Nu stia ce se petrece cu ea. Poate era obosita si nedormita. Adesea scria despre ea ca si cand ar descrie intamplarile unei prietene. Se detasa de ea insasi si desi putea sa se analizeze lucid, corect, critic, elocvent... i se parea ca se pierde in fel si fel de moduri. Pe zi ce trece, facea alegeri proaste. Pe zi ce trece, se pedepsea, desi nu-si gasea greselile pentru care o facea.
Acum sta trantita pe podea, in camera goala, iar in jurul ei sunt numai clepsidre sparte, in care timpul n-a mai incaput. O fantezie tocmai i se contureaza in fata ochilor… dar nu. Nu!!! „Mai bine ma abtin!”, gandi ea. Cu toate ca uraste sa-si limiteze dorintele. Uraste sa spuna nu, cand de fapt ar urla in gura mare da.
Hmmm… si totusi… Ba da! O sa se duca. A chemat-o… si o va avea! „Dar nu stie ca o sa ma aibă… in felul meu! J Si nu asa cum si-ar fi dorit el!”, isi spuse ea in sinea ei.
Nu se vazusera de o saptamana, se certasera dintr-o banalitate, iar aseara a sunat-o sa-i spuna ca in seara aceasta seful lui da o mare petrecere in urma ultimului contract incheiat cu o mare firma de publicitate. I-a spus ca vrea sa mearga cu el, sa-l insoteasca. Insa n-a fost de acord sa vina sa o ia de acasa si sa mearga impreuna. I-a spus ca se vor vedea acolo, sa mearga la petrecere si sa o astepte, ca va veni. Totul era premeditat in mintea ei, din momentul in care a auzit invitatia… Pur si simplu imediat ce l-a auzit i-a inflorit aceasta fantezie razbunatoare in gandurile ei necurate.
Astazi a deschis ochii animata. De cand s-a trezit a tot incercat sa-si faca planuri, sa-si puna detaliile la punct, sa-si stabileasca rolul si sa-si repete replicile. Dar nu-i iesea niciodata de doua ori la fel! J Si atunci a decis sa lase sa se intample totul spontan, ca in fond… asa e cel mai bine. „Voi premedita doar momentul, tresarirea, intrebarea de pe chipul lui. Mai departe… vedem ce se intampla.”, gandi ea.
Numele ei era Ariadna Constantinovici. Era jumatate grecoaica, jumatate rusoaica. O tipa nu prea sigura pe ea, dar intotdeauna sigura pe instinctele ei. Cu destula experienta de viata incat sa regizeze perfect o razbunare ca-n filme. Era bruneta, cu parul lung, ochii de culoarea cafelei negre si zambetul imbracat intr-o mie de fatete.
El, barbatul de care se indragostise cum nu mai fusese niciodata – Richard Parker, un tip distins si elegant in purtare, dar sub mantaua caruia se ascundeau multe secrete.
Se inserase deja si se pregatea sa plece. Isi lua rochia aceea lunga pana in pamant, neagra, cu spatele gol pana la fese… completa tinuta cu un parfum apetisant, isi lua aerul afrodiziac si… iesi grabita pe usa. Probabil el era deja acolo, asteptand-o. S-a urcat in masina si in doar o jumatate de ora era la locul mult asteptat.
Nu era o persoana rea, dar tocmai pentru ca-l iubea la nebunie, vroia sa se razbune. Evident, ceea ce avea sa faca era ceva copilaresc, doar ca ea nu realiza, fiind orbita de ideea de razbunare.
Intra in vila enorma ce parea ca nu are sfarsit, deschise usile salonului principal si… isi lovi privirea de o petrecere mult mai stufoasa decat isi inchipuise. Dar asta n-o deranja catusi de putin. Isi facut aparitia ca o felina, cautandu-l cu privirea, dar inainte sa-l vada ea, o vazu el. Se strecura prin multimea de oameni si cand ajunse in dreptul ei, ii spuse:
„Ariadna, esti atat de frumoasa in seara asta! Imi pare bine ca ai venit!”.
Ea, cu rolul bine infipt in minte, ii raspunse foarte mirata:
„Dar… domnule… cu siguranta ma confundati cu altcineva! Va rog sa-mi permiteti sa trec…!”
Si oricat ar fi crezut el ca e doar o gluma, incet, incet… s-a pierdut de realitate. Nu mai intelegea nimic. Nu stia ca ea se aranjase mai mult ca niciodata, ca se imbracase cu cea mai frumoasa rochie din garderoba ei… toate astea doar pentru a o dori si mai mult… fara s-o poata avea!
Si totusi nu-i dadea pace, in ciuda insistentelor ei. O urmarea cum se strecura ca o umbra prin multime, adulmecandu-i parfumul.
„Ah… i-as face multe, sa-l scot din amorteala specifica barbatului tipic…! Dar nu… trebuie sa ma abtin!”, isi spuse in sinea ei. „Vreau sa-l fac sa ma venereze pentru cat de indiferenta poti fi, pentru cat de rece pot sta langa el!”. Si continua sa-l amageasca toata noaptea intr-o lume nebuna, distorsionata intentionat. Dar nici el nu renunta. Probabil ca pana la urma isi daduse seama si ii facea jocul.
Si dupa ce isi juca rolul bine pus la punct aproape doua ore, se hotari sa plece, spunandu-i:
„Domnule… nu v-ati dezlipit de mine toata seara, continuand sa insinuati ca as fi nu stiu cine pe care dumneavoastra asteptati! Acum imi pare rau, dar trebuie sa plec. Sunt asteptata!”, ii spuse ea cu ochii mari si dictia perfecta.
„Ariadna, te rog… Am crezut ca vom sfarsi seara aceasta impacandu-ne. Te vreau!!”, ii spuse Richard.
„Si eu vreau sa va retrageti amabil din drumul meu, pentru ca s-a facut tarziu si chiar nu mai pot ramane! Imi pare rau ca v-ati pierdut seara imaginandu-va ca sunt altcineva!”, ii raspunse ea sireata, ca o vulpe batrana.
„Lasa-ti-ma macar sa va conduc la masina!”, ii spuse el, iar ea incuviinta. Era tocmai ceea ce astepta. Iesira din vil... |
