Zile care copiau una pe alta in fiecare an, in liniste. Stereotipul ii facea bine. Un mod de viata care nu accepta surpriza. Trezirea in zorii zilei, pregatirea ustensilelor de pescuit. Cizme lungi de cauciuc impotriva umezelii dar si un pulover tricotat din lana pentru orice eventualitate. Un impermeabil contra ploilor prietenoase sau dusmanoase, nu se stie niciodata. Furtuna, vant si alte fenomene... naturale si denaturate.
Zi de zi cu capul pe brate se uita atent la plasa aruncata peste ape. Un bat de pescuit pentru placerea de a simti miscarea disperata sau chiar plina de speranta a pestelui, care sfarsea dupa cateva zbateri emotionante, inapoi in libertatea apelor.
Spre amiaza acosta barca straveche la mal. Pestii ajunsi in desagi, plecau spre targ, in inima orasului aglomerat. Saluta in stanga si in dreapta dupa obicei. Apoi isi aseza marfa pe masa inchiriata. Astepta orasenii care umpleau piata treptat. Toti de la mesele vecine erau pescari. Cei, din partea cealalta a tejghelelor, erau agenti comerciali, care duceau mari cantitati de peste spre vanzare, la diferite firme.
Esenta vietii e un flux continuu, fara intreruperi semnificative. Efortul investit intr-o munca grea, in conditii dificile, asigura banii unei vieti modeste, dar si rezistenta in a persevera in orice anotimp pentru a atinge sensul existentei, care intarzia, dar niciun pescar nu observa. Timpul trecea iar ei deveneau tot mai impenetranti. Sticlosi. Impietriti in sentimente si vorbe. Comunicarea se reducea la cateva cuvinte si interjectii de multumire sau de indignare fata de natura.
Prin miscarile de brate pe oglinda luminoasa a apei, linistea s-a tulburat pe neasteptate. A intervenit cineva in natura si a imprastiat peisajul obisnuit al golfului. Sticla apei s-a spart dintr-o miscare brusca. Valurile concentrice se inmulteau si anulau unul pe altul, venind din centru altele si altele. O spranceana spanzurata intrebator. O femeie s-a incumetat sa inoate in siragul albastru si limpede. Nu a vazut o asemenea expunere de cativa ani buni. Era dezorientat, nu stia ce se intampla. Nici daca se intampla ceva. Nu avea reprezentari pentru asemenea momente. Nu avea nici cunostinte. In cele cateva clase frecventate nu l-a invatat nimeni asa ceva. Vadit deranjat in habitatul lui, s-a rastit la femeie:
-Cine esti ?... Ce cauti aici ?
Femeia nu auzea nimic din cauza clipocitului apei dar cand a observat barca, s-a oprit dintr-odata.
-Buna ziua. Vin pestii ? – intreba cu o exuberanta iesita din comun. Incerca si sentimentul mirarii dar si al surprizei placute. A reusit sa risipeasca singuratatea cuiva. Si pe a ei, la fel.
-Acesta e golful meu, de ani de zile aici vin sa pescuiesc si nu m-a deranjat pana acum absolut nimeni, daca nu luam in seama furtunile, care sunt date de Domnul. Dar dumneata ?
-Si eu-s data de Domnul! Din niste coaste! Nu mai stiti invatatura?
-Coaste aici... pe ape? Hm...
Femeia simtea din vocea lui, indignarea pentru revarsarea ei in ape interzise, brusc si-a revenit din euforia spontana, si-a intors spatele intamplarii si cu miscari hotarate a parasit golful, inotand spre mal, care nu era departe, dar totusi la o distanta considerabila.
Nu-si lua ochii de pe ea. Minutele treceau, dar privirea lui era pironita intr-o singura directie. La fenomen. Care disparea tot mai mult in secundele nechemate, dar continue, trimise de timpul etern care se pare ca e grabit. Oare de ce? Si altii vor sa traiasca si nu incap de noi? Ne forteaza sa pasim mai sprinteni. Catre ce? Catre hotar, mal si un punct fix in care ne egalizam toate sansele, chiar si virtutile. Basmele. Viata. Acolo ne grabim toti? De neinchipuit. Si punctul se absorbea in vazduh.
-Vai turistii astia! Nimic nu e sfant pentru ei sau poate totul. Tocmai de aceea ii vezi in locurile cele mai neasteptate. Cauta ineditul, frumosul. Amintiri unice pentru o viata unica. Impresii pe care nu pot culege in sanul familiei doar aici, in inima salbaticiei generoase, fara bariere sau bilete de intrare, impuneri, limitari. Aici te poti desfasura, simti ritmul natural si poti asculta pulsul relaxat al vietii. Imagini desenate de penelul naturii iti pot trezi culori nemaivazute. De asta vin aici turistii. Cred ca totul e al lor. Nu mai respecta intimitatea sufletelor.
Pestii s-au speriat si s-au dus. Poate chiar dupa ea si cauta un punct fix in zare. A disparut si ea. Zarea nu mai are puncte fixe, doar linii care te iau de sus si te fac sa plutesti deasupra tuturor valorilor vazute sau imaginate, azi mai mult decat in alte zile care nu se deosebesc doar prin denumire. Apoi s-a mai linistit cand a vazut zvarcolirea pestilor in plasa intinsa de dimineata. Se mira ca s-a umplut fara stirea lui. Or fi fost plecat intre timp, undeva departe... A asezat batul jos, azi nu mai prinde pesti pentru placerea de a-i arunca inapoi.
Miscari automatizate il duceau pana la piata. Era aglomeratie mare, fiind sarbatoare de care a si uitat, fara sa stie din ce motiv. Interesant. Pana acum el ca si satenii, astepta sarbatorile, azi sarbatoarea il astepta pe el. Placuta senzatie. Neincercata. De obicei dupa piata toti pescarii invadau orasul care era impodobit in culori vii. Caruseluri, clovni, oameni care inghit flacari ca sa fie mai inflacarati, care isi tin serpi la piept sa vada ce sentiment e, rochii vaporoase, parca ai vedea vapori mici, albe pe apa, vestitori ai pacii, ai apropierii oamenilor de ei insisi.
Ciudat, dar azi nu simtea nevoia sa se amestece in multime, sa guste din sarbatoare. Azi vroia sa fie doar cu el insusi si cu amintirile proaspete, avea nevoie sa analizeze evenimentele din viata lui, mai ales pe cel din ziua care tocmai trecea, dar n-o lasa, o rumega, o diseca, o reproducea, o intorcea pe toate fetele pe care le fotografia si le aseza nu departe de nucleul memoriei active pentru urgentele inerente si tot mai stringente, credea el. Pana a ajuns acasa amurgul s-a inchis la culoare. Nu a mai aprins lumina, a gasit patul si pe intuneric. Si visul ciudat pe care tocmai l-a trait.
A doua zi a aruncat plasa de pescuit mai devreme cu ceva decat in mod obisnuit. Totul facea ca si pana acum, respectand obiceiurile batatorite, dar lucra din instinct si nu constient. Pana si-a adus aminte ca ieri, la aceasta ora, da, stie foarte bine ca pe vremea asta s-a ivit femeia aceea. Si i-a invadat teritoriul si creierul. Bine ca s-a dus repede. Lucrurile trebuie sa mearga pe fagasul lor normal. Fiecare cu destinul sau. Cine ar vrea sa-si schimbe destinul? Dar cine ar putea? Oare el ar vrea?
Lucrurile trebuie sa revina la normal. Linistea si armonia sunt elementele determinante ale naturii, acestea hotarasc scurgerea infinita a timpului, doar din cand in cand se stinge cate o luminita, pe care natura nici n-o baga in seama, avand meniri universale, trebuie sa insire cat mai multe perle pentru toti doritorii de viata.
E bine ca azi n-a venit straina sa deranjeze apa, pestii, aerul, linistea obisnuita, impacarea cu natura si cu sinele. Sa stea acolo unde este. A prins cu cele doua maini batul de pescuit si incerca sa nu se gandeasca la nimic ca si pana atunci. Dar gandurile se derulau fara invitatie, se vedea cum in fiecare zi se trezeste, se imbraca, mananca ceva, pregateste ustensilele de pescuit, ia barca si se inchina meseriei de pescar pana la amiaza. Si toate acestea numai singur.
Dumnezeule, chiar ii sunt la fel zilele, trase la indigo? E imposibil, ca doar el nu e o masina, un robot. Dar daca cauta, gaseste diferente privind succesiunea zilelor: nu mananca in fiecare zi acelasi lucru, nu prinde aceeasi cantitate de peste, si clima e schimbatoare, cand il arde arsita, cand il bate furtuna sau il smulge vantul din echilibrul sau bine infipt de-a lungul vremii. Chiar si suprafata apei difera de la o zi la alta, cateodata e neteda, linistita, alteori acoperita de ceata sau involburata in urma vantului rascolitor. Exista elemente incontestabile care diferenteaza zilele intre ele, care rup monotonia ucigatoare, singuratatea ingropata in suflet.
Si intalnirea asta cu necunoscuta, s-a imprimat in memoria lui cu alte litere, ziua s-a fragmentat in doua parti distincte. Nu era in fata unui timp care curgea la fel. Acum stia, cand timpul a luat o pauza, el se analiza pe el insusi. Isi punea intrebari existentiale. In ce ritm sa-si continue drumul? In cel obisnuit sau in cel neobisnuit?
Aparitia ei parca ar fi o insula descoperita peste noapte, in imensitatea apelor. Isi pune jos batul de pescuit si se uita catre mal. Peste doua ore tot malul il scruteaza din priviri. Observa ca batul e tras de pesti, nu-i pasa. Din partea lui sa-l traga si in apa, daca asta e intentia lor. Totul se desfasoara automatizat, nu mai e nevoie de coordonarea lui. Plasa se umple cu pesti fara nici un efort din partea lui. De-ar aparea odata femeia aceea! Il doare gatul de atata incordare, ochii ii sunt obositi. Azi nimeni nu-l mai deranjeaza. Ciudat.
Brusc vocea femeii l-a trezit din letargie. A venit dintr-o directie din care el nici nu s-a asteptat.
-Ce mai faceti? Umbla pestii? – intreba vocea vesela.
Pescarul s-a rusinat la gandul ca a fost prins asupra faptului si incerca sa fie azi mult mai prietenos decat ieri.
-Vin pestii, vin, nu le pasa nici de straini... aratandu-si dintii frumosi intr-un zambet larg, generos.
-Remarca asta la mine se refera, asa-i?
-Eu alt strain nu vad in apropiere, continua pescarul flirtul. Limba incepea sa i se dezlege dupa atatia ani de tacere. Parca se imbata incet-incet cu dispozitia sa de comunicare. Nevoia de deschidere a pus stapanire pe el si l-a lasat parca fara vointa.
Intre timp femeia care facea baie, lovea jucaus apa, se dadea peste cap exuberant, adora greutatea ei de pana in apa, libertatea de miscare, nu se mai satura in a zburda in spatiul transparent.
Pescarul nu-si putea lua ochii de pe ea, parca era un peste rar care i se arata, ca sa se ascunda mai apoi, numai cu gandul de a-i oferi un spectacol magic. De multe ori se scufunda in observarea miscarilor pestilor, dar femeia asta depaseste chiar si performanta lor. Nu-l mai interesa nici batul, nici plasa, desi existenta lui depindea de acestea.
-De ce nu veniti si dvs. sa faceti o baie ? – intreba indraznet straina.
-Eu? Dar eu nu m-am balacit si de zece ani! – striga indignat pescarul. Din asa ceva noi nu am putea trai!
-Atunci ar fi timpul! – insista femeia. Uitati-va ce vreme minunata, cat de placuta este apa, nu te poti satura de ea. Sa nu spuneti ca nu stiti sa inotati ca asa ceva mi-ar fi peste putinta sa cred.
-In atatia ani poti uita orice, chiar si gustul apei – a raspuns raspicat pescarul, in timp ce il cucereau pas cu pas impulsuri misteroase, carora la un moment dat nici nu mai dorea sa se impotriveasca. Nu avea motiv. Brusc si-a aruncat hainele de pe el, aratandu-si corpul bronzat neuniform si ramas intr-un sort, a sarit in cap, in apropierea femeii, stropind-o de-a binelea.
Ea radea prelung din toata puterea, in timp ce barbatul disparuse din vizorul ei. Zambetul provocator s-a preschimbat intr-un grimas pe fata strainei, s-a speriat. Se invartea cu mare viteza, uitandu-se in toate directiile. El s-a ivit deodata aproape de ea, intentionat vrand s-o sperie, intarziind in adancimea apei peste limita admisibila. Apropierea li s-a parut tulburatoare. Au inceput sa inoate unul langa celalalt in acelasi ritm, mirandu-se unul de celalalt, intr-o clipa lunga si neverosimila.
Combinatia dintre timp, spatiu si miscare de multe ori schimba perceptia omului, momentul devine unic, pretios, privirile realizeaza un fluid continuu, emotiile rascolesc tot corpul, deviind vizibil ratiunea trairilor.
Soarele ardea in lumina din ochi. Barbatul a atins corpul ei, asa numai din intamplare. O liniste imensa i-a imbratisat cu doua aripi, doar zvacnirea inimii parea ca risipeste aceasta faracuvantare cu intelesuri vulcanice. Nu vorbeau, doar vocea pescarusilor ii obliga sa se uite involuntar inspre traiectoria lor. Femeia a inceput sa inoate in jurul pescarului la o oarecare distanta, parca vroia sa evalueze gradul pericolului sau farmecul idilei.
El dintr-o data s-a scufundat in adancime, pana unde ea nu-l mai putea vedea. Femeia nu-si mai facea griji, astepta curioasa, iar asteptarea o emotiona. Pescarul a aparut chiar langa corpul ei, cuprinzandu-l, o clipa au ramas uniti sub efectul jocului senzual, pana ea, nemaisuportand intensitatea momentului, speriata s-a indepartat si a inceput sa inoate catre mal.
Ajutat de mainile sale vanjoase, pescarul ... |
Singuratatea pescarului
