“A fost odata ca niciodata”….Parca asa incep toate povestile. Si se termina cu “Au trait fericiti pana la adanci batraneti.”
Asa trebuia sa fie si povestea mea….pana in urma cu doua saptamani, cand s-a terminat prin plecarea lui. M-a parasit, dupa 5 ani de zile, cu planuri de nunta….a plecat cu o alta fata, o colega de serviciu de a lui.
In urma cu doua saptamani am aflat ca in viata lui mai exista cineva. Au urmat zile de incertitudine, zile in care el imi spunea ca ma iubeste si ca vrea sa ramana cu mine, ca ne vom casatori asa cum am stabilit, zile in care nu stiam ca o furtuna teribila e pe cale sa se dezlantuiasca. Si apoi, intr-o zi mi-a spus senin ca nu stie ce sa faca, ca ar ramane cu mine, dar si ca s-ar desparti. Intr-un final a ales sa plece…pentru ca…avea nevoie de liniste. Am aflat de fapt ca s-a mutat direct la ea, ca doarme cu ea, ca….
Din clipa aceea nu mai am liniste. Nu mai pot sa dorm, sa mananc, mi e dor de el si simt ca nu pot sa respir fara el.
Nu inteleg, nu pot sa inteleg cum….dupa 5 ani, dupa planuri de nunta….cum a putut asa de usor sa treaca de la mine la ea? Cum poate dormi cu ea, cum poate sa nu se gandeasca la mine?
Ma doare sufletul…ce a mai ramas din el!
Stiu ca este cu ea zi si noapte, in continuu, de aproape doua saptamani. Simt ca numai am control asupra mea, incep sa tremur si am o stare de agitatie cu care ma culc si cu care ma trezesc pentru ca sunt singura in patul nostru mare… E greu.....si totul in casa are amprenta lui.
Poate sunt nebuna, dar inima mea tot pe el il vrea alaturi pentru tot restul vietii...
Cand l-am intalnit prima oara am avut fluturi in stomac. In acelasi an in decembrie mi-a murit tatal...si am considerat ca Dumnezeu l-a luat pe tata dar mi l-a dat pe el. Si chiar seamana cu tata la cum conduce, la faptul ca se pricepe la orice.
El a fost primul si singurul in viata mea. Ah, si acum imi aduc aminte prima noapte impreuna, atingerile timide si stangace, teama si tulburarea pe care le-am simtit cand m-a dezbracat pentru prima oara. Rusinea cand l-am vazut cum ma priveste atunci cand am ramas goala in fata lui. Emotiile cand mana lui mi-a mangaiat sanii, cand buzele lui mi-au atins pielea. Noptile petrecute facand dragoste...
O noua zi. Si dimineata imi trebuie ceva timp sa imi dau seama ca nu mai e deloc langa mine... Ma ridic cu greu din pat si ma pregatesc sa plec la serviciu. Inca o zi in care ma voi tari ca o rama, in care imi voi face treaba fara nici un chef. Ziua trece lent, cu mult de lucru… Ce bine! Reusesc pentru moment sa uit. Dar vine ora 18 si trebuie sa plec acasa. O iau agale, fara nici un chef spre blocul unde stau. Si la un semafor il vad…cu ea…se tin de mana si rad…Par asa de fericiti. Iar eu sunt asa de trista. O durere cumplita simt cum imi cuprinde pieptul si ma ardeeee!!!!
Semaforul se face verde si incep sa traversez. De partea celalalta a strazii traverseaza si ei. Inca nu m-a vazut….Merg incet, cu ochii spre el, rugandu-ma sa ridice ochii de la ea si sa ma vada. Imi e de ajuns o privire…atat… Si deodata el ma vede. Citesc pe chipul lui si uimire si ingrijorare. Ii este probabil teama sa nu fac vreo scena. E pentru prima oara cand o vad…pe cealalta, nu stiam cum arata, nu stiam cine este. Imi pusesem mii de intrebari despre ea, despre cum arata, despre cum este, despre ce are ea si nu am avut eu.
Si daca ar fi fost de o mie de ori mai frumoasa sau mai inteligenta sau mai bogata….tot nu as fi inteles de ce? Ce are ea si eu nu? Ce are in plus? Ce? Caut un motiv, desi de cele mai multe ori nu exista.
Nu primisem de la el nici o explicatie. Nici macar un de ce? Acel de ce atat de obsedant, atat de cusut cu ata alba, atat de mincinos, dar atat de satisfacator pentru orgoliu. Orgoliu??? Mai aveam eu orgoliu? Cand in clipa aceea as fi facut orice ca sa se intoarca la mine.
Trec pe langa ei, privindu-l. Si el la randul lui ma priveste. Inima mi se strange cat un purice. Si durerea din piept e din ce in ce mai intensa, mai cumplita. Trec de ei si inchid ochii pentru cateva secunde, si in mod inevitabil lacrimile imi aluneca pe obraz. Ajung pe celalalt trotuar si intorc capul sa-l mai vad odata…fericit. Si pentru o secunda el intoarce capul, uitandu-se dupa mine.
Grabesc pasul spre casa. Si odata intrata in casa ma las prada suferintei cumplite care ma chinuie…Lacrimi fara sir…plang mult, noaptea adorm plangand.
A doua zi, spre seara, imi suna telefonul. E el. Simt cum incep sa tremur si o stare de agitatie pune stapanire pe mine. Stau un pic, trag aer in piept si raspund.
- Ce faci? ma intreaba el pe un ton vesel.
- Bine, spun eu.
- Stii, ma gandeam…poate ne vedem. Pot sa trec pe la tine?
Am ramas muta de uimire, o speranta infima si-a facut loc in sufletul meu. I-am raspuns ca da. Si am ramas incremenita pe canapea, asteptandu-l. Jumatate de ora mai tarziu auzeam cheia in usa. Inca mai avea cheia de la apartamentul meu, inca mai avea haine la mine. Plecase doar cu cateva lucruri. Trecusera doua saptamani de cand plecase, fara sa se uite in urma lui. Iar eu tot sperasem ca se va intoarce.
Am ramas nemiscata, in mijlocul camerei, privindu-l….Ce dor cumplit de el, de sarutarile lui, de mangaierile lui…Nu vroiam decat sa ma stranga in brate, sa ma mangaie….asa cum o facea inainte, asa cum numai el stia.
Si a fost de ajuns un sarut…care sa... |
