|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | Toate la timpul lor | Autor : xmsmmgrs - 2005-10-11
Citita de 2872 ori - Nota 7.25 (12 voturi) | | | Toate la timpul lor
Epilog
Noapte, un mod de viata de-demult si contemporan. Liniste. Doar el.. si un gând. Zburat de-demult aidoma unui fulger. Tresare! Sihastrie? Nici vorba! Zvapaiate suflete însufletite dintr-un morman de praf si mizerie adunata de peste zi se ivesc din întuneric. Râsete ca de copil, fericire si euforie, o noua lume se arata. Se retrage în întuneric privind la-cel grup de tineri nepasatori. Daca ar stii ei! Daca ar stii ce-i asteapta! Daca ar stii cum sarutul ei se va spulbera la ivirea zorilor! Daca ar stii cum el si ea exista precum unu cu unu si niciodata precum doi! Tinerete, nepasare, ignoranta. Acel fulger, acel gând! Reapare..
- Ma scuzati, aveti cumva un foc?
- Nu, nu am, tresarii speriat.
- De unde o fi aparut? - îsi zise în gând.
Dintrodata o lumina puternica îi zdrobeste siguranta oferita de ascunzatoare. Tenul ei fin strabatut de lumina care acum i se parea difuza se contureaza încet precum cea mai fina atingere. Tresare încercând sa-si revina.
- Heh, am gasit! Credeam ca am pierdut-o.
- Poftim?
- Bricheta.
- A! Da...
- Va rog sa ma scuzati.
- Poftim?
- Întamplarea de admineauri. Am avut impresia ca v-am speriat. Am aparut asa, pe nepregatite. Îmi cer scuze.
Acel gand îl strafulgera din nou.
- Nu se poate!
- Poftim?
- A!.. Nu, nimic!
- Asteptati pe cineva?
- Poftim?
- V-am vazut privind catre Notre Dame.
Nu stia ce sa zica. Nici el nu stia ce facea acolo. Probabil fugea de ceea-ce fugea de atâta timp. Nici el nu stia foarte bine de ce, dar fugea.
De când se stia a cautat ceea-ce el considera ca i se cuvine: Iubirea. Atât! Nimic mai mult! A facut tot ce i-a stat în putinta sa o gaseasca, dar mereu s-a dovedit ca drumul ales era bun doar temporar.
- Nu, nu astept pe nimeni, replica într-un tarziu.
- E frumos noaptea, e atâta liniste.
- Da.. e atâta liniste.
- Îmi pareti trist.. va pot ajuta cu ceva?
- Nu, nimeni nu ma poate ajuta, doar bunul Dumnezeu poate... poate ca el ar fi in stare sa ma ajute daca si-ar cobora privirea.
- Eh? Si nu e destul daca va ajuta El?
- Ba da! Adica.. ar fi, daca m-ar ajuta.
- Si ce va face sa credeti ca nu va ajuta deja?!
- Faptul ca!....
- Da?...
- Faptul ca sunt singur! Racni nemaiputând sa pastreze în sine secretul!
- Singuratatea e buna..
- Buna?! La ce?!
- Va da timp sa meditati. Sa va dati seama cu adevarat cine sunteti, sa va dati seama care sunt lucrurile cu adevarat importante.
- Eu stiu cine sunt! Dar nu stiu cine sunt cei din jur! Am avut încredere în atâtia oameni! Mult prea multi!
- Va inteleg, dar..
Se opri o clipa constatând cum tristetea lui parca a mai disparut. Se privesc timp de câteva secunde fara sa zica nimic. Ea nu se grabii sa continue. Stia ca acea liniste era un semn bun.
- De ce vorbiti cu unul ca mine? Îmi pareti atât de diferita.
- Diferita?, întreba ea zâmbind. Diferita de ce? Sau de cine?
- De restul femeilor pe care le-am cunoscut.
Surâsul ei i se parea cel mai dulce lucru vazut vreodata. Nu-i venea sa creada cum acum cateva minute îi mustra în sine pe acei tineri care au cazut prada "fericirii temporare" si acum.. si acum el paseste pe acelasi drum. Ochii ei zvapaiati îl fermecau, si daca ar fi fost doar atât.. desi era relativ întuneric reusea sa-i vada silueta. I se parea ca are în fata cea mai frumoasa fiinta în viata, dintre toate care au existat sau vor exista vreodata.
- Ati cunoscut multe femei? Întreaba ea cu acelasi zambet.
- Nu, doar una. Adica.. am iubit cu adevarat doar una.
- Si ce s-a intamplat?
- Ma scuzati, replica ea imediat. Nu este treaba mea. Nici nu ne cunoastem si deja am trecut la interogatorii.
- Nu.. nu e nimic. Domnisoara, zise el nevenind sa-si creada ce avea pe limba. Dar nu, de data asta nu avea sa mai dea înapoi.
- Domnisoara, vreau sa va spun ceva. Sunteti cea mai frumoasa femeie din câte am cunoscut!
Gata! Am spus-o, îsi zise în sine nevenindu-i sa creada ce facuse.
- Multumesc, replica ea zâmbiind.
Zâmbetul ei atât de dulce îl fermeca, era îndragostit asa cum nu a mai fost vreodata.
- Ce ziceti de o cafea?
Nu-i venea sa creada! Exact ce-si dorea sa auda, exact ce-si dorea sa se întâmple. O femeie frumoasa, inteligenta, misterioasa, cu atâta stapânire de sine - ochii ei continuau sa il duca în lumea viselor - tocmai îl invita la o cafea. Admira femeile care aveau curajul sa faca primul pas.
- Da, bine. De acord. Unde meregem?
- Stiu un Caffe-bar aproape de Champs Elysee, daca sunteti de acord am putea merge acolo.
- Da, bine.
Nu-i venea sa creada cât era de emotionat, inima ii batea parca cu mii de lovituri pe secunda. Era precum acei tineri pe care îi critica, care, probabil, erau si ei la prima întâlnire. Îsi dadu seama ca lasase prea mult sa se observe acest lucru. Cu siguranta a remarcat si aceasta doamna, - îsi spuse în sine. Doamna, domnisoara, nici macar nu stiu daca nu are vre-un iubit! Nu, de data asta nu am sa mai fug.
Pornira pe jos pe malui Senei spre Champs Elysee, trecând pe lânga Palatul de Justitie cu capela renumita pentru vitraliile sale, apoi muzeul Luvru, gradinile Tuilleries, muzeul Orsay, Place Concorde si în sfârsit Champs Elysee cu Arcul de Triumf în capat. Vorbira atât de multe pe drum încât nici nu remarcase cât de repede trecuse timpul. Se iveau zorile! Nu avea de gând sa o lase sa plece asa. Era randul lui sa faca ceva!
- Am auzit de Pont Neuf, zise el. Ce spuneti, putem perge pâna acolo? Vreau sa vad locul unde au fost arsi Templierii si Marele Maestru al lor.
- Sigur, zise ea îndata.
Nici ea nu avea de gând sa lase acea noapte sa treaca fara a profita de tot ce era mai bun, ii placea prea mult de acest domn pentru a-l lasa sa plece asa. Analizând putin situatia in care se afla constata ca din nomentul când a coborât dupa acel pachet de tigari viata ei s-a schimbat radical, desi trecusera doar câteva ore. Era si ea singura de multa vreme. Prea multa! Acum, avea de gând sa schimbe acest lucru. Acest domn misterios cu care se plimba pe malul Senei o fascina.
Ajunsesera la vaporas, zâmbind amândoi la vazul tinerilor pe care îi privea când s-au cunoscut. Erau si ei acolo. Tocmai coborau de pe vaporas. Nu-i venea sa creada. Niciodata nu e prea târziu îsi zise în sine zâmbind. Tocmai se pregateau sa urce în vaporas când el se oprii, scotocii in buzunare si se repezii la trepte. Scose biletelul si-l dadu celui care era însarcinat cu taxarea calatorilor.
- 16 Euro va rog. - zise omul
Platira si urcara pe vaporas.
- Ce a fost asta? Întreba ea.
- Ce?
- Acel biletel.
- A! Un "internet discount", zise el zâmbind.
- Un ce?
- Pe site-ul vedetelor de la Pont Neuf in partea dreapta este un link numit "internet discounts". Scoti la imprimanta acel bilet de reducere si o dai la urcare. Biletul in mod normal este 10 Euro de persoana, acel biletel de pe internet ofera o reducere de 2 Euro. Am scos la imprimanta doua bilete sperând ca am sa gasesc pe cineva sa ma însoteasca.
- Dragut. Inteligent baiat, îsi zise ea în sine. Dar nici eu nu ma las mai prejos!
- Pot sa iau eu biletele? Intreba ea.
- Da, sigur. Poftim.
- Multumesc.
- Ce aveti de gând? Întreba el zâmbind, parca simtiind ca nu ceruse degeaba biletele.
- Credeati ca sunteti singurul istet de pe aici? Zise ea fulgerându-l cu acelasi zâmbet dulce-fermecator. Aceste bilete ofera o alta reducere de 2 Euro pentru Cubul de la Defense sau pentru Conciergerie. Data viitoare mergem acolo.
Nu-si putea încapea în piele. Exista si o "data viitoare". Desi nu prea ii placea cum ea se dovedise a fi cel putin la fel de inteligenta ca si el când vine vorba de bilete, în acel moment se simtea cel mai fericit om de pe pamânt. Nu stia ce avea sa se întâmple mâine, dar acum era fericit!
Vaporasul inainta încet parca apropiindu-se de zorii care aveau sa-i desparta. Se privira în ochi ca doi copii. Era atâta liniste. Erau doua suflete care tânjeau catre acelasi obiectiv. Erau convinsi ca sunt pe drumul cel b... |
 |
|
|
|
|
|
|
