|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | Cealalta (3) | Autor : Anais19 - 2011-07-06
Citita de 3682 ori - Nota 7.48 (31 voturi) | | | Durerea din suflet e tot acolo..... si inca mai adorm plangand. Doar ca in ultima vreme ma simt ca si cum as trai intr-un vis, parca nu mi s-ar fi intamplat mie.
E sambata. Inca o zi in care trebuie sa gasesc orice de facut ca sa-mi tin mintea ocupata. La radio o melodie trista imi aduce aminte de suferinta mea:
“Intr-o zi ne vom vedea
Si in privirea mea vei fi ca un strain
Vei stii ca nu mai sunt a ta.
Intr-o zi tu vei afla ca sunt cu-altcineva
Atunci va fi tarziu
Langa tine totul e pustiu.”
Cat imi doresc si eu sa vina o zi cand voi putea trece pe langa el ca si cum ar fi un strain. Si in timp ce gandurile mele zboara spre el, telefonul suna si ma trezeste din reveria care-mi otraveste sufletul.
- Alo…Ce faci fata?
- Nu prea bine…Dar tu cand te-ai intors?
- Ieri seara….De ce nu esti bine?
- Uite m-am despartit de….
- Serios?! …Hai nu vii pe la mine? Mai stam si noi de vorba, ca nu ne-am vazut de un car de ani.
Accept, bucuroasa sa ies din casa si povestesc cuiva calvarul prin care trec.
E prietena mea, Oana, colega mea de banca din liceu. Cand a plecat la facultate in alt oras am pierdut legatura, apoi s-a intors in Bucuresti pentru o vreme si a plecat din nou cu munca. O tinea numai in delegatii si detasari…si cu toate astea, de fiecare data cand ne vedeam era ca si cum intre noi nu intervenise niciodata distanta. Aveam in ea aceiasi incredere de a-i povesti tot. Adevarul e ca intoarcerea ei venise ca o mana de ajutor divin, exact cand simteam ca am mai mare nevoie de sprijin si intelegere.
Si cand am terminat sa-i povestesc m-am simtit cu adevarat usurata.
- Fata, scuza-am ca-ti zic, dar esti o mare proasta…cum sa te mai vezi cu el…dupa ce ti-a facut? Sa-l mai primesti la tine? Pai eu ii strangeam toate hainele in saci si il chemam sa si le ia chiar a doua zi. Ce nesimtit!!!! Si tu suferi dupa el….pe bune…daca ai minte!
- Stiu…stiu….Dar ce pot sa fac?
- Sa schimbi yala in primul rand. Sa nu-i mai raspunzi la telefon. Sa iesi in oras…orice…sunt atatea lucruri de facut! ….Deci, eu inca nu pot sa cred…v-ati despartit de aproape un an si tu tot te mai vezi cu el, pe ascuns….Nu te inteleg….pur si simplu nu te inteleg. Nu vreau sa par rea…dar ai gresit enorm…in primul rand fata de tine…nu ai facut decat sa-ti prelungesti agonia. In loc sa pui punct, tu ai lalait-o asa….Pe bune, zici ca esti sadica. Doar nu credeai ca se mai intoarce? Ah, daca imi pica mie in mana ….ce panarama faceam cu el….Stii ce mi se pare cel mai strigator la cer….mai rau decat faptul ca te-a inselat si ca a plecat la aia…a fost faptul ca nu a plecat cu totul dintr-o data…a asteptat sa vada cum ii merge si ti-a tot dat sperante degeaba….ce las…nu stiu cum mai poti vrea langa tine un om asa?!
Cuvintele ei le mai auzisem, nu pentru mine, ci intr-o alta discutie…atunci imi trecusera pe langa ureche. Nici nu le luasem in seama, era discutia altor fete…dar acum…era ca un dus cu apa rece…parca ma trezeam la realitate. Incet, dar sigur. Era pentru prima data cand constientizam ca el nu avea sa se mai intoarca la mine, ca ma mintise, ca se jucase cu sentimentele mele si ca toate sperantele mele erau doar in inchipuirea mea…si totusi, parca nu-mi venea sa cred.
In seara aceea am iesit cu ea in oras. A tras de mine si a insistat pana m-a convins. Cand am plecat de acasa aveam asa un sentiment de indoiala, parca vroiam sa ies, dar parca si vroiam sa ma intorc inapoi acasa. Greu a fost pana m-am intalnit cu ea si cu sora ei. De acolo mai departe m-am lasat pe mainile lor, imi era imposibil sa ma impotrivesc. Si in curand buna lor dispozitie m-a molipsit. In scurt timp radeam din nou, si inca din toata inima de vorbele lor. Si in timp ce ne indreptam spre centrul orasului, Elena, sora prietenei mele imi povestea ca si ea trecuse printr-o faza oarecum asemanatoare, cu aceiasi scuza patetica “de nevoie de liniste”.
- Si fostul meu a zis acelasi lucru, ca e linistit. Bine, eu nu-l intrebasem. M-am intalnit cu el sa-mi dea ceva ce ramasese la el si a zis sa mai stau sa fumez o tigara cu el si am stat 5 minute. Si discutia a fost gen – “El: ce mai faci?”... “Eu: bine”….”El: ma crezi ca sunt mai linistit acum” (cu o voce pisicoasa) si bla bla. Eu, in gandul meu eram: whatever. “Iar el: tu ce mai faci? Esti bine?” “Eu: da.” Numai raspunsuri scurte, fara nici un pic de detaliu legat de viata mea. La un moment dat m-am enervat ca tot zicea ca ii e bine, ca vroia sa fim prieteni si am inceput sa ridic tonul: “Frate ma lasi, nu ma intereseaza. Bravo tie! Daca din cauza mea nu erai linistit, esti un idiot. Hai pa, ca ma enervezi!” si cam asa s-a terminat discutia. Cum sa fiu prietena cu un om care mi-a facut rau si pentru care nu mai aveam pic de respect. Iar la vreo cateva luni m-a sunat si mai avea un pic sa planga ca nu stiu ce i-a facut aia si eu: "Nu ma intereseaza. Pa."
- Mergem in “El grande comandante”? a intrebat prietena mea dupa ce sor-sa a terminat de povestit.
- Unde? intreb si eu mirata, care nu stiam pe unde este.
- Pe ce planta traiesti soro? De cand n-ai mai iesit? au zis amandoua uimite, uitandu-se la mine.
- Chiar vreti sa va raspund la intrebare?
Intr-un final, dupa alte glume si rasete, am ajuns. Am intrat privind curioasa in jurul meu, am coborat cu atentie scarile, urmandu-le pe cele doua. Si pe masura ce coboram scarile un sentiment ciudat de neastampar ma cuprindea, odata cu muzica din ce in ce mai tare pe care incepeam sa o simt pulsand in capul pieptului. Era o senzatie atat de placuta, demult uitata. Avansam incet, strecurandu-ma printre oameni si incercand sa nu ma pierd de ele. Atenta sa nu le pierd din vedere, abia am observat ca am coborat un alt rand de scari. Incepusem sa ma intreb daca mai exista si alte nivele. Dar nu. Aici ne-am oprit. M-am uitat in jurul meu. Era mai putina lumea decat la etajul anterior, dar si aici era destul de plin.
Eram uimita de tot, de muzica, de multime….ma simteam ca un pui abia iesit din gaoace, care de abia cunoaste lumea. Si totusi mai fusesem in cluburi, cu el, dar parca pana atunci nu ascultasem muzica si nu ma lasasem antrenata de dorinta de a dansa. Tot timpul statusem langa el, lipita de un scaun. Si acum, dintr-o data descopeream cat de bine ma simteam dansand. Dar si mai uimita am ramas cand surprindeam privirile barbatilor asupra mea. Unele pe furis, altele directe si neobrazate. Era incredibil, simteam ca renasc, ca ma regasesc, ca sunt din nou “eu”. Era aproape de miezul noptii si dintre toate privirile pe care le intalnisem acolo, o privire era parca mai insistenta decat ale altora, mai curioasa. O intalneam din ce in ce mai des. Si de cele mai multe ori imi plecam privirea sau sa intorceam capul in alta parte, incercand sa evit acei ochi si de fiecare data imi cauta iarasi privirea. Pana intr-un moment cand am decis sa-l privesc in ochi. Ce putea sa mi se intample? Sa ma manance? Nu, sa se apropie de mine.
“Da, chiar spre mine vine!” mi-am spus emotionata in gand.
Zambea. I-am zambit si eu la randul meu. Si cand a ajuns langa mine s-a apropiat de urechea mea si ce mi-a zis m-a lasat fara cuvinte pret de cateva secunde.
- Buna! Stiu ca risc o palma sau poate mai multe, dar…nu-mi place sa umblu cu ocolisuri. Am facut un pariu cu prietenii mei ca o sa-mi spui numele tau si o sa imi dai un sarut. Stiu ca e pueril…dar, nu m-am putut abtine.
Am ramas perplexa si nu-mi venea sa-mi cred urechilor.
- Si ce-ti iese daca o sa castigi pariul? am intrebat eu dezmeticindu-ma.
- Glorie eterna si o posibila intalnire cu tine?!
- Oh, da, am spus eu izbucnind in ras. Iulia, imi pare bine, am spus eu intinzandu-i mana.
N-am mai apucat sa zic altceva pentru ca m-a sarutat. I-am simtit caldura buzelor atat de placut si am simtit cum totul se invarte cu mine. Prea uimita ca sa-i raspund la sarut, m-am lasat cotropita de limba si buzele lui. Si un ciudat fior mi-a traversat corpul.
- Radu, imi pare bine, a raspuns zambind. Si un numar de telefon imi dai?
- Asta face parte tot din pariu? am intrebat eu zambind.
- Nu, e bonus!
Eram pe punctul de a-i da numarul de telefon, cand prietena mea si cu sora ei au venit spre noi cu 3 shoot-uri de tequila.
- Hai, da-l pe gat…tot odata!
- La multi ani, fata! mi-au zis si ea si sor-sa.
- Mersi, am spus eu strambandu-ma dupa gura de tarie.
Simteam ca imi ia gatul foc. Apoi stomacul. Era ca si cum inghitisem un bolovan imens. Ca si cum as fi fost un dragon care se pregatea sa scuipe flacari.
- E ziua ta? La multi ani! mi-a zis si Radu. Ce ti-as putea face eu cadou?!
- O exorcizare, a spus Oana, prietena mea.
- Poftim?! am exclamat eu, inrosindu-ma toata.
- Vrei sa zici ca nu ai avea nevoie?
- Pai eu ma ofer cu cea mai mare placere, ramane sa fie si ea de acord, a spus Radu, zambind amabil.
- Nu le lua in seama, am spus eu cand fetele s-au indepartat sa duca paharele inapoi la bar.
- Nu?! a spus el prefacandu-se dezamagit. Pacat, pentru ca eu chiar ma pricep la exorcizari de genul asta.
- Da? am spus eu ridicand din spranceana si facand pe surprinsa. Am sa tin minte asta.
O ora mai tarziu a urmat o noua runda de shoot-uri, de data asta din partea lui. Si de data asta am simtit alcool cum imi arde gatul si aluneca greu in stomac. Clar, nu eram genul de om pentru asa ceva.
- Sa stii ca daca incerci sa ma imbeti…esti pe drumul cel bun, i-am spus lui Radu.
Cateva minute mai tarziu simteam cum se invarte pamantul cu mine si cum ma sufoc. L-a... |
 |
|
|
|
|
|
|
