Va spun sincer: am stat ceva vreme in cumpana, daca sa continui sau nu, dupa primele reactii primite. Repet, nu va obliga nimeni sa cititi “memoriile” unei borfeline, cred eu, destul de comune. Si nici nu mi-aduc aminte sa fie in mod expres prevazute niste conditii pentru a putea posta aici, niste parametri care trebuie atinsi, niste “goal”-uri de “fulfill”… :D La fel de sincer, insa, va multumesc fiecaruia dintre cei care ati citit si v-ati exprimat opinia, favorabila sau nu, sau care doar v-ati multumit sa-mi acordati doar o nota, fiindca nu puteati sa-mi trageti, desigur, un numar.
Daca ma credeti, inainte de a scrie cele ce urmeaza aveam un preambul de numai putin de 6 (sase) pagini. Insa citind aprecierile voastre, mi-am dat seama ca ar fi exagerat, aveti cumva dreptate, nimeni nu intra aici pentru a citi romane-fluviu... Sa incerc sa-l rezum (cat pot eu :D):
Dupa istoria cu curetajul, desi nu exista nici cea mai marunta dovada, doctorita si cu mama au fost luate la intrebari de „organul de securitate” care veghea neintrerupt la pizda femeilor de prin spitale. Doctorita i-a dat papucii scurt, amintindu-i elegant de sora-sa. Maica-mea a fost o femeie desteapta si nu a cazut in niciuna din cursele abil intinse. Si totusi, in scurt timp mai toata lumea a aflat ca eu avusesem nerusinarea de a ma fute cu un „transfug” si chiar ca intrerupsesem o sarcina. Are rost sa mai avem dubii despre cine e responsabil de asta? Apoi, desi in aceeasi vara ne-am mutat la mun’cipiu, unde mama a inceput sa lucreze la judetean, cand am ajuns la liceu, am constatat ca si acolo aproape toata lumea STIA, de parca scenele din camera de la Cosmin sau cele din sala de operatii fusesera incluse la telejurnalul de seara. Asa ca din partea noilor colege am primit de la inceput, cum am mai spus – raceala, dispret sau (si mai rau!), compatimire. Iar dinspre partea masculina a adultilor, de parca de cand himenul meu cazuse rapus la datorie, eu insami incepusem sa eman altfel de feromoni, de data asta de femeie „inceputa” (ma credeti sau nu, mi-am pus realmente problema daca nu exista totusi o emanatie aparte a corpului meu, care nu putea fi inlaturata nici de al mai al dracu’ sapun sau mascata de cele mai grozave deodorante sau parfumuri!), brusc, aluzii desantate, gesturi obscene sau chiar propuneri senine (n-o sa-l uit pe Diaconescu, prof’ul de istorie, care m-a prins odata la inghesuiala si m-a intrebat direct daca iau si muie, fiindca el plateste bine… si din cauza asta am ajuns un dictionar ambulant de date istorice precise – m-as lua la intrecere cu Vadim la chestia asta, numai ca eu, spre deosebire de tribun, am priceput si de ce si cum s-a intamplat totul pe cursul dintre doua astfel de repere! –, caci pana la bacalaureat am trait cu spaima ca o sa se razbune pentru flegma cu care i-am raspuns, expert, drept in ochiul stang!). OK, eram eu “futesa” (sarumana pentru termen, maestre Cartarescu!), insa nu doream deloc sa fiu fututa. In dimineata aia de iulie acceptasem (cu un entuziasm greu de mascat) sa NE futem, eu si cu Cosmin. Dar niciodata nu am conjugat si nici nu am pus vreodata in aplicare verbul asta decat la modul reflexiv… si cu asta cred ca nu mai e nevoie de alte explicatii.
Niciodata in viata mea nu ma simtisem atat de straina si de singura ca atunci. Asa ca pana la urma n-am avut incotro, unei “gasti” a trebuit sa ma afiliez si eu, fiindca, mai ales la varsta aceea, nu-ti poti manifesta identitatea si castiga respectul decat in cadrul unui grup, de unul singur n-ai nicio sansa, in fine, e o faza “tribala” prin care trecem cu totii, dar din care unii nu se mai trezesc niciodata: vezi de la fan-cluburi pana la organizatiile de binefacere sau – si mai pernicios – la partidele politice.
Deci gasca mea a fost cea a baietilor din clasa si a prietenilor lor. Fusesem eu cam “capra” de cand ma stiam, in sensul ca si acum port urmele nenumaratelor julituri (nici nu se vindeca una si ma trezeam cu alta) pe coate si-n genunchi: fotbal, prinselea, nemtii si partizanii, lapte-gros, pitita, cataratul in copaci, cow-boy-ii si indienii, hotii si vardistii, trotinete, biciclete, patine cu rotile… pe toate le luasem la rand, cot la cot cu fostii mei vecini de la bloc, majoritatea baieti de varsta apropiata. Numai ca, dupa switch-ul neurohormonal de pe la 13 ani, care imi impurpurase mai intai chiloteii si-apoi imi aducea bujori in obrajori de cate ori vedeam un mascul mai impozant, incepusem sa ma percep si eu, incet-incet, ca fiind o domnisoara, asa ca acceptasem timid “prietenia” cu Cosmin… ca peste un an sa ma trezesc, in dimineata aceea de iulie, ca o manzoaca numai dornica de pula!
Baietii din clasa, desi cu update-ul la zi, ma priveau insa altfel. Aici nu ma pot abtine si trebuie sa fac o paranteza. Maturizarea sexuala (biologic vorbind) vine la fete ca o lovitura de leuca in moalele capului, se trezesc dintr-o data fertile, iar mintea lor inca necoapta are de luptat cu doua sabii in aceeasi teaca: s-ar fute ele, la o adica, dar asta inseamna si riscul compromiterii unei start “imaculat” in casnicie (persista ideea asta, culmea – la unii barbati!), dar, mai cu seama, posibilitatea unei sarcini, lucru care (in viziunea alb-negru a dogmatismului infantil) e chiar o catastrofa. (Hmm… veti spune ca, ehe, asta era valabil pe vremea AIA, cand erau interzise mijloacele de contraceptie… ete pula, ia intrebati si voi un medic de la planning familial: cate liceene vin la ei pentru sfaturi? Mie asa mi-a raspuns unul, care mi-e prieten: “destul de multe… fiindca sunt indrumate acolo dupa primul avort”) Bine, eu sunt sarita putin(?) de cand ma stiu, asa ca, atunci cand mi-am pus-o prima oara, mi-am spus: “fie ce-o fi, doar nu mi s-o intampla tocmai mie…!”. Dar fetele “normale”, cantarind intre primejdie si un ipotetic acces spre placeri nestiute (despre care insusi anturajul matur nu e in stare sa-i comunice vreo idee coagulata), prefera sa fuga de responsabilitea de a da piept cu realitatea care le clocoteste in trup. Si o reprima o data, inca o data si tot asa, pana cand… se marita, ajungand la concluzia ca a te fute nu-i decat un moft. Unele o redescopera, ce-i drept, cam pe ultima suta de metri, dupa o casnicie penibila, doi-trei copii si un divort dureros, la primul amant mai priceput. Ia spuneti, fetelor, am sau nu dreptate? Si-atunci sa vezi comportament de oaie capiata, fiindca acum defazarea intre biologic, ratiune si libido e de-a dreptul totala… In fine. Nu la astfel de consideratii voiam sa ajung, dar am incercat sa-i arat unuia dintre cei care au citit prima parte, ca, la o adica, pot folosi un limbaj extrem de elevat, in pula mea :D! Voiam sa spun de fapt ca mi-am apropiat mai usor colegii de clasa, fiindca, unii dintre ei fiind cam departe de maturitatea sexuala deplina, in fata lor, eu aveam un ascendent si-n pecedent existential in mod evident, de-aceea le inspiram un fel de veneratie amestecata cumva cu prietenie si respect. La urma urmei eu chiar facusem ceea ce ei visau in fiecare minut, si nici nu le era rusine sa spuna ca VOR! Si mai e ceva: Dumnezeu le-a facut pe toate cu cap: o femeie, daca vrea, e destul sa-si dezveleasca mai mult un crac prin crapatura fustei sau sa-si plimbe lasciv limba peste bot si se vor gasi imediat o duzina de barbati dispusi sa-i indeplineasca dorinta mistuitoare. Dar invers? Hmmm? V-ati gandit? Iar la varsta aceea baietii, barbatii, de-abia incep sa invete regulile “jocului”, ale luptei, ale competitiei. Instinctul de posesiune, dorinta de exclusivitate si aspiratia de a controla sunt inscrise dominant in codul lor genetic, fara indoiala, dar… pana la a si concretiza nazuintele acestea atavice, mai au de strabatut un drum lung. Fiindca ei simt deja ca, pentru a inmuia inima (sau a departa cracii!) unei doamne sau domnite de calitate, e nevoie de un intreg arsenal de tertipuri, de o anumita strategie si abordarea, in confruntare, a felurite tactici. Iar cand incearca sa puna in practica prima oara aceste manevre… seamana cu niste pisoiasi care se joaca cu ghemul, pregatindu-se pentru viitoarea vanatoare. Sunt atat de draguuuuti! Iar ceea ce se intampla cand ghemul se transforma subit in soarece adevarat, am citit eu in ochii lui Cosmin… Si nu numai ;). OK, si cu asta sper sa inchei: priceperea pe care o dobandesc in a cuceri reduta care e pana la urma femeia (sau sa inhate prada, daca vreti neaparat), ii si diferentiaza pana la urma pe barbatii de mai tarziu, ei devenind fie niste masculi extrem de rafinati, abili, dar nestatornici (astora le place sa “lupte” de amorul artei, pur si simplu), fie niste amanti nu prea performanti, dar contra-balansand prin atasament si stabilitate, iar altii (si nu putini!) raman pur si simplu niste brute, dar virile. Nu stiu daca sunt in ton cu celalalte femei, dar eu m-am fript de m-a gasit batu’ cu prima categorie (nu numai la propriu!), iar pe ultima o detest. Deci…
Stiu ca am cam apelat mai devreme (destul de agasant) la teorii ale chibritului, dar intotdeauna consider ca trebuie facute niste clarificari. Ca sa expui ceva si sa ramai credibil, trebuie sa arati limpede premisele. A arunca judecati de valoare asa, cum ai zice OTV , mi se pare a fi la genunchiul broastei, iar eu cred ca am pretentia la altceva. Am enuntat mai sus trei mari categorii de barbati. In mare, cam asa ar sta lucrurile (si nu stiu cate femei m-ar putea contrazice), insa tot eu vin cu exceptia, ca sa dovedesc ca judecatile astea prea transante sunt pana la urma si ele schioape: Virgil-Virgilu-Virginu-Ginu nu se inscria in niciuna din categoriile mentionate. El era – si dupa cate am constatat, asa a si ramas – genul barbatului care innebuneste. In sensul ca el atunci cand iubeste, innebuneste, cazand intr-o elocventa la inceput cuceritoare, dupa care incepe sa o innebuneasca si pe persoana dupa care e el innebunit. Ok, stiu ca e momentul sa trec la detalii, sa ma apuc sa povestesc, daca vor fi necesare lamuriri, le voi da pe parcurs, fiindca tot stiu ca apreciati un discurs arborescent… )))
Deci (vai, dar cat de placut imi suna conjunctia asta! – si voua la fel? :D) primul pas l-am facut cand am fost in prima excursie cu clasa. Era primavara, cam ploua, am ajuns pe undeva pe langa Sibiu si ne-au cazat la un motel, nu mai stiu unde. Ploua mocaneste, dupa ce s-a lasat intunericul nu mai era nimic de facut pe afara, asa ca am luat cina, iar in sala de mese s-a incropit apoi un fel de discoteca – ce sa spun, ce mai ne pricepeam noi la dans si la distractie in clasa a noua…! Dar deh, trebuia sa ne aratam unul altuia ca suntem si altceva decat scolari… caci, sa fim seriosi, ca tot ca un fel de team-building-uri erau gandite si excursiile alea… Mai exact, nici nu stiu ce s-a intamplat acolo jos, fiindca eu mi-am lasat cu ochii in soare (vorba vine, ca nu mai puteau ele…!) colegele de camera si m-am infiintat in camera la Ginu (numai asa o sa-i spun de-acum incolo, fiindca la apelativul asta i-am fost “nasa”) si Neluta. Astia doi faceau o pereche foarte haioasa. Erau colegi de banca, dar cum dracu’ s-au lipit unul de altul in prima zi, numai providenta cu politica ei de compensatie stie… In timp ce Neluta era un lungan brunet si vesnic pus pe sotii, cu mintea mai mult la fotbal decat la scoala, fumator pasionat, cam chiulangiu si caruia ii sarea cateodata tandara din te miri ce, asta, Ginu, mai scund, aproape blond si cu un ochi de un verde tulbure (nu-mi amintesc sa mai fi vazut la altcineva nuanta aceea bizara, un fel de verde capriu… dar tulbure!) parca era picat de pe alta planeta… N-am gasit acum o alta expresie, mai sugestiva, insa, de fapt, traisem mai bine de paispreze ani in acelasi oras, dar, urmand gradinite si scoli diferite, nu ne intalnisem niciodata… Abia intr-a noua am aflat ca fusese chiar prieten cu Cosmin, fiindca si asta era cu aeromodele, cu rachete si alte prostii. In plus…
Of, n-am ce face! Nu pot sa incep sa spun cum il vedeam eu pe Ginu atunci fara a emite o parere cu privire la el, dar care apartine prezentului: dintre toti colegii (e nevoie sa mai repet ca atunci cand spun “colegii” ma refer in primul rand la baietii cu care am fost in clasa?!), Ginu cred ca totusi a avut cea mai spectaculoasa evolutie dupa terminarea liceului. Ei, sigur, cand ati citit “spectaculoasa” v-ati si gandit ca e cine stie ce somitate sau persoana pulblica. O pula! Nu, spectaculoasa in cel mai propriu mod, in sensul ca, pe buna dreptate, se poate lauda deja ca “a planat pana la portile raiului si s-a luptat cu focul gheenei inca din timpul vietii”. Expresia ii apartine. Asa mi-a spus, cand ne-am revazut, la 20 de ani de la absolvire. Mi-a adus si argumente in sensul asta si credeti-ma ca-i dau dreptate. “Ma intreb cum de ai rezistat, Ginule.” “Am rezistat fiindca n-am incetat sa traiesc, Anamaria.” “Pai cred si eu… asta se vede…!” “Nu in sensul de a vietui, ca asta face si o molusca… Anamaria, daca poti sa ma crezi, pana si in absenta iubirii (divortase de cea care ii fusese sotie timp de 12 ani si pe care a iubit-o nespus – n-a.), eu m-am incapatanat sa traiesc!” “Tu – si absenta iubirii?! Hai, las-o jos ca macane!” “Nu, nu te mint, Anamaria. Cinci ani de zile nu m-am atins de vreo femeie!” “Ba, tu vorbesti serios?!” “Anamaria, stii bine ca nu te-am mintit niciodata!” “Bine, si-atunci… ce-ai facut in timpul asta?” “Aproape jumatate din timp am baut. In rest, am scris si am facut laba. Bine, mergeam si la serviciu.” “Si-acum?” “Am mai ramas cu scrisul… si cu serviciul.” “Pai, p-asta o aveai mai de mult… de scris vorbesc. Dar ce s-a intamplat cu restul?” “Mi-am baut singuratatea pana mi s-a aplecat. Apoi mi-am spus: destul…!” “Aaa… Si sa-nteleg ca nu mai faci nici laba…?” “Nu prea, cel putin in seara asta sper ca nu…” – si mi-a aruncat privirea aia galesa a lui, razand pe sub mustata…
In pu… fir-ar sa fie, asa se intampla cand nu e nimeni langa tine sa te traga de maneca! Pornisem sa vorbesc despre Ginu al meu din clasa a noua si am ajuns la fu… acum, ca tot v-ati prins, deci va confirm: da, asa e, ne-am mai tras-o… dar numai asa… de dragul vremurilor de altadata! Si, fiindca am constatat ca Ginu meu e neschimbat, l-am pus apoi sa-mi promita solemn ca cel putin un an de zile nu ma va mai cauta… Ce-o fi inteles tacanitul, ca iar a inceput sa dea apa la soareci… si tocmai am primit un mail de la el din Irak…! Norocul lui e ca acum are o relatie serioasa, cu o fata foarte buna, si deci va jur cu mana pe inima ca nu se va mai repeta… pana data viitoare! Ups!
Hmmm… deci, din descrierile de mai sus v-ati lamurit, nu-i asa? Ok, ok,ok! Mea culpa, dar nu ma pot abtine! Trebuia sa fiu reporter daca voiati o descriere succinta si suficient de sugestiva, dar sa incerc totusi: saten spre blond, v-am spus, cam scund… cam cat mine de inalt, ochii (v-am spus), mustacioara (asta 100% blonda, nu si-a ras-o niciodata, dupa armata nici barba nu si-a mai dat-o jos) si… ei, deocamdata nu am ajuns la parametrii aia, fiindca de-abia vi-l prezint asa, vazut de departe. In rest… om serios. Foarte serios, inchipuiti-va un baiat de 15 ani cat se poate de serios in tot ceea ce facea. Adica? Unu: invata, a luat numai premiul intai la viata lui (era foarte destept, asta voiam sa subliniez, dar spre deosebire de multi altii avea si performante pe masura!). Doi: nici macar ca spectator nu iubea vreun sport. Trei: nici nu fuma la inceput, iar de baut nici vorba. Patru: citea, scria, canta la chitara (bas), picta. Cinci – aici e surpriza! – iubea. In rest? Un elev cat se poate de normal: facea naveta cu trenul, chiulea cot la cot cu noi, mergeam la filme… Ok. Cand avea timp pentru toate? Nu stiu, intrebati-l pe el, fiindca eu nu sunt dumirita nici acum, fiindca in ciuda tuturor aceste activitati, nu facea deloc impresia unui tip nelinistit sau zbuciumat, din contra, era cat se poate de placid, parea chiar absent cateodata. Cert e ca avea ambitia unui perfectionism devastator (mai ales pentru ceilalti!) si tot ceea ce facea (DACA accepta sa faca vreun lucru) facea cu o… temeinicie de te durea mintea! I-am spus eu odata (intr-unul din momentele alea… am amintit deja care…): “Tu si cand te scarpini in cur, cred ca o faci cu meticulozitate.” La care el: “Asa cred. La urma urmei, de ce sa o fac de mantuiala?”
Nu-mi amintesc exact, dar mai mult ca sigur am inceput prin a sporovai verzi si uscate, sa spunem glume, bancuri, nu mai stiu ce, (apropo, nici cu jocurile nu le are Ginu, l-am prins ca nu stie nici macar septica sau table…), ce-mi amintesc e ca radeam… asta, Neluta, care era primul la orice tampenie posibila, a scos din rucsac casetofonul portabil (taica-su lucrase in Algeria o vreme), Ginu a bagat o caseta, dupa casetofon a aparut si o sticla de coniac “Drobeta”, iar Neluta ne-a declarat sententios ca noi putem face ce vrem, dar el in noaptea aia se imbata. La care Ginu, serios: “Da’ de ce ba, Neluta?” “Uite de-aia, ca sa intrebe prostii! Asa mi s-a pus mie pata!” Bine, nu l-am lasat sa bea singur, am luat si noi doi, dar cam simbolic. Cert e ca Neluta, dupa ce a dat cam repede pe gat cam jumatate din sticla, ajunsese la un moment dat sa vorbeasca impleticit si incoerent, radea fara motiv si atunci l-a oprit Ginu: “Hai, gata, Neluuta, ca te-ai imbatat!” Neluta a incercat sa caste niste ochi aposi si cam ficsi: “Ba, da’ tu vorbesti serios?” “Da.” “Anama…mamana… Anamaaarriiia, tu ce ssss…pui?” “Pai, asa e!” La care el, cu o mina evident satisfacuta:”OK. Noap..tre buna! Daca ave… avetssi de gand… sa va f…va ffffu..tetssi, va fffa…ceti ca nu ma cunoa…ss..stesti!” “OK”, am izbucnit noi in ras. N-o sa uit niciodata replica asta: “daca aveti de gand sa va futeti, va faceti ca nu ma cunoasteti.” O fi vrut sa spuna sa nu ne facem probleme, dar nu a nimerit…
L-am intins amandoi in pat, Ginu a cam tras de el ca sa-l se dezbrace, apoi l-am invelit cu patura si in cateva minute Neluta doar ca nu sforaia, dar era dus… Eu m-am asezat pe celalalt pat, Ginu s-a dus si s-a asezat langa fereastra, unde era o masuta si un scaun. Prima oara m-a intrebat daca poate sa fumeze. “Pai, de cand ai inceput si tu…?!” “Din seara asta, Anamaria, a ranjit el cam tamp. Daca Neluta s-a-mbatat, eu de ce sa nu ma apuc de fumat?” “De ce? Trebuie sa-i imiti pe ceilalti?!” “Nu, dar sunt cam ofticat. Simt nevoia sa fac ceva rau!” Eu stiam de multa vreme care era pricina ofticii lui, dar am facut pe mortu’: “OK. Dar daca te las sa fumezi, imi promiti ca-mi spui cine te-a ofticat?” Ce sa faca Ginu al meu? M-a privit destul de lung cu ochii aia verzi-caprii, ca o mare tulbure (gata! am gasit, ochii lui sunt de culoarea marii tulburi… ba nu, mai degraba ca a unui rau cu apa nu prea cristalina… in fine, nu stiu daca v-ati facut o idee corecta…), dupa care a enuntat calm: “Anamaria, trebuia sa-mi fi dat seama mai demult ca esti singura care m-ar putea intelege…” Si s-a dus sa ia o tigara de la Neluta.
Normal ca mai intai era sa izbucneasca intr-un acces de tuse, dar s-a stapanit repede. Dar nu asta ma mai interesa pe mine, ci ma umflam in pene ca iarasi eu eram cea “experimentata”, ca ceea ce pentru altii era un stigmat, pentru el si pentru multi altii, era o premisa din care izvorau si respect si incredere… Stiu ca pe moment m-a lovit un lapsus ciudat, nu-mi mai aminteam cum o cheama. Cum pe cine? Pe ea, cuconita despre care v-am spus data trecuta, dupa care era cazut in creier Ginu. Da, aveti dreptate, nu am intrat in detalii (fiindca unii nu suporta detaliile – vor actiune, actiune, actiune!, dar, daca tot au facut greseala sa inceapa sa citeasca, le spun de pe-acum ca vor avea parte de atata actiune cat a fost si nimic mai mult, ce, sa stau eu acum sa inventez?!): inca din primele zile de scoala fusese “cules” de pe naveta, din tren mai exact, de o domnisoara cam ciudata, din clasa a X-a, de la filologie. Cu ea venea dimineata, pe ea o astepta cand pleca de la liceu… O vreme mi-am spus ca Ginu al meu de-aia e atat de diferit de ceilalti colegi, fiindca, asemeni mie, incepuse ce era de inceput sau, mai pe romaneste, ca ii dadea la buci mamzelei. Fiindca persoana – aflasem eu intre timp – era si ea cam futesa, desi la prima vedere afisa cu totul altfel de preocupari. In orice caz, i-a sucit mintile lui asta micu’ (si acum imi vine sa-l mai alint asa, nu numai din cauza staturii, ci si fiindca realmente e cu sase luni mai mic decat mine!) cu muzica, cu carti, cu filme… da, recunosc, de ce sa fiu rea, fata asta avea un creier mobilat de nota 10 si, ca si Ginu meu, nu lasa sa scape nicio urma de frivolitate. Inchipuiti-v-o: scunda, putin mai scunda decat el, intolita mereu numai in negru si rareori purtand dresuri, numai pantaloni putin cam evazati, cu parul lung strans intr-o coada (numai cand era la scoala, in rest il tinea despletit), insa cu un curisor obraznic si doua tate zglobii… Ups, daca as intalni-o acum… - dar pe vremea aceea nu descoperisem gustul!
“Pai aia e, nu stiu ce sa mai fac cu Gabriela”, a spus Ginu sufland fumul si clipind repetat din cauza lui. Asa o chema. Gabriela… Pavaza sau cam asa ceva, nu-mi cereti acum imposibilul! Tarziu s-a vindecat de ea, o vreme s-a intors, apoi s-au reintalnit pe vremea facultatii – doar Ginu v-ar putea spune toata povestea… “Ia spune-mi si mie ce-ti face fata asta!” – i-am zis eu, sperand initial ca voi avea parte, daca nu de amanunte “picante”, macar de lucruri pe care pustii de 15-16 ani nu prea au cum sa le spuna din experienta…
Dar in urmatorul sfert de ora Ginu m-a lasat masca. Nici vorba de asa ceva, caci, evident, aveam in fata un nauc, descopeream incetul cu incetul ultimul – si cel mai redutabil – romantic pe care l-am intalnit in viata mea. Bine, daca nu cumva il cam alint spunandu-i “romantic”, cand de fapt era vorba mai degraba de o fixatie… sau nu stiu cum sa o calific. Ginu meu descoperise in ea FEMEIA. Nu gresea, v-am mai spus, domnisoarei cu pricina ii placea pula si era buna… numai ca…!
Numai ca Omul meu – daca prin absurd citeste randurile astea, sigur se induioseaza la intalnirea acestui apelativ - era complet defazat: credea ca, inainte de a ajunge cu ea in pat, mai intai trebuia s-o subjuge “spiritual”. Aici ar fi loc de o alta paranteza. Dar incerc sa rezum: orice femeie, prin comple-xitatea naturii ei, e mult mai pregatita decat orice barbat pentru orice dizertatie, fie ea si de ordin filosofic, fiindca cele din urma argumente ii apartin; pe de alta parte, cu un baiat ca Ginu, care e funciar sincer, nuantandu-ti putin atuurile, il interzici numaidecat. Omul meu – iata ca imi permit sa-i spun asa, ca pe timpuri, mai cu seama fiindca nu-i pe aici, sa innebuneasca subit – tocmai aici gresea: plonjand adanc acolo unde credea el ca se afla suflet, fiinta, traire, uita ambalajul si, mai cu seama, marca. Fiindca, fetelor, sa fim serioase: acolo unde el credea ca se afla chintesenta fertilitatii, miracolul vietii, serenitatea perenitatii, dincolo de mastile pasagere, noi avem insamantata doar o neostoita dorinta de prima si suficienta acuplare, ne pisicim noi sau ne dam interesante pana cand simbolul falic devine o pula care ne umple asa cum simtisem eu cu Cosmin si imi placuse. Vine apoi un copil si dup-aia… ziceti voi, ne mai trebuie altceva? Iar Gabriela asta nu facea decat sa rada de el. Prin iarna am inceput sa-l iau si eu in serios, bine, nu-mi pare rau nici acum, fiindca… dar asta e alta poveste, poate ar fi mult mai bine sa-l rog pe el sa v-o spuna.
“Bine, ma Ginule, dar de ce nu o futi si tu?!”
Imi amintesc si acum figura lui, cu sprancenele aduse oblic deasupra nasului, cu ochii privind in jos, cu umerii adusi langa gat:
“Nu m-a lasat sa inteleg ca as merita!”
Dupa care mi-a povestit cum fusesera amandoi cu doua saptamani in urma la un festival de poezie tocmai la Oradea, cum dormisera in acelasi pat,... |
Povestea mea (II)
