Trupul inert aluneca pe cearceaful de bumbac, apoi mainile lungi, subtiri, se incrucisara, prinse in stransoarea nemiloasa a unei pamblici din piele, intoarsa in opt. Pieptul i se contracta, apoi ca revenind dintr-o scufundare in apele tulburi si intunecate ale Abisului, se umplu de aer umed cu zgomot. Miscarile devenira ritmice si stabile, sanii frematandu-i in acordurile inimii, dar neputand oferi destula energie incat pleoapele sa cada deschise si ochii sa vada lucrurile la care asistam eu si Marie. Fustita de-o palma in carouri cazu pe o parte, dupa ce degetele iubitei mele desfacura nasturii din lateral, apoi, zgariind usor pielea alabastru, se indreptara spre gleznele delicate ale Jasminei. O mangaia usor, masand pulsul slab resimtit in picioare, aruncandu-mi priviri imbietoare:
-Ai de gand sa ni te alaturi sau nu? imi sopti ea intr-un final.
-Imediat, i-am raspuns stingand tigareta in scrumiera de marmura de pe masuta. Am sa... am adaugat, dar mintea imi zvacni, impulsionandu-ma sa-mi intorc privirea spre cartea in coperti de piele de langa scrumiera.
Palmele imi alunecara ude peste ceea ce stiam deja ca e un jurnal, dar tresarirea de placere imi provoca un fior nenatural, neuman, si stiam ca e imposibil ca un simplu obiect sa contina asa o putere.
-Rene`...?
-Imediat, iubito. Vreau sa vad ceva...
Am deschis cartea si o foaie ingalbenita de vreme, cu marginile roase, imi murdari usor varfurile degetelor cu praful ce miroasea usor a mucegai de hartie. Am desfacut-o cu atentie, reluandu-mi locul in fotoliu, in timp ce Marie se elibera de rochia lunga si se pozitiona peste picioarele Jasminei, torcand ca o pisica; dantela lenjeriei ei intime, inca umeda, se lipi de coapsele amandorura, scotand un sunet delicios, in timp ce mainile Mariei alunecau peste tot trupul scolaritei, excitand-o treptat dar sigur. Mi-am dres vocea, apoi cu toata intonatia ramasa (pentru ca gatul mi-era deja uscat in urma evenimentelor petrecute), am "recitat":
-"Draga Michel... Iti scriu aceste randuri in speranta ca imi vei indeplini aceasta ultima rugaminte. Te implor, dragul meu, am nevoie de jurnal - ai luat cu tine un obiect extrem de important pentru mine si am nevoie de el. Jurnalul este foarte periculos in mainile unui nestiutor pentru ca are un efect inimaginabil asupra celor din casta Succubus, asa ca te rog din tot sufletul sa-mi expediezi bunul pe adresa din Marseille. Al tau, Andre` de Vermillon, Duce de Charvase, Marseillaise si Festime."
-Foarte interesant, Rene`, surase Marie, dar uiti de ce suntem aici...
-Nu chiar. Oare acest Andre` spunea adevarul sau e doar o disperata incercare de a-si recupera jurnalul?
Marie isi pierdu concetrarea, lasandu-se cu tot corpul peste trupul Jasminei, alunecand sus-jos ritmic si gemand ascutit:
-Oh, Doamne! Cat o vreau! Lasa cartea, Rene`... Mi s-a facut iar... foame...
-Nici vorba, petite`! am spus, dand paginile galbele pana cand am intalnit prima data inscrisa in jurnal: 22 august, 1753 A.D. Mai bine asculta... Sau macar asculta in timp ce te joci. E scris in franceza...
-Mmmhmmm... Bine... confirma ea in timp ce buzele flamande cautau sfarcurile roz ale Jasminei, iar limba descrise cercuri in jurul lor. Spune. Te ascult...
Mi-am aprins alta tigara, apoi tragand aer in piept (si cu ochiul la Marie si Jasmine) am inceput sa citesc pe un ton calm:
"Aveam 14 ani cand am murit. Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat in anul petrecut in pamantul moale si ud al mormantului sapat cu scarba de tatal meu in spatele casei. Cred si acum ca nu ne este dat sa cunoastem misterele nefiintei decat cand nu ne mai putem intoarce de... dincolo.
Numele meu este Andrei si sunt un bastard, un copil de flori al unui anume conte Florescu (sau Floresco, dupa cum il numesc "stimabili" oaspeti gali) si al unei femei simple din popor. M-am nascut in Vrancea, in orasul-castel numit Petruslav, la poalele muntilor, intr-o vara. Nu-mi amintesc anul pentru ca nu mai tin minte nici ce varsta am, dar s-a intamplat demult si, in situatia in care ma aflu, chiar nu mai conteaza. Imi amintesc in schimb cateva anotimpuri petrecute alaturi de mama, cateva zile insorite in viile contelui si noptile crunte in care tatal meu vitreg, gustand din vinul regal, ne lovea pe mine si pe mama. Ura acestui om ramane in continuare un mister pentru mine - nu dragostea enorma, ce uneori ii face pe oameni sa actioneze necugetat, il determina sa ne ofere veninul noptilor eterne. Banuiesc, acum, din postura omului educat si posesor al greselilor ce le numim "experienta", ca orgoliul lui incomensurabil i-a dominat judecata cand era treaz, iar mirajul diabolic al sfantului lichid purpuriu, "sange al Mantuitorului" (asa cum il numea preotul Anton), lua locul egoului torturat cand imprejurarile ii permiteau.
Cum spuneam, am murit la 14 ani. De fapt, am fost omorat de vrajitoarele din Petruslav la rugamintile fierbinti ale batranului meu. Am aflat mai tarziu ca pentru acest act pagan, a platit cu sufletul: nu si-a gasit odihna, precum nici trupul sau nu a ajuns in caminul cald al pamantului; organele si membrele i-au fost luate - un pret mic, credea el, pentru a scapa de mine. Nu regret ca nu am fost implicat in moartea lui. Pacatul betiei l-a ajuns in final sau cel putin asta era povestea oficiala. Dar voi reveni la el si povestea vrajitoarelor mai tarziu...
M-am trezit in apus, pamantul ce-mi strangea nemilos trupul alb prabusindu-se si parca recunoscand fiinta inumana ce am devenit. Hainele se pulverizara, iar apusul sangeriu imi mangaie pieptul gol pentru ultima oara (nu am mai putut privi soarele din acel moment; nici macar pata stacojie, lichida aproape, ce se contureaza uneori la orizont). Singurul meu companion era un soim ce privea de pe acoperisul casei la mine, dar curand isi lua zborul, lasandu-ma fantomatic si singur in urma. Am aflat din cele gasite in casuta noastr, construita din pietre mari de munte, ca mama isi gasise linistea vesnica la scurt timp dupa decesul meu, iar putinul pe care il poseda a revenit unei matusi indepartate care nici macar nu locuia in casa, ci o lasase, asemeni micii gradini, in paragina. Mi-am petrecut urmatoarele nopti in fostul pat al parintilor mei - o saltea din paie improvizata, acoperita de o husa moale din lana, dar foamea pe care o simteam asemeni unei paralizii ingrozitoare si un bubuit permanent in suflet ma indemna sa elimin din instinct orice fiinta vie din imprejurimi.
Era a treia noapte de cosmar. Stateam ghemuit in patul in care vroiam sa cred ca inca mai simt mirosul mamei, primordial si rasfrant din visul unui moment matern de mult stins, dar neuitat. Silueta din prag ma surprinse, dar nu ma sperie. Nu-mi spuse nici macar un cuvant, dar chemarea necuvantata era evidenta. L-am urmat, mai mult tarandu-ma si gemand de dureri, pana intr-o poiana pe care nu o mai cunoscusem pana atunci. In negrul tus al noptii, scapat parca din calimara unui copil prea tanar pentru a scrie, poienita iesea in evidenta, razele lunii conturand auriu varful ierbii, iar aerul mirosind albastru, asemeni irisilor adormiti sub brazii inalti. Atunci am putut deslusi partial caracteristicile indrumatorului meu - un batran cu par alb si lung, alunecand de sub gluga mantiei maronii din panza de sac si ochii de un albastru translucid. S-a apropiat de mine si m-a ridicat, strecurandu-si bratul sub al meu, apoi mi-a vorbit indurerat: "Andrei, fiu al Ioanei si al lui Marius, mort si revenit intre noi, strigoi sau fantasma a muntilor stravechi, ridica-te si hraneste-te!" Mi-a prins capul intre palmele greoaie si aspre, privindu-ma in ochi, apoi a vorbit din nou, iar cuvintele lui pareau sa inglobeze intreaga mea suferinta: "Diana este cea care te-a otravit, ti-a profanat corpul, lasand o mama fara fiu si un fiu fara o viata. Dreptatea divina a providentei se va arata in aceasta seara, iar vraja ei necurata va fi disipata prin razbunarea ce ti-e oferita ca drept al renasterii." Mana osoasa faca apoi un gest spre mijlocul poienitei - acolo, in jurul a patru alti barbati imbracati la fel ca cel ce-mi vorbise, o femeie intr-o fusta alba, cu flori rosii si modele intortocheate, se zbatea si parea sa injure, sa-si inghita cuvintele odata cu saliva si ura, apoi sa le scuipe inapoi.
Imi amintesc fulgerul ce a lovit undeva, departe, in spatele muntelui, iar barbatii disparand ca prin farmec. Imi amintesc femeia - acea Diana - si foamea teribila ce-mi facea pieptul si gatul sa zvacneasca spasmodic. Imi amintesc propriul trup ramanand inert, apoi gesturile scurte, neterminate, ale femeii, incercarea disperata de a se apara.
Fusta lunga se despica printre sani, miscarea facandu-i sa tresalte, iar pofta mea, la vederea acestui simplu erotism nocturn, devenind prea puternica pentru ca judecata sa poate interveni. Isi incrucisa inutil picioarele, desenand un triunghi din parul moale ce se contura pe pelvis, apoi icni, cuvintele inghetandu-i pe buze. Ochii ei negri pareau sa fixeze o stea de pe cer, scapata printre nori, in timp ce corpul meu alb, prea tanar si prea mort, o acapara cu totul. Am posedat-o imediat, punctele mele vitale, energiile pulsand carnal, intersectandu-se cu ale ei, si, in cateva momente, stiam ca simtea placerea unei impreunari atat de naturale, dar neobisnuite. Am ridicat-o intr-o secunda, mainile astrale sustinandu-i coapsele in jurul soldurilor mele, contopind actul sexual pagan cu moartea delicioasa, prea buna pentru aceasta femeie. I-am strans sanii in maini, in timp ce ramasese blocata peste mine, vaginul contractat rigid in jurul penisului meu, rupandu-i toate legaturile spirituale si asimilandu-le odata cu propria ei esenta vie, in timp ce sucurile sexuale, elimiante aproape instantaneu la prima atingere, alunecau asemeni unei gheti topite pe corpul meu astral. Imi mai amintesc ca trupul paru sa se destrame, iar capul i-a cazut pe spate, cu gura deschisa, eliminand o suflare, un ultim suprem efort, apoi dandu-i drumul in iarba inalta si, intr-o clipita, revenind in propriul meu trup.
Despre acea noapte nu imi mai amintesc multe. Franturi despre batranul vrajitor Tristan, fetele tacute, a caror ochi pareau sa nu clipeasca, si felul in care-mi imbaiara trupul in fantana din pestera. Hainele subtiri pe care mi le facusera cadou si vinul dulce ce se scurgea pe gat, spaland gustul putred de pamant si rame. Am dormit atunci cat pentru un alt an, cat pentru a uita tot ceea ce nu meritasem, dezmierdat de flori parfumate, ierburi si asternuturile din lana moale.
In noptile ce au urmat am invatat despre mine, despre societatea necunoscuta decat unui grup restrans, ce traia in imprejurimile Petruslavului. Din ceea ce binevoitorul vrajitor mi-a povestit, cetatea fusese construita demult, cu mult inainte ca oamenii de la campie sa-si indrepte atentia spre tinutul benefic viilor si sa se stabileasca aici. Vrajitorii Tristan erau un trib restrans, alesi din anumiti oameni nascuti in zile prolifice ale anului, in nopti cu luna noua. Ei cunosteau tainele naturii, vietii si mortii, traind o viata asceta si intalnindu-se doar cu ocazii speciale, asemeni renasterii mele. Am aflat atunci ca noua mea natura se datora neimplinirii, faptului ca murisem prea tanar si necunoscand lucruri ce-mi fusesera destinate din nastere. Astfel, batranul vrajitor mi-a spus de Iele, fetele ce ii serveau pe Tristan si diferenta dintre aceste tamaduitoare si vrajitoarele pagane din cetate. Desi vrajitorii nu declarasera un razboi acestor femei de o rautate crunta, le dominau prin propria natura si legile cunoscute doar lor. Strigoii, fantomele, spir... |
