|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | O lectie de istorie (3) | Autor : Anais19 - 2011-11-14
Citita de 11525 ori - Nota 7.21 (92 voturi) | | | Urasc inceputurile. Ziua de duminica a trecut fara evenimente importante. Iulian parea disparut in misiune, nici un semn. De altfel nici nu cred ca as fi vrut sa-l mai vad dupa ceea ce se intamplase cu o seara inainte. Renuntasem la a gasi o explicatie si imi facusem de lucru prin casa.
Asa ca luni dimineata am pornit agale spre liceu. Aveam noroc ca nu era foarte departe de unde stateam. Asta era singura bila alba pe care o vedeam in acel moment. Niciodata nu mi-au placut inceputurile: scoala noua, colegi noi, elevi noi, cutume noi…fiecare scoala avea “tabieturile” ei, scorpia ei, parasuta ei, barfitoarele ei, teribilistii si copii cuminti, fitzele si frustrarile proprii. Prietena care imi facilitase transferul imi spusese ca era o scoala buna, nu de cartier. Dar nu pentru asta mergeam la scoala. Eu inca vroiam sa predau, sa invat copii ceva…inca!
Cand venisem sa iau orarul cunoscusem deja una dintre profesoarele de romana. Fusese destul de draguta sa-mi arate scoala. Eram cam de aceiasi varsta, singura si ea. La prima vedere imi paruse a dracu. Cand o intrebasem unde e biroul directorului se uitase la mine urat, de parca o deranjam din cel mai important moment al vietii ei. Si-a schimbat insa atitudinea dupa ce a aflat ca sunt profesoara. Dintr-o data s-a luminat la fata. Mi-am dat seama ca imbracamintea mea, care lasa doar ochii sa se vada (deh era iarna si era frig, iar caciula si fularul pot actiona precum un val arabesc) o facusera sa credea ca sunt o eleva care venise sa ceara un favor. Si in timp ce imi arata scoala imi povestea viata ei. Cand am terminat turul ii stiam deja aproape toata existenta. Incredibil de vorbareata…prea vorbareata.
La fel si luni dimineata, numai nasul si ochii mi se mai vedeau. Am trecut pe langa elevii adunati in fata liceului. Fumau fara nici o jena. Am intrat in scoala. Stiam deja ca la etajul unu era cancelaria. Am luat-o direct pe scara profesorilor si din cativa pasi eram la etajul unu. Am deschis usa si cand sa intru cineva m-a apucat de brat.
- Hei, hei! Unde te duci? Pe cine cauti?
M-am intors cu tot corpul, precum un lup. Ma durea gatul ingrozitor. Nu ma asteptam sa ma tina cineva de brat si apucase cu forta.
- In cancelarie. Si nu caut pe nimeni, sunt profesoara, m-am ratoit enervata de gest.
O femeie de vreo 50 de ani, cu ochelari pe nas, cu buze subtiri, m-a masurat de jos in sus peste ochelari. Ma simteam ca o eleva. I-am intors spatele si am intrat in cancelarie. Din fericire pentru mine am dat cu ochii de Rodica, profesoara de romana pe care o cunoscusem cu cateva zile in urma.
Urasc prezentarile, introducerile. Trebuia sa fac cunostiinta cu o gramada de oameni ale caror nume nu reuseam sa le retin din prima. Cand am ajuns in dreptul scorpiei care ma oprise am aflat ca era cealalta profesoara de istorie. S-a uitat urat la mine, eu m-am uitat urat la ea si am trecut mai departe. Dupa aceste momente de tortura numai era chiar asa rau.
M-am uitat la ceas. Era 8 fix. Stiam deja la ce clasa trebuia sa merg, asa ca am luat catalogul si am plecat insotita de Rodica. Ajunsa in dreptul clasei, am tras aer in piept si am intrat. In mod evident elevii stiau ca profesoara lor de istorie avea sa fie inlocuita. Singura curiozitate era probabil asupra felului meu de a fi la ore. Si desi la inceput imi fusese teama, cu timpul m-am relaxat. Erau destul de cuminti si atenti. Dar erau de abia cei de clasa a IX-a. Au urmat inca doua ore cu cei de a X-a, iar apoi o pauza destul de lunga. M-am intors acasa. Mai aveam 4 ore dupa-masa. Deja injuram printre dinti. Si joia era la fel. Doua zile “futute” aiurea. M-am intors la ora 16 pentru inca patru ore. Din nou scorpia de istorie m-a masurat din cap pana in picioare. Am aflat ca era de serviciu in acea zi, lucru care o facea si mai “draguta”. Era clar, intre noi erau o “atractie” deosebita.
Din cele patru ore, trei erau cu cei de a XII-a, iar ultima cu cei de a XI-a. I-am simtit total dezinteresati si indiferenti. Obosita si convinsa ca se vor comporta la fel cu cei mai mari, am intrat la ultima ora, dusa pe ganduri. Faceam deja prezenta cand doi intarziati au intrat pe usa.
In tricou si cu parul aranjat…era Iulian, insotit de un alt coleg. Si pentru cateva secunde am ramas blocati amandoi, uitandu-ne unul la altul.
- Hai treceti la loc, am spus dezmeticindu-ma.
A trecut pe langa catedra si s-a indreptat spre randul de la geam, in banca a treia. Toata ora ochii mi-au fugit spre el. Incercam sa ma controlez, dar ma atragea ca un magnet. Iar el era atat de atent. Parea captivat de ceea ce ziceam eu.
Spre uimirea mea nu era singurul. Mai multi ascultau atenti. Intotdeauna am privit istoria ca pe o poveste si asa am incercat sa o predau. Cei mici erau mai usor de capivat asa. Nu ma asteptam insa sa functioneze si la cei de liceu. Si uneori mai strecuram cate o anecdota picanta sau o gluma. Ii vedeam cum asculta atent sau rad. Si asta imi placea teribil de mult. Timpul a trecut mai repede decat credeam si clopotelul a anuntat sfarsitul primei mele zile in acel liceu.
Nu fusese chiar asa de rau. Cu exceptia scorpiei de istorie si a claselor de a XII. Dar cumva aveam sa o scot la liman si cu ei. Eram abia la inceput.
M-am imbracat alene, zambind. Luasem geaca, fularul si caciula. Incet incet, unul cate unul plecau si elevii. Il vedeam pe Iulian cum se imbraca la fel de alene ca mine, asteptandu-ma parca. Mai aveam manusile. Am luat catalogul, i-am salutat pe ultimii intarziati si am plecat spre cancelarie. Dupa ce am lasat catalogul (obiect inutil si enervant) am zbughit-o pe scari in jos. Afara, langa usa, era Iulian.
Am trecut pe langa el. Statea de vorba cu doi colegi. Ne-am privit drept in ochi si mi-am continuat drumul. Am ajuns in fata blocului si in clipa cand am cautat cheile am avut un sentiment de deja-vu. Cheile au cazut pe jos si cand m-am aplecat sa le iau, langa mine era Iulian. Inca odata mainile noastre s-au intalnit deasupra cheilor. Era tacut, un pic posac. Enervat parca sa stie ca ii sunt profesoara sau ca nu stiuse asta dinainte. Mi-a luat cheile de jos si ne-am ridicat in acelasi timp. Mi-a deschis usa si m-a lasat sa intru in scara blocului. Parea absent, ii urmaream gesturile mecanice. Am urcat in lift si intre noi era o tacere jenanta. Incepeam sa ma simt penibil. Am coborat la 4, iar el si-a continuat drumul cu liftul, desi statea doar cu un etaj mai sus.
L-am revazut zilele urmatoare pe holurile liceului. Ma evita. De fiecare data cand treceam pe lanca el pleca ochii sau intorcea capul in alta directie. Vineri am avut din nou ora cu el. Si din nou m-a privit si ascultat fascinat de ceea ce povesteam.
Au trecut asa trei saptamni, iar eu incepeam sa ma simt aiurea. Si ce ma enerva la culme era ca nu-mi dadeam de ce. De ce ma afecta atitudinea lui? Si pana la urma ce atitudine ar fi trebuit sa aiba?
Intr-o vineri de dimineata, cand nu aveam ore, am plecat sa descopar celelalte doua apartamente mostenite. Teama mea, ca vor fi in acelasi stadiu de degradare, s-a adeverit. Iar daca vroiam sa le inchiriez trebuiau renovate, asta mai mult ca sigur. Mi-am adus aminte atunci ca Iulian mentionase ceva de un unchi care lucra in domeniu.
Am inchis usa in urma mea si am coborat in graba scarile. Eram deja in intarziere. Cu gandul in alta parte si grabita, aproape am daramat barbatul aflat langa cutiile de scrisori. Impactul nu l-a daramat, dar i-a zburat din mana toata corespondenta.
- Imi cer mii de scuze, am spus eu repezindu-ma sa-l ajut.
Abia atunci am observat ca era Dorin, doctorul veterinar. Mi s-a luminat fata cand l-am vazut.
- Buna…din nou. Ce face motanul? N-ai mai venit cu el la control.
- Trebuia? am spus eu mirata. N-a mai avut nimic, adica se simte bine. Mananca, doarme, se joaca si …face mizerie.
A ras zgomotos. Iar eu am ras de rasul lui atat de molipsitor.
- Atunci e bine. N-aveai de ce sa vii. Sa nu-mi spui ca aici stai?!
- Ah, nu. Am un apartament mostenit aici si am venit sa vad cum arata.
- Si?
- E jalnic, am spus eu pleostindu-ma.
Iar a ras din toata inima.
- Incotro?
- Pai spre liceul Miron Costin.
- Acolo inveti?
- Nu, acolo predau.
- Predai? Pai cati ani aveti doamna profesoara? Ca eu mai mult de 18 ani nu v-as fi dat.
- Ha, as vrea au sa mai am 18 ani. In martie schimb prefixul si fac 30.
L-am vazut zambind incantat. Am continuat sporovaiala pe drumul spre scoala. Si asa am aflat ca era si profesor universitar la Facultatea de Medicina Veterinara, nu doar medic veterinar. Avea 35 de ani si era singur. Am zambit incantata. Cand am ajuns am coborat aeriana si bine dispusa din masina lui.
Abia cand am ajuns in cancelarie mi-am dat seama ca nu-mi ceruse numarul de telefon. Uitase sau nu-l interesa? M-am bosumflat si am plecat spre ore. Era o zi de lucrari. Ii anuntasem cu o saptamana inainte pe toti. La ultima ora, abia cand am facut prezenta, am observat ca Iulian lipsea. Oare ce era cu el?
Am aflat ca lipsise toata ziua.
Cand am ajuns seara acasa, l-am gasit pe scari, la etajul 4. Ma astepta. S-a ridicat si a venit spre mine. Am deschis usa si l-am invitat inauntru. S-a asezat spasit pe un fotoliu in sufragerie.
- Ai o pisica! a spus cu jumatate de glas si abia zambind.
- De fapt motan…el e Mitica. Mitica, el e Iulian.
- Mitica?! Ce nume?!
Parea obosit.
- Ce-i cu tine?
- Imi pare rau, nu trebuia sa vin. Vroiam doar sa-mi cer scuze ca nu am venit la lucrare azi.
Era extrem de fastacit, iar vocea ii era stinsa.
- Nu-i nimic, dai altadata.
S-a ridicat si a vrut sa plece. S-a oprit o secunda in dreptul meu. Parea ca vroia sa mai spuna ceva.
- Imi pare rau….
I-am apucat mana si abia atunci am simtit cat era de cald. I-am pus palma pe frunte, apoi pe gat.
- Mai, dar tu arzi! Doamne, Iulian…fugi acasa.
- Ia-ma in brate, te rog…
- Iulian…Hai ca te duc acasa.
- Nu. Vreau sa stau cu tine, a spus hotarat.
Ii era rau, iar eu am cedat. Nu stiu nici eu de ce. L-am ajutat sa se dezbrace si l-am bagat in patul meu. Motanul ne-a urmat si s-a asezat langa el. Am zambit. Asa facuse si cu mine intr-o seara cand ma duruse burta. Iulian a vrut sa-l goneasca.
- Lasa-l. Stie ca ti-e rau si incearca sa te ajute.
- Hai ma, doar nu crezi tampeniile astea.
Motanul s-a uitat la el cu dispret, dar a ramas pe loc. In seara aceea a ramas la mine, l-am doftoricit si la un moment dat a adormit. Mie insa nu-mi era somn. Am plecat in sufragerie sa corectez lucrarile. Era de abia 10. Televizorul mergea in surdina pe muzica. Pe la 11 am facut pauza. Mitica era iar in fotoliul lui.
- Gata, l-ai parasit?
A ciulit urechile, dupa care nu m-a mai bagat in seama. am continuat sa lucrez. Desi era tarziu imi placea sa corectez lucrari seara, aveam spor. Dar uneori rabdarea imi era pusa la incercare de ineptiile scrise de unii dintre elevi. Erau cativa…cu adevarat “perle rare”…atat de rare incat era bine daca nu le descopereai deloc. Prostia umana m-a uimit tot timpul si mai ales dimensiunile ei “vaste”. Nici macar de 4 nu reuseau sa scrie. Nu-mi placeau insa nici cei care scriau din manual, cei care memorau lectiile ca niste robotei. Erau putini cei care scriau ce intelegeau, cei care trageau inclusv prorpriile concluzii. Acele lucrari erau o placere sa le citesc.
- Nu dormi?
Am tresarit. Absorbita de corectura lucrarilor nici nu-l auzisem intrand. Statea in picioare langa mine. A tras un scaun si s-a asezat la masa.
- Ce faci?
- Corectez lucrari…Mai omule, tu nu te inveti minte, nu? Esti racit cobza si umblii asa…pune ceva pe tine.
- Dar imi e bine, serios. Nu mai am nimic.
- Iulian, nu ma enerva. Du-te si imbraca-te. Altfel, iar ai sa tremuri pe aici.
- Si deci ai pisica, a spus facandu-se ca nu aude ce-i spun eu.
- Mai, tu n-auzi? Nu mai face pe copilul, ca ai sa dai in altele mai grave.
- Iti pasa? a spus privindu-ma in ochi.
- Da, normal ca-mi pasa. Nu fi copil si imbraca-te, am spus incercand sa fiu serioasa.
- De ce?
- Iulian, ma enervezi.
Dar nu nervii ma ingrijorau, ci starea de excitare pe care incepeam sa o simt. Era iar doar in pantaloni, fara tricou. Si o dorinta incredibila de a-l atinge, de a-l mangaia nu-mi dadea pace. Ma abtineam cum greu sa nu-l sarut. Insa el nu s-a abtinut si m-a sarutat. M-am indepartat cu greu si cu parere de rau de el.
- Iulian, nu. Te rog!
Mainile lui insa nu intelegeau ce inseamna “nu”, iar corpul meu si mai putin.
- Nu, nu e bine, nu e etic. Te rog!
- Etic? a spus oprindu-se dintr-o data. Pai si prima oara a fost?
- Nu fi mitocan. Daca stiam ca-mi esti elev nu se intampla. Crede-ma! Daca asa ceva se afla pot fi data afara. Te rog, i... |
 |
|
|
|
|
|
|
