Era noapte si liniste. Se auzea doar vantul care fremata frunzele copacilor de afara. Era o frumoasa noapte de vara. Ea statea intinsa pe pat, goala, acoperita doar de chilotzeii pe care eu ii cunosteam preabine. Tremura de emotie si simteam cum ochii ei frematau speriati la orice miscare a perdelei subtiri care se juca in briza noptii. Ea era asemeni unui fruct copt, o fecioara umeda in noaptea daruirii ei. Era acolo doar pentru mine si in momentul acela exista doar pentru mine. Eram stapanul sufletului ei, acea clipa pentru ea insemnand mai mult decat toate celelalte trairi pe care le avusese pana in ziua aceea. Eu eram destinul ei, totul depindea de mine in clipa asta in care ea mi se oferea in toata vulnerabilitatea ei.
M-am dezbracat si m-am asezat peste ea. Am inceput sa o sarut incetisor, sa o masez cu limba peste toate moliciunile corpului ei invocand principiile umiditatii fecunde, iar pe cand a fost intr-u totul pregatita - am dezvirginat-o.
Nu mai trebuie sa mentionez faptul ca dezvirginarea nu este niciodata o chestie placuta pentru parteneri. Dezvirginarea e placuta doar in cazul in care e facuta bestial, animalic, cu cruzime primitiva, si barbarie necenzurata. Macar asa, ar fi fost ar fi placuta pentru mine, dar pe Laura m-am gandit sa o menajez. Mi-am reprimat instinctele naturale si m-am cufundat in moliciunea ce-i caracterizeaza in general pe toti oamenii slabi. Am incercat sa o scutesc de durerea care, dealtfel, este atat de naturala...
Exista ceva in animalul neintinat care e femeia, exista o dorintza ce se descompune in umilintza cu care se daruieshte, femeia se supune intr-un fel total, indiferent de durere, vrea sa fie efectiv rupta in doua, ea e cea care provoaca cruzimea.
Am menajat-o dar sangele nu putea fi negat. Ofranda implinirii sexuale era sangele ei care acum se scurgea din corpul ei. Vazandu-mi penisul plin de sangele care se prelingea in jos, ca si cum s-ar prelinge pe lama unei sabii ce a cunoscut carnea, realizez ca sexul nu este decat o crima e vietii, asa cum viata insasi este crima!
Dezvirginand, ucizi doar sufletul!
In noaptea aceea am ramas la ea si am dormit imbratisati, timp in care eu ma gandeam daca cumva as fi putut fi fericit urmand o asemenea viata, normala, simpla, banala. As fi putut eu, oare, sa gasesc implinirea ascunzandu-ma intr-o intr-o minciuna tandra? As fi putut eu sa neg existenta acelui sange care se scurge din portile vietii fiecarei femei? Care e diferenta intre a dezvirgina si a injunghia? O crima a carei vina iti este iertata? Toata lumea ucide innocenta si toti oamenii sunt un rod al innocentei masacrate, un produs al crimei, al agresivitatii violente pe care mascului o indreapta asupra femeii, fecundand-o. Femeia prin vocatia ei biologica este o sclava supusa...
Framantat de aceste ganduri, am adormit.
Dimineatza Laura era dezmagita. Cu siguranta lucrurile nu se intamplasera asa cum isi planuise ea in visele ei imbecile. M-am vazut pus in situatia de a-i explica unele lucruri simple despre viata, anatomie, psihologie, si alte chestii ce tin mai mult de inteligenta practica, si mai putin de fanteziile pubertatii cu care ea s-a intoxicat o viata intreaga. I-am spus ca de azi ea este o femeie si trebuie sa inteleaga o serie de lucruri care, probabil, nu au sa-i placa. I-am spus ca daca nu are sa le inteleaga nu e nici o problema, dar fie ca vrea, fie ca nu, va trebui sa le accepte. I-am spus o groaza de lucuri care au facut-o sa izbugneasca intr-un plans amarnic. I-am distrus toate visele copilariei ei cu o placere extraordinara. Iubirea fara cruzime este incompleta, asa cum focul arde doar atata vreme cat pui lemne uscate peste el. Ore intregi i-am vorbit in timp ce ea imi urla sa tac, sa nu ii mai spun nimic, sa plec si sa dispar pentru todeauna. Dar eu nu am plecat. Mi-am continuat martirajul mantuirii ei, indurand toate acele vorbe grele pe care nu le meritam, toate acele insulte, toate acele negari, toate acele urlete si toate acele incercari ale ei de a ma lovi si de a-mi scoate ochii... doar pentru a tacea. Dar induram si vorbeam in continuare. Nu ma puteam opri acum. Am continuat sa daram in sufletul ei toate iluziile pe care ea si le cladise cu o migaloasa perseverentza timp de o viatza. Vazand-o cum sufera ma excitam vizibil, dar asta, doar pentru a simti din cand in cand nevoia sa o imbratisez cu mila, doar gandindu-ma ca toti copiii sunt astfel omorati, doar gandindu-ma ca, probabil, ar fi putut exista o alta cale...
Daca inainte cu o noapte Laura a fost dezvirginata fizic, acum, in clipa marturisirii realitatii si adevarului lumii ea a fost dezvirginata psihic. Lacrimile au curs din sufletul ei, asa cum inainte sangele a curs din vaginul ei. Stiam ca de acum era completa, era desavarsita, si tot ce trebuia sa faca acum, era sa isi adune puterile si sa-si faca curaj, pentru a putea privii cu ochii care abia acum i-au fost deschisi, lumina intunecata a adevarului. Viata.
Nu m-am oprit decat in clipa in care Laura nu a mai opus nici o rezistentza si si-a acceptat cu resemnare soarta.
Era o liniste desavarsita. Stateam in picioare, in fata ei, privind-o. Statea intinsa pe pat, uscata de lacrimi si stoarsa de suferintza, privind tavanul cu niste ochi lipsiti de suflet. Parca era moarta, dar respira. Ultimele spasme si sughitzuri ale plansului disparusera, si tot ce vedeam in ea era acel copil infrant de cruzimea realitatii, pe care eu am relevat-o fara pic de mila. M-am uitat la ea atent, fara sa vorbesc, fara sa misc, fara sa clipesc, neintraznind nici sa respir, un timp ce mi s-a parut a fi o eternitate. Parca era o clipa inghetata, sfidata doar de respiratia ei ritmica si bataile inimii ei sfasiate. Am privit acel corp vid, golit de suflet, pana cand ea a zambit. Privea tavanul acela cu o insistentza obsedanta si nu vedeam nici o schimbare in gesturile ei, pana ce un zambet fugar i-a trecut printre obraji.
Cand am vazut acel zambet, am sarit pe ea si i-am smuls hainele cu dintii. Am muscat-o, am zgariat-o, am lins-o, am pipait-o ca un animal nesatul. I-am ravasit car... |
Laura - obsesia mea cu chip de inger
