Prietena mea, o corporatistă micuță, pe care cu greu o remarci imediat.
Ne-am cunoscut aici (pe net), în urmă cu ceva vreme, mi-a cerut de curând să mă apuc de scris.
Când ne-am întâlnit prima data, într-o parcare de Mall, de-abia se zărea printre mașinile de acolo. Sunt un tip înalt bine, dar am văzut-o doar când a apărut lângă mine, mă uitam exasperat printre SUV-urile parcate, nu vedeai nimic de ele.
- Eu sunt Lia, și tu trebuie să fi Vali. Își dăduse seama după bicicleta uriașă cu care venisem, știa cu ce vin, am una de teren mai apropiată de marimea mea ca celelalte. Un fel de suv al bicicletelor.
Merg cu ea, și se oprește în dreptul unei mașini mari, de teren, deschide portbagajul. Rămân contrariat, știa că vin călare, mă așteptam că stă aproape și ne vedem în zona ei deci.
- Doar nu credeai că o să merg pe jos? zice râzând, și îmi face semn cu capul să bag bicicleta înăuntru.
Nene, mașina ei era scumpă, nu mă pricepeam la mașini dar se vedea clar, cum să bag bicicleta mea înăuntru, o face varză cu roțile.
Și cum mă uitam eu așa, aruncă din mână un pahar de cafea, pe tapițeria mașinii! am rămas blocat!
- Să închizi portbagajul înainte să te urci, mă duc să pornesc mașina. Aveam un gol în stomac de la ce făcuse, dar mă adun, bag repede bicicleta, închid, și vin in față, mă urc.
- E doar o mașină, zice. Nu contează. Golul din stomac se mărea pe măsură ce vorbea.
A spus că "e o tipă de pe la birouri", "nimic important", când ne-am spus în mare ce facem. Eu mă lăudasem cu construcțiile, că adun ceva bănișori față de fabrici sau ateliere, se plătește mai bine. Știa că lucrez în muncă fizică.
Firește că nu mă amestec cu persoane peste nivelul meu, nici n-am cum, nici nu doresc, tocmai din cauză de goluri în stomac. Dar eram deja la ea în mașină, nu mai aveam ce să zic. Probabil că eram alb la față când realizam ce am făcut.
Mă duce la ea acasă, un apartament mic într-un bloc normal. Îmi mai vine inima la loc.
- Astăzi o să ne cunoaștem, Vali. Întâi, vreau să te văd fără tricou, spune ea cu entuziasm, dă-l jos te rog.
Îl dau, și îmi misc puțin mușchii, îi las să se vadă, sunt frumoși. Să lucrezi în construcții are și avantaje. Mă rotesc încet pe loc odată cu flexiunile, să mă arăt.
Se uită super încântata la mine și spune pe același ton, acum și pantalonii. De data asta m-a prins, nu mă simt la fel de confortabil, vreau să zic, trebuia să apar în mod neanticipat de mine, gol, în fața unei doamne, care nu mă cunoaște, sunt chestii la care ești atent, ca bărbat.
Nu-mi era rusine de mine, îmi era rușine de tabuul social pe care îl incălcam, și cum continua să mă privească cu același entuziasm, aleg să-mi fie rusine mie decât să o dezamăgesc pe ea, și o fac. Îmi las pantalonii să cadă, și să apar, în toată erecția, în fața ei, o doamnă după toate semnele, ajutată și de ținuta de birou pe care o avea, fustă, cămașă. Mă treceau ceva transpirații.
- Nu mă dezbrac des, îmi spune ea, și culege de jos hainele mele. Și acum nu e momentul oricum, o să primim musafiri.
Am crezut că nu aud bine, și oricum n-am înțeles nimic. Cum îmi întorsese spatele să ducă hainele undeva, mă simt mai confortabil gol, și o urmez prin casă. Dar sună soneria.
La ea vin trei prietene, pe care le evit în ultimul moment, ascunzându-mă după o perdea. Ele se salută, se sărută și încep să-și vorbească. Era evident că sunt dupa perdea, dar nu se vedea și cum. Nu mă bagă în seamă și se pun la masa din mijlocul camerei. Încerc și eu să simulez normalitatea, făcându-mă că mă uit pe geam.
- Vali, ești bun să vi de la geam, te rog? A venit cineva la noi.
Scot capul doar, era clar că nu am cum să ies.
-Vali, de cât timp ești cu mine?, întrebă ea pe un ton familial. E în regulă, sunt prietene, ieși afară.
Sigur că nu eram cu ea de mult timp, doar ce ne-am întâlnit, dar nu o puteam face de râs dacă a zis așa. Îmi înfrunt tabuurile și ies.
Cele trei mă priveau neutru, un muschi nu li se clintea pe față. Le salut, zic sărut mâna. Și prima dintre ele, ce-a mai apropiată, mi-o întinde.
Când spui unei femei că-i săruți mâna, nu te referi că o și faci, dar mâna întinsă nu o poți refuza. Le sărut mâinile pe rând, timp în care ticălosul de băiețel se face nesimțit de mare, nu era de ajuns că situația era foarte stânjenitoare și așa.
- Adu te rog cutiile pe care fetele le-au adus la noi, sunt în hol. Mulțumesc.
Mă duc după cutii, vreo 12 cutii de pantofi, fiecare a adus 4 văd. "Fetele" erau doamne la fel de serioase și bine îmbrăcate ca Lia, ce dracu căutam eu aici, băiat sărac, printre patru corporatiste cu bani, pe care nu le cunosc, eu dezbrăcat, cu bicicleta luată, culmea și aducându-le pantofii?
Firește că am fost rugat frumos sa fiu un domn și să le ajut să-i probeze. Dacă fiecare din cele patru probează o singură pereche, 4 x 12 perechi, egal 48 de dăți în care m-am pus în genunchi în fața lor, așa gol cum eram, să le pun perechile la picioare.
Dar au probat mai mult decât o singură pereche fiecare, căci la un moment dat am renunțat să mai mă ridic din genunchi, mergeam de la una la alta așa, pe jos. Când am terminat, aveam genunchii roșii.
Foarte atentă, Lia a dorit să inspecteze atent genunchii mei, și să dezbată chestiunea cu celelalte, astfel încât la un moment dat toate patru erau aplecate de mijloc spre genunchii mei, având capul și ochii fix în linie cu erecția mea, despre care dădeau impresia că nu o observă.
Mă simțeam teribil de stanjenit să aibă fețele așa aproape de el, și mă dau încet încet înapoi, până mă lipesc de un dulap. Atunci a fost momentul când au decis că roșeața din genunchi trebuie atinsă cu degetul, spre a stabili dacă e superficială sau trebuie luată mai în serios.
Și fiecare începe să pună mâna, să dea din mâini, și să gesticuleze spre mine, care nu aveam unde să mai mă retrag. Dacă și-ar fi atins mâna din greșeală vreuna dintre ele (de sexul meu), sau mai rău, fața, căci toate vorbeau în același timp și se înghesuiau neatent aplecate acolo, aș fi murit pe loc de rușine.
Nu mă ajuta nici că luase poziție orizontală, și fiind destul de lung, era în calea lor. Aș fi vrut să-l pot ține ridicat cu mâna, dar ar fi fost vulgar, trebuia să mă împac cu riscul permanent al rușinii fatale.
După ce mi-au dat pace, am devenit mai obișnuit cu ele, eram mai în regulă, dar mă simțeam stânjenit, ele erau îmbrăcate profesional iar eu ca ieșit din baie.
Era momentul sa ne luăm la revedere, căci dădeau semne de plecare. Cum erau toate niște doamne stilate, îmi închipuiam că îmi vor întinde mâna și la plecare, și încercam să fiu atent la toate trei, să nu comit nepolitețea de a rata momentul.
Lia mă observă și îmi spune:
- Vali, prietenele mele mi-au lăsat cadou toate aceste cutii de pantofi minunați, se cuvine mai mult decât să le săruți mâna.
Simțindu-mă inferiorior față de doamne, nu găsesc altceva de cuviință în momentul respectiv decât să mă pun în genunchi și să le sărut picioarele. Asta mi-a trecut prin cap, stătusem în genunchi înaintea lor o jumătate de zi, mă văzuseră dezbrăcat ele fiind îmbrăcate elegat, altceva nu am găsit adecvat. Realizez că momentul a fost puțin impropriu pentru ele, dar odată pus în genunchi, mi-au întins piciorul și nu au spus nimic.
Ușa în urma lor s-a închis cu o idee mai tare decât normalul. Poate a fost curent. Lia s-a așezat pe un fotoliu și nu-mi spune nimic. Aștept, în picioare, realizez că am făcut o gafă. Poate trebuia să le fi spus mulțumesc? Să le îmbrățișez? Presupun că ar fi fost mai puțin ciudat social, decât să fac ce făcusem.
- De ce le-ai sărutat picioarele, Vali, vreau să spun, mie nici mâinile nu mi le-ai atins? Avea dreptate, am plecat de la Mall pe fugă, în mod normal i-aș fi pupat mâna la prima întâlnire, de fapt prima întâlnire sau în general.
Părea dezamăgită. Ah, dacă nu mi s-ar fi părut mie prea ieftin să le zic un simplu mulțumesc, nu aș fi avut acum situația aceasta. Mă surescitase toată scena, mai ales că erau peste liga mea cu mult. Mă simțeam vinovat rău. Ea a fost fată atât de drăguță încât și-a murdărit mașina doar ca să am curaj să bag bicicleta înăuntru, și eu așa fac?
Dacă atunci când veneam, eram alb la față realizând cu cine mă amestec, acum eram și mai alb la față căci realizam că i-am greșit așa repede, și asta după ce ea a fost supe... |
