O ATITUDINE FEMININA
(am scos diacriticile)
Aceasta este o fantezie. Dar, dialogul se poate produce oricînd. Poate chiar il voi „forta” – din curiozitate. Si persoana descrisa este reala si nu am exagerat cu nimic atunci cind i-am creionat portretul.
In ultimul timp, ne-am vazut destul de rar. De fapt, de cind nu mai lucram împreuna, am stat fata in fata doar de 4 – 5 ori. Ultima oara, cind am îmbratisat-o si sarutat-o prieteneste, nu am pierdut prilejul sa-i adulmec parfumul cald ce i se ridica din par și din zona aceea specială a femeilor, pe git, putin mai jos de ureche. Ceva perfect.
Asa ca am fost incintat cind mi-a acceptat invitatia de a ne intilni la o terasă, pentru o discutie profesionala, dupa program, rupindu-si, astfel, din timpul de casa. „Pentru dumneavoastra orice, absolut orice” - mi-a raspuns, asa cum zice întotdeauna cind o rog cite ceva. Stam acum la o masa si schimbam informatiile cele mai recente. Slava Domnului, fotoliile sint generoase, comode, prietenoase si te îndeamnă la relaxare si confesiuni. Sta sprijinita de spatar. Cind ride, capul i se apleaca pe spate, lasind parul sa-i dezmierde umerii, iar pieptul ii tresalta apetisant. Daca nu „comenteaza” ceva cu bratele, acestea i se odihnesc, moi, pe marginile fotoliului. Fiind îmbracata cu pantaloni, nu are retineri în a-si tine picioarele lungi usor departate, apropiind si departind genunchii si coapsele in ritmul discutiei. O postura aprope lasciva.
Acum, imi relateaza, guresa, nimicuri din timpul seminarului la care a participat mai zilele trecute. Ciudat. Nu ma pot concentra foarte bine la spusele ei. O privesc, stind cu capul sprijinit de pumni, intr-un fel in care nu am mai facut-o. Buzele-i pline, de exemplu. Mintea mea se intreba, perversa – ce stiu, ce vor, ce pot ele sa faca. Ce au facut și cite ar mai dispuse sa accepte – nu ma refer la cuvinte, desigur. Daca ar sti ce imi trece prin cap... Sa fi fost cu vreo zece ani mai tinar...
Imi surprinde cautatura, se opreste, brusc, si imi arunca: „Alo, desteptarea! Nici nu ma ascultati!” „M-ai prins, te priveam. Ti-aduci aminte, cind erai foarte tinara si te tachinam spunindu-ti ca o femeie are valoare numai dupa 30 de ani? Ei bine, este timpul tau. Cum ti-l petreci? Nu trebuie neaparat sa-mi raspunzi.” Observ surprins ca, o fractiune de secundă, o umbra îi traverseaza chipul. „Curge normal – serviciu, casa, familie, copil si sot. Nimic iesit din tipare. Poate prea tern, citeodata.”
Ca si cum ar vrea să alunge un gind parazit, se repede si-mi povesteste despre una dintre colegele ei, care, intr-o disputa cu un sef, a avut „o atitudine absolut exceptionala, demna de o femeie adevarata”. „O atitudine demna de o femeie, zici?” „Da!”, raspunde, scurt si apasat. Subit, ma simt strafulgerat de o idee. Ii cunosc ideile feministe, asa ca Michiduta ma indeamna sa o pun la încercare. „Atitudine, spuneai? Vrei sa-ti descriu eu o atitudine cu adevarat feminina? Dintre cele definitorii, ca filosofie, de fapt, pentru feminitate, in general. Poti oare sa ma asculti fara sa ma opresti si sa comentezi numai la sfirsit? Si, mai ales, sa-ti lasi mintea libera si să visezi? Ce spui?”
Elena ma priveste surprinsa. Nu intelege mare lucru, dar risca. „Bine, de acord, ascult și tac!”
Am incercat, compunind această „sugestie”, sa-mi cumpanesc foarte bine vorbele spre a nu vulgariza in vreun fel continutul. Voi insera in text, intre paranteze, observatiile privind trairile pe care mica mea „dizertatie” i le-au provocat Elenei.
„Imagineaza-ti o camera oarecare. Pe un fotoliu, tocmai s-a consumat un act de iubire. (Face ochii mari, e superba, in mod cert nu se asteapta sa deturnez discutia intr-o asemenea directie.) Fata, imbujorata inca, are privirea aceea tipica voua dupa ce faceti dragoste, opaca, putin pierduta, cu ochii ingustati. Capul e abandonat pe spate si înclinat lateral. De pe timplă se prelinge o picatură de sudoare, ce se înfrateste apoi cu altele, pierzindu-se undeva pe linga git, unde pielea este si ea usor umezita. Pieptul, putin inrosit, ii tresalta, nedomolit deocamdata, dupa efortul facut. Abdomenul inferior palpita blind, ultimele spasme reverberind tot mai vag în ritmul domolit al actiunii ce s-a incheiat. Bratele obosite se rasfira lenes pe spatarul fotoliului incununind capul – degetele unuia mingiie zulufii de pe ceafa, iar ale celuilalt isi fac de joaca la buze si cu nasul. Coapsele se sprijina alene pe partile laterale ale fotoliului, mentinind bazinul intr-o pozitie relativ ridicata. Locul „acela” este in mod evident puternic irigat, frecat, maltratat, ravasit, iar „roza” are petalele desfacute, umectate uleios de fluidele ce s-au amestecat in timpul zbaterii celor doi. Pe pubis, se odihneste, inca, o pata translucida latita tocmai de degetele pe care, acum, fata nu se poate abtine sa le guste si sa le adulmece. Aproape de buric, alte citeva picaturi cleioase marcheaza teritoriul in care s-a dat batalia. (In acest punct, am observat ca Elena si-a frecat si strins de citeva ori coapsele.)
La locul „faptei”, sprijinit intim cu obrazul de interiorul coapsei ei drepte, sta, pe covor, baiatul. Se afla destul de aproape de locasul din care tocmai s-a retras spasit. Ii vede aspectul „muncit” si se patrunde de aroma sa puternica. Pur si simplu, nu-si poate dezlipi privirea de labiile pe care le-a framintat cu fata, cu nasul, limba si buzele în timpul preludiului si, apoi, cu penisul. Sint ale lui. Acum le priveste extaziat si-si umple narile cu izul dulceag-amarui ce respira din profunzimile fetei. Mingiie delicat petalele, intra cu doua degete inauntru, apoi le recupereaza grabit si le suge cu pofta dupa ce, mai intii, isi umple iar toata fiinaa cu mireasma aceea unica. (Elena a inghitit de citeva ori in sec – vreun gind razlet, o amintire frumoasa, o pofta neîmplinita, o taina... cine stie.)
In acest moment, fata isi modifica imperceptibil pozitia, ridicindu-si bazinul si gravitatia incepe sa functioneze. Amestecul de fluide s-a concentrat pe partea inferioara a vaginului, spre iesire, intr-o baltită pe care aproape ca nu mai are ce sa o retina inauntru. Primele picaturi de lichid deja se preling in afara si isi cauta drumul spre iluzoria libertate. Nu mai au aspectul acela laptos de la intrare, ci sint mai transparente, asa cum se întimpla cu sperma ce poposește mai mult timp in interior, ori se pierde pe jos, ori e neinghitită imediat sau se pastreaza pentru intrebuintarea ulterioară. Stropii plecati in explorare se orienteaza lin spre gaoacea celui de-al doilea orificiu. Sint numai citiva, dar in curind va veni grosul.
Fata simte dezmierdarea, o gidila, si incepe sa chicoteasca a dorinta. Incepe miscarile din muschii vaginului. Expulzarea continutului pentru a face loc altuia proaspat este numai o chestiune de timp, de secunde. El este innebunit. Așteapta, parca, un miracol. Acesta se produce sub privirile sale uimite – intotdeauna uimite, fiindca este spectacolul pe care l-ar putea privi la nesfirsit. Incepe revarsarea. In mici valuri, sperma erupe viguros - suvoi de neoprit. Mai face, totusi, un mic popas, o pauza infima in adincitura dimprejurul rozetei. ... |
