Suntem la festivitatea de absolvire a liceului, iar după ce ne ține o prelegere, de final, directorul îi dă cuvântul profei de chimie.
Femeie frumoasă, deșteaptă și extrem de înțelegătoare.
De-aia, probabil, eu și chimia organică am fost și am rămas paraleli.
Femeia a avut grijă, din prima zi a anului de curs, să ne întrebe pe fiecare ce drum suntem interesați să urmăm.
Apoi, pe cei care, cel puțin teoretic, urmau să se intersecteze cu chimia, i-a pus să ocupe băncile din față, iar noi, ceilalți, să ne retragem în spate.
Ne-a propus un pact -- putem, fiecare, să ne pregătim, în timpul orelor de chimie, la orice materie vrem noi, sau, pur și simplu, să nu facem nimic, cu condiția de a nu-i deranja ei ora...
De asemenea, a avut grijă să ne comunice că media noastră pe an, la chimie, va fi 6 (șase)...
Din partea mea, putea să-mi dea și cinci, că tot aș fi fost mulțumit!
Oricum, repet, frumoasă femeie!
Măritată, cu un copilaș la grădiniță, cu un soț arătos, din ce bârfesc fetele care au avut ocazia să-l vadă de câteva ori, când a venit s-o ia cu mașina pe nevastă-sa...
În fine, reveniți la festivitate, termină și asta de vorbit, apoi, surprinzător, tovarășul director îmi dă mie cuvântul, ca să vorbesc din partea absolvenților...
Repet, nu pricep! N-am fost nici cel mai bun elev, cu cele mai bune rezultate, nici vreun monument de disciplină -- de două ori, chiar, am avut contre direct cu el, o dată pentru că i s-a părut că am părul cam lung, iar altă dată din cauza cravatei, care era, într-adevăr, neagră, cum dorea el, însă avea și niște buline albe, extrem de discrete...
Oricum, cel puțin din punctul meu de vedere, mi-e clar că nu nutrim cine știe ce simpatie unul față de celălalt...
Acum, la atâția ani distanță, privind retrospectiv, mă gândesc că poate omul, știind că de fiecare dată m-am contrat cu el, politicos, susținându-mi punctul propriu de vedere, s-a gândit că sunt suficient de tare în clanță încât să nu merg în fața microfonului și să... tac!
Sau, poate, chiar asta și-a dorit, ca să mă umilească!...
Habar n-am!
Cert este că mă pomenesc în fața microfonului și a întregului corp profesoral, plus toți elevii liceului.
Încerc să-mi revin din uimire, chestie pe care, de fapt, o fac în timp ce, agale, mă îndrept spre microfon...
Îmi spun, în gând, că e vorba de un microfon, nu de eșafodul pentru spânzurătoare, iar cei cărora trebuie să mă adresez îmi sunt oameni cunoscuți -- doar nu e prima dată când dau ochii cu ei...
Nu mai țin minte nici măcar un cuvânt din ce am vorbit la microfon, însă cert este că, după încheierea festivității, dirigul meu, prof de filozofie, nu mai prididește strângându-mi mâna și mulțumindu-mi că nu l-am făcut de râs, ci din contra!
Apare și proful de geografie -- ăsta nu-i sănătos la cap, însă știu sigur că mă simpatizează!
Zic că nu-i sănătos, întrucât întotdeauna când a dialogat cu mine, a făcut-o numai în limba engleză.
Nu, nu mi-a dat niciodată mai mult de opt, conștient fiind că nu prea le am eu pe astea cu geografia. Chiar îmi spunea:
= Ce păcat, la engleză ești de unșpe, dar la geografie, să fim serioși!...
Cum ziceam, mă ține și ăsta-n felicitări, cu o voce destul de ridicată și, normal, tot în engleză...
Chiar îmi face și o urare, un fel de blestem, ca viața să mă aducă în situația de a avea nevoie de geografie...
O să râdeți, dar chiar am ajuns să am nevoie și nu doar o singură dată -- mereu mi-am adus aminte de blestemul nebunului...
În fine, scap și de ăsta și... apare Mia, tipa cu cele mai bune rezultate la învățătură, care-mi mărturisește că mă invidiază și îmi arată că ea chiar își pregătise un discurs, apoi, după o pauză:
= Totuși, discursul meu muncit câteva ore bune, față de cuvintele pe care ni le-ai adresat tu, clar nepregătite, este... apă de ploaie! Felicitări! Ești tare!...
Acum, ce să vă spun? Fata are peste un metru optzeci, are un păr de un șaten deschis pe care, chiar dacă nu este permis, îl mai ajută, probabil, să se deschidă, iar profii nu i-au făcut niciodată observație, datorită rezultatelor de excepție la învățătură...
În rest, bine făcută, cu toate cele bine puse la locul lor, că doar am avut ocazia, la orele de sport, s-o studiez bine de tot...
Nu, până în clipa asta, nu mi-a trecut prin gând să mă ocup de ea.
Mi-e clar că, aproape sigur, este fată mare, iar dacă ar fi să fie ceva, este genul care vrea o relație exclusivistă, stabilă, cu plimbări pe alei și amor ghebos.
Nu, nu-i pentru mine. Am alte priorități...
Înainte de a se îndepărta, mă uimește:
= Sper că diseară, la bal, nu mă neglijezi!...
Da, urmează balul de absolvire, pentru care, normal, am făcut chetă, iar tovarășul director s-a dovedit uimitor de mărinimos încât să permită achiziționarea de șampanie și pentru absolvenți, nu numai pentru corpul profesoral!...
Mă uit la Mia cum se îndepărtează, privind-o, de data asta, recunosc, cu alți ochi.
Undeva, într-un cotlon al minții, deja îmi încolțește hotărârea ca, diseară, să aflu, cu certitudine, dacă Mia mai este, sau nu, fată mare, așa cum încă mai cred...
Cum petrecerea este programată să înceapă, oficial, la ora optsprezece, mi-e clar că mișcarea adevărată urmează să se petreacă undeva pe la ora nouăsprezece, că doar nu degeaba tov. Director a decretat că șampania se deschide la ora douăzeci!...
Nu, noi nu trebuie să facem nimic -- totul a fost aranjat de câțiva elevi voluntari de la clasele a zecea și a unsprezecea.
Oricum, nu e vorba de mese întinse, cu tacâmuri, veselă, chestii.
Totul a fost organizat în stilul bufetului suedez, mai puțin pentru corpul profesoral, aranjat strategic într-un capăt al sălii de sport, unde se petrece acțiunea...
Cu toate că mi-am propus ca și eu, tot pe la nouăsprezece să mă prezint, pe la optsprezece mă apucă niște mâncărimi de nedescris, care, pur și simplu, mă dau afară din casă, așa că pe la optsprezece treizeci, oricât de încet m-am mișcat, tot am ajuns.
Mă duc și-l salut pe director, care, normal, este deja acolo.
Ține și ăsta, însă discret, să mă felicite pentru discurs:
= Mă așteptam să faci față, însă, sincer, m-ai uimit! Ai fost spontan și... ai cucerit audiența. Să știi că, în general, când vorbește reprezentantul absolvenților, nu se prea aude ce spune, din cauza rumorii -- elevii nu mai au răbdare și devin indisciplinați. Este prima oară când s-a întâmplat... altfel!...
Intervine, din nou, proful de geografie:
= E tare, domnule! Băiatul ăsta, cu siguranță va ajunge cineva în viață!...
Mulțumesc frumos și mă eschivez, lăsându-i să povestească între ei -- poate că altora le place, însă mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu lăudat în mod exagerat...
Mă simt luat de braț.
Îmi întorc privirea și... sunt uimit.
Este Mia!
Uimirea mi se trage de la faptul că e... blondă!
= ... Ce-ai făcut? Ți-ai vopsit părul!...
= Habar n-ai tu de când așteptam momentul ăsta! Uite, mi-am dat și cu lac de unghii! Inclusiv la picioare! Am muncit azi de m-am spetit!...
Totodată, nu pot să nu-mi arunc privirea spre decolteul rochiei.
E decoltată, iar când zic decoltată, nu mă refer la vreun decolteu modest, ci unul amplu și adânc, așa încât este mai mult decât limpede că nu poartă sutien!
Fie ce-o fi, să zică și să facă orice, că eu tot cred că e virgină!
Doamne, după atâtea gagici cu care am avut de-a face, nu cred să mă înșel atât de tare!
Cum, deja, oficial, nu mai suntem sub oblăduirea școlii, putem face cam ce vrem, cu excepția faptului că de fumat, tot afară se fumează, doar că, de data asta, fără fereală...
Un tâmpit de coleg, chiar a adus și o sticlă de vodcă -- chestia asta nu-mi place.
Vreau să fie o petrecere civilizată, nu să se facă vreunii vraiște și să iasă cine știe ce balamuc...
O rog pe Mia să mă scuze o clipă și mă duc la cretinelul care tocmai ce se pregătea să-i dea cep sticlei:
= Băi nașparliule, câte de-astea ai adus? (mă refer la fiolele de băutură)
Râde:
= Una, că doar n-o să alimentez eu toată petrecerea!...
= O să alimentezi pe dracu să te ia! Iei frumos sticla și te duci la director și-l rogi să ți-o țină la el acolo, întrucât tu, după bal, urmează să te duci la o petrecere în privat, iar la ora aia, alimentarele sunt închise.
Ne știm prea bine și de prea mult timp, așa că tipul își stinge țigara, cu năduf și pleacă să facă ce i-am zis.
Brusc, se oprește și se întoarce spre mine:
= Auzi? Și dacă mi-o confiscă? Îmi cumperi tu alta?
= Cu siguranță!
Doamne, ăsta nu este încă în stare să priceapă că... gata! Liceul este o etapă încheiată!
Deh, unii se maturizează mai greu!...
Aflu, mai târziu, în timp ce dansam cu profa de chimie, că idiotul s-a dus și i-a spus directorului că eu l-am trimis să-i țină sticla în custodie!...
Nașparliu, ca de obicei.
Chiar nu reușeam să pricep de ce directorul mă tot fixa și se uita cu simpatie la mine...
Apropos de profa de chimie, stătea, biata femeie, pe scaun, de înțepenise.
Nici unul dintre profi n-au catadicsit s-o invite la dans.
De fapt, din cadrul corpului profesoral, nu dansa nimeni -- toți, înțepeniți pe scaune, de parcă erau la ședință, nu la petrecere...
Doar directorul ce se tot plimba, pe post de supraveghetor...
Înainte de a face gestul, îi povestesc Miei ce am de gând.
Tipa, cu jumătate de glas:
= Și... chiar crezi că o să accepte să danseze cu tine?
Cum, în privat, sunt destul de slobod la gură, răspund:
= Stai mamă, liniștită, că doar o invit la dans, nu în fân!...
= Hai s-o văd și p-asta!...
O las pe un scaun și plec.
Mi-am afișat zâmbetul meu de cuceritor și, politicos, am invitat-o la dans.
Mi-a întors zâmbetul și s-a ridicat fără nici cea mai mică umbră de ezitare...
Chiar mi-a mărturisit, șoptit, că începuse să înțepenească pe scaunul ăla...
Habar n-am dacă a băut prea multă șampanie -- că la ei nu este raționalizată -- sau, pur și simplu m-a ghicit că nu sunt vreun copilaș neînțărcat, că la întrebarea mea că de ce nu dansează și profii, mi-a răspuns cu o expresie de m-a surprins:
= Dă-i naibii de expirați!
Mi-e clar că nu și-a petrecut tinerețea doar studiind chimia organică și anorganică!...
Dansăm vreo jumătate de oră -- tipa, e clar, are multă experiență și la capitolul ăsta și nici n-are vreo inhibiție ca la blues-uri să se lipească de mine...
Oricum, mi-e clar că dansează, nu îmi face, în vreun fel, vreun avans.
Chiar îmi mărturisește că abia așteaptă să scape bărbatu-su de la minister -- nu știu care și nici nu întreb -- ca să-l ia și pe el la dans, apoi să se poată scuza și să se retragă.
În sfârșit, tot în timpul unui blues:
= Mă așteptam la transformarea asta -- mă refer la Mia...
= Scuze, dar... eu tot fată cuminte cred că este!...
Râde, cu poftă:
= Te-am ghicit eu!... Ai grijă! Sunteți mult prea tineri ca să faceți copii!...
= ...
= Hai, tinere, gata, îți mulțumesc că te-ai îndurat de găina asta bătrână, dar... vezi că puicuța aia a cam ajuns la exasperare...
O conduc, îi mulțumesc, apoi mă îndrept spre Mia, care-i toată numai zâmbet...
O invit, normal, la dans.
Cine a organizat muzica, a făcut-o cu cap -- blues-urile primează...
Nu începe bine blues-ul, că Mia se și lipește de mine -- se pare că a inspirat-o profa de chimie...
Mă întreabă, șoptit:
= De când ești tu așa de intim cu profa?
= ...?...
= Hai măi, că toți profii se uitau la voi ca la mașini străine, ca să nu mai vorbesc de colegii noștri și mai ales de colege!...
Îi dau un răspuns glumeț:
= Vezi ce înseamnă să fii un bun dansator?!?
= Ei, hai! Lasă, lasă!...
Devin serios:
= Fata moșului, dacă stau să mă gândesc bine, este pentru prima oară când profa și cu mine ne atingem! Până acum nici măcar n-am dat, vreodată, mâna!...
= ... Vă stătea atât de bine împreună!...
= ... Hai că ai înebunit! Ea spre patruzeci, eu doar optișpe, la fix!
= ... Lasă, că... s-au mai văzut cazuri!
= Mia, vezi că degeaba croșetezi, că... îți lipsește materialul!...
= ... Scoate-mă la o țigară, te rog.
= OK!
Ieșim.
Culmea, nu-i nimeni la fumat, așa că profit de moment și o iau pe Mia de mână și ne îndreptăm spre intrarea din spate a liceului.
Normal, ușa este încuiată, dar fereastra aia cu pervazul jos și cu încuietoarea defectă este tot la locul ei, așa că ne strecurăm, ca infractorii, în școală.
Ne acomodăm destul de rapid cu întunericul, mai ales că suntem ajutați și de razele lunii...
O duc la etaj și intrăm într-o clasă ale cărei ferestre nu pot fi văzute dinspre sala de sport.
Doar știu ce ochi vigilenți poate să aibă directorul...
Ne aprindem țigările. Fumăm, apoi iau mucurile și le arunc pe fereastră.
O iau pe Mia de mână și o conduc în fundul clasei.
O îndemn să stea jos, în bancă, apoi o prind de bărbie:
= Dacă-ți stric un pic machiajul, ai cu ce să ți-l refaci?
= ... Dar ce vrei?...
Zâmbesc:
= Pentru început, să te sărut, apoi, mai vedem noi...
Se apropie cu gura de a mea.
O sărut -- știe fata asta să sărute, cum știu eu să cânt la mandolină! Ioc!
Între timp, dacă tot are decolteul ăsta obraznic și nici nu poartă sutien, îi strecor mâna și-i iau sfârcul la mozolit.
Dârdâie de zici că-i în pielea goală la minus cișpe grade!...
Îi bag eu limba în gură, dar își ferește limba de a mea de zici că i-am băgat vreun drug fierbinte...
Nasol și cu preocuparea asta, strict pentru școală!...
Îi dau jos umărul rochiei, lăsându-i sânul liber. Dârdâie în continuare, însă nu face nici cel mai mic gest să se împotrivească...
Îi las gura și mă aplec, luându-i sfârcul în gură.
Dârdâie de incepe să se zgâlțâie și banca în care suntem așezați.
Îi bag mâna pe sub faldurile rochiei, pe sub jupon, direct la chiloți.
Din ce simt, tactil, fata nu poartă chiloți tetra, din bumbac, ci o chestie din dantelă.
Nu-mi pierd timpul cu finețuri -- fac ce fac și-i îndepărtez, cât se poate, picioarele, apoi trag de chilot într-o parte și-i proptesc degetul la lindic.
O dă pe hăuleli, ceea ce sincer, nu-mi prea place.
Habar n-am dacă școala este chiar pustie.
Îi las sfârcul din gură și-i șoptesc să tacă.
Mă ascultă.
Ca să mă asigur, îi bag limba-n gură, apoi, rapid și cu dexteritate, îi bag mâna intre labii, ajung la vagin și-mi continui călătoria până am confirmarea.
Fata este, într-adevăr, fată.
E speriată, tensionată, dar, în continuare, nu se împotrivește.
Acum, să fim serioși, că... la cum este îmbrăcată și nepregătită, e clar că nu se pune problema să-i fac ceva mai mult decât mozoleala asta infantilă.
Totuți, nebun cum sunt, îmi vine o idee.
O ajut și o urc pe pupitru, rugându-mă să fie suficient de curat, încât să nu-i murdărească rochia.
O iau de picioare și i le ridic pe umeri, apoi, cu o mână îi dau iarăși minunatul chilot de dantelă de-o parte, apoi, cu cealaltă mână, îi iau pizda la smotocit.
Iar dă s-o dea pe hăuleli, însă-i aduc aminte că trebuie să se abțin&... |
