“Deci care e problema?”
Ciudat stil de abordare mai are si Stefan al meu... Ne cunoastem de atata vreme si inca recurge la naivitatea lui funciara – in definitiv, desi nu recunosc, toti barbatii raman niste naivi incurabili. Unii sunt dragalasi, prin asta augumenteaza suddenly acea maternitate care sta ingropata adanc in fiecare dintre noi, dar care incepe sa infloreasca cu intaiul sarut...
Uf, Doamne... ce sa mai fac ca sa ii atrag totusi atentia acestui barbat rafinat, ravnit de fiecare dintre femeile care populeaza mai mult sau mai putin temporar culoarele companiei noastre? Nimeni nu stie mai nimic despre el, fiindca e mai tot timpul retras in biroul lui... ca intr-un turn de fildes, parca... nu e cautat de prieteni, de nimeni... da, de multe ori am impresia ca Stefan parca ar fi aterizat dintr-un taram de poveste aici la noi... desi cea de la HR care a stat de vorba cu el prima oara, atunci cand a venit (nenorocita sunt sigura ca a incercat si sa... cu el, dar evident ca nu i-a mers, e prea mare diferenta de clasa... nu pare el tipul care sa se incurce cu parasute care beau bere si fumeaza ca golanii)... deci Vicky ne-a spus ca l-a descusut si ea cat se poate – intelegand prin asta limitele de privasy impuse de politica companiei – si asta e... Stefan al meu a fost casatorit si are si un copil lasat in grija mamei, dar de vre-o patru ani e liber si se pare ca nu mai are pe nimeni... Cine stie ce nespalata sau... usurateca a fost aia... in stare sa aibe un copil cu el si dupa aia sa-l piarda...
„Problema e aici”, imi las eu laptopul pe birou si il intorc spre el, punand degetul pe coloana cu pricina.
M-as apropia de el si as trece de partea cealalta a biroului, poate totusi ar simti ca mi-am schimbat parfumul... poate ca ar intelege... numai ca el se apleaca putin peste tablia biroului sau imens, isi aseaza mai bine ochelarii pe nas... rame de titan... sigur Optinova... are si antireflex am vazut... bine, la salariul lui de operational manager... Ma aplec si eu atunci, ca si cand as vrea sa-i arat mai bine, poate vede dantela neagra a sutienului, ca mi-am pregatit indelung in oglinda decolteul putin cam indraznet al sacoului classy pe care tocmai l-am luat... si l-am imbracat astazi special pentru el...
„Nelly, imi zambeste el larg... (ce dantura perfecta!) mie mi se pare ca tu nu esti atenta deloc...”
Normal ca par neatenta, prin asta si incerc sa-i ATRAG ATENTIIIA!!!... de atata vreme...
„Pai, fata, spune el – si ma priveste drept in ochi... – de cate ori trebuie sa-ti spun ca aceasta coloana... de fapt toate coloanele acestea din stanga...”
Stefan are niste ochi albastri. Foooormidabili...! Uf, par cateodata de otel, iar cateodata ca marea... da, cateodata simt ca ma scufund in ei cand ma priveste atent, calm... si uneori simt ca inghet, ca paralizez, da... ca alteori sa ma scufund din nou, deci... si de-aia rasuflarea... Acum degetele lui f.fine, cu manequra impecabila, ating marginea din dreapta a ecranului... am sa sarut pe ascuns urma atingerii tale...
Stiu continuarea:„... sunt setate sa primeasca numai date numerice, intre anumite limite...”, numai ca eu le umplu randurile mereu cu un „TE IUBESC!” prin copy+paste aproape pana jos de tot... lasand cateva, cele ramase la vedere, complet goale... n-am incotr-o, iubire, numai facand pe proasta pot veni mai des in biroul acesta intim, atat de placut, unde se pare ca e singurul loc unde-ti gasesti tu confortul... in speranta ca... da... vei lua mouseu-l... mereu vin si cu museou-l la mine... da, in speranta ca vei da de scroll... asa... sa vezi de ce-mi vine mesajul de eroare... dar abia il atingi si-apoi iti retragi mana... ai fost atat de aproape sa afli marele NOSTRU secret...
Dar ai dintr-o data o privire cam pierduta... ceva e in neregula cu tine... dai mai tare boxele pe care le tii de-o parte si de alta a laptopului, esti un rafinat ascultator de muzica... stiu... mereu cate ceva frumos... da... si acum... pianul... apoi sunetele acelea joase... si vocea... e femeie, parca... „Creazy, I’m creazy for feeling so lonly...I’m creazy, creazy for feeling so blue”...
„Patsy Cline, ma lamuresti tu, citindu-mi intrebarea din ochi. A murit acum vreo 40 de ani intr-un accident de avion...”
„Imi pare rau”, ma trezesc spunand de parca ar fi fost cineva apropiat tie... Dar desigur ca iti e apropiata Pasty asta sau cum ii spune, vocea ei... hmm, frumoasa, n-am ce spune... iti umple poate si tie singuratatile... Si inchid ochii, miscandu-mi usor capul in ritmul acestei muzici lente, ca sa intelegi ca-mi place si mie...
„Nelly... daca vrei...Poti sa iei loc, sa mai asculti...” – ma inviti tu cu un gest simplu, colegial si amabil, indicandu-mi micul birou de la fereastra, din dreapta... unde sta de obicei secretara... dar in spatele lentilelor subtiri parca ochii iti sunt tulburi... insasi expresia nu-ti mai este cea cunoscuta... nu cumva?... ar fi grozav ca tu sa fii zarit totusi acele litere care dadeau acel mesaj de eroare... poate ca n-am fost eu suficient de atenta si scrollu-l a ajuns... si in sfarsit, finnaly cum ar spune englezul...????
Ma asez cuminte acolo, niciodata n-am... pacat, cine-o fi pus scaunul asta asa... in fine... n-am venit totusi ca sa stau bot in bot... sau, ma rog, ochi in ochi cu el...
„Fiindca tot te impiedici mereu in documentele astea excel...” – continui tu si parca ai o greutate, ceva... in respiratie... (holly cows cum spun englejii... tu chiar???!!!) „uite cat stai tu aici... are wireless laptopul tau?”
„Da!”... normal ca are mai, Stefane, nu-ti mai aduci aminte ca tu ai luat seria asta de laptopuri si ni le-ai setat la fiecare, ai venit pe la fiecare si ne-ai aratat... nu mai stii ca mi-ai probat messengerul si ai zambit vazandu-mi ID-ul... lonlyheart79... imi aduc aminte perfect ca m-ai sagetat adanc cu irisii aceia de otel lucitor si-ai spus abia inteligibil: „Hmm... yes... owner of a lonly heart...” atunci chiar am crezut ca m-ai inteles... dar nu, tu ai retinut doar ID-ul... ca sa putem apela unul la altul... colegial... numai colegial... pana acum...?
„Ce prost sunt... Pai esti online... – si zambesti cald, rusinat parca... Uite, iti transfer acum pe mess un document... adobe reader ai?”
„Cum sa nu...?”
„Are cateva pagini... vreo 10... nu e chiar asa de mare... e vorba de excel, de notiunile de baza.”
„OK” – si ii dau save. Pe dekstop, normal...
„Cat stai aici... – si iar respiri greu... e ceva cu tine, strangi ochii de parca ceva te doare, iti musti buzele... – Nelly, citeste-l... te rog... si sa-mi spui daca nu intelegi ceva... e o chestie suc...cinta...”
Ei, nu se poate, ceva se intampla cu tine...
„Stefane! (toti ne spunem pe numele mic – company’s polisy). Sa ma scuzi...”
„Da, Nelly, spune.”
„Mai, tie ti-e bine?”
Respiri greu... inchizi ochii... sper ca e ceva pasager... te lasi pe spatarul fotoliului, dupa ce pui de la inceput melodia cu „I’m creazy”... o dai mai tare...
„De ce nu mi-ar fi... ?!”
Ma ridic, nu se poate, poate ai patit ceva, dar tu ridici palma dreapta a protest, oprindu-ma... Nici nu stiu ce sa fac: sa iti ignor gestul sau sa te ascult...? Dar te ascult totusi, poate ca emotia (daca totusi e vorba de ACEA emotie!!!) e prea mare, daca as veni peste tine... cine stie, poate ca n-as face decat sa torn, doamne fereste!, gaz peste foc... suntem totusi la servici... bine, bine, raman atunci cuminte aici, la fereastra, deschid documentul... totusi parca respiri cam greu... (sa nu ai cumva probleme cu polipii, cum era baiatul sora-mii, ca tot eu a trebuit sa le atrag atentia... „mai, dar nu e normal sa stea cu gura cascata asa...”...stiam de la Teddy, care a lucrat si la ORL, in fine... l-au operat...) hai, ma fac ca parcurg pdf-ul... dar tot mai trag cu ochiul drept din cand in cand... esti complet abandonat pe spatarul fotoliului, cu ochii inchisi... respiri rar... si adanc... poate nu ai dormit azi-noapte... in fine... ma mai uit in treacat pe pdf... ce papucii mei, Stefane, chiar asa ma crezi de... am facut cursuri, domnule,si le stiu cu excelul, dar... normal, asa te-am lasat eu ca sa crezi... de la un timp...!
Fiindca, Stefane, acum, ca suntem numai noi doi, desi vad ca tu stai cu ochii inchisi, cu capul rezemat de spatele fotoliului si... totusi... poate faci exercitii de respiratie... dadada, mai curand asta trebuie sa fie, am auzit, am citit... deci yoga e sigur... o inspiratie profunda... asa... apoi aerul tinut in piept cat mai mult... dar parca si la gravide tot cam asa e, nu? (N-am de unde sa stiu, n-am avut noroc ca sora-mea sa intalnesc un intelectual finut ca Paul al ei, sa plec cu el in Spania, sa fac copiii... Asta asa e, in societatea de azi se pare ca numai handicapatii mai au noroc...) Da... Fiindca acum, Stefane, daca esti atat de tulburat fiindca... sau te concentrezi poate... nu stiu... iar o pui pe Pasty cum-o-cheama... Poate ca asta e mesajul... da, doamne, ops, e clar... cat se poate de clar!!!... cred ca de fapt vrei sa-mi comunici cat de singur esti... si eu sunt singura nemaritata de pe aici... pe Amalia nimeni n-o pune la socoteala... n-are nici 20 de ani... ops, doamne! Asa e... nu, nu e nimeni de vina ca virgula cantecul e interpretat de o femeie... aluzia e desigur mult mai subtila, un barbat ca tine e intotdeauna subtil, ma intreb daca esti si in p... nununununununu! E prea devreme sa ma gandesc la una ca asta!!!
Da... fiindca mi-e rusine, mi-e atat de rusine ca... de cand te-am vazut si... ti-am intalnit ochii aceia de un albastru straniu, nedefinit si profund, mi-am si inchipuit cum mi-ar sta cu tine in p... ufff, chinuri de femeie singura... poate ca ai sa intelegi candva... si-ai sa ierti... caci dincolo de stralucirea aceea mandra, ca de otel, pe care o au cate-odata ochii tai, eu sunt convinsa ca ai un suflet bun... si cald... si... Uf, doamne-dumnezeule, iarta-ma, m-ar putea intelege cineva ca sunt atat de slaba incat...? da, incat in unele nopti... imi vine sa plang cand ma gandesc cum l-am scos afara din casa pe Teddy fiindca... voia sa-i fac... lucrul acela si... si mai si fuma in casa... in definitiv era destul de bun, nu umbla nici prin carciumi, nici cu alte femei, aducea toti banii in casa, numai ca...! Da, cateodata as vrea sa mai fie langa mine... deh, sunt pana la urma slaba si iertatoare... ca majoritatea femeilor...
„Stefan, ce e?” – ma trezeste din ganduri geamatul tau profund si prelung. Sar in picioare.
Stai cateva clipe neclinitit, ai mainile adunate undeva sub tablia biroului, pe burta poate... (cine stie, poate ai si tu o colita rebela cum m-am pricopsit eu de la o vreme, o sa-ti recomand niste ceaiuri...) stai cateva clipe cu ochii inchisi, dau sa ma apropii, dar iarasi gestul tau decis, cu palma dreapta... hmm, cand tie evident ti-e rau eu... mai am timp sa-mi aduc aminte de semnul ala de pe mess...!
„Nimic... – spui tu cu vocea inecata... apoi ti-o dregi: te rog frumos, Nelly...!”
„Sigur ca da!” – raspund ingrijorata... Stefane! Stefane! E ceva totusi mai grav cu tine?
„Esti buna sa-mi aduci si mie un pahar cu apa?”
Ma uit infrigurata in jur: de unde sa iau apa? Noi avem... la frigider... apa minerala...dar...
„De care apa, Stefane?”
Iti dregi din nou glasul, tragi aer in piept, adanc, apoi ridici copilareste din umeri:
„Apa de la chiuveta. Te rog...!”
Om cu gusturi simple, stilat, care nu se incurca cu tot felul de fitzerii... Asa ca ma indrept direct spre usa, as alerga eu, dar asta i-ar spori pesemne ingrijorarea lui... poate si pe a celorlalti, care se uita cam lung prin usile larg deschise ale birourilor, cum totusi... da, alerg... caci baia e tocmai la capatul culorarului... uf, doamne, ce proasta sunt: O SA-I ADUC APA IN PUMNI...?!!! Noroc cu astia de la TSC, uite au pe frigider o tava cu niste pahare... iau unul... nu e nimeni inauntru... il spal bine... il umplu... beau si eu putin... sa vad daca e rece... dar si ca sa-mi las urma buzelor... Nu se poate!... lui Stefan ii e rau si mie imi sta mintea la prostii...!!!...cum s-ar intalni urma buzelor noastre... nu, nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale... Ies, gata, iau din nou coridorul, de data asta la pas, mai atenta...
Ma ciocnesc in cadrul usii cu Vicky... ceee...?!... Doamne-iarta-ma mai cauta si ASTA aici?! Era cat pe-aici sa scap sau sa vars paharul... Hmm...bravo! asta a uitat sa se pieptene de dimineata... cine stie prin ce pat a aterizat... se sterge pe la gura cu o batista... sau ce o fi... pai da, molfaie toata ziua, de cand o stiu, ciocolata sau bomboane... ce metabolismul dracului are (ufff, Doamne-iarta-ma!) ca nu pune nimic pe ea... isi consuma caloriile altfel... in fine... hai, las-o pe Vicky cu ale ei...! Uf, ce mama ma-sii faci TU aici, Nelly?!!! Tu o masori pe parasuta asta care iese cu pasul ala al ei leganat... ca de... in fine... sau ai de gand sa-i duci lui Stefan paharul acela cu apa?!
El arata mult mai bine acum, uite... |
Stefan. La birou
