Braţe puternice, cafenii, mângâind alene o spinare caldă...O femeie fragilă emanând o mireasmă de trandafiri...Umbre şi clar-obscururi pe un culoar pustiu...Lambriul din lemn de nuc de care se rezema el părea tare. Sub degetele sale, mătasea de Lyon, fină şi încălzită, îi umplea de plăcere simţurile. Savurând lent acea senzaţie, mâinile lui urcară uşor de-a lungul spatelui femeii strâns lipite de el, alunecară peste decolteul împodobit cu dantele şi sfârşiră prin a-i cuprinde umerii goi şi parfumaţi.Ea mirosea şi a violete, iar când el întoarse discret capul ca să arunce o privire în coridorul întunecos, maxilarul lui atinse în treacăt buclele aurii şi parfumate, mătăsoase ca penele.
—Sper că nu te supără că te-am convins să vii aici, sus, fu preambulul şoptit cu timiditate.
—Nu mă supără, replică glasul masculin puţin răguşit.
—Eşti cel mai superb bărbat pe care l-am văzut vreodată la nord sau la sud de linia Mason-Dixon, continuă ca un tors vocea cu accent sudic, dulce ca mierea, alunecoasă ca nisipul, în timp ce un trup voluptuos se mişca provocator, apăsând evidenta erecţie a bărbatului. Un murmur uşor răspunse plăcutului compliment, în vreme ce ochii negri ca o noapte fără lună priviră în jos, spre frumoasa femeie din braţele sale.Bărbatul înalt, cu ten bronzat şi cu chip fără cusur, asemănător cu o sculptură greacă, cu un neîmblânzit păr negru ca pana corbului şi cu ochi de antracit, purta veşmintele regale ale indienilor din preerie: costum din, piele de elan, împodobit cu gheare ciucuri, hermină şi pene; mocasini brodaţi cu fâşii de mărgele aurii, roşii şi negre. Un superb colier din gheare de urs şi pene i se desfăşura pe pieptul parţial dezgolit. Pieptul…acesta,foarte musculos constituia în prezent obiectul atenţiei fascinate a doamnei, care îi mângâia contururile cu atingeri prelungi, zăbovitoare. Şi cele două siluete, strâns lipite una de alta pe coridorul abia luminat de la etajul al doilea, purtau o conversaţie redusă la maximum,murmurată printre mişcările languroase ale trupurilor şi mângâierile unor mâini rătăcitoare.
—De unde eşti? şopti femeia îmbrăcată într-o extravagantă rochie ce amintea de curtea regală franceză.Mâinile ei alunecară în jos, strecurându-se pe sub centura pantalonilor.
—Din Montana, răspunse într-o răsuflare aspră bărbatul cu chip vulturesc.
—Cărui trib îi aparţin toate astea? întrebă ea cu glas dulce, ca un gângurit.Şi în timp ce întrebarea părea să se refere la costumul lui,degetele ei îi atingeau sexul întărit provocator.El înghiţi în gol şi abia pe urmă răspunse:
— Absarokee. Şi imediat simţi cum mâna micuţă îşi întrerupse explorarea.Interpretându-i corect ezitarea, preciză în şoaptă, folosind denumirea cunoscută de lumea din afară:
—Muntele Ciorii. Degetele indiscrete reîncepură să se mişte, pornind în sus,desfătându-se cu atingerea musculaturii dure ca stânca de sub mâinile ce alunecau lent, şi senzaţia pielii aspre şi întunecate turna foc în fiecare nerv al trupului ei… îşi imagina anii de exerciţiu şi antrenament fizic, aproape că inhala mirosul exotic al nesfârşitei preerii şi al muntelui. El era mai înalt decât majoritatea bărbaţilor,puternic şi tăcut — încarnarea naturii maiestuoase şi a libertăţii.
Oare de ce n-o sărutase încă?— se întrebă ea cu oarecare iritare,deşi era foarte clar că el nu era imun la farmecele ei. Lillebet nu era obişnuită cu un autocontrol atât de hotărât… încă de când împlinise şaisprezece ani, bărbaţii se aruncaseră la picioarele ei, într-un foşnet de mătase îşi mişcă trupul lângă al lui,cu o uşoară legănare însuşită cu mult timp în urmă — nuanţa perfectă, de o subtilitate ambiguă, dintre sugestie şi timiditate —se apăsă în tăria bărbătească şi o simţi umflându-se lângă trupul ei, deşi bărbatul pe care-l cuprindea uşor cu braţele nu scoase nici un sunet.
Acum mă va săruta, gândi ea, şi faţa drăgălaşă, încadrată de bucle aurii, se ridică spre el, în aşteptare.
Dar el nu o sărută... în schimb, mâinile lui puternice o împresurară şi,ridicând-o printr- o mişcare lină a muşchilor coapselor şi ai bicepşilor, puse capăt preludiului lor de împerechere. O purtă rapid către cel mai apropiat dormitor, faldurile bogate de mătase de culoarea primulei vălurind peste braţul lui, curgând în urma lor pe coridor asemenea unor râuri sclipitoare. Apoi — doar câteva clipe mai târziu — o sărută. îi sărută tot trupul, în timp ce o dezbrăca fără grabă. Gura, buzele şi limba lui mângâiară fiecare curbă, rotunjime sau adâncitură, fiecare vârf semeţ şi fiecare netezime delicioasă. O sărută în locuri în care niciodată până acum numai fusese sărutată, locuri intime, şi la început, când răsuflarea lui caldă o atinse acolo, ea îşi zise că va muri... Dar n-a murit,bineînţeles, şi când limba lui înaintă —o limbă care lingea şi excita— ea ştiu că niciodată nu fusese atât de aproape de paradis, îşi recăpătă pentru scurt timp raţiunea când bărbatul se ridică pentru a-şi dezbrăca propriile-i veşminte.
Azvârlindu-şi mocasinii, el îşi trase peste cap cămaşa din piele, cu o scuturare rapidă şi bărbătească.
— Dacă intră cineva? şopti ea, urmărindu-l cum cu o mână îşi aruncă pe noptieră colierul şi cu cealaltă îşi coboară de pe şoldurile înguste pantalonii de piele. Debarasându-se de pantalonii cu franjuri,el îi lăsă acolo unde căzură, la câţiva centimetri de un morman de jupoane dantelate ce reprezentau şase luni de muncă manuală depusă de o duzină de ţărănci. Inalt, cu umeri laţi, cu un trunchi şi şolduri total lipsite de grăsime, el străbătu mica distanţă ce-l despărţea de pat, lăsând să i se vadă superba erecţie.Privirea lui Lillebet coborî, ca magnetizată de acea privelişte, şi focul dintre coapsele ei se înteţi.
—Nu-ţi face griji, o linişti, în timp ce deja îi acoperea trupul cu al lui. Atent la erecţia pulsantă care aluneca lent în frăgezimea feminină, îşi ridică ochii încadraţi de gene lungi spre faţa femeii. Pleoapele ei erau strânse, gura puţin deschisă, răsuflarea întreruptă din când în când de mici gemete gâfâite. Doamna părea mulţumită.De fapt era foarte fierbinte, şi lucrul era dovedit de trupul strălucind de transpiraţie al bărbatului suplu, cu piele întunecată, care-i dăruia plăcere femeii excitate şi înfierbântate de sub el. Lăcomia lui insistentă i se părea ei o sălbăticie barbară; trupul splendid şi mâinile îndârjite îi înnebuneau simţurile. O copleşea o dorinţă de a fi posedată — înfierbântându-i pasiunea până la delir. Gemea,scâncetele slabe de plăcere devenind răsuflări întretăiate la fiecare presiune lentă a şoldurilor zvelte şi dure ce-şi lăsau greutatea peste ea. La fiecare retragere, degetele ei se înfigeau în pielea arămie până când şalele bărbatului sângerau sub zgârieturi. Imun la urmele de gheare de pe spinarea sa, el murmura în rotunjimea lină a gâtului ei delicat vorbe de iubire, şoapte senzuale,cuvinte rostite într-o limbă necunoscută, şi asta o excita şi mai mult... o aducea la o culme de plăceri tot atât de intensă pe cât era şi ritmul impetuos al sexului ce se mişca adânc înăuntrul ei.O mică muşcătură a dinţilor albi şi puternici în carnea fragedă a gâtului ei îi invadă simţurile surescitate cu un val de pasiune. Buzele ei umede se întredeschiseră într- un ţipăt când extazul ajunse la paroxism, sfâşiindu-i trupul, fără încetare, ca şi ploaia ce bătea în geam. Bărbatul aruncă o scurtă privire spre uşă, cu gândul la oaspeţii de la parter şi se grăbi să-i acopere gura cu a lui, înăbuşind strigătul extaziat. După ce-i potoli foamea de dragoste îşi îngădui şi el satisfacţia climaxului. Apoi, culcat pe spate, înconjurând-o blând cu braţul pe femeia de lângă el, se întrebă dacă ea era genul care punea întrebări în legătură cu scalpurile. Cu patru ani în urmă, el pătrunsese în societatea bostoniană, o modestă avere în aur conferindu-i posibilitatea de a fi acceptat instantaneu, şi de atunci descoperise că femeile de lume reacţionau faţă de el în două moduri: fie cu scârbă, fie cu o poftă carnală de netăgăduit. Femelele cu cel de-al doilea comportament se împărţeau în două categorii: cele care îşi arătau simpatia şi o tandră compătimire faţă de trista situaţie a aborigenului american, şi cele care se interesau de numărul de scalpuri luate de el .O mână palidă înaintă uşor în susul pieptului său, întrerupându-i cugetările. De parcă i-ar fi pus întrebări unui copil cu mintea slabă,frumoasa şi delicata femeie şopti lent, cu accentul ei muzical şi tărăgănat:
— Ai ucis... mulţi...duşmani ?Vreme de o clipă, bărbatul rămase complet nemişcat, de la părul negru şi lucios ce-i cădea răvăşit pe umeri până la brăţările împodobite cu hermină, pe care nu avusese timpul — sau răbdarea necesară — de a şi le scoate. Apoi buzele i se răsfrânseră într-un zâmbet şi, strecurându-şi mâinile pe sub braţele ei, o ridică la pieptul lui. Privind frumosul chip despărţit doar prin câţiva centimetri de al său, spuse cu glas foarte, foarte calm:
— Anul acesta am găsit la „Harvard“ atât de puţini duşmani, încât treaba cu ucisul a mers extrem de slab.Câteva clipe mai târziu, buza de jos a doamnei fu împinsă în afară, schiţând o strâmbătură cochetă:
— Ei, bine... nu mi-ai spus înainte.
— Nu m-ai întrebat, replică el zâmbind.
— M-ai făcut să merg mai departe decât intenţionam.
— Cu riscul de a contrazice o doamnă, acest punct de vedere e discutabil, spuse el, cu o undă de veselie în ochi.Remarca îi fu întâmpinată cu un surâs lent, senzual.
— Ce faci în Boston... altminteri?
Mica pauză verbală fiind condimentată de o sugerare plină de graţie, îşi strecură totodată aţâţător piciorul fin printre ale lui.
— în afară de asta, vrei să spui, şopti el, în timp ce libidoul său, stârnit cu uşurinţă, reacţiona la şoldurile catifelate care începuseră să se mişte lent deasupra lui. Ei bine, mă duc la şcoală, răspunse scurt, convins că doamna nu aştepta o explicaţie amănunţită, care ar fi trebuit să înceapă cu goana după aur în California şi cu tratatele încheiate în 1851 de guvernul Statelor Unite cu triburile din preerie.
Tatăl lui înţelesese efectul inevitabil al acelor migraţii masive către vest şi când singurul său fiu împlinise vârsta necesară, îl trimisese în est, la şcoală. Raţiunile complexe care motivau prezenţa lui la
„Harvard" fură explicate succint, ţinând seama de moment, deloc şi de şoldurile
catifelate şi unduioase ale femeii:
—Tata a insistat să învăţ comportamentul albilor.Ea îşi coborî capul şi urmări uşor cu limba conturul buzelor lui.
— Tu, spuse abia şoptit, ai putea să dai lecţii.Ochii lui aveau o expresie amuzată, glasul îi fu ca de catifea:
— Vă mulţumesc, doamnă.Mângâindu-l şi desfătându-i, mâinile ei uşoare alunecară peste muşchii umerilor lui, coborând de-a lungul pieptului Şi urcând din nou.
— Ai un nume? întrebă ea, degetele strecurându-i-se în părul negru ce-i învăluia umerii.Replică laconic, printr-o întrebare:
— Alb sau indian?
— Ambele, zise ea, dându-i la o parte părul lung şi negru ce-i acoperea umărul.-
— Aici sunt cunoscut ca fiind Jon. Numele meu de absarokee este ls-bia-shibidam Dit-chilajash, PumaNeagră.
Repetând strâmbătura drăgălaşă — un gest pe care Jon îl considera deosebit de potrivit cu farmecul ei ameţitor, femeia îşi lăsă limba să alunece peste buza inferioară şi spuse:
— Tu nu m-ai întrebat cum mă cheamă.
— lartă-mă, minţi Jon politicos. Erai atât de înnebunitoare.
Eşti atât de înnebunitoare, se corectă imediat, în timp ce ritmul şoldurilor ei începea să-i schimbe din nou direcţia gândurilor.Spune-mi cum te cheamă...
Urmărind uşor rotunjimea feselor ei, mâinile lui se opriră o clipă când ea îi răspunse în... |
