Plouã. Cerul mohorât a coborât pânã pe vârful acoperisurilor, aducând cu el o ploaie rece, de primãvarã. Te gãsesc stând în fotoliu, lângã fereastrã, abãtutã, privind lacrimile de ploaie cum se scurg pe fereastrã. Obrajii îti sunt si ei umezi de stropii ce îti curg din coltul ochilor.
„Ce s-a întâmplat, iubire?”, te întreb nedumerit, cãci nimic nu prevestise o astfel te imagine.
„Nimic”, îmi soptesti, fãrã sã-ti întorci privirea. „Nu am nimic, sunt doar putin tristã.”
Mã asez lângã tine, te asez la mine în poalã si te strâng în brate, fãrã sã te mai agasez cu întrebãri fãrã rost. Capul ti-l lasi în pe umãrul meu si înteleg cã acum ai nevoie de un prieten alãturi de care sã-ti descarci emotiile, asa cã tac, în timp ce te mângâi usor de-alungul spatelui.
Dupã o vreme, mai linistitã, îti ridici ochii si mã vezi cum te studiez în amãnunt, încercând sã înteleg ce-i în sufletul tãu. Cu un zâmbet larg îti spun cã stiu ceva ce te-ar scoate din melancolia asta de primãvarã ploioasã. Privirea ta pierdutã îmi vorbise mai mult decât crezi si te apuc de mânã. Parcã abia acum îmi simti parfumul si respiratia mea caldã, în timp ce îti soptesc sã te lasi condusã de mine, iar inima începe sã-ti batã mai alert.
Te lipesc puternic de mine, buzele ni se apropie, si te sãrut asa cum nu o mai fãcusem niciodatã. Ametitã de cãldura trupurilor noastre, nici nu ti-ai dat seama cã toatã nelinistea si tristetea dispãruserã si cã bluza îti este descheiatã, lãsându-te pradã privirilor mele. Mã simti lipit de tine, cum te strâng în brate cu putere. Buzele mele se plimbã pe gâtul tãu în jos spre sâni, sfârcurile ti se întãresc, la fel si sânii îti sunt tari ca piatra. Te ling, te musc, simti cã te topesc, iar prin respiratia tot mai suierãtoare încep sã-si facã aparitia si scurte gemete.
Îmi strecor o mânã între picioarele tale, te masez cu miscãri de du-te/vino, când tandru, când alert, pânã când scoti un geamãt ascutit si mã strângi în brate. Mã ridic si te las pe tine sã te asezi pe canapea, iar eu îngenunchez în fata ta. Bãnuiesti... ba nu, stii ce urmeazã... iar picioarele îti tremurã fãrã oprire. Îti ridic un picior pe umãrul meu si îmi strecor limba caldã si umedã pe interiorul coapselor tale. Simt cum tot trupul tãu freamãtã si îmi strigã pe o mie de voci cã vrei sã mã apropii mai mult, si mai mult, si te ascult...
Cu o poftã animalicã îti caut clitorisul, e deja tare si dornic de atingeri. Îl cuprind între buzele fierbinti si-l sug cu plãcere, iar cu un deget alunec în vaginul tãu. Ametitã de atâta plãcere, gemetele deja sunt fãrã oprire, îti musti buzele, iar unghiile tale se înfig în spatele meu. Simt cã îti place la nebunie si nu vreau sã mã opresc. Vreau orgasmul tãu, orice-ar fi. Si nu mai dureazã mult si îl am, te am. O lavã fierbinte se scurge, printre spasmele satisfatiei tale, în palma mea. Apoi mã ridic si cu o privire multumitã îti spun: „Acum ochii nu îti mai sunt tristi! Acum îti strãlucesc precum douã stele de foc”, si te sãrut pe frunte.
Ne mutãm pe pat, iar limba mea se plimbã din nou pe trupul tãu ce parcã nu are liniste. Îmi cauti penisul, îl simti cum pulseazã în mâna ta, iar eu îti soptesc la ureche cã vreau sã simt feminitatea ta umedã. Mã primesti cu un oftat adânc, m&ati... |
Melancolie de primavara
