curand intr-o mansarda cu acoperis de sticla, sa adorm cu stelele deasupra.
Era un party la vecini de pe undeva mai jos, si am refuzat participarea la un bal mascat...nu am suficienta incredere in mine. Ma omoara chestia cu sinceritatea, si daca vreau sa par altceva decat sunt, si chiar reusesc, eu o sa stiu mereu adevarul. So, let.s be true.
O colega ce arata fantastic mi-a propus sa ne facem abonamente la bazinul de inot. Nu am gasit sa-i raspund ceva mai bun decat ca as face chestia asta doar cu cineva cvasispecial pt mine. Atunci mi-a propus sa luam pranzul impreuna. Oh, era atat de sigura pe ea, ca simteam o dorinta intensa sa-i fac pe voie. Buzele se miscau parca de la sine: Nu mi-e foame. Am gatit aseara.
pfiu... s-a dus in biroul ei, a trecut ceva mai tarziu cu un coleg spre bufet.
nimic.
ah, vreau concediu saptamana asta. imprumut masina unei prietene, s-a si oferit de cateva ori. In ideea ca am putea merge impreuna si sa facem cu schimbul la sofat. O sa-mi fie putin aiurea sa ii spun ca vreau sa fiu singura, dar merita sa incerc.
zis si facut. deja sunt in masina, e vineri dupa-amiaza, cu 120 la bord, autostrada se scurge in jurul meu ca un rau tulbure. munte, de ce munte? nu e mai frumos unde-s oameni dezbracati...oare?
no, munte, clar! 2 nopti, 4 stele, si o luna plina.
mic dejun, la ora de vara argentiniana. hm..ce de cluburi, ce de femei. no way, ochiul meu devine din ce in ce mai lucitor.
ce se intampla cu romantismul? s-a facut mic mic, mic de tot...cat o pipota de pasare colibri, si tot digera la niste pietroaie cazute din furcile caudine.
e vara, e cald, soarele tanar si vioi, plin de viata, imi intra pe sub piele cu gust de sarut interzis.
Am ajuns, ce idee si pe mine, singura...parca as fi la agatat. pana la urma trebuie sa invat si cum se face chestia asta. Dar nu acum. Fara nori pe cer, mintea mea este in sfarsit limpede.
Pat dublu...superb, vedere catre niste coline verzi, in departare stanci dezgolite imi seamana a brate dezgolite ale zeitei pamantului. Fara alcool...prea mult. Cate as avea de invatat pe lume asta despre ceea ce-ti poate delecta simturile. Noroc ca nu am dependente. Si ca vreau mereu ceva nou.
Am ajuns seara, momentul linistit al amurgului, o plimbare pe jos prin imprejurimi, am descoperit un lac inconjurat de trestii si ceva salcii, ma bucur sa le gasesc la altitudinea aceasta. Pe margine era o barca de lemn simpla, cu o banca pe mijloc si capetele vaslelor se zareau pe margine ca doua urechi ciulite la susotirile vantului printre valurile lente.
Blugi, tricou si bascheti.. nu e tocmai cea mai cuceritoare forma in care m-as putea prezenta, dar ea cea mai confortabila. Odata ce stiu sa traiesc cu mine, nu imi poate lua nimeni acest spatiu interior.
Luna plina..luna plina
o sa fie maine, pare-se
sambata m-am trezit pe la 11, am prins ceva mic-dejun pe cale de disparitie, apoi am iesit la plimbare. aveau biciclete si atv-uri de inchiriat. o bicicleta mi-ar trebui. am gasit o poteca printr-un crang, pe care am urmat-o constant. aveam casti cu muzica in urechi, o compilatie de muzica ce-mi relaxeaza mintea si-mi da impulsuri de actiuni ...necugetate. Deh, cand mintea-i relaxata.
STOP! ACCESUL INTERZIS PERSOANELOR NEAUTORIZATE!
ahaha
o sa si cred asta, suntem in secolul 21, la 5 km de civilizatie gasesc o zona interzisa, o bariera darapanata pe o poteca oarecum batatorita intre niste muntisori accesibili.
doar atat "accesul interzis". mai sa fie. mi-as dori sa fie interesant.
Un singur gand mi-a trecut prin minte: un avertisment este diferit de interdictie. s-au activat toate instantele in care am calcat interdictii--> algoritm de gandire + intuitie==> vacanta + impuls==> este ceva ce pot face sau nu.
Pedalez impetuos ocolind bariera ignorand furnicaturile de placere ca am incalcat o regula despre care nu va afla poate nimeni niciodata. Mi-am uitat telefonul in camera, cu atat mai bine, no disturbance.. Aerul curat imi mangaie obrajii ca o suflare de duh stravechi al muntilor.
De cand eram copil si citisem ciresarii, castelul fetei in alb si aripi de zapada, visam la ruine si locuri uitate ce ma asteapta sa le descopar. Doar ca aici poteca parea din secolul nostru, fara mari denivelari, si copacii din jur nu pareau a vorbi o limba uitata a crangurilor seculare.
Apare un luminis, 2 cabane, liniste deplina, fara garduri, fara anexe, doar doua banci si o vatra de foc din caramida. In spate curge un paraias subtire limpede si rece. Opresc, las bicicleta langa una dintre banci, si pe cealalta ma asez eu. Ce rau imi pare ca nu mi-am luat o carte, este locul ideal in care sa citesc.
Ma uit cu atentie la cele doua constructii din piatra si lemn, mi le imaginez pline de viata, spatiul plin de oameni veseli, zambitori, pregatind o gustare impreuna. Din cand in cand, printre versurile muzicii din casti, aud cum pocneste in padurea din apropiere cate un vreasc, sau cate-un tipat pasaresc. Ma lungesc pe banca si privesc cerul de un albastru intens si nesfarsit. Imi patrunde prin pupile acest infinit si imi trezeste o puternica senzatie de a fi. Bratele imi atarna in jos spre pamant sub propria lor greutate. Pieptul imi tresalta ritmic impins de bataile inimii si respiratia aproape nevazuta. Imi incrucisez mainile sub cap, inchid ochii si ma avant in miezul acelui albastru uitand cum ma cheama, si insusi graiul omenesc. Cerul devine picaturi azure printre care inot fara griji, si imi cerne fiecare celula cu senzatii nicicand resimtite inainte, privesc sub mine epiderma verde a planetei inghitind lumina. Dar chiar aici, deasupra acestui colt de munte simteam undeva un curent puternic de viata, o incantare a fortelor vitale organice, ale vietii din sange si carne.
Totul incepe sa se amestece, culori si sensuri, cantece si adorm.
Deschid brusc ochii, si cerul are o culoare cenusie tivita cu rosu spre apus. Aproape tresar cand zaresc luna plina, rotunda, galben-rosiatica, se arata dezgolita privirilor mele, si ceva din lucirea ei imi tulbura linistea metafizica. Simt intepaturi in umeri si nu-mi pot misca degetele. Mainile parca mi-au intepenit, insa ma ridic usor si incep sa ma misc. Bicicleta este in aceeasi pozitie in care am lasat-o. Bateria de la mp3 player s-a terminat. Imi este sete si putin racoare. Nu aveam decat sa ma intorc. Nimic extraordinar. Ma gandesc sa-mi fac curaj sa gust apa izvorasului de susura in spate. Ma apropii de el, unesc mainile caus, si intai cu teama gust cativa stropi. Pare buna si nimic vrajt, nu ma transform nici in broasca, nu-mi ies nici colti de mistret si nici coarne de cerb.
Trebuie sa ma grabesc sa nu ma prinda noaptea, desi imi place sa simt acel suspans interior al lucrurilor facute pentru prima data. Ma urc pe bicicleta, si merg destul de grabita, doar ca la un moment dat cararea se bifurca, ceea ce nu-mi aminteam de la venire. Nu ma gandesc prea mult, era un unghi ascutit intre cele doua directii, asa ca probabil se vor reuni la un moment dat. Deodata mi se pare ca este prea liniste. Nici un freamat de vant, nici o umbra miscata, nicio pasare zburand. Parca am intrat intr-o bucla temporala. M-am gandit ca o fi un moment de somnolenta a padurii, o absenta trecatoare a zgomotului de fond. In fata mea aerul avea o nuanta asemanatoare lunii. Copacii sa raresc, apar din ce in ce mai multi arbusti,,sau copacei de lunca? Nu-mi dau seama, vad doar forme arcuite, alungite, cararea se largeste...si ochii mei au o surpriza atat de mare incat frana brusca pe care o pun aproape ma arunca intr-o tufa de nu stiu ce.
Nu mai auzisem de ritualuri in timpuri moderne decat la satanisti, filme horror ori reviste de scandal. Nu ma pasioneaza, le privesc cu un fel de dezgust si le iau in deradere de obicei. Insa zaresc la cateva zeci de metri, o femeie la cu parul lung cum nu am vazut in viata mea pana atunci, inconjurata de o aura argintie. Parul ii era ca o trena, ii depasea inaltimea, si tinea in mana un vas transparent in care pare sa se miste un lichid ce arunca uneori luciri albastre.
In jurul ei erau mai multe femei, nu le-am numarat, imbracate de la brau in jos cu un material lipit de piele, care lasa sa se vada forma naturala a trupului fara a fi transparente. Mai in umbra, la marginea luminisului ghiceam gramezi de vreascuri adunate si niste vase mari parand a fi pline...speram eu cu vin, si alte umbre mladioase, miscandu-se printre ele. Deja ma gandeam ca visez si e cazul sa-mi trag niste palme. Asteptam sa ma trezesc din clipa in clipa. Imi era putin frica dar ardeam de curiozitate. In centru, femeia cu aer de preoteasa, tinea vasul cu doua toarte deasupra unui bazin de apa ingradit cu pietre, cine stie cum o fi fost facut asa, acolo.
In lumea mea de zi cu zi, masini, asfalt, borne kilometrice, indicatoare si metrou, mitologia tine strict de domeniul fantasticului. Ma excita la culme senzatia de ireal.
Nimic de pierdut, nimic de castigat.
Poate ca ele facusera sa adoarma padurea in jur cu puterile lor. Cum scapasem insa eu efectului vrajii? M-am socotit o mare norocoasa, ba chiar m-am gandit sa ma amestec printre cele din umbra, sa vad ce se intampla. Doar setea ochilor de nu m-ar da de gol. Nu pareau imbracate obisnuit nici femeile din umbra dar nu le puteam distinge clar formele. Las bicicleta cazuta la marginea potecii, si pe marginea luminisului ma apropii destul de natural. Gesturile lor pareau complicate, si nu intelegam exact utilitatea lor. Pareau ca fac multe miscari inutile, desi totul parea incredibil de armonios. Sa le imit nu aveam nicio sansa, incercam sa ma misc putin si lent. Intr-o limba pe care nu o cunosteam femeia preoteaza incepe sa ingane un cantec lin. Pe masura ce cuvintele ei se raspandeau in aer, lichidul din vas capata o culoare din ce in ce mai galbena, apoi rosiatica, iesind vapori ce in aer deveneau o pulbere aurie ce zburau ca niste roiuri..
Cum s-a intamplat nu stiu, toate roiurile au inceput sa faca valuri, si veneau spre mine, ma simteam cea mai straina de acel loc, dar ma imbatase neobisnuitul si nu ma mai ascundeam, mi-am inaltat mainile lasand sa imi cuprinda trupul in... |
