O sa incep cu o poezie, care a fost rodul inimii mele sfasiate de durere, dupa incercarea de absolut a iubirii...
"Inima-mi salta de tristeti
De dureri si de-amintiri
Cand in umbra noptii albe
Ma framant si iar suspin
O clipa-n ganduri imi petrec
Si inima ma doare.../
Caci n-am putut atunci s-aleg
Dragostea nemuritoare....
Doar gandu-mi cere acum
Cand lacrima-mi suspina/
Sa te abat din nou din drum
Sa fi a mea regina....
....marea sa-mi fie iubire
Si luna farul...doar o amintire
Oceanul plin de stele/
Sa planga-n lacrimile mele
SI MA DECLAR A TA IUBIRE......."
Ai simtit vre-o data ca esti prizonierul propriei tale inimi...? Ca viata nu mai are rost fara EA, fara perechea inimii tale?, ...ca in singuratatea ta nebuneasca ai totul, constietizand intr-un final ca fara dragoste si fara iubire, fara acele atingeri fine si catifelate ..nu ai nimic?
Ai incercat sa-ti temperezi inima, sa o faci imuna oricarei incercari de evadare din normal, sa o privezi de cele mai absolute sentimente, doar ca sa nu mai suferi a doua oara?
Am sa te mai intreb daca sti ce inseamna ’a iubii ‘?
A iubii, inseamna a lupta, a aduce inimii acel fior de care are nevoie sa bata mai tare si mai haotic, iubirea este ce-a de-a doua natura a omului, identificandu-se cu absolutul, un infinit imposibil de atins, atat de efemer in viata noastra si totodata atat de ravnit de noi toti...
Inchide ochii si lasa-ti corpul si inima in mainile mele pentru cateva secunde...
As vrea sa te duc spre o lume a iubirii, a sentimentelor profunde si pure, a florilor cu miresme imbatatoare si a valurilor cu briza ametitoare, un loc, in care am fost stapan pentru cateva clipe, clipe ce le tin "comoara" .
Era o seara de Mai, un apus al unei zile pline de miresme cu iz de iubire si dragoste, o seara, un apus in care cerul plimba sub ochii tai parca pentru prima data acel nor alb si pufos, care sub reflexia razelor de soare isi schimba culoarea intr-un rosu puternic de satin, facandu-te parca sa asisti la insangerata batalie a sufletelor indragostite care asteptau nerabdatoare caderea serii pentru a-si putea exprima sentimentele in taina nepatrunsa a infinitului.
Stateam singur si confuz, asteptand parca acea intrare in romantic a elementelor, nestiind ca viata mea se va schimba in acea seara perfecta...,ascultand povestea ametitoare a valurilor ce aduceau cu ele din larg miile de idile sfasiate in acest abis infinit, abis care putea inghitii toate esecurile si toate implinirile provocate de iubire.
...si eu visam tocmai la acea iubire care va cadea tribut valurile ce vor pleca sparte de tarm, golite parga de basm si de poveste, spre larg, pentru a se alatura neantului.
Insa nu eram singurul visator al acestor dorinte nebunesti de iubire, nu eram singura stea cazuta pe malul marii care asculta povestile arse de iubire in asteptarea unei brize racoritoare...eram doi si parca ne simteam dorintele de implinire, de iubire absoluta...si printr-o ultima raza de soare cazuta pe pamant, ne-am zarit chipurile pierdute in acea nebunie la care eram partasi de cateva momente bune.
Ne-am zarit timid si acel moment a inghetat parca, sub privirea sticlaosa a valurilor care dintr-o data parca nu mai vroiau sa se reantoarca in larg fara o poveste proaspata de iubire, povestea noastra...
A fost magie parca, ceva ce nu tine de legile scrise ale lumii , caci ne-am trezit tinandu-ne de mana ca doi indragostiti in taina noptii ce se asternuse peste visul inceput. Simteam ca inima nu mai este stapana sufletului meu, bataile ei incetinisera pentru a putea face loc gandurilor ce ne fulgerau trupurile pline de dorinta si implinire.
In acea clipa, marea se linistise, asteptand continuarea acestei fantezii la care eram chiar eu partas. Si stelele au inceput atunci sa planga in ochii nostri care nu se mai inchideau de frica valurilor care asteptau sa ia povestea noastra in larg...si in acea clipa, o clipa prinsa intre cele doua lumi ale iubirii, o aripa de vant palida, ne aproipa buzele conturate sub noua raza a lunii, unindu-ne parca intr-un singur corp cu doua inimi batand pentru o vesnicie.
Un sarut nevinovat, care insa a trezit in noi viata, a trezit in noi niste sentimente pe care le credeam doar un mit de demult apus, un fior la care doar zeii erau partasi, era un vis, caci, vantul isi pornise adierea-n parul ei blond buclat, care imi acoperea orice urma de timiditate si aducea cu el mireasma oceanului sprea a ne anihila simturile pornite parca intr-o goana nebuneasca.
Nici o vorba, nici un cuvant nu putea sa iasa la iveala din trupurile noastre incinse de razele dulci ale iubirii pentru ca erau de prisos in acele momente in care doar ecourile gandurilor noastre se auzeau purtate de firele de nisip ce usor se ridicau de pe pamant sub bataia vantului.
Am cazut prada acelor sentimente grele care pentru prima si singura data in viata mea se nasteau in mine, in sufletul si-n inima mea speriata de absolutul aparent.
Prins in acest efemer vi... |
Iubirea-n abisul infinit ! Povestea mea
