(Andrei in vizita5)
Punctul culminant acum a trecut. Nu ramane decat sa las destinul sa-si urmeze cursul firesc, asa cum l-au trasat cuvintele despartirii noastre. Molesita inca in bratele lui, ii simt repsiratia grea, profunda. Doarme si pare cufundat in fantezia lui, imi impregneaza in piele aura protectiei unui om bun. Incerc sa ma mai bucur de sentimentul cald, placut, al sigurantei stransorii sale.
Si ce as putea face pentru a ma impotrivi?! Trupul mi-e inert, mormantal de rece in toiul lui august, secatuit de vlaga, de lacrimi. Tin ochii strans inchisi, desi ei ma ustura ca niciodata, sunt rosii, umflati sub pleoapele ce n-au cunoscut asemenea tristete.
Nu am glas, nici intentie de a scoate vreun sunet. E mai simplu asa. Castig timp dormind. Timp de a-mi intari hotararea, pentru ca el sa nu constientizeze incertitudinea. Somnul evita confruntarea, pentru care acum nu ma gasesc destul de puternica a-i face fata.
Gandurile ma poarta departe, pe aripile sperantei.
Incerc sa gandesc o alta solutie, dar nici una care sa ne uneasca in iubire dupa ceea ce-mi pare o clipa de ratacire, care a schimbat cursul vietii a doi oameni care se gasisera. Culltivandu-mi Yang-ul ,nu aveam acum de gand sa il pierd - totusi situatia ma condamna sa-i dau avantul de-a zbura departe de mine - si asta de bunavoie! Ce durere mai mare? Lacrimi nu mai am, dar stropitoarea sufletului meu este nesecata.
Parca fiecare celula inceteaza foarte lent si dureros sa-si indeplineasca functiile vitale. Paradoxal, as rade daca m-as simti in stare: metabolismul meu pare a apune dupa trimful apoteotic prin care a trecut azi-noapte. Si chiar as vrea sa fie asa. Toate visurile pe care le-aveam palesc in fata realitatii ce-mi frange aripile. Ma trezesc pentru ultima data in bratele omului minunat pe care-l iubesc, si as da orice in schimbul orpirii limbilor orologoiului cu 12 ceasuri in urma.
Gata! S-a sfarsit. Vreau sa ma ridic, sa ma rup de el, dar nu mai am puterea necesara, lanturile gandurilor mele ma tintuiesc in loc. Parca si apa datatoare de viata mi s-a evaporat in trup; folosita in intensele procese metabolice ale evenimentelor trecute, rezerva nu-i fusese innoita.
Ma desprind totusi pe nesimtite, ma dor membrele-n miscare, pleoapele ce lasa lumina difuza sa intre. Ridic un cearsaf de pe podea, pentru a-l infasura in jurul trupului. Caut drumul spre baie si umplu cada pentru o alta curatire purificatoare. Estimez ca vor mai fi multe ca aceasta, dar odaile goale si reci vor amplifica de-acum canonul.
El nu va mai dormi linistit in camera alaturata, in amvonul iubirii noastre desavarsite. Rauri de iubire ma inunda : pentru tot ce este el ca om merita o dragoste profunda. Simt ca nu voi mai gasi niciodata acea perfecta contopire de calitati si defecte care ma fac sa tin din ce in ce mai mult la el. Nu gasesc cuvinte mai frumoase a-i spune cat mi-e de drag.
In oglinda in care-mi privesc buclele rebele si lungi (pe care le strang intr-o coada lejera) vad crampeie din istoria a doi oameni fericiti. Fericiti ca s-au avut , bucurandu-se de fiece clipa pe care au avut ocazia s-o savureze impreuna. Il iubesc, iar el stie asta si ma protejeaza. Ma-nfior de fiecare data cand pielea lui Robert o-ntalneste pe a mea, dar acum parca infloresc, ei s-au transformat in unde calde, placute, iubirea s-a maturizat si s-a schimbat odata ce noi am crescut impreuna si ne-am influentat reciproc.
Cu mainile in par, simt cearsaful alunecandu-mi pe coapse, lasand vederii carnea alba si frageda, de obicei ascunsa pudic. Nu ma mai deranjeaza, pentru ca de-acum voiam deja sa intru in apa. Fiori ma pironesc in loc si ma-nbujorez. Andrei e in prag, tintindu-mi privirea. Cu Robert in casa, nu am incuiat niciodata baia si am uitat complet ca Andrei era posibil sa fi ramas peste noapte:
- Morning, sun shine! Diafana sirena imi trezeste simturile dis-de-dimineata....
El isi sustinu vorbele cu pernuta moale a aratatorului, conturandu-mi fin bratul contorsionat din par, exteriorul sanului drept si al coapsei. Incerc sa ma-mpotrivesc, desi ridicolul situatiei si poza umilitoare in care ma gaseam nu-mi vin in ajutor.
El contureaza acum ca un sculptor foarte pasionat de arta, atent cu munca lui, rozeta din jurul sanului drept si zambeste angelic. Ma calmez, deoarece nu-i vad vreun gand ascuns in privirea intunecata, dar atat de blajina. Gandesc rece toate astea, dar bunatatea si iubirea casta care s-a maturizat in ani, adoratia cu care ma priveste, ma ajuta sa ma intaresc. Sa imi doresc nevinovat sa ma stranga in brate, uniti acum de nenorocirea care mi-a schimbat viata.
Buzele parca-i sunt capsune parguite, putin deschise cand depune un sarut calm pe puful din dosul lobului urechii. Parfumul lui Robert mi se impregnase in carne, strigandu-si stapanul. Marmoreean inger al decaderii mele, re... |
