Dimineata m-am trezit in sarutari. Ii simteam buzele alunecand pe spate. M-am intors cu fata si buzele lui s-au indreptat spre sani. Mi-am petrecut degetele prin parul lui, era asa de moale si matasos, imi placea sa imi plimb degetele prin el. S-a oprit si m-a privit in ochi.
- Nu vreau sa-ti fac rau, daca vrei ne oprim aici. Promit ca nu te mai caut…Doar ca atunci cand sunt langa tine nu ma pot abtine, vreau sa te iau in brate, vreau sa te sarut, vreau sa fiu cu tine. Nu stiu ce am…nu am mai patit asta niciodata…Cred ca ma indragostesc!
L-am privit mirata.
- Pai da. Altfel nu-mi explic ce mi se intampla….ce simt pentru tine. Pur si simplu te vreau, nu stiu de ce, dar te vreau.
- Eu cred ca de vina e diferenta de varsta dintre noi. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca-ti sunt profesoara. Zii-mi tu mie ce elev nu a avut astfel de fantezii cu o profesoara?
- Dar nu e doar asta. Nu stiu, ai tu ceva diferit….ceva al tau… Ma simt asa de bine langa tine!
- Eh, o sa-ti treaca cu timpul.
S-a incruntat si s-a dat jos de pe mine.
- Asta crezi tu despre mine? Ca sunt un superficial?
- Doamne, ce copil esti! Dar e normal sa fii asa la varsta ta. Doar nu vrei responsabilitatile unui adult?! Stii ce repede trece timpul? Distreaza-te, ai sa ajungi la 30 fara sa stii cand.
L-am urmarit cum se imbraca. Parea suparat.
- Am sa-ti urmez sfatul! Am sa ma distrez.
Si a plecat.
Din clipa aceea si-a schimbat atitudinea. Dupa o saptamana a venit 1 martie. Prima zi de primavara si o noua zi de luni. La intrarea in scoala am dat peste Rodica, profesoara de romana care imi facuse turul liceului.
- Neata! a ciripit Rodica extrem de vioaie.
M-am uitat stramb la ea si i-am raspuns.
- Neata! Dar ce esti asa vesela?
- Pai azi e 1 martie!
- Asa si?!
- O sa primim flori…multe, multe si bomboane…si…
- Oh Doamne, de asta esti asa vesela tu?
- Sa-mi spui ce-ti dau ai tai!
- Ai mei?
- Elevii, draga…clasa ta!
- Ah!
- Auzi, vreau sa-i organizez o iesire la un teatru. Ce zici, te intereseaza?
- Ar fi o idee, mai interesanta ca florile.
Nu ca nu-mi plac florile, doar ca sunt mai frumoase in gradini sau daca are altcineva grija de ele. Dupa-masa am reintalnit-o pe Rodica foarte mandra de florile primite. Si in timp ce ne indreptam spre clasa, l-am vazut pe Iulian pe hol cu o fata.
- Ah, baiatul asta! am auzit-o pe Rodica, in timp ce ne indreptam spre clase.
- Iulian? am intrebat eu mirata.
- Da, frumusel foc, dar asa de arogant si plin de el…
- Sa nu-mi spui ca ai bucurii la el?! am aruncat eu intr-o doara.
- Ca tie nu-ti place?
- Ba da, e dragut, dar….
- Hai ma…
- Ce? am spus eu facand pe mirata.
- Ce l-as mai zmotoci un pic, asa ca sa vada diferenta intre pustoiaca aia si o femeie.
- Poftim?? Nu pot sa cred! Rodico…
Si am inceput sa rad cu pofta. Ma amuza teribil, mai ales ca eu il “zmotocisem” deja. Si in timp ce ma apropiam de el, se saruta cu fata si se uita la mine sa-mi vada reactia. Trecand pe langa ei i-am observat mainile pe fundul ei si m-am simtit deranjata de gest. M-am incruntat si am intrat in clasa. Iar el a intrat dupa mine, privindu-ma arogant.
La sfarsitul orei mi-am dat seama ca nu are rost sa-mi fac ganduri negre si sa ma supar. Era un copil si o relatie intre noi ar fi fost neadecvata, stranie. Ce rost avea sa-mi complic existenta cand eu aveam alte prioritati pe lista.
Mie imi trebuia un barbat, un barbat ca…Dorin. Dar cum sa-l sun? Ce scuza sa folosesc? Ar fi fost penibil sa zic ca e bolnav motanul. Mai ales ca Mitica era bine mersi. Mai tot timpul tolanit in fotoliu, invatase sa dea drumul la televizor si acum se uita la politica. Foarte atent de altfel.
M-am hotarat intr-o zi sa ma duc asa pur si simplu. De fapt, sa intreb daca trebuie sa-i fac vreun vaccin motanului. Asa ca intr-o dupa-masa libera, dupa scoala, m-am prezentat la cabinet/magazin. Era acolo. Am rasuflat usurata, macar nu batusem drumul degeaba. M-a vazut, dar tocmai consulta un caine. Cand a terminat a venit la mine zambind.
- Unde-i viteazul?
- Pai nu e! E acasa, se uita la televizor!
- Asa care va sa zica!
- Eu de fapt…am venit…
“Sa te invit la o cafea” am spus in gand.
-…sa intreb daca trebuie sa-i facem vreun vaccin.
- Pai si nu puteai sa ma suni?
- Aaaa, ba da, dar aveam chef de o plimbare!
- Nu vii cu mine? Daca tot ai chef de plimbare!
- Unde, am intrebat eu fericita de aceasta oportunitate neasteptata.
- Trebuie sa iau niste medicamente.
Am plecat impreuna. Dar cum lucrurile nu pot fi tot timpul cum iti doresti si intotdeauna se intampla ceva sa-ti strice ploile…asa s-a intamplat si in acea zi. De abia ne urcasem in masina cand mi-a sunat telefonul. Era un dintre fetele care stateau cu chirie in apartamentul din Bucuresti. Disperata, mi-a spus ca sotul meu, pentru ca eram casatoriti… inca, venise sa le ia televizorul.
- Poftim?! am exclamat eu nervoasa. Nu-i dati nimic. Lasa ca vorbesc eu cu el.
Si l-am sunat. Din clipa cand i-am auzit vocea am simtit ca vreau sa-l strang de gat.
- Tie ti se pare normal ce faci?
- Adica?
- Pai cum te duci la fetele alea sa le ceri televizorul?
- Dar e al meu, eu l-am platit.
- Tu l-ai platit?! Foarte bine, atunci sa imi dai masina pe care o conduci, pe aia eu am platit-o!
- Pai….
- Nici un pai. Chiar te rog sa lasi masina. Le lasi lor cheia si iti iei televizorul.
- Ah, nu! Lasa ca pot si fara televizor, imi cumpar eu altul.
- Nu draguta. Iti iei alta masina. Si asa cu a mea v-ati plimbat suficient. Nu o deranjeaza pe doamna?! am intrebat eu ironic.
- …..
- Normal ca nu. N-a deranjat-o sa se futa cu tine in patul meu, de ce ar deranja-o sa mearga cu masina mea!!!
Atunci am auzit in fundal vocea ei: “Hai ma, m-ai vorbesti mult cu aia?”
- Si daca doamna te invata sa ceri ce e al tau, sa te inveti sa si dai inapoi ce nu-ti apartine. Hai pa! si am inchis injurandu-l printre dinti.
- Probleme? m-a intrebat atunci Dorin.
- Se pare ca da, am raspuns eu dupa un oftat. Pana acum am bagat capul in nisip, sperand ca se vor rezolva. Nu stiu ce a fost in capul meu!
- Vrei sa povestesti?
- Vrei sa asculti?! Am fugit din Bucuresti. Am crezut ca asa e cel mai simplu, ca voi uita de toate problemele si suferintele cauzate de un porc, ca altfel nu-i pot spune. L-am cunoscut acum 2 ani, la scoala unde predam. Era, de fapt este, it-istul scolii si dupa trei luni eram casatoriti. Cam repede, stiu! Toate au fost bune si frumoase cam un an jumate, pana a inceput vacanta de vara. Cam atunci a inceput si el sa se schimbe. Tot lipsea de acasa, cu scuza ca mai instaleaza un sistem, mai repara un calculator. Si nu as fi sesizat nimic daca nu se vedea si in pat. Tot timpul era obosit, iritat. Asa a trecut toata vara, iar cand a inceput socala, la vreo doua luni, prin noiembrie, am venit o data acasa mai repede pentru ca imi era rau. Si ghici ce? Am aflat de ce era obosit si unde instala el sisteme. Culmea e ca domnisoara cu care instala sisteme ne era colega, imi era prietena. Stia de la bun inceput ca suntem casatoriti. In aceiasi zi a plecat la ea. Iar eu nu am suportat sa-i vad, sa vad cum toata lumea barfeste, susoteste, se uita cu mila la mine…si am cerut transferul cat mai departe si cat mai repede. Din fericire pentru mine am o prietena la minister care m-a ajutat si uite asa am aterizat la Iasi.
- Pai si acum ce vrea de la tine?
- Da’ dracu sa-l pieptene…cine stie ce i-o fi bagat aia in cap! Cand am plecat am lasat masina, desi e pe numele meu, pentru ca eu nu am carnet. Iar la momentul ala chiar nu mi-a pasat. Dar uite acum chiar m-a enervat. Face atata circ pentru un televizor! Pai daca e asa, o sa-si ia televizorul, dar sa-mi dea masina.
- Si ce ai sa faci cu masina? Cum o aduci aici, daca tu nu stii sa conduci?
- Nu stiu, o vand, o dau cuiva, numai lui nu…chiar m-a enervat.
- Daca vrei vine u cu tine si ti-o aduc aici.
- Pe bune? Ai face asta?
Nu-mi venea sa cred. Oare cum trebuia interpretat un astfel de gest?
Intre timp ajunsesem la facultatea de medicina veterinara. L-am insotit pana la farmacia de acolo si l-am ajutat sa duca medicamentele dupa care venise pana la masina. Telefonul fostului si cearta imi adusesera aminte de toata povestea si ma intristasera. In momentul cand plecasem din Bucuresti alesesem sa nu ma mai gandesc la ceea ce se intamplase si reusisem, ocupata fiind cu curatenia, cu orele, cu motanul si cu …Iulian. Nu neg ca prezenta acestui “copil” imi facuse bine. Ma facuse sa zambesc, sa ma simt bine, chiar daca stiam ca intre noi nu putea fi ceva mai mult. si dintr-o data a fost suficient un telefon ca sa-mi reamintesc ca am de rezolvat o problema, ca nu o pot ignora la nesfarsit.
- La dracu, am exclamat la un moment dat, eu trebuie sa divortez.
- Cam da, m-a aprobat Dorin in timp ce ne indepartam de facultate.
- De unde iau eu avocat de divort? Si cum fac? Nu vreau sa pierd vremea pe drumuri si nici sa-l vad macar.
- Te duc acasa?
- Daca se poate…
Mi-am adus aminte de singurul baiat din clasa cand eram eleva de liceu. Pastrasem legatura si stiam ca e avocat. L-am sunat si, dupa ce i-am spus ce problema am, mi-a dat numarul unei colege, specializata pe divoturi.
Odata ajunsa acasa, am coborat din masina. Eram inca nervoasa.
- Hei, Ana, stai! Sa stii ca eu am vorbit serios. Vin cu tine la Bucuresti…si daca ai nevoie de ceva, orice, ma suni.
- Da, mersi mult de tot, am spus eu strangandu-l in brate.
Abia cand m-am desprins de el mi-am dat seama ca fusesem cam indrazneata. Mi-am luat “la revedere” si cand m-am intors spre intrarea in bloc, la cativa metri de noi era Iulian. Singur. Ma privea fix. Il vedeam cum tremura de nervi. M-a salutat protocolar si mi-a tinut usa. Am intrat amandoi in bloc, apoi in lift. L-am simtit ca vrea sa spuna ceva si cand liftul a ajuns la 4 si am deschis usa, si-a proptit mana, blocandu-ma.
- Cine era?
- Nu cred ca e treaba ta, Iulian, am spus eu cu calm. Te rog, lasa-ma sa trec.
L-am vazut cum strange pumnul. Privea in alta directie, incruntat. A luat bratul, a iesit din lift, tinandu-mi usa. Am trecut pe langa el, incercand sa-l privesc in ochi, dar mi-a evitat privirea, intorcand capul. L-am vazut muscandu-si buzele.
Dupa ce am iesit din lift, a lasat usa sa se tranteasca si a luat-o la goana pe scari. A intrat in casa, trantind usa dupa el.
In acea seara am sunat avocata, i-am povestit totul si din fericire nu era nevoie de prezenta mea la Bucuresti. Din si mai multa fericire aveam toate actele care dovedeau ca masina fusese cumparata de mine. Am pregatit intr-un plic actele care mi le-a cerut si a doua zi de dimineata am chemat un curier prin care am trimis totul la Bucuresti.
Au trecut doua zile si vineri, pentru prima oara, l-am vazut neatent la ora. Desena nervos pe caiet si din cand in cand privea trist pe geam. Uneori aveam impresia ca am fost prea dura cu el. Incepea sa-mi fie mila. “Dar e un copil”, asta imi repetam tot timpul cand il priveam si simteam ca mi se strange inima. In ce moment depasisem limita atractiei fizice, in ce moment incepuse sa-mi pese de el? Adolescent simpatic, cu aere de barbat. Oare mi-ar fi atras atentia daca era de varsta mea? Si cum va fi cand va creste, cand se va maturiza, cand va deveni barbat?
Ce intrebari imi treceau prin cap, in mijlocul orei! Si dupa aveam o sedinta cu parintii. Nu mai la asta nu-mi statea mintea.
Dupa ce am terminat ora, am ramas la catedra. Era prima sedinta cu parintii pentru clasa mea. Si eu nu reuseam deloc sa ma concentrez. Cand aproape toti elevii plecasera si, ca de obicei, Iulian se imbraca lent precum un melc, m-am scuturat din melancolia care ma cuprinsese si m-am ridicat de la catedra. Trebuia sa duc catalogul in cancelarie si sa-l iau pe cel al clasei mele. Si in drum spre cancelarie mi-a sunat telefonul. Era iarasi sotul meu. I-am raspuns plictisita.
- Alo, da!
- Ce vrei sa demonstrezi?
- Poftim?
- M-a cautat avocata ta, sa-i dau masina sau face plangere la politie.
- Asa si? Nu erai deja pus in tema? Ca vreau masina mea inapoi? Sau nu am fost suficient de clara?
- Ma doare in cur de avocata ta. Nu-ti dau masina si gata.
- Faci cum doresti. Eu deja te-am anuntat, sa nu zici ca nu ai stiut. Pa!
Am inchis. Iar eram plina de nervi. Observasem deja primii parinti. Am incercat sa ma calmez. Pana la urma nu trebuia sa amestesc serviciul cu viata personala. Dar in mijlocul sedintei m-am ... |
