Elegie pentru doi scorpioni
Sunt scorpion. La noi, cica sexualitatea e unul dintre „stalpii” personalitatii. Asa o fi, dar ma intreb, atunci: sa insemne asta ca ceilalti nativi pot trai si fara sex? (Bine, daca ar fi sa ne luam dupa puritanii de toate neamurile, nimeni nu s-ar mai naste pe pamantul asta decat in urma unui viol, sau in urma traiectoriei incindentale a mustei, . Nici chiar ei, sfintii! Bine, dar asta e alta poveste :D)
Stiu ca nu aveti rabdare sa cititi introduceri lungi, dar n-am incotro, cateva destainuri tot trebuie sa va fac. Anul trecut tocmai incheiasem, cu oarescari convulsii, o relatie care durase mai putin de trei luni. Vesnica incompatibilitate: unul era indragostit mai tare (eu), celalalt era mai precaut in plan emotional (ea), eu-scorpion, ea-varsatoare. Ei, acum n-o sa va povestesc acum despre Marcela, fiindca asta e alta poveste. Cert e ca ne intalnisem in locul potrivit, la momentul potrivit, pentru a avea parte de niste partide de sex (in doi, fiindca am inteles ca in ultimul timp ea a prefera in trei, dar, iar, asta e alta poveste! – povestea ei, care chiar dupa despartire mi-a ramas totusi prietena) grozave, apoi aparuse la mine insasi maria sa dragostea cu D mare, aia care nu numai ca iti scoala pula numai la gandul noptii trecute, dar iti ia si mintile, si nu putin...
Da, era la sfarsitul lui mai 2006 si ajunsesem si eu la concluzia ca atasamentul de Marcela semana oarecum cu o boala (da, noi, scorpionii, dispunem totusi si de o emisfera cerebrala stanga care ne permite sa ne autoanalizam lucid si cu ratiune, dar numai atunci cand cea emotionala nu da in clocot) care trebuia tratata rapid si cu masuri drastice, de tip chirurgical. Solutia parea a fi la indemana, la numai 80 km de casa, dar pana atunci ezitasem.
Internetul a reprezentat – pana acum vreun an – singura solutie de a iesi din izolarea in care m-am complacut timp de vreo zece ani dupa divort (si aici e o intreaga alta poveste! :D). De cateva saptamani vorbeam pe mess aproape zilnic cu o fata, bucuresteanca si nascuta ca si mine, in zodia scorpionului. Descoperisem ceva in comun: amandoi ne dadusem seama ca relatia in care fusesem implicati anterior nu avea sanse de remediu... Asa ca stateam ore intregi de vb (cum se spune pe mess), pana la terminarea programului ei (pe atunci nu avea calculator acasa), despre una, despre alta, ii dadusem sa citeasca cam tot ce aveam in format electronic din cele scrise de mine... Pana cand, intr-o dupa-amiaza de vineri, dupa ce zadarnic incercasem s-o conving pe Marcela sa imi raspunda la telefon, imi iau inima in dinti: Mai Crina, ce-ar fi totusi sa ne intalnim? Si, ca de fiecare data, o clipa inima parca a incetat sa-mi bata, stand parca in suspensie, asteptantand raspunsul: of, domnule, in sfaaarsit! tu stii de cata vreme asteptam intrebarea asta? Vorbesti serios? „sigur ca daaaaaaa!☺ Bine, Crina, dar tu imi tot spuneai de Dani al tau... lasa-l naibii pe Dani, vreau sa ne vedem! Cand? as indrazni sa spun... chiar maine! Maine sa fie, atunci! Dupa cum puteti observa numai eu foloseam diacriticele si majuscule la inceputul propozitiilor...
Ce stiam eu deja despre Crina? Ca se apropie de prefixul 4 (pe care eu il adoptasem de ceva vreme), ca are un copil de 10 ani, ca sta cand singura, cand se mai impaca cu maica-sa, ca are un serviciu bun, unde castiga destul de bine, ca patronii ii pusesera la dispozitie un C3 si bezina la discretie, ca era cumva interesata de ocultism si paranormal, ca ii place sa faca escapade la fiecare sfarsit de saptamana (ori la munte, ori la mare sau prin preajma Bucurestiului, unde sunt locuri de scaldat), ca e moarta, cum se spune, in curul copilului, aflat la o varsta incerta, pe care il purta pretutindeni dupa ea... Imi trimisese ea si o poza, destul de recenta, cand era intolita pentru un party, in care mi se paruse a fi uratica cumva... – slabuta si speriata mai parea Crina in fotografia aceea!
Numai ca, la ora stiuta, cand microbuzul meu ma debarca in preajma Garii de Nord, din C3-ul argintiu scoate pe geamul masinii un chip sagalnic, cu trasaturi cam aspre, dar armonios proportionate, apoi ma moaie instantaneu doi ochi mari, de culoarea maslinei verzi, incadrati de tunsoarea simpla si dreapta, pana la umeri, a parului castaniu deschis:
- Hello! – imi facu ea semn cu mana, balansand o palma micuta si alba ale carei degete subtiri pareau nefiresc date pe spate.
Si, cu un zambet larg, dezvelind un sir de dinti marunti si albi, desenand doua cute verticale de-o parte si de alta, pe obrajii bronzati, ma invita inauntru. Dupa ce am intrat i-am sarutat mana, cum fac de obicei cu orice femeie si, ca orice barbat, i-am facut o scurta inspectie: dincolo de aspectul fragil, Crina mea avea niste coapse bine cambrate invesmantate in jeans, niste „balerini” in picioarele care apasau cu dezinvoltura cand pe ambreiaj, cand pe acceleratie sau frana, deci totul ok pana aici, spuse armasarul adormit din mine, apoi abdomenul perfect plat, de sportiv (T-shirt-ul albastru ii lasa, desigur, ombilicul la vedere!), dupa care... dupa care se reliefau doi sani liberi, nu prea mari, ce ma priveau cu obraznicie, prin sfarcurile evidentiate sub textura tricoului, aproape orizontal. Doamne, dar asta nu arata a femeie care a nascut si a alaptat, mi-am spus pe moment. Gatul cu pielea intinsa, fara urme de rid, alb si catifelat, cum se ghicea in umbra parului cazandu-i, drept, pana pe umeri. Barbia fina, gura mica, dar cu buze egal pronuntate, obrajii supti, pometii putin proeminenti, nasul subtire, usor acvilin si iarasi ochii aceia mari, cu irisi de culoarea maslinei...
- Immm? – imi zambi iarasi. Ce parere ai?
Genul asta de intrebari ma blocheaza:
- Adica?!
- Cum ma gasesti?
Nu stiu cu ce grimasa l-am insotit, dar raspunsul il tin minte:
- Sper... ca te gasesc bine-sanatoasa!
Si am izbucnit amandoi in ras. Apoi mi-am amintit:
- Dar Viorel unde e?
- Hmm, stranse ea din buze sagalnic si clatinand din cap, cu voce coborata: am reusit sa-l „parchez” pentru week-endul asta la mama...
Mi-amintesc ca imediat i-a si sunat mobilul: Da, pui! Nuuuu... Da! Puiu, ai grija! Nu, puuuui, nu, sa stii ca ma supar! Haaaai, puiule, te roaga mama! Bine, ce nu stii, suni si intrebi! Da, pui! Ok! Suna, nu-i problema, da, sunt cu domnul Eugen, stii, ti-am spus eu de el, da, el... Bine, pui, te pupa mama! Si, inchizand telefonul, imi zambi cu un aer vinovat:
- Ei... si el, acuma... – pufni ea bagand intr-a intaia. E atat de gelos pe toti barbatii cu care ma intalnesc... Complexul lui Oedip, fir-ar sa fie!
De la duiosie la sarcasm – un pas marunt pentru noi, scorpionii.
M-a lasat apoi pentru cateva ore in Regie, sa-mi vad baiatul cel mare, care inca locuia in camin. Ai terminat cu profesoara aia de engleza? – m-a luat el in primire. Aaaa... altcineva! Si cum e?... Las’ ca o s-o vezi si tu diseara, cand o sa vina sa ma ia. (Vreme de multi ani baiatul cel mare mi-a fost cel mai constant confident, asta ca sa subliniez ca nu toti copiii de sex barbatesc sufera de chestii puse pe tapet de psihanalisti).
S-a intors catre seara din Drumul Taberei, unde locuia mama ei, planuri imediate aveam, le pritocisem cu fiu-meu, insa urma o noapte cu statut inca incert. Dar, la o adica, el ramasese singur in camera, asa ca... Dupa prezentarile de rigoare (a doua zi Victor nu s-a abtinut si mi-a trimis un mesaj: taicutule, nu-i da drumul! asta da muiere! pare superok!) m-am urcat din nou in C3, dupa care a sosit si intrebarea de baraj:
- Incotro?
- Fiu-meu mi-a spus ca e ceva misto aici, pe langa Semanatoarea. Piranha parca zicea.
- Hai sa vedem...
L-am gasit cu usurinta, era pe cealalta parte a Dambovitei. Atmosfera misto si muzica de nota 10 (data totusi cam tare, ca sa poata acoperi glasurile stundentilor savurand zgomotos ultima duminica dinaintea sesiunii). Am stat pe o apa tonica si pe cate un cappucino mai bine de trei ore, vorbind verzi si uscate (de parca nu vorbisem zilnic pe mess 3-4 ore, timp de aproape o luna!), cert e ca nu stiu cand s-a trecut facut tarziu – ca de obicei, cand sunt in preajma cuiva de sex feminin cu care pot comunica in mod autentic, dispare orice reticenta si se instaleaza o dulce nepasare... Din care ne-a trezit din nou telefonul ei: Da, mama!!! Biiiiine!!! Nu, nu mai vin, nu ti-am spus?! Mai lasa-l in pace cu mutrele lui! Spune-i ca nu-l mai las la cercul de informatica daca face asa! Da, da!!!! Cu Eugen, nu ti-am spus???!!! Lasa, ca am eu grija! OK! Papa! Noapte buuuna! Dura, aspra, mustind de iritare. Apoi din nou ochii aceia (pareau a fi mai inchisi la culoare acum) privind cumva vinovat:
- Ei, si mama... De cand a murit tata tot asa e... De-aia nu vreau sa-l las pe puiu prea mult cu ea...
Abia atunci mi-am lasat palma pe mana ei:
- Crina, daca tu vrei sa mergem sa-l luam...
Ma fixa vreme de cateva secunde inexpresiv:
- Domnule, da’ cred ca mai am si eu voie sa mai ies cu cineva, sa ma...
Se intrerupse si ofta.
- Cum vrei tu, Crina. Eu sa stii ca nu te oblig.
Nu era cea dintai femeie care ma privea asa cum s-a uitat atunci la mine Crina: stupoare, manie surda, consternare, nedumerire – ceva amestecat, greu de tradus in cuvinte, dar care, pentru mine, insemna deja deschiderea de scor.
- Haaai, ma! Ha-ha-ha! Hai ca-mi place! – isi reveni ea cateva secunde mai tarziu.
- Eu vorbesc serios, am zis plat, iar o clipa mai tarziu mina ei micuta imi cuprindea ferm bratul, ridicandu-ma de la masa:
- Si eu, spuse Crina ferindu-si pe moment privirea.
Dar aproape ca o simtii topaind ca o scolarita agatata de bratul meu pana in preajma masinii. Abia dupa ce ne-am instalat inauntru rabufni si ultima ei umbra de indoiala:
- Sa nu interpretezi aiurea, Genule. E prima oara cand invit un barbat la mine de la prima intalnire. Vorbesc serios, sa stii.
Si rase manzeste. Doar eu continuam sa tac, savurand ultimele momente cand imaginatia putea sa-mi zburde in voie: stiam ca odata ajunsi acolo avea sa fie un joc in doi, nu doar propriile naluciri.
- Totusi noi ne stim de ceva vreme... – am zis eu intr-un tarziu. Stam de-atata timp pe mess!
- Da, si daca vrei sa stii, noi am mai vorbit o data si la telefon...
- ?!
- Acum vreo trei saptamani, intr-o vineri...
De-asta mi se paruse cumva cunoscut glasul acela dulce de dimineata, cand o sunasem prima oara pe mobil!
- Nu-ti mai aduci aminte?
- ?! Nu...
- Am sunat si am intrebat daca e casa N. si ai raspuns tu...
M-am gandit un pic: da, era dupa-amiaza in care ma pregateam sa plec la Pitesti (nu stiam ca pentru ultima oara!), la Marcela, si ma trezisem cu un telefon de-a dreptul ciudat. Crezusem ca e o farsa de-a profei de engleza.
- Parca.
- Pareai grabit. Eu voiam doar sa verific daca chiar existi, N. nu e un nume obisnuit, l-am gasit numaidecat in cartea de telefon. Era doar unul.. apoi...
Si zambi cumva incurcata.
Statea in Lacul Tei. Mai exact, acolo mostenise o garsoniera de la una din matusile dinspre tata. Am oprit si am intrat intai intr-un magazin alimentar („nu am pe-acasa mai nimic, ca nu am mai trecut pe-aici de vreo saptamana” – se scuza ea), am cumparat de mancare, apoi s-a oprit in fata raftului cu sticle:
- Ce zici, sa luam o sticla de vin?
Am coborat ochii:
- Stii bine ca nu ma omor cu bautura...
- Hai sa luam, totusi, conchise ea si se infipse la una de vin rosu.
Blocul ei era exact peste drum. La noua stau! – Noua e cifra mea norocoasa, cam la atat s-a rezumat conversatia noastra din lift. Garsoniera fusese ingenios modificata, acum avea un hol spatios, unde incapea o masa si doua scaune, o bucatarie lunga si o camera destul de mare, mobilata doar cu o canapea extensibila si un fotoliu, amandoua din piele, un sifonier croit de sus pana jos, ocupand un perete intreg, un set de etajere unde era postat televizorul, DVD playerul si combina audio. Impinsa catre fereastra care dadea in balcon, o masuta joasa, pe rotile.
- E frumos aici, la tine...
- Mersi, se putea si mai bine, dar deocamdata n-am investit mai nimic aici... Cred ca o sa vand, cand o sa am si eu casa mea.
Am despachetat si am primit permisiunea de a fuma o tigara (Asta pentru ca deocamdata imi esti musafir! – ricana Crina) in vreme ce ea a pregatit ceva repede de mancare (parca piept de pui la gratar cu garnitura de legume – drept sa spun, nu mai stiu exact, eu eram cu ochii numai la ea, observandu-i cu atentie expresia si gesturile, care pareau a fi cumva febrile, dar sub control inca) si in final am destupat sticla de vin. Am ciocnit, eu abia m-am atins, ea a luat o gura zdravana, dupa care m-a privit intrebator (obrajii supti incepusera sa i se imbujoreze deja):
- Facem un dus?
- Da, am spus eu.
Doamnelor si domnilor, trebuie sa recunosc ca posed si eu o doza de rautate. Bine, dublata de o certa inclinatie spre voyerism... Asa ca am lasat-o sa se dezbrace fara sa schitez cel mai marunt gest ca as intentiona s-o imit. Crina, dezbracata, arata asa cum putine femei arata in preajma fatidicei varste de patruzeci de ani: un mijloc subtire urmand un tors destul de stramt, dar inzestrat cu sanii aceia nu prea mari, dar obraznici, pe care ai fi putut sa juri ca nu a pus gura vreodata un copil, fesele si coapsele mai pline, ce-i drept, dar fara nicio cuta, apoi niste genunchi de pubera si niste gambe arcuite, nervoase. Doar cateva vergeturi sidefii, pornind radiar de-o parte si de alta, deasupra pubisului perfect si proaspat ras, aminteau cumva ca aveam in fata, totusi, o mama.
Daca acum, cand imi amintesc, deja pula mi-e bat, va dati seama seama ce se intamplase deja cu ea in momentele acelea! Dar, ca un animal ce sunt, intarziam cat mai mult urmatoarea mutare. Asa ca intra singura in baie, am auzit apa curgand si peste nicio jumatate de minut Crina scoase capul:
- Ce faci, mai, Genule?!
Picior peste picior, desi nu imi era deloc comoda pozitia, eu ramasesem asezat la masuta din hol.
- Ce sa fac?! Imi astept randul, am spus nonsalant, desi imi fierbea sangele mai ceva decat al unei fiare care, dupa o lunga panda, isi zareste in cele din urma prada.
Ea pufni infundat, dupa care facu un gest energic cu mana:
- Hai, vino odata!
- Bine...
M-am dezbracat si imediat ce am intrat, m-am simtit la randul meu „scanat” de Corina. Sa fim bine intelesi: nu fac parte dintre cei care se pot lauda cu dimensiunile, am doar o pula normala, care, stimulata cu pricepre, capata proportii suficiente pentru a-si indeplini menirea cu real succes. Dar dupa un post de trei saptamani si dupa atata amanare, ma prezentam acum Crinei cu o frumusete bine sculata, privind obraznic in sus, pe jumatate belita. Imperceptibil, isi trecu varful limbii peste buze si schita un zambet, apoi o cuprinsei in brate, ne sarutaram indelung, iar ea se lipi tot mai strans de mine, de parca ar fi vrut sa-i verifice consistenta, asa ca am cuprins-o la randul meu de fesele elastice, sa o simta cat mai bine proptita de pubis, in vreme ce scrotul cred ca ii mangaia usor varful c... |
