|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | menajera (11) | Autor : fightclub2 - 2020-02-28
Citita de 10747 ori - Nota 7.40 (447 voturi) | | | Imi imaginasem in acel moment, o scena erotica intre Irina si Oana. Desi mi se pareau diametral opuse, tocmai asta le facea atat de atragatoare impreuna...
"Dar nu, clar nu se va intampla.." mi-am zis in gand. Cu toate astea, dupa acest moment, am continuat sa o urmaresc pe Irina cu privirea intreaga zi.
Se imbraca foarte simplu, cu mult negru si un lucru foarte ciudat era ca desi intram in curand in decembrie ea inca purta niste bascheti chinezesti rosii. Probabil erau pantofii ei preferati...
Avea mereu parul impecabil de curat, ca in reclamele alea la sampon! Si asta era mare lucru pentru ca majoritatea celor din clasa intrasera in pubertate si stiti cu totii cat de repede se ingrasa parul la pubertate! Cred ca il spala in fiecare seara, cert este ca Irina stralucea intr-un grup de colegi nu doar datorita mutritei ei foarte frumoase si inteligente ci si datorita parului ei negru, des si stralucitor.
Uitandu-ma atent la ea, pe parcursul zilei, am observat ca desi interactiona zambind cu majoritatea colegilor, atunci cand nu o facea avea un aer foarte trist si parea ca ceva o ingrijoreaza foarte tare...Asta m-a facut curios si, dupa ore, atunci cand fiecare ne-am indepartat in toate directiile mergand spre case...eu m-am luat dupa ea.
Mergeam in spatele ei si ma gandeam cum sa o abordez. Eu si Irina desi eram colegi de cand incepuseram scoala nu vorbisem aproape deloc doar noi doi. Nu eram prieteni, eram doar colegi de clasa.
- Iri..! .am strigat-o eu nesigur din spate.
S-a intors, nedumerita dar a schitat o jumatate de zambet cand m-a vazut.
- Adi..buna! Mergi si tu inspre Stefan cel Mare?
- Acum da! am glumit eu, incurajat de zambetul ei.
M-am apropiat si am ajuns langa ea.
- Eu stau in partea aceea...Dar nu avem teme pentru maine si...nu stiu, m-am gandit sa merg cu tine...
- Pentru ca...? a intrebat Irina total nedumerita.
- Pentru ca...nu stiu! am zambit eu incurcat.
- Cred ca pur si simplu m-am gandit mult la tine in ultima perioada si mi-am zis ca as vrea sa fim prieteni, sa te cunosc mai bine! - nici eu nu stiu de unde am scos-o dar se pare ca, la fel ca in foarte multe situatii similare, adevarul a functionat cel mai bine!
- Aha... zambi incurcata Irina.
- Daca are legatura cu ce ai citit in oracolul Andreei...rosi Irina spunandu-mi asta fara sa ma priveasca.
- Aa...nu. Adica nu cred! Mereu am vrut sa te cunosc mai bine...dar nu am avut ocazia.
Acum ,ca m-am gandit mai bine ,asa este. irina nu participase la nicio excursie, nu mersese la nicio petrecere de ziua cuiva si nu invitase niciodata pe nimeni la ziua ei...
- Bine, pentru ca nu am raspuns serios acolo! Spuse irina usurata.
- NU? am intrebat-o eu luat prin surprindere ,citindu-se in vocea mea deznadejdea.
- Pai..m-au batut la cap sa il completez si eu...Si la unele intrebari nu am raspuns! si mi-au zis ca nu se poate, ca trebuie sa aleg pe cineva...si Andreea a dat mai multe nume si cand a ajuns la al tau am fost de acord si l-am scris...
- Aha! deci pana la urma...am zis eu plin de speranta.
- Da, pana la urma da. Dar daca as fi obligata sa aleg pe cineva! pufni Irina in ras.
Am mers asa multa vreme. Am povestit, am glumit si am ras. Irina era o fata foarte amuzanta dar umorul ei era mai degraba ironic si sarcastic. Cu toate astea ,mereu iti ridica mingii la fileu si te punea in situatii nu tocmai confortabile din care ,cand ieseai, te simteai mai inteligent decat cu cateva minute in urma.
Trecusem de Stefan cel Mare si intraseram pe Polona. La un moment dat am facut dreapta pe o straduta si, tot povestind, la un moment dat Irina s-a schimbat la fata si a inceput sa grabeasca pasul.
In fata unei case de pe straduta aceea era o ambulanta parcata.
- Sper sa nu fie la mine! a spus Irina complet schimbata, speriata...
- Eu locuiesc doar cu bunica si nu se simtea bine dimineata...Pa Adi, ma duc sa vad ce s-a intamplat!
Spunand astea, s-a uitat la mine o secunda, straduindu-se sa zambeasca si a fugit spre casa cu ambulanta. Am ramas pe loc, gandindu-ma daca sa o urmaresc dar am renuntat repede la idee fiindca nu simteam ca este locul meu acolo, sa patrund atat de abrupt in viata ei.
Zilele urmatoare nu a venit la scoala si asta m-a ingrijorat foarte tare pentru ca parea foarte speriata cand a fugit spre casa in ziua aceea. Locuia doar cu bunica...Daca bunica era in spital si ea era singura acasa? Daca bunica murise?!...
m-am gandit tot timpul zilele acelea la ea si soarta ei, atat de mult incat am evitat-o pana si pe Oana si nemaiputand sa rezist, mi-am facut curaj si m-am dus la ea acasa.
Nu mai stiam exact care este casa mai ales ca toata noaptea ninsese si totul era acoperit cu un strat gros de zapada. Stiam ca este pe la mijlocul strazii pe dreapta.
M-am invartit inainte si inapoi si am decis sa bat la usa unei case unde zapada nu fusese departata. Toate celelalte aveau poteci facute si masini in fata care fusesera deszapezite doar aceasta casa destul de mare dar darapanata avea zapada neatinsa...
Mi-am facut loc prin zapada si ajuns in fata usii am sunat o singura data, precaut. Niciun raspuns. Am sunat inca o data dar am realizat ca nu se aude nicio sonerie inauntru si ca probabil aceasta era defecta. Am batut in usa de cate ori...niciun raspuns.
" probabil e la spital" mi-am zis in gand si m-am intors, calcand cu grija pe urmele facute tot de mine mai devreme.
- Adi?...am auzit din spate o voce slaba.
Era Irina care deschisese un geam de langa usa si ma privea nedumerita. Arata groaznic...era palida si, cred pentru prima oara o vedeam cu parul nespalat, prins in coada.
- Buna..! i-am zis eu incurcat. Venisem sa vad ce mai faci...
- Sunt bine. Mi-a spus Irina sec si a inchis geamul.
Ma simteam prost pentru ca indraznisem sa ma bag unde nu era locul meu si mi-am continuat ,destul de amarat, drumul prin zapada, spre trotuar.
In spatele meu s-a auzit insa usa si vocea Irinei care ma striga pe nume si ma cheama inauntru.
M-am intors, usor nesigur dar cand am vazut-o in usa atat de palida si de trista, am fost sigur ca asta trebuie sa fac, sa stau cu ea.
- Iarta-ma, am uitat sa-ti zic sa astepti pana deschid...Mi-a zis ea cu o voce stinsa.
M-am apropiat, am intrat in casa si primul lucru pe care l-am observat era intunericul. Afara soarele nu iesise si lumina naturala nu era foarte puternica. In toata casa insa, nu era niciun bec aprins.
- Esti bine? ce face bunica ta? am intrebat-o eu ingrijorat.
- Da...bunica e la spital, e destul de rau. Ma duc la ea zilnic, tocmai am venit de-acolo. De-aia nu vin la scoala, ma lasa sa o vizitez doar pana in pranz, dupa vizita medicului.
- Pai si tu? ai de mancare...cum te descurci? am continuat eu si mai nelinistit.
- Pai...eu...de-aia vin la pranz la spital...Bunica nu poate sa manance si mananc eu portia ei. Doamnele de-acolo sunt foarte dragute si imi pun in plus. Nu e cea mai grozava mancare dar... incerca sa zambeasca Irina spunandu-mi astea, fara sa ma priveasca.
- Serios? (atat a putut spune, tampitul de mine!)
- Da...noi nu avem decat pensia bunicii si alocatia mea. A continuat Irina, privind in jos. Ne descurcam mai greu iarna ca trebuie sa si incalzim casa. De-aia nu prea aprindem lumina.
Fara sa ma gandesc prea mult, am luat-o in brate si, spre surprinderea mea, Irina m-a imbratisat puternic si...a inceput sa planga. Era acolo ,moale in bratele mele, firava, si plangea...
- Iarta-ma. mi-a spus ea, fara sa-mi dea drumul.
Cred ca am plans si eu putin...Vazusem un sat din Vaslui in anii 90 dar niciodata nu-mi imagineasem ca, atat de aproape de mine, la Bucuresti, pot exista situatii atat de dificile. Atunci am inteles si de ce purta mereu aceeias bascheti rosii, de ce purta mereu negru (probabil se uza mai greu..) de ce avea acelasi ghiozdan din clasa a 3-a...
- Nu poti sa stai singura aici! Hai sa mergem la mine. I-am zis eu hotarat sa salvez situatia.
- Nu...stiu. Mi-a zis ea incurcata.
- Poti sa stai la noi cat vrei. i-am zis sigur pe mine.
- Nu Adi...e ok, stai linistit...
- Te rog, vino. Macar la masa. Gabi probabil a pus deja masa si se intreaba unde sunt.
- Cine e Gabi? intreba Irina curioasa.
- Cea mai de treaba si simpatica menajera, o sa-ti placa de ea mult, promit.
- Menajera...? se uita la mine Irina parca cautandu-si in vocabular explicatia cuvantului.
- Da, locuieste la noi. Are grija de casa si de mine cand lipsesc ai mei. Ai mei lipsesc mult...Se intorc maine si probabil vor pleca din nou curand...
- Te rog, i-am zis eu fara sa o las sa raspunda, hai macar la masa...
- Bine...vin, vin. A zambit fortat Irina.
Si-a incaltat baschetii rosii, a inchis caldura si radio-ul (singurul lucru bagat in priza din casa) si, de mana cu mine a inceput sa coboare scarile spre curte, incercand sa nimereasca urmele lasate de mine in zapada. Nu a reusit si am ajuns pe teren uscat cu baschetii ei plini de zapada si uzi..
Era palida, avea picioarele ude de la zapada si incepuse sa tremure.
Cand am ajuns pe Polona, am oprit un taxi. Irina a protestat dar eram ferm covins ca o sa ajung cu ea acasa sloi, probabil carand-o in spate.
Am gasit un nene foarte de treaba care a luat cursa desi era scurta si, ajunsi in fata casei mele ,am dat de Gabi care manuia cu dibacie lopata de zapada si injura vecinii care nu strang dupa cainii lor cand ii plimba.
- Adi! Te mananc! E mancarea gata de o ora! Stii cat muncesc la ea, puteai sa respecti asta si sa vii la timp!
Ascunsa, in spatele meu, Irina, tremura si de frig si probabil de frica.
- Gabi, ea e prietena mea Irina, suntem colegi la scoala. I-am prezentat-o eu, dandu-ma la o parte, dezvaluind mogaldeata neagra cu bascheti rosii care se uita in pamant.
- Vai...copile! Ce e cu voi? cum stai asa cu baschetii aia uzi. Voi nu ati vazut cata zapada e afara?..off...
Nu chiar ca in episodul in care am gasit-o pe Oana pe strada in ploaie dar pe-aproape ,Gabi a preluat situatia. Ne-a bagat in casa, a descaltat-o pe Irina si i-a dat niste papuci caldurosi si imblaniti si ne-a pus la masa. Imi placea atat de mult ca exista Gabi, pentru toate lucurrile minunate pe care le adusese in viata mea dar in mod special pentru natura ei empatica si deschisa.
La masa, desi s-a straduit sa fie retinuta, Irina manca cu o pofta incredibila. Daca eu lasam mereu in farfurie iar de paine nu ma atingeam, Irina a mancat tot pana la ultima firimitura, inclusiv painea pe care a muiat-o cu grija pana la ultima picatura de sos.
Cand m-am ridicat sa-mi duc farfuria la spalat, Gabi m-a intrebat cu voce soptita :
- Adi, ce e cu fetita asta? pare ca nu a mai mancat ca lumea de zile intregi...
- Sta doar cu bunica ei si ea e in spital...i-am zis eu, nu mananca decat la spital cand merge sa o viziteze...
- Saraca! A zis Gabi surprinsa, apropiind ambele maini de obraji...vai...
In casa era cald si bine, aveam o centrala veche pe gaz la subsol pe care tata o reconditionase si puteam seta temepratura cum ne doream. Gabi care era friguroasa mereu dadea mai sus si eu nu ma plangeam de asta. Irina, cu siguranta nu avea nimic de protestat!
Gabi s-a dus la ea si incet, cu blandete a mangaiat-o pe cap si i-a propus inca o portie. Irina a refuzat politicos dar Gabi a insistat si, cum era foarte greu sa o refuzi, Irina s-a trezit cu inca o portie in fata pe care, cu mai putina viteza dar la fel de multa determinare a terminat-o in acelasi mod. pana la ultima firimitura.
Dupa-masa, am luat-o sus la mine sa-i arat camera mea si toate cele pe care le aveam. Irina s-a asezat pe pat, complimentand toate cele pe care le gasise in casa noastra de la mancare pana la caldura, pana la minunata de Gabi si, m-a intrebat sfioasa daca se poate intinde putin pe pat.
Eu ,care ii povesteam lucruri, am aprobabt cu drag cererea ei, cu spatele la ea si am continuat sa-i povestesc pana cand ,intorcandu-ma spre ea am vazut ca adormise bustean. Era foarte frumoasa, mai ales ca, in somnul linistit care o cuprinsese nu mai avea aceea privire trista. Dimpotriva, ceva foarte calm si linistit se putea citi pe fata ei in somn, semn ca venirea la noi ii facuse cu adevarat bine.
Am invelit-o usor, si am coborat in bucatarie unde am inceput sa-i povestesc lui Gabi tot. Eram amandoi ingrijorati despre ea si ce se va intampla mai departe. Din cate intelesesem bunica era foarte bolnava si chiar daca ar fi supravietuit, nu s-ar mai fi putut ridica din pat...
Nu foarte mult dupa aceea, am auzit la usa niste voci binecunoscute si mi-am dat seama ca, parintii mei venisera acasa cu o zi mai devreme!
Mama a deschis prima si bucuroasa ca ma vede m-a luat in brate si m-a pupat cu buzele reci de la frigul de afara. Apoi a imbratisat-o pe Gabi si dezbracandu-se a inceput sa ne povesteasca cum au reusit sa plece cu avionul fiindca drumurile erau inzapezite si cum masina lor a ramas la Cluj, cum a reusit sa salveze o parte din cadouri, foarte mandra ca ii luase Oanei niste ghete foarte frumoase si o haina...si tot felul. stiti voi cum povestesc oamenii care au fost plecati o vreme de-acasa.
Tata, in spatele ei, completa povestile razand, temperand-o pe mama care se infoca de fiecare data cand venea vorba despre autoritati si incompetenta acestora.
Ma bucuram mult ca s-au intors mai devreme, mai ales ca aveau de gand sa stea pana dupa revelion dar in acelasi timp eram putin ingrijorat fiindca la mine in camera dormea o fata pe care nu o cunosteau si despre care nu auzisera niciodata!
Din fericire, Gabi, i-a dus in bucatarie si punandu-le sa manance ,le-a povestit tot.
Mama, auzind povestea se ingrozea la fiecare detaliu mai delicat "vai saraca fetita..." , "off...ce lume" ..."Adi? tu stiai? voi la scoala stiati?"...
Tata asculta ingandurat si cand povestea s-a sfarsit ,m-a luat barbateste de umeri si mi-a zis " Sunt tare madru de tine Adi. Gestul tau arata ca vei fi un om de toata isprava!"
- Unde e fetita acum? intreba mama ingrijorata.
- Sus ,la mine ,doarme...am zis eu incurcat.
Mama s-a ridicat si s-a dus in camera mea unde a crapat usa usor, s-a uitat cateva secunde si apoi a inchis-o, coborand inapoi si spunand ca pentru ea cu o voce foarte mahnita...
- Ce copil frumos...saraca...
M-am dus in camera mea si m-am asezat pe o perna, aproape de pat si am inceput sa citesc. Nici nu stiu de ce ma ingrijorase potentiala reactie a parintilor mei. Erau totusi parintii mei si, mai mult sau mai putin ,priveau lucrurile ca mine.Clar lucrurile nu puteau sa iasa altfel. Ma uitam la Irina cum doarme si ma simteam bucuros pentru starea ei de-acum. Lucruri mici,luate de gratis de catre mine sau Oana pentru ea erau foarte importante. O masa buna, caldura in casa, un pat moale si afectiune din partea celor din jur...toate astea ii lipsisera in ultima perioada si acum le avea.
Spre seara s-a trezit si, scuzandu-se ca a dormit asa de mult, povestindu-mi cum i-a fost foarte greu sa doarma singura in casa fara bunica ei, s-a ingrozit de-a dreptul cand i-am povestit ca parintii mei venisera acasa mai devreme.
Ea venise tocmai fiindca eu ii povestisem ca ai mei sunt plecati si incepuse sa ma intrebe daca e vreo cale de a iesi din casa fara sa dea ochii cu ei.
- Din pacate nu, am ras eu. Oricum le-am povestit despre tine si vor sa te cunoasca! Parintii mei sunt chiar mai de treaba decat mine sau Gabi ,promit! am linistit-o eu.
Cu greu, la insistentele mele s-a ridicat si impreuna am coborat la parter unde ai mei povesteau cu Gabi din calatoria lor. Cand ne-a vazut, mama s-a ridicat si, tocmai cand eu incercam sa o prezint a luat-o in brate pe Irina si a pupat-o afectuos.
Irina era foarte incurcata si nu stia ce sa zica dar mama a avut grija sa o faca sa se simta foarte confortabil, a luat-o si a asezat-o intre ei pe canapea.
Acolo, cu ajutorul unui ceai si a unor prajituri fantastice facute de Gabi, cu incurajarile parintilor mei, alaturi de mine si de Gabi, Irina ne-a povestit despre ea si viata ei de pana atunci.
Parintii ei murisera cand ea era foare mica intr-un accident si ramasese in grija bunicilor din partea mamei, singurii in viata. Din pacate, acestia erau foare in varsta si la scurt timp decedase si bunicul ei. Era doar ea cu bunica de cand era la gradinita. Se descurcau foare greu si, pe masura ce inflatia crescuse si pensia ramasese la aproximativ acelasi nivel, lucrurile devenisera din ce in ce mai complicate. Asta, si faptul ca bunica care avea mai multe probleme de sanatate nu prea se mai putea descurca singura facusera si mai dificila viata irinei.
Mama, din cand in cand varsa cate o lacrima ascultand povestea si ofta prelung...Tata, ingandurat, asculta fara sa o priveasca in ochi. Cand a terminat, mama a luat-o in brate si i-a zis ca este o fetita minunata si ca ii pare foarte rau ca a trebuit sa traisca atatea neajunsuri. Irina s-a aparat spunand ca nu a fost asa de rau si ca nu va fi nici in continuare daca bunica se va face bine...
-Irina? tu cati porti la picior? intreba mama deodata, c... |
 |
|
|
|
|
|
|
