La moșie - Nerușinările Nadinei
- Inspirată de o scriere interzisă a lui Gib Mihăescu
Conacul Mavrogheni de la moșia Snagov.
E vară, și frumoasa nevasta a boierului Mavrogheni, Nadina, s-a trezit din somn. E opt dimineața. Nadina se întinde și oftează. E o femeie frumoasă de 30 de ani, cu un păr cîrlionțat, des, de culoarea mierii. E blondă de la mama natură, blondă cu piele albă ca laptele. Acum e goală pușcă sub plapumă, c-așa doarme ea vara. A visat împreunări cu bărbați, și între picioare simte o mare fierbințeală care se cere potolită. Se întinde iar, și, sub învelitoare, își simte mirosul de la pîntec, miros de parfum amestecat cu miros de glande femeiești, și excitarea îi crește în ea, năvalnic.
În odaia de alături știe că slujnica ei preferată, Enikö, îi pregătește micul dejun. Dar Enikö nu era doar slujnică... ci și înlocuitoarea de bărbați. Pentru că, precum Nadina, Enikö se iubește și cu femei, și cu bărbați.
Nadina simte de-acuma că nu mai poate, și deja ar vrea să ducă ea o mînă la pîntec. Să-și alinte singură acel țumburuc de carne de unde vine plăcerea în femeie, dar se răzgîndește. Și cu voce înaltă frumoasa boieroaică o strigă pe slujnică. Aude pași și ușa iatacului se deschide. E Enikö, o unguroaică slabă, fără sîni, cu păr negru, urîțică, adusă de Mavrogheni de prin mahalaua Oradiei.
Urîțică... dar foarte darnică cu niște mîngîieri sexuale foarte nerușinate.
-M-oți chemat, coniță? Are accent unguresc.
Nadina nu răspunde, ci face altceva; gemînd, aruncă de pe ea plapuma, desvelind dinaintea slujnicei corpul ei alb, fără cusur, apoi, oftînd Nadina desface larg picioarele lungi, ridicînd din șolduri, cu priviri pierdute către Enikö. Arătîndu și fără rușine pizda. Șoptește.
-Vreauuu... vreauuu...
Aia vede cum stăpîna ei stă crăcitp și chicotește, tulburată.
-Vai, coniță... Eszmelet.. Oșo devreme?
Dar deîndată slujnica nu mai chicotește, și devine serioasă, cu o mare turburare în ochi. Că știe ce vrea nebuna. Imediat vine, se așează pe divan, desmiardă alene un picior gol și fierbinte al Nadinei, după care, cu mișcări încete, fata oacheșă își apleacă capul la pîntecul cu perișor bălai al stăpînei, începînd a-i mozoli ușor lindicul umflat, împingînd și două degete subțiri în despicătura aia roz, plină de o zeamă caldă. Mirosind deopotrivă a parfum franțuzesc și a glande de femeie.
Enikö acum linge adînc cărnița femeii. Plescăie și geme.
Atinsă așa la fetie, blonda Nadina nu rezistă mult timp: în cîteva clipite, boieroaica dete un mare vaiet, se arcui în creștet și călcîie și deîndată se ușură de plăcere, în mari contracții de orgasm, cu icnete sugrumate, lovind cu călcîiele în salteaua lată.
Era gata. Ușurată de tensiuni, rămase cu ochii închiși, gîfîind, răstignită pe spate, divan, în timp ce slujnica continua să-i alinte un picior gol, privind-o curioasă.
-Ioo, coniță... Ce repede te golești...
Dar mai voia. Acum voia mădular de bărbat.
Zilele trecute nerușinata de Enikö îi spusese că o făcuse cu grădinarul Mitruș, un zdrahon cît soba, care avea la pîntec un mădular ”cît un salam”. Acum avea nevoie de asta.
-Enikö, adă-l pe Mitruș. Îmi trebuie. Și tu o să te uiți.
Ailaltă chicoti, stîrnită.
-Ioi, coniță, o să lasați un țărănoi să vă melcezească? Ioi... ce nebună mai sunteți...
Peste jumătate de oră Enikö veni cu zdrahonul de Mitruș. Era un flăcău solid, urît și ciolănos. Nadina își pusese un capot scurt și stătea pe un fotel, picior peste picior. Mitru intră mirat că e chemat în dormitorul boieresc. Și încremeni văzînd conița pe fotoliu, roșie ca focul, zîmbitoare și doar în capotul străveziu. Rămase holbat la picioarele ei albe, goale, cu tălpi așa de înguste. Și cu unghii roz. Se gîndi imediat la tăpăligile țărăncilor lui, late și cu călcîie crăpate. În dormitor mirosea tare a parfum de femei și a corp gol de femei. Începu să gîfîie, jenat. Și simți cum la pîntec mădularul i se face tare. Dar și Nadina era stînjenită.
Dar jena îi trecu cînd văzu umflătura de la nădragii lui Mitruș, căruia sulanul i se făcuse ca piatra, de la priveliștea minunatelor ei picioare albe.
-Bună dimineața Mitruș.. Mitruș tu te-ai spălat pe trup dimineața asta?
Flăcăul înghiți saliva. Ce e întrebarea asta?
-Da, coniță. Cum nu?
Ea rîse încet.
-Măi flăcău, dimineața asta o să ajungi în Rai...
Mitruș căscă ochhi mai tare – nu pricepea nimic.
Atunci Nadina se uită scurt la Enikö, și făcu un semn.
Enikö, deîndată, îngenunche dinaintea lui Mitruș și începu să-i desbumbe nădragii lui de postav. Luat prin surprindere zdrahonul icni uluit, și apoi icnetele deveniră vaiere de plăcere cînd unguroaica îi dădu jos nădragii și izmenele, desgolind dinaintea boieroaicei un mădular enorm, cafeniu, noduros și plin de vene, ca de măgar. Boieroaica, de uimirea, duse palma la gură. Era un pulan ca alea din gravurile frantuzesti porcoase la care se uita seara.
Stîrnită că stăpîna ei se uită la ea, Enikö alintă între degete acel mădular, apoi începu să-l sărute cu drag, în timp ce flăcăul umplea dormitorul de vaiete groase de mare plăcere.
Atins de limba nerușinată, sub ochii măriți de plăcere a nevestei moșierului, sulanu lui Mitruș se făcuse enorm. Ca hipnotizată, fără să-și ochii de la acel mădular de om, Nadina simți în pîntec o mare nevoie de pulan de om.
Se ridică, veni lîngă Mitruș și-l trase la patul lat, conjugal.
-Și acuma culcă-te pe spate, țărănușule.
Dîrdîind, cu senzația că visează, Mitruș se lungi, pe spate, așa desgolit, cu sulanul întarit care parcă privea la tava. Nadina, parcă beată, lepădă iute capotul și rămase goală pușcă lîngă pat. Apoi încetișor se aplecă, coama ei blondă se revărsă peste burta lui Mitruș și se apucă să pupe și ea marele sulan al tînărului flăcău, care era plin de rujul unguroaicei. M... |
