Linsoarea a III-a
Parodie pentru adulţi după Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu
(Minorii sunt obligaţi să citească poezia cu ochii închişi!!!)
Iată vine o femeie c-o năframă-n loc de fustă,
Care sigur e făcută dintr-o stofă mult prea-ngustă.
Degetul în cur îşi bagă şi cu el la uşa sună,
Îi deschide chiar bătrânul, ce-şi ţinea pula în mână.
“- Ce vrei tu?” “- Eu? Bună pace! Şi de nu eşti un căcat,
Vreau să mă propteşti în pulă până când nasc un băiat.
C-am născut până acuma numai pizde, numai fete
Şi-mi doresc băiat!” “- Desigur! Te voi fute pe-ndelete.”
La un semn, deschisă-i calea… Ea se-apropie de pat,
Întinzându-se pe burtă, curul doar mai ridicat.
“- Să-i spun Mircea?” – îl întreabă. “- Da, desigur! Fă ce vrei,
Însă pensie-alimentară să nu ceri din banii mei!
Orice gând ai tu, femeie, bună tare de cordit,
Până-mi bag pula în tine, eu îţi spun bine-ai venit!
Despre partea cu născutul însă, doamnă, să mă ierţi,
Că n-am mai futut de-o lună şi copiii-n coaie-s fierţi.
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să te fut doar pe la spate? Fiindcă nu mai pot de şale.
De-o fi una, de-o fi alta, vom vedea! Nu stăm în ploaie!
Vino deci şi linge-mi pula de la cap până la coaie!”
“Cum? Când calea mi-e deschisă ca să nasc, gândeşti că pot
Să stau cu burta la gură? Să mă-mpiedic de-al tău ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi cu cracii-n sus m-au pus,
Toată floarea cea vestită de la Chirigiu în sus,
Tot ce stă în urma pulii, bişniţari şi hoţi se-adună
Să-mi dea pieptul la o parte şi pe cur mâna să pună.
Se-mbrăcară-n haine scumpe, cumpărate de prin Malta
Şi cu pulele belite, puse una peste alta,
Toată sperma adunat-au contra pizdii mele, care
În turbarea-i furtunoasă s-a udat între picioare.
Nu avui decât cu ochiul ori cu pizda semn a face,
Că golanii-şi împinseră toate neamurile-ncoace.
Pentru-a pulii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori de pizdă răscolite, ori stârnite de-alte găuri,
Zguduind din pace-adâncă ale curului capsule,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de pule.
Se mişcau pulele toate ca păduri de lănci şi săbii,
Tremurau înspăimântate păsărici şi alte vrăbii.
La Sebastian, văzut-ai peste mine câţi s-au pus
Şi-au vrut toţi ca să mă fută, care jos şi care sus?
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne-mpăcată mi-am pus pizda pe-a lor barbă.
Am jurat să îmi frec pizda pe-a lor gură, fără păs,
Din pristolul de la spate drept în gura lor să băs.
Şi de crunta-mi vijelie să te aperi, n-ai toiag?
Şi purtată de dorinţă să mă-mpiedic de-un moşneag?”
“De-un moşneag, aşa-i, femeie, dar moşneagul ce-l priveşti,
Nu e om de rând, el este Linge-Pizdă din poveşti.
Eu nu ţi-aş dori vreodată să ajungi să mă cunoşti
Şi să afli că ling pizda mult mai bine ca cei proşti.
După vremuri mulţi veniră să-ţi lingă pizda şi curul,
Chiar Dariu al lui Istaspe care tot făcea pe durul,
Mulţi durară, după vremuri, de la cur la pizdă pod,
De-au trecut cu spaima lumii să le faci la pulă nod.
Futăcioşi pe care lumea nu putea să-i mai încapă,
Au venit în grabă mare ca din pizdă să-ţi bea apă.
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Dar cum ştiu eu linge pizda, nu e altul pe pământ.
Te făleşti că tu, cu pizda, răsturnat-ai val-vârtej
Pulele mari şi sculate de-au ajuns apoi doar vrej.
Tu te lauzi că golanii te-au pus toţi cu cracii-n sus,
Ce-i mâna ca să te fută? Ce voiau, nu-i greu de spus.
Flocii tăi voiau să-i smulgă de pe curul tău de fier,
Şi a pulii biruinţă căta orice pişicher.
Eu? Îmi apăr bărbăţia şi nevoile şi neamul,
Chiar de mi-este pula bleagă şi nu-i groasă precum ramul.
Limba mea cea jucăuşă o prietenă îmi este
Şi am să te ling în pizdă făr-a prinde chiar de veste.
Nu am pulă, dar iubirea pentru pizdă e un zid
C-am să-ţi ling buzele pizdii până ele se deschid!”
Şi-abia şi-o sculă bătrânul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium,
Curul ei făcu un zgomot de-ai fi zis că este bucium,
Iar la gaura cea mică, peste limba lui cea groasă,
Mii de pârţuri parfumate ies din umbra-ntunecoasă.
De băşini îi umple nasul, că roiesc ca la un semn,
El în cur îi bagă limba de parcă ar fi de lemn,
Pe papile ia în fugă pârţul ei cu gust de sfânt,
Iar apoi deschide gura să i-o umple un alt vânt.
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l vin băşini de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie,
Urlă curul ei în tropot, moşul simte... |