Arhitectul Manicatide avea 52 de ani, dar avea un corp armonios, de ”faun fără vîrstă”, cum îi spunea unele femei. Avea în el niște pofte sexuale nemaipomenite și...ciudate. Sub pîntec avea un mădular enorm, animalic, veșnic erect... dar simultan în el stăruia o permanentă remușcare că-și înșală soția, blînda doamnă Elvira.
Fiind profesor universitar, Manicatide naviga printre studente și nu înceta a se minuna de nerușinarea unora din ele. Pînă pe la 45 ani nu-l interesau fetele de douăzeci de ani... dar apoi ceva explodase în el. Astfel, reuși în puțin timp, în doi ani, să se culce cu vreo patru studente de-ale lui.
Ultima lui achiziție se numea Emma, una micuță, brunetă, cam țigăncușă, din ultimul an. Avea vreo 26 ani. Fata avea o tehnică sexuală perfectă. După ce se iubea cu ea, arhitecul îi vorbea de fantasma lui supremă, neîmplinită: să fie odată în viață în camera unde două femei fac dragoste. Emma rîdea și îi spunea, cu subînțeles ”Hm, mai știi, poate te ajut eu...”. Aprinzînd în el un mare foc de excitație sexuală grea. O luă de umăr: ”Cînd fato? Cum? Aduci o fată? Vreau! Vreau!”. Emma rîse încet. ”Oooof... Tu crezi că e așa simplu cu noi femeile?... O să vedem, o să vedem... Pînă una alta mi-o tragi mie da?...” Și desfăcea leneș picioarele....
Apoi Emma, cam o lună nu mai aduse vorba de așa ceva.
Într-o dimineață Manicatide merse acasă la Emma (fata locuia într-un apartament mic la demisol, în Cotroceni). Sună și Emma deschise: era doar în cămașă de noapte, ciufulită și foarte roșie la față. Îl sărută grăbită și îi susură repede ”Știi, azi e ziua ta norocoasă... Vino...”
Arhitectul nu pricepu nimic... dar în sufrageria Emmei se blocă: pe canapea se afla o femeie necunoscută, de veo 35 de ani.
Era una înaltă, planturoasă, roșcată și părul clădit într-un coc înalt.
Era îmbrăcată cu un deux-pieces alb sub care se ghiceau sînii mari.
Avea o față cam agresivă. Deloc frumoasă.
Purta sandale albe și Manicatide îi văzu degetele de la picior cu unghii roșii. Avea glezne cam groase... dar urîțenia femeii și gleznele groase nu il deranjară acum pe bărbat. Deoarece imediat arhitectul înțelese că pe canapea era amanta Emmei ... și îl bufni o erecție dureroasă, cum nu mai simțise. Se sufocă, cam stînjenit de prezența necunoscutei.
Emma făcu prezentările. Și ea avea vocea răgușită de la emoții.
-Manicatide , ea este Aimée. Aimée , dumnealui e profesorul meu, domnul Manicatide . Bătrîn... dar bun la pat. Manicatide, ea e femeia care m-a inițiat în arta amorului cu femei. Deci... tot profesoară.
Roșcata urîtă cu nume franțuzesc pufni. Manicatide o privi vexat pe Emma.
Apoi se așeză pe un fotoliu.
Emma îi aduse o cafea. O bău cu noduri, privind pe necunoscuta roșcată.
Care îl privea, inexpresivă.
Emma vorbi apoi banalități (Manicatide nu auzea nimic, tremura tot. leșinat de acea erecție animalică de la pîntec) Apoi Emma se așeză pe canapea lîngă roșcata cea solidă.
Părea micuță față de aia.
Picioarele ei de creolă erau langă gambele albe ale celeilalte.
- Manicatide, noi o să ne pupăm, puțin, da?
Și Emma o luă de gît pe roșcată și începu să o sărute moale pe gura rujată. Aimée închise ochii și îi răspunse, cu pasiune. Ochii lui Manicatide îi ieșiră din cap: privea aievea două femei care se sărută pe gură. Plescăiturile gurilor lor îl înțepau în stomac.
Se gîndi că va face stop cardiac.
După un timp Emma, stîrnită de preludiu, merse mai departe: se lăsă pe spate și, oftînd, își ridică cămășuța de noapte, dezvelindu-și impudică sexul cu păr tuns scurt, și ridică și un picior. Apoi își băgă mîna în cocul celeilalte și o trase de păr, ca o invitație ca femeia să aplece capul către pîntecul ei dezgolit. Roșcata parcă ezită, se uită la arhitect o secundă, apoi alene se aplecă și fața ei dispăru între coapsele Emmei, și imediat Manicatide auzi lerpăitul gurii femeii care acum dădea plăceri sexului Emmei. Care începu să suspine încet de plăcere, cu ochii în ai lui. Deși ochii îi deveniseră tulburi, avea o expresie săgalnică. Îi vorbi, printre icnete.
-Manicatide ... Aaah... Tu... asta voiai să vezi?... Mmmm... Femeie care pupă o femeie în pizdă?
Manicatide simți că moare.
Printre icnituri Emma îi spunea ceva.
-Manicatide ... Aaaahh... să știi că nici noi nu a mai făcut așa dinaintea unui bărbat... aaaah... Acum rămîi gol și bag-o... haaa... în Aimée .... aaaa... fute-o acum... prin spate...
Manicatide paraliză. Cum, așa deodată?
Apoi pricepu că nu e un vis.
Iute, arhitectul nu zăbovi, și rămase gol pușcă, în cinci secunde. După care o apucă de șolduri pe roșcata cea solidă, care imediat, cu o mișcare unduită, se lăsă în genunchi, lanfă canapea, pe poziție de futai... fără a opri lingerea sexului Emmei. Cu fundul ei mare înspre el. Scos din minți arhitectul îi suflecă fusta. Femeia avea chiloței roz, și buci mari și albe. Atinse sexul femeii roșcate: era năclăit de zeama plăcerilor de femeie. Cu labii umflate. Femeie gata de copulație. Atinsă, Aimée gemu. Manicatide se gîndi o secundă că urma să și bage penisul într-o necunoscută, poate cu infecții... dar plăcerea dată de prezența a două femei îl droga. Atent, trase deoparte dunga chiloțeilor femeii și văzu acolo vulva umflată ce se vedea din părul creț și roșu ca mătasea de porumb. Icnind ca un animal tăiat omul își împinse mădularul în despicătura femeii care lingea continuu despicătura celeilalte. Pînă la coaie. Aimée, penetrată acolo, scoase un vaier gros,și îi răspunse, ondulînd șoldurile ei late, fără a se opri din mozolirea sexului celeilalte, și cei doi începură o copulație ritmică.... |
