– Un buletin vă rog! Zise Livia, ridicându-și cu greu privirile din grămada de hârtii de pe biroul său.
Eu am ezitat tocmai pentru a îi vedea fața sa frumoasă, care se opunea trecerii vârstei. Avea un chip drăguț, cu trăsături bine evidențiate de machiajul îngrijit și decent, din care ieșeau în evidență buzele cărnoase. Dacă o surprindeai zâmbind era chiar delicioasă, cu gropițele care persistau în obraji și la vârsta ei, probabil peste 45 de ani.
– Poftim! Am zis întinzând documentul cerut, dar încercând să îi surprind privirea.
Pentru o clipă privirile ni s-au întâlnit și am avut impresia că e deschis, că pot intra dincolo de chip. Ceva era diferit, era tensionată, agitată și supărată și asta nu puteai vedea de fața și atitudinea ei office, dar când priveai ochii, realizai că dincolo de ținuta office e ceva în neregulă.
– Iar nu e bine?
– Ba e totul ok, doar obosită.
– Ochii tăi spun altceva.
– Uite domnule, ești cititor în ochi! Și ce mai spun ochii mei, domnule expert?
Nu am continuat dialogul, doar am privit-o încercând să mă asigur că nu dau greș. Între timp îmi înapoiase buletinul și actele după care venisem. Am privit-o profund și i-am făcut o provocare:
– Diseară ies într-un loc liniștit la un ceai, dacă ești dispusă și ai chef de vorbăreală, știi unde mă găsești.
Seara, când citeam câteva rânduri în fața cănii de ceai, am văzut-o apropiindu-se.
– Ce liniște emană fața ta, mi-a spus ea cu o prospețime de nerecunoscut.
– Emană pentru că arată ce am în suflet. La tine? Ce emană?
– Nu pot vorbi despre asta.
– Dar mă lași să citesc în ochi ca să aflu?
– Hmmm, și dacă afli mai mult decât trebuie?
– Păi spuneai că nu crezi în vrăjeli din astea, de ce te-ai teme?
– Ok, hai uimește-mă!
Livia era o persoană foarte agreabilă. Nu era genul colegelor ei, foarte slabe, dar arăta incredibil pentru vârsta ei. Întotdeauna era machiată decent și ce îi dădea farmec, era zâmbetul buzelor sale cărnoase. Era o femeie funcționar ca multe altele, dar interacționasem cu ea de multe ori, datorită relațiilor firmei cu banca la care lucra și se legase un soi de prietenie, condimentată cu cel mult câteva priviri mai indecente.
În seara acea venise îmbrăcată într-o rochie care îi scotea în evidență sânii voluptuoși dar care era stilată și echilibrată. Avea o cromatică perfectă între culorile machiajului și vestimentație, dar cel mai mult atrăgea culoarea rujului, roșu de Burgundia, de pe buzele ei, care se potrivea cu motivele florale de pe rochia de primavară.
Am privit în ochii ei îndelung și asta se pare că i-a dat și ei răgaz să analizeze. Citeam dincolo de înfățișarea sa, o dorință imensă de a fi iubită și apreciată. Citeam nevoia de eliberare și de plăcere. Citeam dezamăgire și resemnare. La un moment dat s-au aprins lampioanele de pe terasă și adia un vânt ușor. Era un cadru extraordimar de plăcut și datorită aerului cald de vară când o aud deodată:
– Ei, cum stai, ți s-a stricat scanerul? Nu mai zici nimic?
– Păi… nu vreau să îți invadez spațiul personal și în plus… citesc și eu câte ceva, superficial, fără a fi în stare să înțeleg decât foarte puțin. Nu sunt vreun guru, doar un simplu bărbat, puțin mai atent cu femeile.
– Acum mi-ai plăcut!
– Ce anume?
– Că nu te dai mare cocoș, recunoști că suntem limitați.
– Da, așa e!
– Totuși, de fiecare dată când am vorbit, m-am simțit tare bine. Asta m-a făcut să vin în seara asta. Ai ceva special și ești plăcut la conversație. Îmi place să vorbesc cu tine. E tare norocoasă soția ta.
– Mă bucur că îți face bine. Vrei să vorbim de ceva anume?
– Am multe, dar nu vreau acum. Vreau să stau în liniște să sorb ceaiul, aerul de seară, parfumul de la flori și imaginea ta citind. Hai, citește în continuare, îți stătea bine când am venit.
Am luat reader-ul în mâini iar. Cartea pe care o citeam era din literatura erotică. Mai aruncam priviri din când în când la Livia, care se amuza privindu-mă. Era mai distrată și deconectată decât atunci când a venit. Era veselă și relaxată. Chiar așa efect să am?
– Ce citești? Mă întrerupe Livia din gânduri, nu din citit.
– Ceva erotic. E o carte foarte bună.
– Îmi place ideea. Cum de nu ești excitat? Spune ea aruncând un ochi spre pantalonii mei și chihotind ca o adolescentă.
– E ascultător, respectă ordinele exacte. E dresat bine. Spun eu cu o urmă de mândrie în glas.
– Doar ale tale sau și ale altora?
– De la tine sigur ar asculta!
Se uită împrejur și își trage scaunul mai aproape. Nu ne deranja nimeni, ere un fel de terasă cu doar patru locuri. Dacă era un cuplu, nu mai intrau și alții.
– Știi, ca să fiu sinceră, nu mi-ar displăcea deloc să văd dacă mai am îndemânarea de a comanda unui penis. De doi ani, doar mâna mi-am comandat-o, iar vibratorul nu are și poziția ”flasc” spune ea răzând copios.
Nu am zis nimic, o priveam doar debordantă și așa de diferită față de atitudinea office cu care mă obișnuise. Mai scăpasem noi ceva discuții despre sex, dar fără importanță. Acum eram la un pas unul de altul și corpurile noastre trimiteau mesaje discrete de tatonare. Era matură, bine conturată, nu era slabă dar nici grasă nu era. Se cunoștea trecerea timpului peste trupul ei, dar se vedea că își poartă de grijă. Era curată, parfumată, îmbrăcată simplu și de efect.
Privirea mi-a coborât pe gâtul ei și apoi scurt în decolteul prea micuț al rochiei. Am roșit, apoi am mutat privirea. A văzut asta și a profitat amuzându-se și împingând pieptul mai în față. Se joacă cu mine și îi place asta.
– Ești tare jucăușă Livia!
– Hmmm… la capitolul ăsta sunt odihnită. E ceva ce nu mi-am permis de multă vreme și care îmi lipsește. A spus ea mușcând delicat buza de jos.
– Ce te ține să te oprești? Ai liber să faci ce vrei doar.
În cadru apare o tânără simpatică și o salută pe Livia. Radu, ea e fiica mea Lida. Lida, el e Radu, un prieten. Am întins mâna, spre a ei și am dus-o la buze atingând-o ușor.
– Încântat să te cunosc Lida.
– Și eu, spuse ea debordând de energie și prospețime. Lida era clar versiunea mai tânără a Liviei. Copie foarte fidelă.
– Deci, mamă, te dai la tinerei se pare. Spuse ea zâmbind copilăros.
– La vârsta mea, nu mai faci mofruri. Profiți de ce prinzi.
– Lasă că nu e rău deloc mami. E rău că nu am ajuns eu înaintea ta. Spuse ea și s-a și făcut nevăzută.
Livia era foarte încântată de revederea fulger cu fiica sa, care era la fel de debordantă și proaspătă. Se uită la mine cu mintea preocupată zicând în șoaptă: ”chiar nu ești de ratat”…
– Ce zici, mergem la o cafea la mine? Aici nu mă pot elibera cum îmi sugerai?
– Scap viu de acolo?
– Dacă nu vine fiic... |
