Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |  Stelica,copilul stelelor :) (gay romantic) | Autor : Arcangelo - 2013-03-28
Citita de 3891 ori - Nota 8.61 (18 voturi) | | | Ma halucinam deja de cateva minute bune,uitandu-ma lung si dulce la el...
Imi venea sa-l mananc din priviri,asa dulce era!
Din cand in cand,ma privea si el,cam incurcat...tulburat...mai ales ca prietenii cu care era isi tot dadeau coate si radeau -pesemne pe seama lui,ori pe seama mea...
Doar ca parca nu ma puteam abtine...si ce daca radeau de mine? -las' sa rada...imi spuneam cu o doza de ciuda masochista,pentru ca reuseam sa ma halucinez in halu' ala de un baiat de pe strada cu care clar ca nu aveam vreo sansa,tinand cont ca era si cu gasca de prieteni pe deasupra...
Eram cu totii la o fantana din centrul orasului,inconjurata de banci insa niciunul nu statea pe banca,doar eram asa,la vreo 6 metrii distanta de ei,uitandu-ma in ciuda lor...si mai ales a mea,dupa baiatul cel minunat de dragalas...
Cand de-odata il vad ca vine direct la mine!
Nu stiam la ce sa ma astept...nici nu am avut timp sa ma pregatesc cumva...doar ca m-am pomenit ca ma imbratisaza! -asa...pur si simplu...si cu foc!
Nu m-am mai gandit in clipele alea la nimic...l-am imbratisat si eu,cu toata dragostea!
Asta imi dorisem cu disperare aproape...imi imaginasem doar cu cateva minute inainte ca pot sa-l strang in brate,ca pot sa-l mangai....sa-l alint...
Si acum ca era in bratele mele,il strangeam de sa iasa sosu' din el nu alta!
Si il mangaiam usurel pe spate...pe cap...
Nici nu stiu cat a durat...probabil ca nu prea mult si s-a desprins din imbratisarea mea,incurcat,imbjorat...nestiind ce sa spuna si ce sa faca...
Mi-a mai aruncat o privire...si nu am stiut ce ar fi vrut sa spuna si nu isi dadea voie,pentru ca aproape a rupt-o la fuga spre gasca aia a lui,care -acum imi dadusem seama- se hlizea uitandu-se la noi,in tot timpul asta.
Pesemne fusese un fel de provocare din partea prietenilor sau colegilor lui...sau ce erau;ca in momentul ala nu imi pasa!
Am ramas cretinizat acolo...nestiind ce sa fac,intr-o deruta totala...
Imbratisarea fusese atat de reala...pentru mine cel putin nu fusese o gluma!
El era acolo,cu ei,incercand sa nu se uite la mine parca -si eu nu stiam ce sa spun sau ce sa fac.Doar ca pur si simplu nu puteam sa plec de acolo cu coada intre picioare! -nu din orgoliu -cred- pur si simplu nu puteam sa-l las sa plece asa!
As fi vrut sa-i spun ceva,doar ca nu aveam habar ce as putea sa-i spun,si sa nu sune total aiurea...sa nu-i faca pe amicii lui sa rada si mai mult de el...si de mine pana la urma...nu de mine...de ce simteam...pentru ca simteam ca sunt ca o flacara de iubire eterna,de ma minunam ca nu topesc asfaltul acolo,pe loc!
Nu stiu cat am asteptat sa ma decid ce sa fac...nici cand m-am decis de fapt...m-am pomenit doar ca merg spre grupul de baieti care se hlizeau ,direct la el,l-am luat de mana si i-am spus: Vino cu mine!
Cred ca a fost prea surprins ca sa reactioneze in vreun fel,pentru ca am plecat cu el de mana,cativa pasi,inainte sa se opreasca.
Din urma,rasetele se auzeau chiar foarte bine...
Am simtit ca ar fi vrut sa vina cu mine!
Era cum nu se poate mai incurcat...mai ezitant...simtise la fel!
Si pentru el imbratisarea noastra nu fusese doar o gluma proasta.STIAM asta cumva.
Cateva clipe,am stat parca in echilibru pe un varf de ac,dorindu-mi din toate puterile sa se intample o minune si sa ma aleaga pe mine si nu pe ei...
Nici nu indraznea sa ridice privirea si sa se uite la mine,ca si cum ar fi fost suficient sa o faca,ca sa cedeze!
Nici nu stiu cum,m-am pomenit ca il starng din nou in brate,
Doar cine a patit asta,stie ca e cat se poate de real: dragostea la prima vedere,exista cu adevarat!
Asa...pur si simplu,dintr-o data iubesti cu toata intensitatea,din toate puterile,cu o iubire vecina cu devotiunea misticilor!
Si mi-am dat seama ca spuneam cu voce tare "nu pleca"...doar atat,iar si iar...
S-a desprins din nou,din imbratisare si am vazut ca nu are taria sa imi spuna sa plec...ca pur si simplu nu il lasau nici picioarele sa plece...
-Te iubesc! (aoleu...vorbea gura fara mine pesemne!)
Clar ca nu mai gandeam...doar spuneam ce simt.
Si atunci m-a privit in ochi: precis c-a vrut sa raspunda ceva...
Apoi nu a mai putut sa ma priveasca...a inganat abia auzit ca nu merita sa-l iubesc...
Cred ca in viata mea nu am vazut pe cineva mai umilit...mai jalnic...nu am vazut pe nimeni caruia sa-i fie atat de rusine de el insusi,cum l-am vazut pe el,in clipele alea.
-Ba meriti! -am spus cu o hotarare total necaracteristica mie,(care foarte probabil continea o doza de disperare vecina cu ticneala...)
-Ai nevoie sa te iubesc! -ce mai...clar,o luasem razna...
-Eu am nevoie sa te iubesc! -am continuat sa declam ignorand cu incapatanare vocea rautacioasa din mintea mea care incerca sa imi atraga atentia cat de ridicol si inadecvat sunt.
Pesemne chiar eram ridicol...si jalnic...vai de capu' meu...insa m-a privit din nou,incapabil sa nu zambeasca amuzat de situatie.
Si atunci m-a traznit dintr-o data,stiam exact de ce il iubesc atat de mult: nu stia sa se prefaca,sa minta...sa se ascunda macar calumea...era varza la capitolul prefacatoriei sociale,a datului de pareri!
Stia ca ar fi trebuit sa pretinda ca nu simte nimic pentru mine,insa NU PUTEA.
Singura lui aparare fata de mine si fata de el,fusese sa imi evite privirea,sa taca cu ochii in pamant,de teama ca orice ar fi spus ar fi fost gresit.
Si adoram tot ce era gresit in el!
Habar n-am cum,dar stiam dintr-odata cum suna vocea lui cand canta...doar un pic falsa,naiva,incercand sa depaseasca falsetul prin entuziasm,induiosatoare prin faptul ca isi ignora falsitatea si fermecatoare prin contrastul intre usorul falset si sinceritatea cu care canta...
Cum de stiam asa ceva?
Stiam o multime de lucruri despre el...cum zdrangane chitara,fara sa stie prea bine sa cante la ea...stiam cum deseneaza intr-u stil infantil -ponei din desene animate care spun tot felul de bazaconii dragute...
Mi se parea si firesc sa stiu!
Stiam ca i se pare ca e mic si prost...si urat...si plin de tot felul de defecte imaginare...stiam cum se incapataneaza,stiam cat de usor e de ranit si cum se inchide imediat in el,ca un melc care se grabeste sa se ascunda in casuta...
Stiam ca are parinti sonati...stiam ca e foarte singur si habar n-are sa se poarte intr-un grup...ca ajunge sa fie un fel de clawn trist peste tot,lasandu-i pe altii sa faca haz pe seama lui doar ca sa fie si el acolo...si stiam ca iubesc toate astea la el...inclusiv defectele lui "cumplite" care il faceau sa nu merite sa fie iubit...in ochii lui.
Eu simteam ca merita toata iubirea din univers!
Eu stiam ca e un baiat minunat.Simteam.Avea nevoie disperata de iubire...si nu il iubea nimeni! -cred ca erau orbi cu totii!
Mi-am trecut mana prin ciuful lui,si a inchis ochii,ca un pisic care nu se poate abtine sa nu toarca...
Am stiut ca isi cauta cuvinte...scuze...si nu le gasea,si pesemne ca intr-un moment de tacaneala,m-am pus acolo,in piata,la fantana aia,in genunchi in fata lui ,i-am imbratisat genunchii si i-am zis: te rog! -nu pleca...ramai cu mine...
Cum v-am spus: total jalnic,penibil...ridicol.
Precis se uita toata lumea la noi! -insa cand am aruncat o privire,am vazut ca nici macar baietii din gasca nu mai radeau.
-uite,am continuat,de parca demonstram ceva- eu nu regret nimic din ce am facut din iubire...regret doar ce nu am facut din iubire,imi urasc toate scuzele care m-au impiedicat sa spun te iubesc...si pe tine te iubesc...si nu te las sa pleci,nu te las sa iti gasesti scuze!
Baiatul pesemne ca nu era mai breaz decat mine cu mult,pentru ca nu a putut sa reziste sa ma lase acolo ingenuncheat in fata lui...nici sa imi calce pe inima pesemne.
A dat usurel din cap,in semn ca da -si se vedea pe el ca e prea coplesit ca sa gaseasca cuvintele.L-am luat de mana,si dusi am fost!
Nici nu am indraznit sa ne privim macar,destul de multa vreme...mergeam doar de manute,ca doi copii de scoala.
Apoi am incetinit amandoi...pana ne-am oprit.
-Aaaaa....cum te cheama?
-Ionut....pe tine?
-Stelica.
-Copilu' stelelor,am comentat eu aiurea in tranvai,facandu-l sa rada!
Si am stiut atunci ca asa o sa fie mereu,o sa ne amuzam unul pe altul pe seama prostiilor pe care le spunem,fara sa avem cine stie ce pretentii sa fim foarte breji si coerenti...
Nici nu conta ce spunem...orice spuneam,era bine...orice spunea,era minunat.Nici nu trebuia sa spuna ceva,era suficient ca era acolo.
-Or sa le zica la ai mei,a spus el de-odata,rupand vraja.Stii,nimeni nu stia...(ce naiv mi se parea,sa creada ca cineva nu ar fi vazut prin el ca prin sticla!)
-Ca esti gay? -am intrebat eu (destul de prosteste...)
-Da,a raspuns,abia soptit,cu ochii in pamant.
As fi vrut sa am o o putere paranormala ceva,sa-l fac sa simta dintr-o data cat de mult iubeam eu tot ce era gay in el! -sa sterg intr-o clipa toata durerea din sufletelul lui de copil...
Cat putea sa fie de naiv...si inocent,si cat de ciudat putea asta sa se imbine cu privirea aia sclipind de inteligenta!
Era ca si cum ar fi fost orb,si numai el nu vedea cat de minuat este!
L-am strans in brate si m-am pomenit ca-i promit cu hotarare: o sa te apar de ei,o sa vezi,nu las pe nimeni sa te mai chinuie!
Aiurea...m-am pomenit indoindu-ma de mine...sunt un las! -habar n-am sa ma bat cu nimeni oricum,si chiar daca as putea sa fac ceva,nici macar n-as stii ce!
Insa lui nu i-am zis nimic...la urma urmei,oricat de nesabuita ea promisiunea mea,macar era venita din inima...si daca as fi stiut cum,as fi tinut-o,cu siguranta...
Oricum,baiatul asta avea precis mai multa forta si mai multi muschi decat mine,m-am pomenit ca-l evaluez...
Ne-am petrecut urmatoarele ore povestindu-ne fleacuri,facand cunostinta,minunandu-ne de lucrurile pe care le aveam in comun,imbratisandu-ne...
Era foarte timid,clar fara experienta -nu ca eu as fi fost mult mai breaz,ca nu eram.La 22 de ani cati avea,arata mai copil oricum si precis ca nu avusese vreun prieten pana acum.Nu ca eu as fi avut vreunul -doar niste tentative jalnice de halucinatii...cateva aventuri cam penibile,terminate cu sex sec,fara afectiune si care ma lasasera si mai nesatisfacut decat inainte sa incerc asa ceva...
Nu ca eram foarte matur nici eu -la 26 de ani,mostenisem o camaruta a mea,gasisem un job de doi lei si traiam singur cuc,evitand sa aduc pe cineva la mine acasa (experienta ma invatase ca sunt o groaza de baieti foarte draguti si foarte indemanatici carora li se lipeau telefoanele mele de degetele de parca erau unse cu prenadez)
Oricum,stateam mai bine decat el,care era efectiv terorizat sa se intoarca acasa la familia bigota. (care era foarte sonata,exact cum intuisem eu mai devreme)
Era terorizat ca vreunul dintre baietii dein piata(colegi de facultate de-ai sora-sii,aflasem) or sa vorbeasca si cumva,prin sora-sa,care era pesemne cam barfitoare,or sa afle si parintii cum a plecat el cu mine...
L-am dus pana acasa,sa-i arat unde stau...nu m-a lasat nici macar sa-l sarut -cica daca il intreaba parintii ce si cum,sa nu trebuiasca sa minta,pentru ca nu ar putea!
Si cand a sunat telefonu',cu vocea ascutita a maica-sii auzinduse suficient de tare incat sa aud,desi incerca sa se fereasca,cum urla ca o descreierata la el,sa vina imediat acasa,ca are explicatii de dat,despre unde umbla...si cum o sa afle taica-su ce derbedei a crescut la usa lui...si alte orori,pe care nu stia cum sa le acopere ca sa nu aud si eu.
Asa ca s-a scuzat...ca trebuie sa mearga acasa...l-am condus pana in statie (si am aflat cu ocazia asta ca nu are un telefon al lui macar,ca nu-i dau voie ai lui si ca asta il impartea cu sora-sa...),
Apoi s-a urcat intr-un autobuz,si dus a fost.
Ampetrecut restul zilei ganindu-ma la el...facandu-mi griji pentru el,pentru ce-l astepta acasa...pentru sora cea guraliva...
Era deja tarziu in noapte cand m-am trezit.(ca adormisem asa,intins "numai un pic")
Batea cineva la usa!
Nu am vizor,si nici obiceiul sa deschid usa asa,in miez de noapte,insa cred ca eram prea adormit si nici nu m-am gandit o clipa macar.Am deschis pur si simplu.
El era...plouat...si la propriu,si la figurat...il dadusera afara din casa,si nu avea unde sa stea...ii spusesera ca poate sa doarma sub poduri,ca pe ei nu-i mai intereseaza!
Cica el e copilu' diavolului,nu al lor...
Nu putea sa planga...era prea tulburat...tremura tot,si cred ca nu doar de frig...ii tremura usor buza de jos si se abtinea sa nu-si piarda cumva controlul...fara sa ii reusasca oricum...
A inceput sa planga doar cand i-am spus ca poate sa ramana la mine...oricat...ca ma bucur ca a venit,ca-l iubesc,ca o sa fie bine...
Asa plangea de sfasietor...incetsor,incercand sa se abtina...cand ma apuca furia,pe ticalosii a... |
 |
|
