Personaje principale: Cristian (20 de ani), Richard (19 ani)
Locul si timpul petrecerii actiunii: Bucuresti, primavara lui 1991
Poveste scrisa din perspectiva lui Richard.
- Nesimtitu' dracului, vino inapoi si curata!... Am zis VINO SI CURATA! Al dracu, sa nu te mai vad in barul asta niciodata!
A mai murmurat ceva dar eram prea ocupat sa ma tin pe picioare in timp ce incercam sa ma indepartez cat mai repede de nenorocitul ala de bar. A dracu barmanita nu stiu ce mi-a pus in berea aia de mi-am vomat toate maruntaiele pe podeaua ei. Mai si tipa la mine ca n-am ramas sa curat. Ce-i drept am incercat. Cu perdeaua.
N-am mai fost atat de mahmur in viata mea, dar, de ce sa nu fiu sincer, nu am mai baut asa mult. Simturile imi sunt date peste cap. Cat o fi ceasul? Printre ploapele prea grele de la somnul incomod din bar vad ca se lumineaza de ziua. Un oftat adanc imi scapa si-mi aduc aminte de ce s-a intamplat ce s-a intamplat. Incerc sa-mi stapanesc cateva lacrimi si simt ca lesin. Nu asa am planuit. Ma simt si mai vinovat, pieptul parca mi se rupe in doua. E o senzatie foarte ciudata, simt durerea desi stiu ca sunt amortit de la bautura. Am cele mai incurcate ganduri, mi-as dori sa evadez cumva, sa nu mai simt durere de fiecare data cand sunt acasa. Din aceasta cauza am si baut cat am baut, dar cum am zis, nu am planuit asta. Mai bine nu mai faceam nimic...
Incerc sa-mi aranjez cat de cat gandurile in capul plin de aburi de alcool si ma uit chioras pe strada. Nicio masina, niciun om. Parca eu sunt singurul cretin betiv care sta afara. Imi inchei camasa si ma indrept usor, cu pasii cam strambi, spre casa. N-o sa trebuiasca sa-i explic nimic lui Cristi, chiar nimic. El stie ca am fost la David. Macar nu trebuie sa-mi bat capul cu scuzele cand o sa ma intrebe unde-am fost. Dar poate miros a bautura. O sa-i zic ca am baut si eu un pic cu el, doar nu mai am 17 ani, cat aveam cand el a plecat in armata. Armata... De ce dracu a trebuit sa plece? Si atat de mult, 2 ani? La dracu cu intrebarile... Mi-e foame. Tin minte ca am mancat pe la 6 seara, iar pe la 9 am plecat. Nici nu mai am bani sa iau ceva de mancare, si oricum nici nu e vreun magazin deschis.
Of, Cristi. M-am saturat sa ma gandesc atata, sa planuiesc, sa plang, sa ma auto ranesc. Sa ma mint. De ce trebuie sa sufar atat? Dar stiu ca nu e vina ta.
- Nu va suparati, cat e ceasul?
- Ce spui?
- Ceasul! Cat e ceasul?
- Baiete, nu stii ca e ilegal sa te plimbi beat pe strada? Ce dracu vrei? Nu inteleg ce zici.
Baga-mi-as.
- Ceasul, domn militian, ceasul!
Ii repet de cateva ori "ceasul" dar vad ca nu se dumireste, apoi gesticulez, aratand spre incheietura mainii.
- A! 6 jumate! Of, tinerii astia care umbla prin baruri, esti norocos ca a picat Ceasca, altfel acum erai tuns si batut! Mars acasa, idiotule!
Nu am mai fost niciodata asa beat incat oamenii sa nu poata sa inteleaga ce zic. Dintr-o data intru in panica. Vreau acasa, vreau sa vorbesc cu Cristi, vreau sa-i zic tot ce i-am ascuns tot timpul asta. M-am saturat de toate ranile interioare. Vreau sa-i zic ca-l iubesc si sa i-o si arat.
Pe dracu, asa am zis mereu. Incep sa plang. Merg pe strazile inguste vazand ca lumina soarelui apare incet incet si ajung pe strada pe care ne-am intalnit prima data. Se intampla acum 6 ani. Atat a trecut... credeam ca mai mult.
E ca un gang, eu eram langa cele doua tomberoane verzi, care sunt si acum. Nu stiam ce se petrece si nici macar in ce tara sunt. Plecasem de acasa in urma cu 3 zile, de fapt fugisem din Germania de Est din cauza tatalui meu. Eram o familie foarte saraca, aveam 4 frati si 2 surori, iar eu eram batut mereu de parinti. Nu mai suportam tratamentul asta asa ca, la cei 13 ani cati aveam atunci, am decis sa plec fiind convins ca nu pot gasi ceva mai rau decat acasa. In drumul meu am vazut niste soldati care urcau intr-un camion din acela militar si m-am urcat si eu. La inceput nimeni nu m-a intrebat nimic, dar dupa ce si-au
dat seama ca sunt un intrus au inceput sa dea in mine. Eram extrem de speriat, credeam ca or sa ma omoare, ei fiind foarte inalti si puternici si eu subdezvoltat. Am pierdut notiunea timpului si m-am trezit pe o strada relativ mica, cu putine magazine, pe care se plimbau oameni straini care vorbeau o limba necunoscuta de mine atunci. Pareau ca se plangeau unii la altii, aveau pungi de plastic in maini, sticle cu lapte si apa. Eu de-abia imi simteam corpul, eram plin de vanatai si aveam sange intarit la colturile gurii. Un copil de vreo 7 ani venise la mine si ma intrebase ceva, iar eu n-am stiut ce zice. A mai repetat odata, la fel. Dupa m-a lovit cu piciorul peste fata si a plecat, razand cu alti copii. M-am chinuit un pic pana am reusit sa ma ridic, dar dupa putin timp m-am prabusit langa tomberoanele alea doua, lacrimile siroindu-mi pe fata. Era cel mai urat cosmar ce putea fi trait de un copil de 13 ani. Am stat intins in gang profitand de faptul ca nu treceau oamenii pe acolo, era un loc umbros. S-au scurs cateva ore pana cand am vazut un baiat cu varsta apropiata de a mea cu niste sticle intr-un cos de plastic. Nu l-am vazut atunci decat vreo 10 secunde, cat a trecut prin fata gangului, dar n-am putut sa nu-i observ parul putin mai lung, ciufulit, saten, ondulat, care reflecta lumina soarelui si imbracamintea lejera, un tricou alb bagat pe jumatate in pantalonii verde inchis, trei sferturi. Asa obisnuiam sa merg si eu pe-afara cand eram in Germania. Simteam si mai multa durere, parca ma vedeam pe mine. Pentru o secunda am stiut ca imi aude plansul infundat, s-a uitat catre tomberoane dar nu s-a oprit. Plansul infundat s-a transformat rapid intr-un plans in toata regula, cu sughituri si tremuraturi ale vocii. Au trecut in jur de 5 minute in care lacrimile au refuzat sa se opreasca, imi simteam fata amortita, rece. Nu-mi mai pasa daca ma vedea cineva. Trebuia sa ma descarc cumva, eram parasit de tot. Am auzit un sunet usor langa mine, dar nu am schitat niciun gest. Am auzit o voce joasa. Era baiatul de mai devreme. Mi-a atins usor fata si atunci am observat ca obrajii imi ardeau. Mi-am sters lacrimile imediat si primul lucru pe care l-am observat a fost culoarea ochilor, un albastru puternic, in contrast cu pielea usor inchisa. Privirea lui era nedumerita, speriata si in acelasi timp concentrata. Ma privea si pastra linistea, pana cand a mai intrebat inca o data.
- Ich... ich... ich verstehe nicht! (Nu inteleg.)
Lacrimile imi curgeau necontrolat pe obraji. Baiatul a facut ochii mari. A deschis gura vrand sa zica ceva, dar a ezitat. Pana la urma a vorbit.
- Wasser? (Apa?)
A intrebat, dar nu am incetat contactul vizual. A tras cosul mai aproape de el si a scos o sticla cu apa. Mi-a intins sticla, spunandu-mi din priviri sa beau. Nu l-am refuzat, din contra, fiindca imi era foarte sete. Un zambet s-a conturat pe fata lui cand m-a vazut ca ma simt un pic mai bine. A spus ceva, insa n-am putut sa-mi sau seama ce.
-Komm mit mir.
Mi-a soptit asta la ureche in timp ce m-a luat de maini si m-a ridicat. Ma simteam foarte obosit si slabit. M-a examinat dintr-o privire iar apoi a inaintat cativa pasi uitandu-se pe strada, daca sunt persoane care ar putea sa ne vada. A luat cosul intr-o mana, cu cealalta imi strangea mana stanga, tragandu-ma catre el. Dupa ce s-a asigurat ca nu e nimeni am pornit la stanga mergand grabiti pe strazi laturalnice, intunecate, pana cand am ajuns in fata unui bloc gri de 4 etaje, cu doua banci la intrare. Mi-au trosnit cam toate incheieturile cand m-a tras cam violent in scara neluminata. Am urcat pana la etajul al doilea, pana ce ne-am oprit in fata unei usi negre de metal. Baiatul a ciocanit la usa inainte sa intre. Mi-a eliberat in sfarsit mana si a inaintat in casa. Era o
oglinda mare la intrare in care m-am privit pentru prima oara dupa 3 zile. Parul meu blond era prafuit, eram murdar si hainele aratau ca niste zdrente vechi. Am oftat. Era si un cuier in care am vazut un palton mare, barbatesc, o palarie maro, doua umbrele, o haina de dama si o geaca de blugi care parea a fi a baiatului. Am auzit vorbind un barbat cu voce groasa. Dupa intonatie era foarte surprins, oarecum rastit. Am auzit si vocea celui care m-a luat de pe strada. Usa care unea sufrageria de hol s-a deschis si l-am vazut din nou pe baiat, in urma cu un barbat de aproximativ 45 de ani, inalt, zvelt, cu parul gri si barba deasa, cu privirea un pic incruntata. Mi-am dat seama ca era tatal baiatului dupa trasaturi: fata trasa, forma ochilor orientata un pic spre jos, seriosi amandoi, aceeasi culoare a ochilor, aceeasi pozitie a corpului. A stat un pic si s-a uitat la mine, apoi si-a indreptat privirea catre fiul lui, spunandu-i ceva pe un ton prea calm. Baiatul a dat din umeri in semn ca "nu stiu". Amandoi s-au uitat la mine.
- Wie heissen Sie? ( Cum te cheama?)
- R... Richard.
S-au uitat din nou unul la altul, cel mai batran murmurand ceva. Mi-a facut semn sa vin dupa ei in casa. M-am descalcat de asa zisii pantofi care aratau acum ca niste pungi prafuite si i-am urmat. Era o sufragerie modesta, multe tablouri pe pereti si cateva carti pe masa din mijloc. Baiatul s-a asezat pe un scaun si a deschis o carte pe care erau desenati doi copii si niste elemente de geometrie. M-am oprit si ne-am privit in ochi din nou, la fel ca atunci cand eram in gang. Tatal lui era in pragul usii si atunci am observat ca ma privea nerabdator. L-am urmat in alta camera, cea care urma dupa sufragerie. Avea un pat de doua persoane si multe foi pe un birou mare. S-a asezat pe pat si m-a invitat si pe mine sa stau jos. M-a intrebat in limba mea natala ce s-a intamplat de sunt asa murdar si cum am ajuns in Bucuresti. I-am povestit tot despre tatal meu mereu nemultumit de mine care ma batea de cate ori avea ocazia, de traiul de neimaginat pe care l-am dus, de calatoria catre Romania. Cum povesteam mai mult, cum ochii lui se mareau si era din ce in ce mai surprins de povestea mea. Am discutat mult cu el si am aflat ca pe baiatul lui il chema Cristian si e cu un an mai mare ca mine. Pe el il chema Victor si era arhitect, mi-a spus ca familia lui traieste mult mai bine decat celelalte familii din oras din aceasta cauza. Mi-a spus ca poate sa ma adopte si sa ma creasca el impreuna cu sotia lui, Ana, iar Cristian sa fie ca fratele meu. In acel moment am uitat tot ce mi s-a intamplat pana atunci, am acceptat fara sa clipesc, dar mi-am dat seama ca am fost un pic cam direct. Victor a zambit m-a imbratisat. Tatal meu nu m-a imbratisat niciodata, mereu imi zicea ca sunt cel mai mare cosmar al lui, ca nu-i mai trebuia un fiu care sa-i manance sanatatea si banii.
Zilele au trecut, apoi si saptamanile, lunile. Ana, mama lui Cristi, era o femeie foarte inimoasa, nu a ezitat sa ma accepte ca pe propriul sau fiu. Din toata familia numai Victor stia germana fluent, Cristi stia numai ce a auzit la tatal lui iar Ana nu stia deloc, iar din pricina aceasta doar cu Victor puteam discuta. El a hotarat ca trebuie sa invat romana, asa ca, in fiecare zi faceam vreo 3-4 ore de "meditatii". Norocul meu a fost ca mereu am prins repede si nu trebuia sa repete lucrurile.
Am invatat sa vorbesc limba romana corect in nici un an, motiv de mandrie pentru toata familia. La inceput eu si Cristi eram distanti, dar in scurt timp ne-am imprietenit si am devenit de nedespartit, exact ca doi frati. Insa relatia noastra era una speciala, nu se putea compara cu cea avuta cu fratii mei de sange. Cu totii s-au atasat de mine, m-am simtit integrat inca din primele zile in care am fost infiat de familia D.. Nu m-as fi putut gandi la asa ceva inainte, cand eram inca in Germania. Atunci credeam ca viata este un chin, o pedeapsa venita sa te macine si sa te scoata din minti.
Din cauza faptului ca am stat acasa timp de un an de zile sa invat romana, la 14 ani intram de-abia in clasa a 7a, Cristi fiind deja in clasa a 9a.
Nu exista zi in care sa nu vorbim. Am observat de-a lungul timpului ca eu si baiatul lui Victor aveam foarte multe in comun, gandeam la fel, mergeam oriunde amandoi, eram ca si lipiti. Noua familie m-a invatat multe, mi-a dat sa citesc, mi-a oferit lectii de viata, ba chiar mi-a dat si o chitara la care Ana m-a invatat sa cant. Era perfect.
Dar am crescut. Primavara tarzie, 1989. Cristi implinise 18 ani si a trebuit sa se inroleze in armata. Imi facusem si alti prieteni din cartier, dar nu-l puteau inlocui pe el. M-am simtit foarte prost cateva zile, dar mi-am spus ca asta este, ca pana la urma cu totii fac asta. Insa nu imi puteam imagina ca n-o sa-l mai vad mult timp. Nici nu voiam sa ma gandesc. Ma atasasem extrem de mult de el, dar asta era situatia.
A plecat. Inca din primele zile am simtit ca a plecat o parte din mine.
Era groaznic, am inceput sa ma gandesc usor usor numai la el. La inceput imi aminteam si imi reaminteam de clipele petrecute impreuna, la fotbal, la cozi, printre blocuri cu prietenii, acasa. Dupa insa, am inceput sa-mi dezvolt o pasiune... bolnava. Nu mai simtisem asa ceva pentru nimeni altcineva. Am simtit din primul moment in care l-am vazut iubire pentru el, dar o iubire de frate, de prieten foarte bun. Gandindu-ma foarte mult la el am inceput sa-l iubesc ca si cum as iubi... o femeie. Primele ganduri despre asta m-au facut sa ma sperii, dar cu timpul m-am obisnuit. Imi imaginam ca suntem apropiati, ca ne sarutam, ca ne atingem, ca ne iubim si ca suntem fericiti. Scenarii peste scenarii imi acaparau mintea, imagini cu noi doi facand dragoste, repetate de mii si mii de ori pana ce deveneau perfecte, pana cand incepeam sa plang ca eram constient ca aceste lucruri nu se vor intampla niciodata. Era ca o bautura foarte tare care te imbata pentru cateva zile, iar apoi cadeam intr-o depresie profunda stiind ca ceea ce e in capul meu o sa ramana doar in capul meu.
In prima luna Cristi ne trimitea o data pe saptamana scrisori povestindu-ne despre cum e in armata. In al 4lea plic din saptamana a 4a a trimis doua scrisori, una pentru parinti si una pentru mine. Mi-a scris ca noi doi vom vorbi de doua ori pe saptamana, ca imi simte lipsa mult si ca vrea sa comunicam mai mult. A fost ca o raza de speranta stiind ca o sa pot sa-i scriu mai des, si el la randul lui sa-mi scrie fara ca mama si tata sa citeasca. Scrisorile primite aveau cateodata si 3-4 pagini, cu scris inghesuit, in care imi povestea despre colegii lui si comandanti, despre pregatirile pe care le facea. Dupa cum descria situatia armata nu era un lucru tocmai placut. Era obosit mereu dar isi facea timp sa-mi scrie.
Vorbeam foarte deschis cu el, ii povesteam tot ce se intampla acasa, tot ce fac, bineinteles cu exceptia faptului ca ma gandeam la el. Nu voiam sa-i scriu intr-o scrisoare sentimentele mele pentru el, mai ales fiindca nu stiam cine mai citeste ce scriu, desi era o solutie mai confortabila decat sa astept ani de zile pana se intoarce. Gandul acesta ma facea sa tremur. Ani de zile. Iar dragostea mea, obsesia mea crestea pe zi ce trece. Scenariile cu noi doi au devenit la ordinea zilei, nu ma mai puteam concentra la alte activitati. Simteam, stiam ca il iubesc. Din cauza asta, prin luna septembrie a lui 1989 am inceput sa fac mult mai mult sport, gandindu-ma ca el, dupa ce s-ar intoarce, m-ar fi placut mai mult. Era un gand stupid. Incepusem sa aleg mult, sa fac exercitii fizice, doar pentru el. Traiam ca pe un nor, nu mai puteam distinge realitatea de vis. Mi-l imaginam peste tot. A devenit frustrant, diminetile aveam depresie, nu mai ieseam cateodata din camera pana la pranz, iar spre seara iar incepeam sa am vise cu ochii deschisi. Cateodata ma trezeam plangand noptile. Ma simteam parasit dar imi placea sa ma mint. M-am simtit in culmea fericirii cand Cristi mi-a scris intr-o scrisoare ca ma iubeste. Era tot ce puteam sa citesc atunci.
Decembrie 89. Toti din casa am stat cu frica in sange, dar a fost bine. Nici cand ma temeam gandurile nu ma paraseau. Eram posedat. M-am gandit o perioada ca nu sunt indragostit, ci mai degraba nebun, obsedat sexual. Dar nu.
Scriam, scriam si iarasi scriam. Tot anul 1990 a trecut scriindu-i si facand foarte mult sport. Infatisarea mea se schimbase radical. Cand aveam 13 ani aveam parul de un blond aprins, la 17 il aveam saten deschis iar acum era aproape negru. Corpul meu slab dezvoltat s-a transformat intr-unul mai puternic. Mult mai puternic, dar pe dinauntru aveam impresia ca am ramas la fel.
Am incercat sa-mi distrag atentia de la "mica" mea obsesie cu diverse relatii cu niste fete, dar a fost in zadar. Am spus sa pun stop ca sa nu le fac sa sufere. Nu ma simteam bine cu mine, parca imi luase altcineva corpul. Eu ramasesem cu inima, doar cu ea.
Lunile au trecut foarte repede iar in primavara aceasta Cristi s-a intors. L-am asteptat in gara mai mult decat trebuia. Trenul venise de vreo jumatate de ora dar nu l-am recunoscut, ne-am intalnit de-abia la iesirea din gara. Era cu totul schimbat decat il stiam eu, iar acelasi lucru l-a spus si el despre mine. Cand a plecat era un copil... acum era mult mai inalt, mai solid, trasaturile erau mai bine definite, era... mult mai frumos.
A venit acum o luna, in martie. In decursul acestei luni nu s-au intamplat prea multe la suprafata fata de cate s-au petrecut inauntrul meu... era insuportabil. Doi ani am stat facand cele mai bine gandite scenarii in care imi marturiseam dragostea simtita pentru el. Doi ani. Iar acum eram mut. Sufeream mult mai mult decat atunci cand stiam ca e in armata. Si inca sufar, mai ales pentru ca ieri a venit acasa cu... altcineva. Cu o fata. Cristina. O tinea de mana. Cand am vazut am crezut ca ori o sa lesin, ori o sa-i desprind capul de pe umeri fetei aleia, chiar daca ea n-are nicio vina. Nici el nu are nicio vina. Doar eu am. Eu sunt cel... homosexual.
Asta a fost motivul pentru care mi-am luat jumatate din banii economisiti si i-am dat pe o sticla de vin, o sticla de vodka si restul la bar pe alte bauturi. Nu mai stiu ce-am comandat acolo. Sticlele le-am baut intr-un bloc parasit. Am vrut sa uit, am vrut sa mor, am vrut sa-l ranesc insa m-am ranit doar pe mine. De ce am vrut sa-l ranesc? Nu-mi pot explica, il iubesc mai mult decat pe mine, mai mult decat pe oricine altcineva. Am fost furios... am crezut ca pot pune stop problemelor care ma bantuie, dar m-am inselat.
Si iata-ma aici, pe banca din fata blocului, amintindu-mi toate acestea si incercand sa-mi stapanesc lacrimile. Nu mai merita nimeni nimic, mai ales eu. Ma urasc, urasc situatia. De ce a trebuit sa am o viata asa de grea, de ce sa iubesc in modul acesta o persoana de acelasi sex? Imi vin in minte cuvintele tatalui meu "Richard, din toti copiii mei, dintre toti dobitocii astia mici, tu esti cel mai ciudat". Avea dreptate. Sunt ciudat si sufar pentru ca indraznesc sa fiu ciudat.
Oftez adanc. Pentru prima oara dupa atata timp nu ma mai gandesc la nimic. Mi-e somn si foame doar.
Atipesc pentru cateva zeci de secunde iar dupa aud:
- Richard, ce dracu faci?!
Da, el e.
- Ce e cu tine in halul asta, doamne?! Ce-ai facut? Unde ai fost? De ce imi faci asta, stii ca n-am dormit toata noaptea, nu?
Ma uit la el si ii observ cearcanele de la ochi. Si cu ele arata bine, orice ai zice.
- Uhmmm... am fost la David, ai uitat? Ti-am zis cand am plecat.
N-am avut timp sa astept un raspuns ca m-a apucat de mana si m-a tras spre usa de la intrarea din bloc. Mergeam mai bine, nu ma mai clatinam asa tare. Ajungem in apartament. Victor si Ana erau intr-un fel de vacanta la Baile Felix cu ocazia Pastelui. Ne asezam pe canapea.
- La David.
- Da, la David. Ti-am zis mai, nu mai stii? Era si Cristina aici cand ti-am zis.
- Da, la David, da. Am vorbit cu el ieri seara cand l-am vazut pe strada si a zis ca voi doi nu mai vorbiti de vreun an, cand cica "te-a apucat nebuneala".
La dracu.
- Si tu l-ai crezut? - incerc eu sa-i recapat increderea.
- Tin sa-l cred pe el avand in vedere ca se vede de la o posta ca esti mahmur si mirosi a vodka. Nu ma minti, te rog.
Imi arunca privirea lui specifica, serioasa, oarecum rugandu-ma sa-i spun adevarul. Cu timpul ochii lui si-au schimbat culoarea albastra ca cerul intr-un albastru ca marea furtunoasa, un albastru inchis cu tente de gri si negru.
- Probabil te-ai distrat aseara. - ii spun eu.
- ... adica?
Ii zambesc intr-un mod pervers, ridicand din spranceana. Da, sunt inca beat. El se incrunta.
- Explica-mi, te rog.
Rad necontrolat si ochii incep sa-mi lacrimeze.
- Nu ma simt prea bine.
- Vad.
Rasul se transforma intr-un chicotit finut iar dupa putin timp simt stomacul ca mi se intoarce pe dos. Ma duc la baie sa vomit. Il aud in spate pe Cristi "Probabil ca ar trebui sa te culci, nu arati prea bine. Sa te speli un pic si sa mergi in pat. Daca ma gandesc mai bine, si eu ma duc sa dorm. Vorbim mai tarziu... cand o sa fii treaz."
Termin si ma spal pe maini si pe dinti. Sunt frant de oboseala si adorm cat ai clipi, imediat ce am pus capul pe perna
...
Simt ca-mi explodeaza capul. Aud un sunet de ciocan ce mai mult ca sigur vine de-afara care-mi ia de tot pofta de somn. Ma uit la ceasul de pe perete care arata ora 17:25. E innorat afara, am stat un pic sa analizez daca ciocanul pe care il aud e de fapt un tunet. Ma ridic din pat tinandu-ma cu mainile de cap.
Pare foarte, foarte greu. Sentimentul de regret e mare. N-am mancat nimic de-aproape o zi, asa ca ma duc in bucatarie sa-mi fac ceva de mancare. Gasesc pe masa un bilet. "Rich, vezi ca m-am dus sa mai iau niste carne si rosii ca nu mai avem. S-ar putea sa vin pe la 6. Ti-am facut niste sandwich-uri, sunt in frigider. Sper ca te simti mai bine. Iarta-ma ca am vorbit asa cu tine. Vorbim acasa. Cristi".
Mananc cu un gol in stomac ce mi-a pregatit de mancare. Simt ca l-am dezamagit venind beat acasa, lipsind toata noaptea. Ce-a fost in capul meu? Of. Sa vad ce-i spun cand se intoarce.
Termin de mancat si ma duc sa-mi fac un dus, simtind si eu mirosul cam intepator de alcool care ma inconjoara. Imi iau haine curate si intru in baie. Ma dezbrac si intru cat se poate de repede in dus. Apa calda ma relaxeaza si ma simt mult mai bine. Imi pun sampon in palma, incep sa ma spal.
Ma relaxez si mai tare si incep, involuntar, sa ma mastubez. Incet, foarte incet, insa o erectie nu se lasa asteptata; mi-am dat seama de-o vreme ca nu-mi trebuie neaparat stimulare fizica, totul sta in mintea mea, in ce imi imaginez, in ce sper. De multe ori am ajuns la orgasm doar cu ajutorul creierului.
Dar gandurile nu-mi lucreaza acum, fiind obosit si avand griji pe cap, intrebari la care incerc sa gasesc raspuns, scuze ce trebuie inventate. Durerea de cap
se opune micilor mele placeri, asa ca-mi continui dusul, ma l... |
