Ador momentele astea, de dupa, cand totul pare egal, implinit, cand ti se pare ca nimic nu e imposibil si ca viata merita traita, dincolo de micile mizerii inerente, atunci cand se insinueaza iluzia ca dragostea poate tine loc de orice: de sete, de foame, de bani, de confort social. Stai pur si simplu tinandu-l pe celalalt in brate, iar timpul, ca dimensiune, e dizolvat, totul e parca suspendat intr-o continuitate rotunda... Imi amintesc ca in astfel de momente am purtat cu Marcela cele mai grozave conversatii! Dar aici nu e vorba de ea.
Stiu ca ajunsesem sa ne recapatam suflul normal, potoliti de-acum, si ca, ridicat in cot, m-am intors spre Crina: nu ardea decat plafoniera de pe hol, asa ca in camera era un intuneric nu prea dens, dar placut, iar profilul ei mi se paru ca seamana cu o efigie antica. Deodata vantul a inceput sa miste perdeaua din fata balconului.
- Au spus ca o sa ploua la noapte, spuse Crina si eu m-am apropiat s-o sarut.
„Aha, n-ai inghitit-o pe toata!”, am mustrat-o prima oara in gand, simtind ceva in coltul buzelor ei. Dar imediat am fost intrigat de gust si de consistenta: ii confundasem lacrimile cu sperma si, credeti-ma, o clipa mi-a venit sa intru in pamant de rusine. M-am departat putin si am privit-o atent: da, cu ochii in tavan, nemiscata, fara macar sa suspine, cu chipul ca de piatra, Crina plangea sau, mai exact, doar ochii aceia cu irisi ca maslina abia culeasa se preschimbasera fara veste in niste izvoare din care mici picaturi de roua sarata i se scurgeau de-o parte si de alta, pe obraji, pana in vecinatatea gurii, ca apoi sa coboare spre gat. E una dintre imaginile care m-au urmarit mult dupa aceea si care inca ma bantuie (uite, mi s-a facut si acum pielea gainii!). Mi-e si greu s-o descriu, pare o scena dintr-aceea dintr-un film mut, dar cu atat mai expresiva... Crina s-a ridicat putin, si-a lasat obrazul o vreme intre umarul meu si gat, ca pentru odihna, in timp ce palmele ei imi cuprinsesera ferm spatele, apoi a scos un oftat si a soptit, fara ca eu s-o fi intrebat ceva:
- Uite-asa, de proasta!
Am strans-o iarasi in brate si i-am cuprins intre buze lobul urechii, catifelat si liber, am sarutat-o spre ceafa: ca o pasare phoenix, imediat am simtit-o vibrand, dar insasi ea se retrase si imi zambi:
- Hai sa mai stam si cuminti...
- Da’ ce, pana acum am fost nebunatici? – am intrebat eu mimand uimirea.
Ma impinse cu o mana inapoi pe canapea:
- Ei... n-am stiut eu ce diavol am adus in casa!
Si imi zambi larg, facandu-mi cu ochiul, desi lacrimile nu i se uscasera. Se ridica si astfel am avut din nou, de data aceasta in contre-lumière, imaginea trupului ei: solduri si coapse arcuite, rotunde, puternice, a caror consistenta ferma abia le-o framantasem pana de curand, in deplin contrast cu torsul ingust, abdomenul perfect plat, mijlocul subtire si gleznele fragile. Ca si atunci, imi revine acum in minte presupunerea ca un astfel de corp nu se putea intretine asa, in preajma varstei de patruzeci de ani, decat prin indelungi si constante exercitii. Bine, dupa cate stiam deja, Crina era pasionata de drumetii, de mersul pe bicicleta, era o inotatoare pasionata, insa raman la parerea mea, ca un rol important in mentinerea formei o aveau si alt gen de exercitii, foarte fizice si ele, dar insotite de benefice avalanse hormonale si de neurotransmitatori care iti indulcesc pana la extaz epuizarea... :D
Of, cat de usor mi-e acum, la mai bine de un an distanta, sa gasesc formule pline de ironie la adresa corpului Crinei... Fac asta mai degraba ca sa-mi inabus involuntarul ofat, muscandu-mi buzele. Nu stiu cine ar fi dispus sa-mi raspunda (iar fac o paranteza care stiu innebuneste pe unii!), dar cati dintre voi ati avut senzatia (sau mai curand, certitudinea) ca cineva, o ea sau un el, si-a lasat pentru vecie o amprenta profunda, fie o cicatrice, fie o rana ulceranda, oricum, ceva de nesters in fiinta voastra, iar ceea ce va mai leaga de celalalt nu e o simpla amintire, ci un buchet de trairi care reinvie de fiecare data, cu intensitate nealterata? Iata, imi revine acum in nari insusi mirosul ei, de animal inca tanar, istovit, dar iarasi insetat... Si...
Si mai bine ma opresc aici, ca altfel simt ca o iau razna – iar cele intamplate azi-noapte se dizolva rapid, ca spuma unui val...
Crina statea asa, cu mainile in solduri, cu bazinul usor impins inainte, cu unul din picioare la verticala (dreptul, mai exact!) si cu celalalt adus usor lateral si inainte, cu capul plecat, iar parul taiat drept cadea acoperindu-i obrajii. Nu m-am putut abtine, am intins mana si i-am cuprins piersica dintre coapse – inca turgescenta si uda, fierbinte. Ea scoase un geamat si se retrase, cuprinzandu-si fata in palme:
- Gata, Genule, gata! – spuse ea rugator, respirand totusi intretaiat. Hai sa mai luam si noi o pauza!
Si incepu apoi sa rada pe infundate... Veni si se aseza la capataiul meu (doamne, memoria mea olfactiva parca s-a blocat la mireasma aceea innebunitoare a trupului ei!) si ma mangaie pe cap, matern:
- Nu vrei sa fumam o tigara?
- Da’ de cand te-ai luat tu de fumat, domnisoara?
„Domnisoara” – asa imi place sa le mai tachinez pe femeile pe care le-am intalnit in ultima vreme. Drept sa va spun, niciuna nu a protestat, pesemne apelativul le aduce aminte de vremuri mai roz, poate nu suna atat de ironic, ci aduce mai degraba a alint... Se intoarse si se opri deasupra mea, proptita maini, astfel incat sanul stang imi poposi, moale si elastic, pe brat:
- Domn’e, dar eu fumez de mult, spuse ea grav, insinuant, apropiindu-si rasuflarea de a mea. Fumez... tabuce. Tigari de foi de-alea groase si... cum le mai spune...?
Am ridicat din umeri, facand pe niznaiul.
Dar Crina incremeni deodata, dandu-si capul pe spate:
- Vorbesc prostii. Eu nu fumez. Sug pule. Sug... Am supt pula la o gramada de prosti! Mai bine ma luat de fumat, baga-mi-as!
Asa suntem noi, scorpionii. De la tandrete la cinism, de la reverie la sarcasm, de la ironie la tragism nu e decat un pas. Dar am simtit-o vulnerabila in momentul acela si m-am ridicat cu ea in brate:
- Hai ca o sa fumez eu pe hol.
Ne-am luat halatele pe noi si ea turna in pahare ceea ce mai ramasese din sticla de vin. Din nou abia mi-am muiat buzele, dar Crina iarasi sorbi zdravan. Se sterse apoi la gura cu dosul palmei, mitocaneste, dupa care scoase un zambet tamp:
- Sau mai bine ma luam de bautura.
- Vrei sa spui ca-ti pare rau... ? – am luat eu o mutra cat mai nevinovata, desi stiam, cu precizie, ca asta nu reprezenta decat rasucirea cutitului in rana.
Miji ochii, din maslinele irisilor nu mai ramasera libere decat pupilele intre genele lipsite de rimel, fruntea i se umplu de cute pe mijloc, obrajii i se supsera dintr-o data, buzele se stransera si barbia ii porni inainte:
- Mai!...
Si nu mai continua, ci trase adanc aer in piept, isi ciufuli parul cu ambele maini si apoi isi atinti privirile in tavan, a implorare, parca.
Numai ca eu lasasem deja tigara sa se arda in plata domnului in scrumiera si coborasem pe podea, cuprinzandu-i pulpele in brate. Initial avu o tresarire si isi lipi reflex coapsele, dar cand se convinse ca nu voiam decat sa-i sarut genunchii cu rotule ca niste pietre de rau slefuite, cu cateva semne albe de „buna purtare” din copilarie, multumindu-ma sa imi plimb incet palmele pe gambele acelea ce doar pareau a fi fragile, imi ravasi iar parul si expira destinsa:
- Tu o sa ma innebunesti, omule.
„Iar tu o sa ma parasesti, madam!” – ma trazni ca din senin un gand. Asa, ca de niciunde. Acum retraiesc clipa aceea cu senzatie absolut tampita, dar atunci, premonitia asta mi-a indus un gen de euforie absolut tembela. Nu stiu, sentimentul ca ma va rani, ca si ea va proceda intocmai ca toate celelalte de pana atunci, ca starea aceea de beatitudine nu e decat ceva pasager si ca o sa se sfarseasca ca un vis, mi-a indus o narcoza ciudata. Bine, era si prezenta ei calda, vibranda, vie. Da, VIE, asta e cel mai potrivit cuvant.
Recunosc ca sunt nevrotic, ca mai toata lumea din ziua de azi. Poate de aceea am oroare de vise. Nouazeci la suta din visele mele sunt absurde, cosmaresti sau legate de situatii in care ma apasa fie vreo vina obscura, fie vreun examen nepromovat inca (da, da, da, inca mai visez tortúri dintr-astea, domnilor profesori!), fie pluteste desupra mea cine stie ce banuiala lipsita de obiect. Visele erotice si cele in care imi depasesc in mod fraudulos si fabulos conditia (zborul, de exemplu) sunt doar acea minuscula catime care pesemne ma mai indeamna sa adorm...
Ei, si atunci, in sambata aceea, cu pulpele Crinei in brate, pe cand mainile ei imi ravaseau parul, am avut brusc senzatia aceasta: ca totul nu e decat un vis extravagant de care trebuia sa ma agat cu toata puterea ca sa nu ma trezesc prea devreme.
- Numai putin, ma ruga ea si se ridica.
Intra intai in baie, cotrobai o vreme prin bucatarie, apoi isi deserta gentuta pe masa de pe hol. Asezandu-se din nou, se plesni peste coapse, apoi isi lasa obrazul in palma dreapta, cu cealalta dandu-si parul pe spate:
- Nu stiu pe ce lume mai traiesc, Genule. Nu mai am niciun prezervativ in casa.
Si se uita la mine intrebatoare. Iar eu am ridicat nevinovat sprancenele si mi-am inghesuit umerii langa gat.
Acum, nu sariti in sus! Aveam, desigur, cateva „bucati” pe undeva prin geanta, dar trebuie sa va marturisesc sincer ca nu sunt fan al prezervativului, al niciunui accesoriu sexual, de altfel. Am fost prea mult obligat sa-l folosesc pe vremea impuscatului, de frica unei sarcini nedorite, si consider ca in ziua de azi orice femeie desteapta poate lua pilula aceea (povestile cu ingrasatul si alte prostii ma lasa rece...) sau isi poate monta un sterilet. Port la mine acele „mostre” doar pentru situatii total neprevazute. Care la mine, se pot numara, pana acum, pe degetele de la maini. De cate ori se face omul smetie si i se pune pata pe o zidarita? Dar de cate ori isi reintalneste dupa ani si ani o fosta iubita din liceu, care il lasase cu un gust amar, tocmai cand ii nevasta e plecata cu copiii la parinti? Sau de cate ori i se intampla ca sa plece de la o lansare de carte cu o cvasinecunoscuta (descoperind ca sunt vecini de cartier), ca sa se opreasca direct la ea in pat, in loc sa coboare la urmatoarea statie? Reuniunile la care participam constant se tineau anual si doar doua dintre colege au vrut un schimb de experienta liber, profund si direct, pana acum. Iar in rest... in rest, sa stiti ca eu sunt un baiat cuminte!
Scuzati-mi deci lunga digresiune, dar asta voiam sa subliniez: in ruptul capului nu mi-o imaginasem pe Crina sporind numarul celor care mi-au trecut accidental prin brate. De cand relatia mea cu Marcela incepuse sa gafaie din ce in ce mai evident, iar Crina se hotarase sa rupa definitiv cu Dani al ei, in cele cateva saptamani „pregatitoare”, in care, din simpli amici care mai schimbam din cand in cand verzi si uscate pe mess (o ruda de-a ei avusese nevoie de mine si o fosta colega, stiindu-ma prin „zona”, ii daduse ID-ul prin iarna), ne-am transformat treptat in confidenti si in ultima vreme, fara ca vreunul dintre noi sa pronunte deschis, se plamadise o atractie menita sa dureze. Desi avusesem la inceput o vaga senzatie de stranietate, relatia mi se paruse suficient de coapta ca sa implineasca asa cum numai doi oameni, femeie si barbat, maturi si constienti, o pot face.
Astfel ca ideea prezervativului picase ca nuca in perete.
- Credeam ca iei si tu pastile, am baiguit eu.
Crina isi pleca privirile in podea si isi duse la spate cu degetul mare si aratatorul parul cazut peste obraji:
- Oi fi tu drac impielitat, dar esti si prost cateodata! Pai, sigur ca iau pastile...
Si ma impunse cu degetul in frunte, zambind larg. Dintii ei mici si albi, desenati parca de cineva in joaca, usor inegali.
- Inseamna ca nu ai incredere in mine, am spus eu si m-am ridicat, reluandu-mi locul pe scaun. Ti-am spus ca n-am mai fost la Marcela de o luna si jumatate...
Isi musca buza de jos, facand o gropita in obraz:
- Nu la tine ma refeream, Genule. Ai si uitat...?
Si ma privi cu un aer trist, de scolarita venita cu un patru in carnet:
- La mine se pune problema sa nu am ceva. Si-n ruptul capului n-as vrea...
Chiar in momentul acela un fulger lumina garsoniera ca un flash fotografic. Peste cateva secunde veni si tunetul – am trait brusc senzatia ca cerul se crapa si niste bolovani imensi se rostogolesc peste oras, pesemne fusese destul de aproape. Perdelele incepusera sa fluture in vant.
Ea se duse sa inchida ferestrele din camera, eu m-am grabit la bucatarie.
Ploaia incepu sa rapaie incet, apoi cu din ce in ce mai multa putere, vantul sufla tot mai tare, manunchiuri de fulgere si tunete se abateau ca intr-o cavalcada nestapanita peste orasul scufundat deja in intuneric, dar aerul, mai racoros acum, parea din ce in ce mai curat.
Am luat-o in brate si ne-am asezat pe pat. Se cuibari in poala mea si isi lasa obrazul langa al meu:
- Mi-e frica, Genule.
Inca nu am intalnit femeie careia sa nu-i fie frica in timpul averselor de vara. Sau poate – mai stii? – niciuna care sa fie impacata cu lista de “pacate”... Asa ca o vreme am tinut-o strans in brate, ca pe un copil, nu cred ca am schimbat vreun cuvant, Crina parea multumita ca gasise un adapost in bratele mele, eu ma umpleam treptat de caldura fiintei speriate. Imi amintesc acum ca am intarziat indelung cu buzele si nasul prin parul ei, atat de simplu taiat. Mirosea toata atat de frumos si imi placea sa imi alint obrajii cu consitenta firelor acelea fine si elastice...
Ploaia nu a durat mult, doar atat cat sa putem astepta cuminti navala aerului proaspat si racoros prin ferestrele din nou deschise.
- Si-acum ce mai facem? – zise ea in fata usii balconului prin care intra aerul rece de afara, valurind poalele perdelei.
- Am putea sa mai facem un dus, nu?
Miji iarasi ochii, insa obrajii isi pastrara cutele, ca doua paranteze ale unui zambet larg:
- Poate pe rand...
- Sigur ca da!
Am intrat primul. La iesire, imi dadu o pijama de-a ei:
- Hai, ca ne potrivim, spuse ea punand pantalonii pe langa mine.
Intinsese de una singura canapeaua, era acum acoperita de un cearsaf alb, doua perne ne asteptau la partea dinspre usa a ei, o patura subtire era pe jumatate intinsa. Asternuturile miroseau a proaspat, a curat, stiu ca mi-am trecut mana peste ele, sa le simt impletitura fina, dar rugoasa.
“Sigur ca ne potrivim”, mi-am spus eu in vreme ce ea intrase deja in baie ca sa intarzie vreun sfert de ceas. “Ne potrivim al dracului de bine”, am adaugat cand CD-ul cu Collins s-a terminat si m-am apropiat de etajera unde avea colectia de muzica. Led Zeppelin, Pink Floyd, Santana, Emerson Lake & Palmer (aici am facut ochii mari), Jimi Hendrix, Frank Zappa (gura cascata) si, printre multi alti “grei”, Yes. Nu aducea deloc discoteca unei fete... dar mi-am amintit apoi de un anume Dani si m-am intrebat cum naiba de avem aceleasi gusturi – si la muzici si la femei! Am ales “Going for The One”, nu-l mai ascultasem de multa vreme.
Stiu ca a intrat din nou in camera cand deja incepuse “Wonderous Stories”, (de aceea am putut aprecia acum cam cat a intarziat sub dus), dar mie continuau sa mi se invarta in cap versurile din “Turn of the century”: „Like leaves we touch, we see./We will know the story./As autumn calls we'll both remember/all those many years ago.” Razbatea ceva extrem de trist din povestea lui Anderson & Co., in plus, senzatia mea ca am sansa de a trai o singura data acel vis, alaturi de ea, era coplesitoare.
Crina revenise purtand o camasa de noapte subtire si lunga pana mai jos de genunchi. Stiu ca am zambit, ea a trecut peste mine ca o naluca invesmantata in alb si atunci i-am simtit numai cateva suvite ale parului inca ud atingandu-mi in treacat obrazul. Apoi s-a intins cuminte langa mine, la perete, si deodata:
- Genule, asa dormi tu?!
Palma ei dreapta se oprise pe pieptul meu gol, apoi coborase pe copasa.
- Da.
- Parca eu ti-am dat o pijama, drace, sopti ea conspirativ.
- Da, am raspuns si eu in soapta.
Aici se ridica in cot si imi lua obrazul in palme:
- Puteai sa-mi spui ca dormi dezbracat. Asa dormi tu de obicei?
Toata discutia se purta cu glas incet, de parca eram doi copii care nu voiam sa fim surprinsi de cei mari ca nu am adormit inca.
- Nu dorm de obicei dezbracat, dar e misto.
Se stranse mai langa mine si ii simtii suflul chiar in ureche:
- Stii ce? M-as dezbraca si eu.
- Nu ti-e frica, mademoiselle?
- De tine nu mai mi-e frica, drac impielitat ce esti! – spuse ea si, adunandu-si bratele deasupra capului si ridicandu-se in genunchi, isi scoase camasa.
Se lungi langa mine si am primit-o in brate. Parul ei inca ud imi mangaia obrajii, palma mea dreapta racorindu-se pe ceafa ei catifeleta, buzele noastre atingandu-se intai usor, apoi intredeschizandu-se, lasand limbile sa iasa sa se caute reciproc, sa se intalneasca, sa se atinga si sa se lanseze intr-un dans precum bolero-ul, intr-un crescendo constant, pana la impletirea deplina. Gustul gurii ei, miscarile unei limbi nestamparate, dar decise... Apoi ea ridicandu-se deasupra mea, sprijinita in podul palmelor, eu cuprinzand in palme sanii aceia cam mici, dar fermi si cu sfarcuri obraznice, intarindu-se treptat; framantandu-i ca pe argila proaspat muiata; ea afisand un zambet larg si, in penumbra aproape deplina, clipitul ei complice si cele doua paranteze din obraji. Din nou gestul ei cu palma trecuta peste frunte, ca sa isi dea parul pe spate, apoi ramane cateva clipe cu ochii in tavan, eu ii vad numai curbele intinse ale gatului si barbia ca un colt de paine. Si deodata, cu o miscare neasteptata, trecand pe partea mea dreapta, cu spatele la mine. Ii simt sfarcul sanului stang atingandu-mi fulgurant abdomenul, apoi percep greutatea lui moale si catifelata odihnindu-se intre soldul meu drept si coapsa. Eu nu pot decat sa o mangai pe soldul drept, piciorul ii este la inceput intins, atarnand dincolo de marginea patului, in vreme ce...
Ce a urmat e un buchet de senzatii greu de descris, caci, spre deosebire de episodul de sub dus, de data aceasta nu am mai putut sa-mi satisfac “voyerismul” funciar. In schimb sunt in masura sa afirm ca, daca se spune ca o imagine inlocuieste o mie de cuvinte, o astfel de emotie traita inlocuieste miliarde de imagini, sunete si tot ce mai vreti!
...“Breathe reprise”, cum spun unii. Mai pe romaneste, nu pot acum decat sa oftez, cand amintirile legate de Crina s-au dezmeticit si au pornit sa ma invadeze iar, scapate din nestiutele cotloane ale memoriei, la fel de vii ca si atunci! Incerc totusi sa rezum...
Penumbra adanca, aproape intuneric. Numai aplica de pe hol e aprinsa, de aceea nici nu mai incerc s-o privesc. Anderson tocmai a inceput “Awaken”: “High vibration go on/ to the sun, oh let my heart dreaming/ past a mortal as me./ Where can I be?// Wish the sun to stand still./ Reaching out to touch our own being/ Past a mortal as we/ Here we can be/ be here now./ Here we can be.” Cu ochii in tavan, apoi cu pleoapele stranse, ma marginesc doar sa o simt, cum Crina si-a ghemuit trupul in dreapta mea, imi plimb incet mana peste mijlocul si coapsa ei, ea are mana stanga peste abdomenul meu, sanul i-l simt moale si catifelat pe sold; degetele celeilalte mani si-au inceput cu delicatete explorarea, centimentru cu centimetru, incet-incet, intai cu buricele degetor, apoi intreaga palma vrea sa treaca in revista tot ce am mai jos de ombilic. Mangaind, ea parca verifica consistenta, volumele, suprafetele si caldura care se acumuleaza acolo treptat, facand ca pula mea adormita sa se trezeasca mai intai printr-un zvacnet, apoi sa se ridice incet spre verticala. Testiculele, masate si ele usor, parca prind si ele viata, inaltandu-se la randul lor in punga sensibila pe care degetele ei o mangaie. Apoi o atingere umeda. O fractiune de secunda, atat, dar care toarna in mine un fior greu, care ma strabate din crestet pana in talpi. Urmeza cred un bobarnac in joaca, ca o aud chicotind si imi simt pula balansand ca un pendul. O alta atingere umeda, de data aceasta mai decisa, coborand dinspre varf catre scrot, unde intarzie, starnind o senzatie de dulce gadilitura, ceea ce face ca pula sa se imbatoseze si mai strasnic, doar ca pe Crina asta se pare ca deocamdata o lasa rece, fiindca ea pare preocupata sa verifice cu limba si-apoi cu buzele daca cutele scrotului sunt aranjate paralel. Buzele prind un testicul, el nu poate face nimic, dar gura il aspira si limba il morfoleste incet. Numai ca e loc si pentru celalalt, acum pot fi linistit, au unde dormi la noapte podoabele mele (cred ca asta a fost ultima remarca ironica ce mi-a trecut atunci prin minte! :D), dar ce ne facem cu stindardul mandru, nebagat in seama? Astept cu incordare atingerea, dar ea intarzie, fiindca si Crina pare mai preocupata sa-mi pipaie cu limba relieful intins dintre anus si scrot, eu deja alunec incet in alta lume, picioarele mi se incordeaza intinse, ca la spanzurati, o lumina difuza se naste dincolo de ploape, ca in secunda urmatoare ceva sa explodeze in mine si un fior paralizant sa imi strabata sira spinarii: degetele ei se strang ca un lat la baza pulii, nu poate urma decat...! Dar nu, nu urmeaza nimic, ceea ce ma atinge nu e decat catifeaua unui obraz, apoi, poate, barbia sau unul dintre pometi, asa este, fiindca se repeta si pe cealalta parte, simt ca turbez, o strang de sold si ea se trage mai sus, mai spre mine, poate ca sa aiba destul loc, sau...? Insist si ea se mladie gratios si ma incaleca cu piciorul stang, pana atunci strans sub ea. O clipa o simt si pe ea incordandu-se, amandoi asteptam cu sufletul la gura urmatorul gest al celuilalt, eu imi infrang rapid ezitarea si ii iau in brate coapsele pe dedesubt, cu fesele in palme. Amandoi sanii ei mi se strivesc moale de burta si nu e nevoie decat de inca doua-trei miscari marunte ca sa pot avea la dispozitie intreg teritoriul meu de alint: mai intai nimfele, cu consistenta lor unica, umede si franjurate, care se umplu treptat de sange cald, cum le urmaresc contururile cu varful, apoi cu toata limba, vreme in care gura ei se joaca cu glandul meu, decalotat cu o miscare ferma mai inainte; eu dand o raita pe la ceea ce ea alintat mereu drept “clit”, pentru mine doar un bot obraznic si fibros cu care ma joc, il prind intre buze, il mai sug, il mai las pentru a cuprinde iar nimfele, ma excita gustul lor, din ce in ce mai multa zeama cu parfum inconfundabil se scurge de pe ele, prind iarasi botul intre buze si-l sug, simt cu se intareste treptat, Crina scoate un geamat si se cabreaza, numai ca o clipa mai tarziu si eu ma intind ca un arc, fiindca imi simt pula pe deplin prizoniera, buzele Crinei se strang usor in vecinatatea radacinii in vreme ce limba i se plimba de-o parte si de alta, apoi de-a lungul, ei bine, daca e pe asa!... atunci... mai intarzii putin pe la nimfe, dupa care, la fiecare aspiratie a ei (si sunetul asta ma innebuneste!) sug si eu obraznicatura ei de lindic, ne raspundem ca intr-un joc de pase care ne face sa o luam din ce in ce mai razna, pana cand, in fine, ma hotarasc sa-mi pun si eu limba la treaba! Intru usor, fac mai intai miscari circulare, pozitia e perfecta, ii strang fesele ca sa pot patrunde cat mai adanc, apoi incep un du-te-vino lent si cred ca varful imi ajunge acolo unde trebuie, in vecinatatea portiunii aceleia mai aspre, pe care o stiu de la contactul cu degetul; in vremea asta... |
Elegie pentru doi scorpioni (3)
