Auzeam zgomotul silentios al motorasului ca prin vis. Totul in viata mea se desfasura deja ca prin vis... Drumul pana la biserica, orele petrecute in spital, plimbarile - din ce in ce mai scurte - prin gradina.
Era un vis de care devenisem dependenta... Un vis care ma eliberase simultan de tentatia carnii umane, de ispita altui trup, dar care ma facuse sa ma las in voia celor mai arzatoare dorinte trupesti. Dorintele propriului meu trup, ale propriei mele carni. Ma suisem pe rugul propriului meu corp.
Totul incepuse cu cativa ani in urma. "Cativa." Heh... Nu mai stiam cu cati. Nu mai conta, nu mai vroiam sa stiu. Memoria devenise un trup strain de care nu aveam voie sa ma ating. Eram fecioara cu mintea alba...
+++
Cum as putea atunci sa descriu cum a inceput totul?!
+++
Nu stiu... Memoria imi arata ca o fereastra sparta, sfaramata sub unda de soc a placerii. Tot ce pot sa fac e sa adun din cioburi, atatea cate mai pot gasi, si sa incerc sa le transform in text... Un text in care insa te poti taia adanc, de nevindecat.
+++
Intrasem de putin timp in Ordin. Inca nu ma familiarizasem cu toate regulile sale - unele mai dure, altele mai intelegatoare... Pe ce principiu? Nu ma intrebati... Cert e ca totul referitor la trup si carne intra in prima categorie. Prima si singura care conta.
Personal, nu eram dispusa la nici un fel de compromis. Cel putin asa credeam...
+++
Programul imi era destul de simplu, monoton: lucram in spitalul manastirii, avand grija de pacientii de care nimeni nu se sinchisea in lumea din afara. Orele de rugaciune le petreceam in biserica imensa alaturi de alte surori, toate imbrobodite in scufii si glugi lasate adanc pe ochi pentru a nu vedea nimic altceva decat lemnul contorsionat a rastignirii, piatra rece-umeda a dusumelii, stralucirea metalica a potirului. Cele trei elemente in jurul carora se rotea, incet, totul. Nimic uman, nimic carnal. Singurele trupuri care imi cadeau sub ochii invinetiti de nesomn erau cele ale bolnavilor: la fel de contorsionate si sangerande ca trupul rastignitului. Vocile lor, reci-umede, imi aduceau aminte de pardoseala mucegaita a bisericii. Eram inconjurata de tacere, de stralucire inoxidabila, de umezeala. Cand aveam nevoie de zumzet, ma duceam in gradina-cimitir. Imi placea acolo... printre mormintele atent, perfect aliniate, curate, din ce in ce mai multe. Se multiplicau, se inmulteau, se intindeau peste tot luand incet-incet locul florilor, a pomilor. Al nostru. Le vedeam de la fereastra camerei mele... Uneori le simteam cum se indreapta spre mine, cum... ce mai conta...
+++
Traiam monoton si sedentar. Pana si mormintele se miscau mai mult ca mine, spre mine. Intrasem in Ordin slaba ca o varga. In timp insa, incepusem sa ma ingras. Monoton. Cu cat carnea se inmultea pe mine, cu atat trupul incepea sa-mi fiarba mai tumultos. Cerea. Il simteam cum clipoceste surd, ca o mlastina blestemata care ma sugea din ce in ce mai adanc in apele-i otravite. Dulci... Atat de dulci... Nu se grabea, nu vedeam cum ma inec, nu realizam cum ma afund.
+++
...si totusi... peste tot auzeam ca pacatul e cu un alt trup... alt trup... right? alta carne... right?
daca...
Sub gandurile astea ochii mi se impainjeneau de dorinta, nu mai vedeam bine, nici macar mormintele. In special dupa masa de seara, cand ma intorceam in camera plina de carne si pe jumatate beata, simteam cum totul in jurul meu incepe sa arda! Deschideam geamul, deschideam nasturi, scufii, buze, deschideam, deschideam!
Ma tranteam pe patul tare, incercand sa adorm. Sa uit. Ascultam cu dramul de atentie pe care il mai aveam, doar-doar oi auzi mormintele cum vin spre mine. Nu. Doar tacerea ce devenea de mormant. Ma masturbam ca o nebuna - alt trup... right? - in timp ce ma uitam la trupul din ce in ce mai diform in care locuiam. Imi crea repulsie, dar ma si atragea. Simultan. Il vedeam, il simteam cum creste, cum crapa, cum acopera din ce in ce mai mult, ca mormintele de afara, cum cere, cum implora, cum ma obliga sa-i dau, sa-i jertfesc, sa-l alint, sa-l mangai. Devenisem sclava propriului meu trup, care ma poseda deja ca un demon.
Mi-era foame... Ingrozitor de foame...
+++
In cursul zilei nu ma mai gandeam deja decat la masa, din ce in ce mai copioasa, de seara si la masturbarile demente ce urmau. Ajunsa in camera ma lasam goala, ma holbam porcin la propria-mi carne, lasandu-mi balele sa-mi curga pe barbie, pe sani si de acolo pe burta umflata, spre gaura adanca a buricului. Incercam sa nu ma ating pana nu simteam cum saliva intra din nou in mine. Tremuram ca o epileptica, in fata geamului deschis. "Nu te atinge... Nu te atinge...", imi sopteam libidinos, lugubru, inecata in pofte. Mormintele veneau spre mine, intrau in mine, saliva se prelingea incet, ca un melc otravit, pe pantecu-mi crapat tot de vergeturi, imi ieseam din restul de minti pe care le mai aveam, ma lasam pe vine si imi luam sfarcurile in maini, scheunand de placere, grohaind de nebunia anticipatiei. "Nu te atinge... Nu te atinge...," imi sopteam cu glas ruginit, spart, ca un himen care obosise sa se mai incapataneze.
...alt trup... right?, si imi simteam buricul scaldat. Ma infioram puternic si ma ofeream.... Ma atingeam, ma frecam la pizda plina si ea de bale. Imi zgariam coapsele, imi muscam genunchii, buzele, limba sa nu urlu. Imi bagam degete in cur cat puteam de adanc. Ma manca! Ma manca! Eram leprozata! Ma zbateam pe jos, pe pardoseli reci-umede, eu eram mucegaiul, eu eram bolnava, eu eram crucificata. Uneori zorile ma gaseau zacand cracanata, epuizata, aproape-inmormantata.
Ce aproape erau mormintele...
+++
Ma miscam ca un robot, ca o masina... Nu stiu cat au inteles restul surorilor ce se petrecea cu mine. In fond, ce conta... Probabil ca nimanui nu-i pasa. Aveam o singura prietena, Elvira, in satul din vale. Doar ei reusisem sa-i spun ce si cum. Ce se petrecea cu mine. Mi-era frica de restul oamenilor. Cine dracu ar fi fost in stare sa me inteleaga?! Nici macar eu nu o puteam face, dapai... alt trup.
...alt trup... right? acolo nu aveam voie!
Elvira imi aducea de mancare, cand deja ce aveam in manastire nu mai reusea sa ma sature. Imi spunea ca arat mai bine asa, nu ca restul surorilor; "niste schelete umblatoare", chicotea ea. "Zici ca mormintele au dat pe afara..."
- ... |
