Ce inseamna o relatie perfecta? Cat de importanta este comunicarea? Cat de importanta este afectiune? Cat de important este sexul?
Sunt intrebari care imi zburda prin minte de cateva saptamani bune. Mai exact de cand am cunoscut-o pe Anca. Nu stiu ce m-a atras la ea, dar a fost suficient pentru a o descoperi si pentru a o cunoaste. La cei aproape 30 de ani, ramane o pasare rara a lumii in care traim, prin felul in care alege sa isi traiasca viata.
Cred ca este momentul sa ma prezint. Numele meu este Matei P., am 27 de ani si sunt un mic intreprinzaror. De mic mi-a placut sa fiu independent, asa ca am cautat sa fac in asa fel incat sa nu ajung sa depind de cineva in vreun fel. Am ajuns sa am business-ul meu, in consultanta, am ales sa citesc si sa ma dezvolt personal, astfel incat sa iau singur deciziile importante si, nu in ultimul rand, imi place sa zbor din floare in floare. Nu sunt vreun crai care sta cu lista sub pat si tine evidenta femeilor care au ajuns in patul meu, dar aleg o placere de moment in locul unei relatii stabile. Nici nu mi-a fost greu, fiind inalt si bine facut (1.8 si 75 kg), si avand o masina serioasa, luam ochii la orice aspiratoare de bani. Am fost convins ca traiesc viata perfecta, pana cand am cunoscut-o pe Anca.
Afacerea merge struna, dar, ca sa pot aprecia lucrurile frumoase din viata, trebuie sa trec peste hopuri. In acest caz, vorbim de birocratia fiscul, de care ma lovesc constant si, nu de putine ori, ajung sa ma cert cu functionarele expirate din birouri. Asa a fost si in acea zi de marti, cand am ajuns la fiscul de sector, cu hartiile in brate, in cautarea unei discutii lamuritoarea cu acritura de serviciu. Desigur ca toate evitau sa discute cu mine (multa vreme am crezut ca dau cu banul ca sa stabileasca la cine ajung), iar dimineata aceea nu a facut exceptie. Astfel ajung la biroul unei anumite doamne C. Un birou simplu, curat, cu un monitor, o tastaura, un mouse, un pix si o coaster. Surprins de ceea ce vad, las sa imi scape o mirare, desi ma temeam ca ar putea fi o iluzie:
- Ma bucur ca statul a facut rost de bani si a angajat un om competent, in sfarsit. Sa inteleg ca s-a taiat internetul si nu o mai puteti freca aiurea pe facebook?
Desi mai aveam pregatita o fraza, aceasta s-a oprit in gat, atunci cand am vazut-o: bruneta, cu parul strans intr-un coc elegant, cu ochelari cu rama subtiri, machiata discret, imbracata cu o camasa alba si o pereche de pantaloni negri, incalcata cu niste pantofi negri, cu toc mic. Era inalta, iar hainele ascundea un corp zvelt, care contrasta cu restul functionarelor, ce parea a fi adunate dintre vanzatoarele din prima piata si imbracate de la SH. Eram surprins ca o astfel de faptura lucra acolo si am fost socat sa vad ca se aseaza in fata mea, punand o cana cu cafea pe coaster:
- Buna ziua! Numele meu este Anca C. Cu ce va pot ajuta? ma intreaba pe un ton ferm.
Nu imi venea sa cred, cu toate ca ma era in fata mea, cu aerul ei serios si cu privirea hotarata.
- Domnule, va ascult! spuse usor ezitanta, vazand ca nu schitez nimic.
-.......
- Domnule, cum va pot ajuta? intreba iar, de data asta usor agasata si nerabdatoare sa scape de mine.
- Buna ziua, in primul rand! incep eu in cele din urma. Vin aici de ani buni, si este prima forma de politete pe care o primesc. De aici si ezitarea mea, pentru care va rog sa ma iertati! Problema mea este:.... si am inceput sa ma plang, ca de obicei.
M-a ascultat atenta, a ignorat melodrama mea conspirationista de intreprinzator ambitios, caruia statul ii pune piedici la tot pasul si, dupa vreo 15 minute ma gaseam in fata cladirii, cu o lista de documente pe care trebuia sa le obtin, inainte de a ma intoarce. Dar altceva nu imi dadea pace. Privirea ei patrunzatoare si rece, felul ei politicos si distant de a vorbi, zidul pe care il punea intre noi? Nu imi dadeam seama ce, dar era ceva ce nu mai simtisem pana atunci. Era o stare de neliniste, dar care ma facea sa ma intorc. Trebuia sa aflu ce s-a intamplat!
Asa ca l-am rugat pe contabilul firmei sa imi faca rost de documente urgent. S-a conformat si vineri eram inapoi la fisc, cu mapa incarcata de hartii si cu obiectivul trasat: sa o descos. Eram constient ca imi va fi greu acolo, cu acele bufnite in jur, asa ca aveam nevoie de o portita. Care nu intarzie sa apara.
Am ajuns la acelasi birou curat, in fata aceleasi fete serioase. Am simtit ca era usor iritata, iar discutia cu mine nu avea darul sa o linisteasca. Pe de alta partea, problema mea era aproape rezolvata, asa ca nu mai aveam nimic de pierdut.
- Va multumesc pentru amabilitate! zic eu, coborand privirea in hartii.
- Cu placere! raspunde robotic, luand o gura de cafea.
- Hmm.. Cred ca avem o problema! zic eu scotand o foaie si intinzand-o spre ea. Documentul nu trebuie sa fie stampilat?
- Imi dati voie, va rog? zise ea, punand cana pe coaster si apucand foaia.
Avem linie! Imi zic in minte in timp ce trag de foaie imediat ce o apuca. Unghiul in care tineam amandoi hartie, cumulat cu trasul, face ca ceasul ei sa atinga cana de cafea si sa o verse pe birou si pe mine. Contactul cu lichidul fierbinte face sa scot un ignet si sa ma ridic brusc, cu zgomot. Toate privirile din camera sunt atintite spre noi, iar eu intru in joc si ma uit lung spre ea. Era alba la fata, avea ochii mari si aproape ca tremura.
- Imi cer mii de scuze! zise, in timp ce d... |
Placerile vietii: inceputurile
